All inclusive
[file de jurnal afectiv]
lucrurile se iau. se așază fiecare la locul lui
când cu un sentiment galben-albăstrui... când al inutilității
cireșii se mângâie din vârful cuvintelor
ca unor copii mari li se dă iluzia continuității
se sare mai apoi într-o asumare tandră a necurajului
peste chestiunile minore
aglomerația minibarului
gările cu stații răstălmăcite
un gest în afara feed-back-ului
boala incurabilă...
senzația departelui... în ultimă instanță...
soarta!
se merge drept
la răstimpuri cu sufletul înclinat
spre acel "prima oară" al unei magnolii
se zăbovește fără de vină
în preajma câtorva nuanțe:
necesar-cu-accidental/ fluture-cu-om/ arabesc împăiat
toate acele detalii ieșite ca dintr-o cutie a pandorei
din cântecul fărâmițat al boemului
se ia realitatea
se pune față în față cu tine
fără vreun simț al superiorității
se așează deasupra ei
cu imaginația rectilinie
curbându-se în ritm cu moliciunea universului
contracarând-o
se fluieră
7-spre-5 silabe
către amuțirea materiei
în fapt poemul acela minuscul
purtând în cârcă ditamai cosmosul
se declamă:
nor-ma-li-ta-te!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Îndepărtare
[file de jurnal afectiv]
într-o altă viață voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi așeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o neliniște... într-o așteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea își va crește înțelepciunea personală
cu filosofia lor argintie și fragedă
gâzele vor acoperi rănile și pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul
ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii
la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ți vor fi încătușate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească
intrată în tăcere
voi fi pasăre...
nu vei ști tu
să ajungi
la mine.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de zile
[file de jurnal afectiv]
vei mișca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaște
o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic
până în momentul acela
în care se vor face struguri de august
și atunci...
albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunțai Întâietate ca și cum
ai fi vorbit despre tine
o femeie va lua distanță
fără lacrimi cu îngăduință va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginație
se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariție
îmi voi ține echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-și gesturile
literelor aliniate heraldic
nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem
în fapt
morții cu morții...
viii.... cu-ai lor...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulie
[file de jurnal afectiv]
nu-mi amintesc iubirea
intuiesc numai siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice cu inima zornăindu-le
silențios în ritm cu fuga discretă a șopârlelor verzi
oprindu-se mai apoi cât să treacă o pasăre
timpul are o genune pe față
cuibul dropiei rătăcindu-și privirea
într-o lume imortalizată...
eu îți arăt oameni
lucrătorii aceștia cu ziua
pălmașii... robii
nu vezi nici măcar
« batic galben »
franjurile își derulează întâmplarea
peste coline... peste podețe...
peste indiferențele astea ample sfidătoare
în absență o mare
își deschide înțelesurile
șosele încinse curbează visul
ziduri forestiere... călători sau intruși
rumegușul... țepii drumului... coroanele
toropite de singurătate
spicele îmi ating respirația
o copilărie uitată se apropie
obrazul meu lipit de geam roz-translucid
roz-translucid... aproximativ rece
dându-mi cumva senzația de viață
în această alunecare continuă
vara își împinge hotarele
la prima... poate un tramvai
poate... o iluzie
peisajele trec goale
spui că mă iubeai... că încă...
intuiesc numai
siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uscăciune
[file de jurnal afectiv]
am ajuns probabil la capăt de lume!
de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorțit
cu puțin înainte de a intra în afectivitate
pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 șopârle extenuate și corb
cu semnul mirării imprimat pe față
o fata morgana ne ia în posesie viețile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleți-biscuiți-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate
o hiroshimă își revendică exponatele:
anii-întuneric din interior până la suprafață
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare
cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescărușului peste cactuși
un autobuz așteaptă parcă să se umple cu noi!
electrocutați în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-și-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmițare
datori vânduți deșertului înțelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă
ne întoarcem
fiecare
pe alt drum
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știam că o să vină
și zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireș fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte și de alta
ca un ștreang oblăduitor al rănilor mele
într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâția înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine știe?!... poate spre pajiștea de păpădii
miraculos răsărită de sub șinele tramvaiului
am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca și cum niciodată nu te-aș fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanțele ireconciliabile
în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului
și inima mea avea să staționeze
în turla cu ecou și mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porțile s-au deschis în iluzie
și oamenii
s-au îmbrățișat
în sfârșit!
