* * *

Când frunza veştejeşte-n brâu şi iartă
Păcate Domnul Morţii la intrare
Tiptile taine-acolo pacea are
Şi duhul tău deschide-a nunţii poartă.

În raclă lutul tău zadar cărare
A descompunere la preţ se ceartă
Cu vise-n amfore ce nu au toartă
Şi umbra-ţi doarme, liniştea ne doare...
.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Maică Românie!

Mă iartă, Maică Românie,
Că nu-ţi sunt fiul cel mai bun!
Mă iartă, strămoşească glie,
Că nu mai ştiu să-ţi fiu gorun!

Mă iartă, Maică iubitoare,
Virtutea mea-i nemernicia!
N-am dat un picur de sudoare
Şi nu mai ştiu ce-i vrednicia!

Mă iartă, Maica mea cea blândă,
Că te-am vândut pe trei arginţi!
Nu ne dă Domnul nici osândă
Scârbit de capuri fără minţi!

Mă iartă, Maica mea cea bună,
Mi-e cugetul murdar şi greu!
Mă iartă, vatra mea străbună
Că sunt un jalnic fariseu!

Mă iartă, Maica mea frumoasă,
Tu, Dochie cu ochii plânşi!
Acasă nu mai e acasă
Iar Domnii nu ne mai sunt unşi!

Mă iartă, Maică, de păcate,
De lipsa mea de omenie!
Mă ceartă Prutul de-al meu frate,
Mă iartă, Maică Românie!

poezie de Ion Apostu (30 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo flămând pe corabia serii

Îţi povesteşte-n sânge clipa viul
Şi-n vârf cu azi e-al vieţii tale scondru
Iar gândul tău spre mâine, ipohondru
Din vise-n piept îţi strică poeziul.
În rugăciune-s îngeri, tot norodu',
Iar Tatăl Om îşi recunoaşte-n Fiul
Tu îmi înveţi cu liniştea târziul
Femeie de iubit, de taine codru.
La mijloc eu şi-n mine timpul zbiară
Ci spre mormânt mi-e veşnicie-n dinţi
Tabloul tău, cel înrămat cu sfinţi
În duh îmi dă merinde-n ceas de seară.
Că mult mai flămânzesc, doar Domnul ştie,
În suflet alb ca-n patimi de hârtie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ganymede
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coajă de enigmă

De te privesc în ochi am ploaie-nceată
Spre sărutare-alunecând spre buze
Acolo unde-i templul vorbei muze,
Tăceri de timp adorm în clipă, iată!

Că veşnicia are răni difuze,
Ne doare liniştea, de stih diată
Şi umbra, ce ne-o fi din trup tăiată,
Ci poate vers ne va sui din spuze.

Că lebede în cântec ne sting lutul
Tot mai aproape, carne nimicind,
Ci-n încă astăzi ne zidim trecutul.

Şi-n toate-a Domnului visăm cu jind
În duh să ne-mbrăcăm cu absolutul
Enigmei tegument din stea cojind...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem al cărnii cu viciu a nefi

Fiind, de cazi în umbre-a morţii viciu
Grăind un întuneric plumb a noapte
Ţi-s rănile din gând în chinuri coapte
Şi-n sânge ai de patimi edificiu.

Cu mine te-nvelesc şi bându-ţi şoapte
În tine intru prin sărut, indiciu
De cuget ce mi-l ţin pe drum de-ospiciu
În orizont stricat, în zări inapte.

Acolo-n plaga clipelor de piatră
Cu ochi din frunte-n răcnet te-am văzut,
Exişti a nefiinţă idolatră.

Din brâu a toamnă frunza ne-a căzut
Şi-n iarna de hârtie stih e-n vatră...
Amor, poem al cărnii, imn de lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deghizări

păşesc în glii, de zbor uitând penaje
eternităţi în oameni deghizate,
îşi făuresc în lutul stâmt cnezate
făcând la duhul lor pelerinaje.

au ploi de timp în văz, utilizate
la ale nunţilor prin veac miraje,
acele trei ce ducem în bagaje
de când ne nasc destine-n stele-n spate.

în zămislire soarta-n trai străpunge
apoi veni-vor nopţi cu plâns de carne,
în moarte-n urmă viaţa să ne-alunge.

când zei de piatră-n vis o să ne-ntoarne
cu lacrima-n sfinţire spre-a ajunge
vom aşeza vecie în lucarne.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

A descompunere

Femeie, rugăciunii mele slugă
De mâine te voi cere-n tot ce-a fost
În foc, sub nefiinţa ignifugă.

