Versus

[file de jurnal afectiv]

lumea ta
de parbrize şi neoane
fugile clandestine în miez-de-întâmplare
derogările de la normalitate
unduiri lipicioase... hipermutaţii
apucăturile damelor uşoare
goale-de-tot luându-se la întrecere
cu baloanele cu heliu:
paraşutare eşuată!

fluieratul acela lipsit de subtilitate
vânatul de duzină... produsul în serie
iluzia dobândirii... fantasma situării în masculinitate

grimasele tale de cerber
înfierbântat şi nevrotic
neînstare de 1 Femeie

! poate îţi trebuie o dalilă!

codul tău etic – cod de bare
descifrabil după legi de minimarket
recunoaşterea optică a caracterelor
principiul frumuseţii eronate

depresiile tale într-o pasageră luciditate
felul acela în care pe mine mă faci vinovată
de sugrumarea Iubirii... de inutilitate

şi

te complaci
dependenţele îţi restrâng aria oxigenată

ai nevoie de dragoste... intuieşti cumva
în realitate te umpli de moarte

o lume se perindă
nu contează acordul subiectului cu predicatul
poate numai rostirea dialectală a afectului
trupurile se îmbulzesc pariind pe nedivinitate
performanţele se măsoară în hectare-sex-putere
când înţelesurile se închid în derizorate

boala ta îmi impune eliberarea

chit că pentru asta voi face moarte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruşi
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorităţi
am rupt pânza aceea densă
întreţinând iluzia continuităţii... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurenţele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somaţii

mi-am spus:

spaima poate să mai aştepte
eventuale germinaţii estetice
într-un spaţiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înţelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulţi!
nu mă tem de însingurare!
am învăţat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparenţele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanţele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!

ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruşi
această trezire la realitate când înţeleg
că orice moarte se declanşează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoştinţă de cauză optez

să mă doară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)imunizare

atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilităţii durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a aşeza o gutuie
rufele pe culme

undeva

acelaşi lup sta la pândă
aceeaşi pasăre îşi reprima negaţia
simulând şi ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonşalanţă distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte

dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiaşi gândaci insistenţi de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordine umană

[file de jurnal afectiv]

sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonşalanţă cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]

ai zice că e un fel de orizont

cerul se desface în franjuri!

aici încep şi nesfârşesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziţie n-au găsit încă rezolvare

siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
dimineţile îşi revendică porţia de articulaţii nervoase
uşile se dau parţial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie lucidităţile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate

într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea îşi împrăştie aripile
şi iată-ne!
alunecaţi unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viaţă

serile se fac goale
nopţile îşi adâncesc aberaţiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeţei plane ca unei amnezii supreme

imperfecţiunea este regula în ordine umană

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie

[file de jurnal afectiv]

nu-mi amintesc iubirea
intuiesc numai siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice cu inima zornăindu-le
silenţios în ritm cu fuga discretă a şopârlelor verzi
oprindu-se mai apoi cât să treacă o pasăre

timpul are o genune pe faţă
cuibul dropiei rătăcindu-şi privirea
într-o lume imortalizată...
eu îţi arăt oameni
lucrătorii aceştia cu ziua
pălmaşii... robii
nu vezi nici măcar
« batic galben »

franjurile îşi derulează întâmplarea
peste coline... peste podeţe...
peste indiferenţele astea ample sfidătoare

în absenţă o mare
îşi deschide înţelesurile

şosele încinse curbează visul
ziduri forestiere... călători sau intruşi
rumeguşul... ţepii drumului... coroanele
toropite de singurătate

spicele îmi ating respiraţia
o copilărie uitată se apropie
obrazul meu lipit de geam roz-translucid
roz-translucid... aproximativ rece
dându-mi cumva senzaţia de viaţă
în această alunecare continuă

vara îşi împinge hotarele
la prima... poate un tramvai
poate... o iluzie

peisajele trec goale

spui că mă iubeai... că încă...

intuiesc numai
siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorţit
cu puţin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 şopârle extenuate şi corb
cu semnul mirării imprimat pe faţă

o fata morgana ne ia în posesie vieţile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleţi-biscuiţi-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă îşi revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafaţă
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescăruşului peste cactuşi

un autobuz aşteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutaţi în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-şi-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmiţare

datori vânduţi deşertului înţelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă

ne întoarcem

fiecare

pe alt drum

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

All inclusive

[file de jurnal afectiv]

lucrurile se iau. se aşază fiecare la locul lui
când cu un sentiment galben-albăstrui... când al inutilităţii
cireşii se mângâie din vârful cuvintelor
ca unor copii mari li se dă iluzia continuităţii
se sare mai apoi într-o asumare tandră a necurajului
peste chestiunile minore
aglomeraţia minibarului
gările cu staţii răstălmăcite
un gest în afara feed-back-ului
boala incurabilă...
senzaţia departelui... în ultimă instanţă...
soarta!