fără de măști
fără de teama
că insidios
își vor da
moarte.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ordine umană
[file de jurnal afectiv]
sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonșalanță cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]
ai zice că e un fel de orizont
cerul se desface în franjuri!
aici încep și nesfârșesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziție n-au găsit încă rezolvare
siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
diminețile își revendică porția de articulații nervoase
ușile se dau parțial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie luciditățile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate
într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea își împrăștie aripile
și iată-ne!
alunecați unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viață
serile se fac goale
nopțile își adâncesc aberațiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeței plane ca unei amnezii supreme
imperfecțiunea este regula în ordine umană
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liber-arbitru
[file de jurnal afectiv]
ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruși
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorități
am rupt pânza aceea densă
întreținând iluzia continuității... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurențele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somații
mi-am spus:
spaima poate să mai aștepte
eventuale germinații estetice
într-un spațiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt
am deprins intuitiv înțelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulți!
nu mă tem de însingurare!
am învățat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!
subtilă... adică Femeie
am răscolit aparențele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic
orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanțele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!
ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruși
această trezire la realitate când înțeleg
că orice moarte se declanșează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoștință de cauză optez
să mă doară
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imunizare
[file de jurnal afectiv]
las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomerație/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine
în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi și fețe smerite
nerușinat camuflând minciunile și desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului
picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtițe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric
iau la rost indiscreția ciclopului
una bucată iarbă 2 lei staționatul
momentul acesta atât de nesfârșit atârnând
în marele incapabil de a trece
cu rănile a toate în mine deschise
ca o gură lihnită de viață
din sine mușcând să se răzbune pe sine
devin!
o să șterg totul
până la memoria ultimă a increatului
de aria vidă mă voi atinge
ca de veșmânt sacru
ca de moaște
și atunci
o să se ia marea...
cu rânjetul pescărușilor căzându-și aripile în simulacru de cântec
și ploaia de cel mai prost-gust care netoților li s-a părut romantică
[realitatea alunecă uneori la extreme
martor al zonei aceleia desființate
rămâi neputincios
jumătățile de măsură sunt formula perfectă a disoluției
iluzia grandioasă a lui A FI
focarul de infecție]
*
nu mă voi spovedi ție
atât de mic... de neînsemnat... de stupid...
în fața cuvintelor cosmonaute
făcând înconjurul lumii precum înconjurul morții
a ceea ce cu mult deasupra ei este...
... în fața cuvintelor...
lovindu-mă/ apostrofându-mă/ vie trântindu-mă
părtașă locului aceluia microscopic
unde se naște frica... unde prea-marea-durere... nonsensul
pe care ca un neghiob îl porți în lipsă de iubire sau de moarte
o să-mi cresc Frumusețea departe de tine!
[data viitoare Dumnezeu va face Femeie!]
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versus
[file de jurnal afectiv]
lumea ta
de parbrize și neoane
fugile clandestine în miez-de-întâmplare
derogările de la normalitate
unduiri lipicioase... hipermutații
apucăturile damelor ușoare
goale-de-tot luându-se la întrecere
cu baloanele cu heliu:
parașutare eșuată!
fluieratul acela lipsit de subtilitate
vânatul de duzină... produsul în serie
iluzia dobândirii... fantasma situării în masculinitate
grimasele tale de cerber
înfierbântat și nevrotic
neînstare de 1 Femeie
! poate îți trebuie o dalilă!