Că zilele ne sunt vileag anost
Doar nopţi la veşnicie ne înjugă
Iar dragostei ni-i sângele-adăpost...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar străluce luna

În zadar străluce luna pentru cine doarme dus
În zadar te duci să sameni dacă soarele-a apus
Şi-n zadar se află omul când e timpul prea târziu
Şi-n zadar cânţi pocăinţă la un capăt da sicriu.
În zadar îţi sună glasul către surdul înrăit
În zadar araţi lumina către orbul cel voit
În zadar spui de iertare celor care n-o doresc
Şi-n zadar arunci iubirea celor ce-o dispreţuiesc.

În zadar te crezi mai mare când zideşti pe cei nedrepţi
Vine repede şi pumnul ce ţi se va pune-n piept
Şi-n zadar te crezi puternic împotriva lui Hristos
Chiar 'napoia ta-i acela ce-o să te trântească jos.

În zadar s-a dat pe cruce preţul sângelui divin
Pentru cei ce ce-L tot alungă, pentru cei ce tot nu vin
Şi-n zadar vor plânge veşnic în adânc cei ce-au ajuns
Cui nu i-a răspuns la Domnul, nici El nu-i va da răspuns.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vândută în icoană

Abia zărindă-i clipa, miez ce-nfaşă
În triste-a sângelui priviri mioape
În încă alergarea vieţii ape
Purtăm mormântul propriu sub cămaşă.

Pe când sărutul este pe aproape
Femeie, şoapta ta e uriaşă
A taine-n diamant enoriaşă
Cu ruga-n întrebare ce încape.

Bârfindu-ne cu mâine racla seara,
Cu megieşii de eternităţi,
Adâncuri are umbra, statuara...

Din brâu tu frunza pân' la glezne dă-ţi
Spre-amor, apoi să ne cuprindă ceara
Vândută în icoană... Stih mi-arăţi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Tiranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de descompunere

Zadar fiinţă sângele emană,
e-n oameni existenţa bând minciună
morminte doar aievea sacru spună
sub cerul ploi ce-au izvodit o rană.

Tăceri de timp, cu miezul de furtună...
În clipa de amor şi pământeană
o veşnicie parcă-mi eşti sub geană
plătind a Mere-n Luntre împreună.

Păcatul viu, femeie, suie-n racle
ci doar în adormiri dumnezeieşti
de mântuire-i adevăr în Cleşti
prin a eternităţii habitacle.

La umbre-n rădăcini se descompune
secunda fiartă în deşertăciune...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Maioneză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajbă de eternitate

eternitatea e o vrajbă-a vieţii
în cerul cel îndestulat cu rugă
din calea timpului ades să fugă
secundă-n neclintire bând poeţii.

mirarea-ţi este-n taine-abia văiugă,
adâncul din a florilor excreţii
odaia-ţi este-aşezământ tristeţii,
o raclă raţiunea ce-ţi subjugă.

îmi eşti corola ploii viitoare
ce din amar îmi va uda-n priviri
de nelumină stând făuritoare.

fiind de pasăre-n îmbolnăviri
îţi respirai iar umbra şi te doare
un gând spre oameni, clipă-n zăboviri.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Popeye
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negustorii de amfore

Negustorii de amfore
Vând antichităţi de piatră,
Se-nvârt în jurul tău
Cu probe din vată.

Le spun că ai rouă în vene,
Că eşti cerul sub care iubeşti,
Ei vin cu dălţi şi topoare,
Tu din privire-i topeşti.

În depărtări şoimii atacă
Zborul porumbeilor făr' umbră,
Negustorii intră în amfore,
Într-o tăcere sumbră.

Lumina surâde-n tăiş de topor,
Miresma timpului aduce visare,
Toamna din noi devine magie,
Iubirea apusă cărare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totu-i prea mult...

Când totu-i prea mult,
Când totu-i puţin,
Iubirea ascult
Venind din senin.

Când totu-i firav,
Sau totu-i imens
Nimic nu e grav,
Iubirea e vers.

Nimeni nu ştie,
Nimeni nu simte,
Că inima-mi vie
Iubire promite,

Ţi-aduce o floare
Şi stele în dar
Pe sacra cărare
Mai sus de altar.

Nimeni nu ceartă,
Nimeni nu-mbie,
Domnul ne iartă
Scânteia în vrie,

Totul nu-i mult,
Totu-i puţin,
Inima-i rază şi scut,
Iubirea-i destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse mama (mamei mele, Gheorghiţa)

Se duse mama-n pulberi şi-adâncimi,
Durerea, iat-o... a-nflorit în mine,
Primeşte-o Doamne printre heruvimi,
Măcar acolo, vreau, să-i fie bine.

În ochii mei topiţi de plâns... priveşte
Şi odihneşte-o... în tăceri de lut,
Mereu... ea m-a iubit Dumnezeieşte
Şi cât aş vrea-n amurg... s-o mai sărut.

De poţi Părinte, spal-o de păcate,
De-a mai greşit... cu mila, Tu, o iartă,
De-atâtea săptamâni, noapte de noapte,
Nici n-a venit... şi nici nu mă mai ceartă.

Se duse mama... ştiu c-a fost chemată,
Pe această lume... duhul îi e floare,
Copil nu mai sunt de-astăzi, niciodată
Şi de-acest lucru, sufletul, mă doare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Zguduitor e cântul suit în singur clopot
din noaptea vieţii, veşnici de se arată Zorii
strivind în carne calea de gânduri iluzorii,
de cuget ce rodeşte al neputinţei ropot.
În roua dezrobirii în sânge doarme somnul
ce a nefi trezeşte şi strigă-n ţeluri mici
de oameni idealuri fraterne-n vis cu Domnul
şi a minciunii floare e veştedă aici.
Pitit în umbra albă te scriu în stihul van
ce-ţi desenează coaja, ci nu în miez pătrunde
iar în odaie ruga, izbindu-se-n tavan
ca-n temniţă nu are a se-nălţa pe unde.
Ci toate-n urma morţii s-or chibzui eterne

e amintire scribul, dar pururi Azi deşterne

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cerber
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse mama

Un poem dedicat finului meu, care azi şi-a condus mama spre veşnicie...

Se duse mama-n pulberi şi-adâncimi,
Durerea, iat-o... a-nflorit în mine,
Primeşte-o "Doamne" printre heruvimi,
Măcar acolo, vreau, să-i fie bine.

În ochii mei topiţi de plâns... priveşte
Şi odihneşte-o... în tăceri de lut
Mereu... ea m-a iubit''Dumnezeieşte"
Şi cât aş vrea-n amurg... s-o mai sărut.

De poţi"Părinte", spal-o de păcate,
De-a mai greşit... cu mila,"Tu"o iartă,
De-atâtea săptamâni, noapte de noapte,
Nici n-a venit... şi nici nu mă mai ceartă.

Se duse mama... ştiu c-a fost chemată,
Pe această lume... duhul îi e floare,
Copil nu mai sunt de-astăzi, niciodată
Şi de-acest lucru, sufletul, mă doare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit vorbă hazlie

Când a-ntuneric plânge-n om secundă
ce-n gânduri existenţa îi veghează
tu urci spre cer din stele pe o rază
rostogolindu-ţi lacrima rotundă.

Îţi e privirea de altar şi trează
îţi este rugăciunea-n clipei undă
a curge, piatra morţii s-o ascundă,
clepsidra încă să nu ştie oază.

Când însă-i a crepuscul cărnii printre
coşciuguri nefiinţe ce-şi ascut
îmi pare-n umbre înger nenăscut
în sacrul zar a linişte să intre.

Tăcerile în sânge m-au orbit,
doar duhul meu aleargă-n infinit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ban lichid

demoni de apă intrau pe poarta privirii
plouă, umbra mi se pitise în carne
în toate-i zidire de tempu-al tristeţii
zădărnicie oficiază Sisif
când lacrima e o piatră prăvălită din munţii ochilor
a solidifica pe buze sărutul

vorba era o rană pe gură,
suiam în interior, pe dioptrii de sânge
miopia iubirii te chema alături
plouă,
mormintele mele cresc la rădăcini de eternitate
vis de raclă doarme-aeriform
în perna văzduhului nunţii,
tu poţi fi oricare dintre cele câteva femei ce mă divulgă,
fiecare-i mireasă, fiecare dumnezeie
a cărnii şi duhului meu
într-o sacralitate umezită de timp
plouă, clipa e cocoaşa întrebării

în piept ţin banul vânzării de sine,
lichid,
cât să-mi cumpăr altă ploaie,
pe asta de-acum au stricat-o poeţii
şi plouă, Doamne, plouă-n
sisifică splendoare

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Stix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Paşii tăi făceau cărare
Unui răsărit de umbră
Tremurândă, temătoare,
Cu un gând în mintea-i sumbră:
"Mi se-apropie sfârşitul
Şi mă doare –vai ce doare! –
Soarele, când este sus
Şi mă trece pe-o cărare
Dintr-o viaţă viitoare,
În apus."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul negru

veghind în negru visul ni se-arată
precum o gură duhul să ne-nghită,
prin bezne trece jalea ta grăbită
să-mi vândă dor şi-n clipe frica toată

infernul suie-n piscuri de ispită,
privirea minţii lacrima-şi înoată
şi-n ape când lucirea-ţi e vărsată
la fel şi umbra ta e-n plai răpită

întemniţaţi de braţe nevăzute
amorul curge-n lene de palavre
sub liniştea ce aprig se ascute

când îngerii în lese-s simple javre
şi noaptea vine-n taine pe tăcute
în rost de cripte întocmim cadavre

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!