se merge drept
la răstimpuri cu sufletul înclinat
spre acel "prima oară" al unei magnolii
se zăboveşte fără de vină
în preajma câtorva nuanţe:
necesar-cu-accidental/ fluture-cu-om/ arabesc împăiat
toate acele detalii ieşite ca dintr-o cutie a pandorei
din cântecul fărâmiţat al boemului

se ia realitatea
se pune faţă în faţă cu tine
fără vreun simţ al superiorităţii
se aşează deasupra ei
cu imaginaţia rectilinie
curbându-se în ritm cu moliciunea universului
contracarând-o

se fluieră
7-spre-5 silabe
către amuţirea materiei
în fapt poemul acela minuscul
purtând în cârcă ditamai cosmosul

se declamă:

nor-ma-li-ta-te!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilităţi

! felul meu de a fi
cu totul de neînţeles pentru tine!

roşu-cu-mov asemenea reţinerii acesteia
de a traversa noaptea prin locuri interzise
chit că între timp vor fi scoase de la promoţie
toate fructele prohibite

cosmos ieftin! univers derizoriu!
şi această economie exhibiţionistă
mercantil etalându-şi produsele în serie

şi ar mai fi...

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunizare

[file de jurnal afectiv]

las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomeraţie/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine

în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi şi feţe smerite
neruşinat camuflând minciunile şi desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului

picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtiţe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric

iau la rost indiscreţia ciclopului
una bucată iarbă – 2 lei staţionatul
momentul acesta atât de nesfârşit atârnând
în marele incapabil de a trece

cu rănile a toate în mine deschise
ca o gură lihnită de viaţă
din sine muşcând să se răzbune pe sine
devin!

o să şterg totul
până la memoria ultimă a increatului
de aria vidă mă voi atinge
ca de veşmânt sacru
ca de moaşte

şi atunci

o să se ia marea...
cu rânjetul pescăruşilor căzându-şi aripile în simulacru de cântec
şi ploaia de cel mai prost-gust care netoţilor li s-a părut romantică

[realitatea alunecă uneori la extreme
martor al zonei aceleia desfiinţate
rămâi neputincios

jumătăţile de măsură sunt formula perfectă a disoluţiei
iluzia grandioasă a lui A FI
focarul de infecţie]

*
nu mă voi spovedi ţie
atât de mic... de neînsemnat... de stupid...
în faţa cuvintelor cosmonaute
făcând înconjurul lumii precum înconjurul morţii
a ceea ce cu mult deasupra ei este...
... în faţa cuvintelor...
lovindu-mă/ apostrofându-mă/ vie trântindu-mă
părtaşă locului aceluia microscopic
unde se naşte frica... unde prea-marea-durere... nonsensul
pe care ca un neghiob îl porţi în lipsă de iubire sau de moarte

o să-mi cresc Frumuseţea departe de tine!

[data viitoare Dumnezeu va face Femeie!]

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În februarie ne dăm cu lupii

noaptea o să-ţi pară stranie
necuvioase apucăturile ei: fată mare pe tuşă adesea rămasă
numărând golurile din trotuar/ vidurile din inimă
duşmancă personală de moarte – ţigancă fără de scrupule
prin dinţi mult-prea-albi îţi va trece neputinţele
gigantica dependenţă de mine

cârduri de cocori vor duce în ochi supliciile trupului
toate grămezile acestea atât de facil accesibile puţind a hoit/ a ieşire-din-ceruri
porumbei parkinsonieni vor căra în oase sticle otravite cu petunii
florile mele de altădată strident oxidate în absenţele tale
delirul acesta în care haotic suflete mor strangulate în sânge...
alte formule de duzină/ destinul peticit iară şi iară cu încă o dâră groasă de gemete
şi eu virgina/ (ne)dusa la biserici/ cu memorie de elefant şi coapsă fină până la tine

nicio cosmogonie!
nimic să inspire penuria eului împresurat de dihănii
poate creanga aceasta rămasă dintr-o tristeţe: să fi fost vară? să fi fost mine?
poate amprentele... poate podul silabelor onirice şi foamea teribilă
a lupilor sfâşiindu-şi burţile ca să nu ucidă

vei da să mă prinzi
străvezie şi înaltă îţi voi pierde (ne)înţelesurile
mă vei urî... poate îţi vei înăbuşi gândul

ca o uitare se va aşterne lumea peste toate
nimeni nu va fi pedepsit/ nimeni ridicat la vreun rang de înger
vom păşi amestecat/ hidosul personaj colectiv/ doar o iluzie?!

din când în când pasărea va întoarce capul
asemenea unui oracol va vesti
judecata cea de pe urmă

! mă vei striga

fiică a luminii obişnuită a răbda
deloc uşor dându-se capriciilor firii
voi fi oarbă şi surdă... numai acoperită
de opacitatea constantă din tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vals interzis

da
între timp te-am mai confundat
cu unul... cu altul
n-am găsit acel sem distinctiv
totul se reducea la genul proxim
acele suprapuneri creând iluzia omogenităţii
în universul haosului

aveaţi acelaşi mod de a problematiza
de a face tabula rasa aplicând principiul
neglijabilului
or, Iubirea nu poate face abstracţie
de Divinitate

... aceeaşi nerăbdare neînţeleaptă şi fuga de sine
ca de un sol infertil-păcătos căutându-şi salvarea
în forţa de sacrificiu a altuia