codul tău etic cod de bare
descifrabil după legi de minimarket
recunoașterea optică a caracterelor
principiul frumuseții eronate
depresiile tale într-o pasageră luciditate
felul acela în care pe mine mă faci vinovată
de sugrumarea Iubirii... de inutilitate
și
te complaci
dependențele îți restrâng aria oxigenată
ai nevoie de dragoste... intuiești cumva
în realitate te umpli de moarte
o lume se perindă
nu contează acordul subiectului cu predicatul
poate numai rostirea dialectală a afectului
trupurile se îmbulzesc pariind pe nedivinitate
performanțele se măsoară în hectare-sex-putere
când înțelesurile se închid în derizorate
boala ta îmi impune eliberarea
chit că pentru asta voi face moarte
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ultimă instanță
[file de jurnal afectiv]
nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harță
trăgând într-o parte și alta
până la implantarea nimicului
se apropia august
timpul ieșise din sine
salahor cu brațe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-și naivitățile
într-un scenariu lăsat pe seama omului
arșița mi-a îmbrăcat lipsa de imaginație
într-o geografie aleatorie
un pescăruș accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală
eram înaltă și palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul grațios de a-și întoarce capetele al narciselor
silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice
copacul se dovedise o invenție unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în fața agoniei interminabile
nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat
de aceea poate
oceanul ne lua și ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu știuse vreodată s-o spele pe alta
în instanță am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conștiință
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-și-un tine
la ieșire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri
adversari sau intruși
pur și simplu cunoștințe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
(pseudo)amortizare
[file de jurnal afectiv]
lipsa de iubire se păcălește
așa cum păcălești un copil
convingător... cu disperare ascunsă îi spui
că mâine-le celălalt îi vei cumpăra
păpușa preferată
chiar și o baterie de rezervă
pentru zielele acelea în care
amuțirea va fi proba de rezistență
în fața morții
îți spui că poți... că trebuie
că totul e chestiune de obișnuință
ce mare scofală o iubire îngropată
în văzul cosmosului orb
văzându-și cu îndârjire de ale sale
lași zilele să treacă... să treacă... până când
uitarea își instalează cortul
cu privire tâmpă aștepți un miracol
cade o ploaie
una dintre acelea cu ciucuri la capete și iluzii
oamenii se înghesuie la spectacol
îți numeri secundele...
de-abia ai timp
să rămâi în neutralitate
cuvintele se agață
fac suportabile sensurile
alte înțelesuri acoperă clandestin
o realitate
vine o senzație de trecut
lumii i se îmbolnăvește o frunză
și tu ești singura... singura în stare
s-o facă să-și reintre în ingenuitate
în vecinătățile mici
bunăvoința reflectă triumful individual
în fapt vanitatea nemăsurată
cocârjată o durere iese din tine
scuipându-te că i-ai luat dreptul la continuitate
habar nu are ea că nimic nu se poate pune
cu golul
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declic
viața care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de țipăt
printre molecule de nisip de metal și din carne
pune ape morților mult-prea-însetați-săracii
și e bine!
dar, tu, pescărușule, când ai de gând să (mă) recunoști?
poate în dimineața aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată și odată...
eram mici... eram așa de copii
casa își avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropișniță
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincție de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu
ne-am avântat
și rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriașe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămislește troițe
fără să ne pese am alergat desculți și goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existența noastră aristocrată
suficient de sus la debarcader
umbreluțe și gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domnițelor roz
acest amestec de enigmă și corali
la asfințirea aurie a timpului peste noapte
un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viața aceasta
declanșându-se cu un vals
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inamicii
calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi țin hangul
el moare!
îi incizează centrul masculinătății
aruncă peste inima ei niște chestii
declamându-și hiperafectivitatea... neputința de-a continua viu
ea trântește geam opac în fața verdelui de la iris
el merge orb mai multe secole:
cerșetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băț și iluzii cu nemiluita
intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sexul fără dragoste se dovedește, în ultimă instanță, a fi nesatisfăcător și dă dependență. Întotdeauna simți nevoia de mai mult, de mai mult sex, de mai mulți parteneri, de mai multă stimulare. Dar mai mult nu este niciodată suficient. Atunci când te angajezi într-o activitate sexuală cu cineva pe care nu-1 iubești, dovedești lipsă de respect atât față de tine însuți, cât și față de cealaltă persoană.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi. Un calendar spiritual" de Paul Ferrini este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Absențe
file de jurnal afectiv
moliile poartă șorțuri transparente
gânduri ușoare nenăscute încă
un fel de năluci ale noastre
uitând să ne revedem
pe jumătate fete în casă
cealaltă jumătate sidef
estete gratuite fără complexul culpei:
pur și simplu supraviețuiesc!
