Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când ajungea în vârful muntelui, Sisif arunca piatra peste oricine dorea el.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu râde citind înainte

[voiculesciană]

Îţi vizitează ochii tristeţi de ploi mărunte,
Pe aurul zâmbirii argintul lor îşi lasă...
Ce diavol, Doamne,-i clipa ce pacea ne apasă,
Sisifică-i secunda suind-o iar în munte...
Dar când se va preface şi azi în amintire
Şi mâine-a fi de păsări în viaţă singur cânt
În vieţuire noaptea s-o soarbă din potire
Vei şti atunci în sânge un drum ce-i timp înfrânt.
În imnul nefiinţei de Sus enigme-n tot
Luci-vor pe-a ta carne cu zborul în ruine
Aeriform cuvinte din taniţe le scot
Şi iată! Veşnicia în moartea noastră vine...
În rest aceleaşi umbre, fântâni ce-s de lumină
Când lor te-alegi pe cale, înmiresmată-n vină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Twilight
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ban lichid

demoni de apă intrau pe poarta privirii
plouă, umbra mi se pitise în carne
în toate-i zidire de tempu-al tristeţii
zădărnicie oficiază Sisif
când lacrima e o piatră prăvălită din munţii ochilor
a solidifica pe buze sărutul

vorba era o rană pe gură,
suiam în interior, pe dioptrii de sânge
miopia iubirii te chema alături
plouă,
mormintele mele cresc la rădăcini de eternitate
vis de raclă doarme-aeriform
în perna văzduhului nunţii,
tu poţi fi oricare dintre cele câteva femei ce mă divulgă,
fiecare-i mireasă, fiecare dumnezeie
a cărnii şi duhului meu
într-o sacralitate umezită de timp
plouă, clipa e cocoaşa întrebării

în piept ţin banul vânzării de sine,
lichid,
cât să-mi cumpăr altă ploaie,
pe asta de-acum au stricat-o poeţii
şi plouă, Doamne, plouă-n
sisifică splendoare

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Stix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii l-au condamnat pe Sisif să rostogolească neîncetat o stâncă spre vârful unui munte, până când aceasta îl învingea şi se ducea la vale, împinsă de greutatea ei. Ei s-au gândit, dinr-un anume motiv, că nu există nici o pedeapsă mai mare decât o muncă degeaba şi fără speranţă.

citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De doi

nu ne mai ţinem de mână,
de fiecare dată când făceam asta
pulsurile noastre ne intrau în creiere,
gândeam cu sângele cum s-ar zice
evident nu mai eram doi ci o singură entitate
cu un singur sânge, cu o singură carne şi o singură privire
aruncată-n genunea de trupuri doi

aduşi împreună
ţipam neauzit, înfometaţi de dorinţă
fierbea plumbul luturilor noastre,
doar împrejurări de sicrie stricau gaşca
de doi

la ce să-ţi mai urlu neauzit
carnalitatea buzelor
în sărut carnivor...
şi nici nu-i încă dimineaţă
în seara aceasta

motanul iubirii placebo
toarnă vis
în măruntaiele noastre arse,
către sus întoarse
se mănâncă puţin cer la cina asta în orb,
doftorul preot ne deschide gurile
către o medicaţie cu rugăciuni

Dumnezeu mănâncă seminţe

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu ambrozii de pe fundul paharului

În piept îmi ţin mormântul, foc alene,
Sub frunză tu îmi datorezi ispită...
În lumânare umbra e topită,
Cu braţ pe trup îţi zămislesc desene.

Când te respir am racla-n sân, cumplită,
Şi veşnicia-i deasă-n clipe-obscene...
Moşneagul Dumnezeu pe sub sprâncene
Pândeşte-n noi lumina rătăcită.

Mister de Nalt în ploi purta cădere,
Pământu-n munţi dezvăluieşte piatra,
Sisif veghea acolo, nins, tăcere.

Ambrozii în dimensiune-a patra
Îmbată chip cioplit ce-altar ne cere....
De dulci poeme umple mama vatra...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Sonny
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sisif rostogolea un bolovan spre vârful muntelui, copilul din el - un bulgăr de nea.

aforism de N. Petrescu-Redi (21 decembrie 2017)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fum

Păduri ce-ar fi putut să fie
Se mistuiesc pârjolite de dorinţele mele
Şi de lungile tale absenţe

Fum.. sunt cuvintele mele
Înnegurând hârtia în volute înecăcioase
Zvârcoliri vremelnice ale tristeţii

Undeva mai pâlpâie o geană de foc..
Amintind seminţele ce ar fi trebuit să rodească
Se mai aud uneori chemări de crengi carbonizate

Restul e tăcere.

poezie de Ligia Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri puerile

sânge asurzind de flacără
în inima întrebuinţată spre a fi,
între coapsele ei pruncul nefiinţă aşteaptă
propria dimineaţă

citind pe chipul tău poezia zâmbetului
lumina mi se dezbracă de trist,
îmi intră în scheletul viselor impudice

fac dragoste cu umbra
ce se revarsă din tine-n ţărână
din pricini de soare ori lună

amor cu pământul ce se va deschide o singură dată
să intru însoţit de carne
duhul îmi va fugi cât va vedea cu ochii

&

până moartea ne va râde în luturi
tu eşti genunea în care cad
în iubire

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sau alte fleacuri

[voiculesciană]

La flacăra tristeţii în ochi veghează plânsu-mi
galop de timp tihneşte-n a clipei profunzime
şi mi se-arată demoni din fleacuri anonime
de nu mai ştiu pe unde şi când de mine însumi.
În miez de toate-a mele-i tăcere statuară
oglinda mi-e icoană, sunt propriul chip cioplit
amorurile zborul din perne îşi luară,
singurătatea-n patimi o cruce-a învelit.
Mormintele-s udate-n al amintirii chin
legate-n gâtul vremii prizoniere-s ceasuri,
ci nu există mâine în cupa mea cu vin,
fierbinţi cuvinte-acolo se scaldă fără glasuri.
Aştept uitarea care în carne mi s-a vinde
eternităţii rugă ducându-i azi merinde.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru junior cu bătrân

Copiii se jucau a lumea şi lumea era a lor...
Nu mai conta un petic de negru
cusut pe viitor...
În straiele tuturor
bătrânul era integru...

Odaia piepturilor avea flori de beznă la geam,
copiii aceia băutori de întuneric
fiind la vorbă cam
făuriţi de himeric
şi-n singur act
pe teatrul de joacă, putrefact...

&

Există copiii în zorii de noapte
şi dimineaţa-şi aşteaptă bătrânul...

- Noapte bună, copii!
- Moarte bună, bătrâne!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii au spus: "Cu sudoarea frunţii mele voi uda câmpul, şi acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator." Dar a venit diavolul şi le-a şoptit cu vocea mieroasă: "Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi şi, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos". Iar toţi cei care credeau în diavol au spus: "Viaţa nu are nici o noimă, e repetarea aceleiaşi sarcini." Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: "Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc." Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Şi, ca orice rugăciune, ea cere disciplină – dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca şi ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici Dumnezeu

(alb)

cu dioptriile mele de nuntă
am început să văd pe stradă oameni albaştri
şi galbeni şi roşii
senini în sângele cu gelozii la mijloc
în vârful vântului cârpa
îmi bea ochii semnalizând nemurire

Andrei ridică din umerii cu poveri de sfinţire
a întemeierii aici Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra deschisă mă atrage

nu am învăţat încă să mor
poate o singură dată am crezut
adormisem pe masa de operaţie
forţată de împrejurări urma să nasc

s-a născut a crescut
într-o literă C a plecat
pe piatra lui s-a desenat singură
păpuşa strâmbă
încovoiere de viaţă din ceara luminii
pe care
încercam să i-o trimit

prin ninsoarea proaspătă murmura cineva
un mulţumesc şters
parcă
de ceaţa care a urmat
în mintea mea obosită să mai aştepte
învierea lui

aştept viaţa aceea promisă
în cărţile sfinte
pentru ca
în sfârşit
odihna
să mă învelească în răcoarea ei
de diamant brut

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minima oglindire

sânge grăind
pe limba visării
tăceri
înţelesuri dorm
aeriform
drum de ieri

nicăieri
tu mă vinzi
(de amor
grai de zbor)
în oglinzi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă punea bine bolovanul, în vârful muntelui, şi cobora după altul, Sisif rămânea un demiurg nu un oropsit al soartei.

aforism de Cornel Stelian Popa (19 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu zâmbeşti

Zâmbeşte!
Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Când tu zâmbeşti, întreaga natură intră în sărbătoare.
Când tu zâmbeşti, coboară îngeri pe pământ şi cântă.
Când tu zâmbeşti, spre ceruri, păsări în zbor se avântă.
Când tu zâmbeşti, văzduhul se luminează.
Când tu zâmbeşti, viaţa-n Univers vibrează.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis turbat

de nalţ nimicuri, îţi cioplesc montură
rubinului de-amor, deşertăciune...
un diamant al nefiinţei spune
de alte-averi, ce-n ochi de lut n-au gură.

pe gând era minciunii leziune
de-mi putrezea a literei structură...
pe raft e Domnul în miniatură
abia clipind biserici pe genune.

cu dulci convulsii de mirări mă-ncaier,
sub noţiuni de noapte-i vis turbat
diform alint ce dezveleşte vaier.

ci doar de mine nu te-am întrebat
când mai veneai pe-o umbră-n şa de aer...
mă pitulam, de ploaie vinovat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axel Munthe

Venit din îngheţatul nord
Cu pânza-n vânt, pe-al vieţii bord
S-a dăruit cu toată fiinţa,
Războiului cu suferinţa.

În treaba lui de zi şi noapte
Nu i-a păsat de sănătate;
A împărţit-o tuturor
Până-a rămas nevăzător.

La San Michele, pe o stâncă
A început o altă muncă:
Să-şi scrie marea carte-a vieţii
A bucuriei şi tristeţii.

Sfârşitul existenţei sale
Trăit doar între animale,
În curtea largă adunaţi
Câinii i-au fost şi fii şi fraţi.

"Pe oameni nu-i mai pot iubi,
Decât pe câini, între cei vii,
Că ei nu ştiu să se prefacă;
Mulţi mă sfidează! Şi ce dacă!"

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!