*
să fi fost vina facebook-ului uniformizator
laşul ahtiat să funcţioneze
pe seama slăbiciunilor unora
cu orice preţ găsindu-şi
acele pretexte elementare
sau poate o nemulţumire ascunsă
dorinţa mea de a ajunge
până la capătul adevărului

.... numai nostalgia poveştii nescrise
încăpăţânarea prinţesei zis-mofturoase
neconcepând un refuz al destinului

*
te-a iritat imprevizibilul meu
obişnuit ca tu să fii surprinzătorul
şi dramul de luciditate în plus
într-o lume deprinsă să fiinţeze
cu lumini de avarie

uneori am căzut pradă fantasmelor
am dat un strat de invizibil peste realitate
m-am complăcut o vreme
o străină se strecura
fără măcar să bată la uşă

cochetând cu manierele elegante
m-am scuturat:
am invitat-o frumos afară

*
venea septembrie
sentimentele se coceau
suportau creşteri succesive
luate din habitatul primar
se acomodau la o densitate personală
nici o lumină nu era îndeajuns de stridentă
ca ele să reclame întunericul

m-am dat într-o parte şi am ştiut:

noi 2 nu vom putea valsa niciodată Şostakovici
pentru asta trebuie să te poţi privi adânc în ochi
ca şi cum ai săvârşi o liturghie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi faci "harta" acţiunilor tale pe perioada următoare, chit că o faci pe cinci ani, pe un an sau pe un "quarter", cel mai mare câştig pe care îl obţii este că "ieşi" din tabloul vieţii tale. Şi poate, pentru prima oară după mult timp, devii şi pictor şi pictură. Ai mai mult control asupra vieţii tale, o putere de introspecţie mai mare, o capacitate de schimbare mai mare.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-ţi scriu

ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
cu miliardele de insecte învălmăşindu-mi fiinţa
până în punctul acela în care pot să-mi simt eliberarea
durerea insuportabilă trecându-mă pe lângă moarte
imortalizându-mă
mie pe mine aducându-mă
fără de pământ/ fără de carne/ fără de tine

în dimineaţa zăpezilor cu flori speriate
naiv îşi va ascunde cerul anxietăţile
de după nori albi/ de după stol de cuvinte
de nimeni vreodată dezlegate
urmând sensul exact

sentimentele vor prinde ţurţuri
voi fi Crăiasă a Gheţii
nu vei şti
cum se topesc iernile
în intimitatea castanie a femeii din mine
nici aburii de iasomie personalizată
în anotimpul acesta străin aruncat tuturor

fiarele pădurii îşi vor schimba habitudinile
un uriaş va da ceasuri înapoi
vor aprinde cărbuni spiriduşii
fereastra aceasta trimiţând
vis cosmic de muritoare de rând
către crugurile înaltului
o pană/ un trosnet în sobă/ privirea lărgită
prelungind clipa de-aici/ intrând-o în veşnicie

o să-ţi scriu
ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
poate o vei face cândva...

te vei întrista
dincolo de cuvinte
vei înţelege
cum eu pot fi
numai cu ideea
de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

şi totuşi!
nu mă voi duce prea departe
de mine!

cireşul aşa de impersonal pentru alţii
rămâne-ncrustat intimităţii mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna uşor de purtat

fereastra închisă într-o lume
împuţinându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmiţată întâlneşte timpul

chipul strămoşilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine

într-o doară îmi păcălesc spaima amiezii
cu albul cântecelor de rochia-rândunicii...
cu mireasma nepământească a măturiţei-Maicii-Domnului:
eternele mele răgazuri în umbră-luminată-de-vie!

calul de lemn săvârşeşte călătoria
de-o parte şi de alta a lumii

mirosul pielii bronzate cu-nisip-şi-iarbă zdruncină acum-ul
tăcerea sălciilor maschează poematic
tristeţea podului peste învolburare de gânduri

! nu ştiam că se numesc petunii
erau florile-prin-definiţie!

SUNT!

crăpăturile cu secetă ale cândva-lacului
păstrează miracolul inimii în lăuntrul noroiului
în fapt bucata aceasta de rană... pe care într-un imbold
o iau şi o înfăş în frunză curată de brusture

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înţeles asta, nu poţi să nu cauţi eliberarea de rătăcire şi unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire se poate înfăptui numai prin iubirea faţă de Tot şi toate. Iubirea aduce vieţii cea mai mare bucurie. "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (Epistola lui Ioan). Simt o foarte mare bucurie, m-am exprimat foarte bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul poate fi atins numai pe calea Credinţei şi a Creaţiei. Singura condiţie a luptei pentru propriul drept de a crea sunt credinţa şi propria predestinare, disponibilitatea de a munci şi intransigenţa. Creaţia are într-adevăr nevoie din partea artistului de ''moarte la modul serios'' (Boris Pasternak), în cel mai tragic sens al cuvântului. Scopul artei este acela de a-l pregăti pe om pentru moarte, de a-i curăţa şi de a-i afâna sufletul, de a-l face capabil să devină mai bun.

citat din Andrei Tarkovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!