Rumegușul se strânge pe la colțuri, în plin centru, într-un fascicul de întuneric, într-o lumină. Uimirea aceasta reprimată! Obrajii din cretă! Glas alb!
de la un capăt la altul inima devine
coridor perforat/ sita perfectă
prin care instincte de penelopă
urzesc pânze în războaie de pierdut
sunt frunza fără de nervuri
alcătuită la dezordinea zilei
masa amorfă cu personalitate incertă
de care universul nu și-a amintit
întârzii... tu... întârzii eu...
timpul se împrăștie
în acest trompe l'oeil
cu vedere la strada interioară
ca un liliac atârnă sufletul
un monde à l'envers ne revendică
prin creștet ies rădăcini
de picioare atârnă un nor
când liniștea atinge împrejurimile
îți întrezăresc chipul într-al meu
dau să te prind:
ești niciunde:
nu sunt.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ne aminteam
dacă avuseserăm vreodată
haine de stradă
nici când alergaserăm ultima oară
să lăsăm în urmă fie și pentru 5 minute
aerul stătut al dormitorului ca un buncăr protejându-ne
de orice mai puțin de noi înșine
și dacă podeaua lipicioasă a livingului ne tachinase o vreme
iar noi generoși peste poate, doar liberi!
îi acordaserăm patru cinci șase... 9 din circumstanțele atenuante
și cum rochia galbenă era pentru ziua fermecată
eșarfa cu sclipici pentru picnicul de joi
dacă îmi plăcea să ies pe fereastră
să dau cerul tare și pomii aproape?
curgeau flori din cais
o voce inunda cosmosul:
mă așteptai la o poartă
... și oare obișnuiai să-ți apropii nările
de trunchiul viu purtător de magnolii
al femeii dintr-o carte?!
cu certitudine
prin noi trecuseră alții
nu specii
în papuci și halat de casă.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lagăr
boala noastră avea să treacă
printr-o mulțime de faze
o spuneau oameni în halate aproape-albe
impecabil intrându-și în funcție
de frica unor iminente procese viitoare
da... avea să treacă
povesteau strămoșii cu chipuri imortalizate în ipsos
deloc aleator puse în ferestrele mimicilor noastre
saltimbanci desprinși parcă din SF-uri
din când în când se mai poticnea câte o pasăre / de nu va fi fost ursita
dama aceea de pică verde cu 10 minus la purtare și iubire ilicită
desculți purtând în sânge formule bizare
memoriile afective roșu-cu-dungi
ale nu-știu-cărei dihanii
am spart mai multe iluzii
am doborât timpuri
vremurile preistorice ale cârtiței
locul de unde întunericul își face curaj
să existe numai cu amintirea luminii
am purtat / am spart / am doborât...
până când am dat de lagărul nostru
personali într-o istorie atât de comună
de bunăvoie am intrat în cămașă de forță
se uitau cireșii
cuvântul acela rămas la jumătate de sens
că de ce noi? că de ce?
veneau / ne priveau / se recunoșteau pe ei înșiși
și parcă atât de diferit gesturile noastre dezlegau
înțelesurile propriului turn babel
atunci ei veneau... ne priveau...
își făceau cruce și-n sân își scuipau:
când e dragoste își face de cap
Necuratul
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La (im)perfect
[file de jurnal afectiv]
se crease diversiune
oamenii purtau măști... aruncau
cu sentimente și confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenționase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
își revendicase dramul de libertate
fățărnicia!
(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)
îți aminteai vag de mine
femeia parțial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
brațele evocau combinația de escape-uri
(eram eu?! era alta!?)
încapsulată în rochie orange și dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-ați ascunselea
de bună-credință legată la ochi
îți acordam credibilitate
habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu știam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...
între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă își redefinea înțelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape
dame de pică
își făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă
am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini și cu frică
preambul pentru eventuale înclinații estetice
asprimea vegetală îmi desăvârșea simțurile
fetiță, formatam coloană infinitezimală
lanțul desfășurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea șoselelor
în praf aceeași apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici
într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoi se făcuse liniște
oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu știu câte
definiții ale sensului
ale absurdității
începuseră cu sfârșitul
tot continuaseră...
întorseseră pe față și pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul
dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumusețe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alții
copacul se dezagregase
siluete golite își alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foșnet de magnolii
rămăsese cubul de gheață
rictusul fetusului avortat
habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască Iubirea.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna
Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voiește,
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Și gătește-așa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.
Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze și cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le știe ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheață,
Dar când sufli, pier din față.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar