Oana Frențescu

Nu mai fug

nicăieri nu mai fug
îmi tocesc visul pe temelia lui fixă
până se șterge din real

îngerii mei sunt plecați
ziua alcătuită din bucăți e azvârlită în mine
în culori cenușii și reci

oglinda-mi face un semn scurt în zigzag
lungindu-mi imaginea fugitiv
vremea vine cu adaos de frig
ștergându-mi de tot cerul acum întors pe spate

o înfățișare înșelătoare există la foarte mare distanță
într-o deplină amestecare de frunze și aripi
sângerând pe cuvintele căzute în gol

neputința cuvintelor de a lumina întunericul
sfârșește într-un ecou ascuțit amorțind locul neocupat
ce m-așteaptă
mâna mea scriitoare devine abur
și mersul meu împietrit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Test

deodată nimic nu mai există,
cuvintele și-au ascuțit tăcerea,
desprinsă din nodul lumii
restul e o frânghie ce nu-mi aparține.

îngerii sudează un nou cer
fixând bucăți de albastru una lângă alta.
sentimentele netrăite sunt aspirate
sufocându-se unele în altele.

o bolboroseală ca o strigare lasă un ecou,
un zero apare peste nimic închipuind o imagine de mântuire.
frigul începe să curgă zgomotos în colțul străzii.
trec prin testul frigului ca o lepădare de ce-i înăuntru
încercând o altă piele, odată cu mersul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

În oglindă

în oarba oglindă imaginea poetică devine o negociere
între mângâierile sălcii și închipuirile roz
tăiate în prisme inegale
la capătul drumului se țes umbre
se reinventează un prezent nefiresc
în locul unde metaforele scanau simțurile
în vibrații cu aripi de fluturi
glasul acela continuă să dizolve constelații schimbătoare
contopind universurile ce se atrag
sunetele devin albe într-un tipar gol
nicio uitare nu mă uită
orele se ofilesc în umbra cuvântului ce tace
poemul evadează antifăcut pe orbita iubirii
într-un zigzag pe-o frunză de toamnă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Astral

O ușă se deschide
și trec într-un prezent
unde copacii refuză s-adoarmă,
forme de frig infernal rămân în urmă,
un adaos diferit de viață
crește peste iarba topită.

Din cer curge albastru senin,
propria inimă poleiește aerul cu
zâmbete aruncate în stânga și-n dreapta,
rostogolind mâhnirile deșarte.
O ardere cu iz de cer
curăță cămașa cuvintelor de gustul amar.
Dintr-o amestecare de ființe și lucruri
o oarecare așezare apare pe pământul nesigur.
Sunetele trezesc amintiri verzi
care se întind sub pașii grăbiți
spre astral.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Praful umbrelor

mâinile mele îndrăgostite iubesc pân' la pieire,
până ce galbenul lunii vopsește aerul negru.
totul devine o noapte de frig crescând,
ca o pâine albă.

s-ar putea să fie praful umbrelor
în locul muchiilor surde și grave luate-n cercetare
pentru liniștea somnului.

sentimentele aleargă într-un scris rotund,
într-o fertilitate de neoprit,
până ce cuvintele devin lungi și sticloase
și-mi arată că lumea e altceva
și tu rămâi pe- o aripă frântă,
iar eu în pantofii de lac ai destinului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Imagine

sunt travestită într-o imagine
de liniște, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâșia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
și o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăți
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
și clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuțit în tăiere
ce ne târăște deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existența,
în spațiul unde nu sunt pereți
și nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremenește tălpile muritoare
și Dumnezeu șterge temerile zării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Albatroșii

s-au întors albatroșii la țărm
zborul să-și odihnească
au aripi căzute în evantai
mersul stângaci și greoi
parcă acum îl învață

pe plaja pustie își caută loc
o vreme aici să petreacă
să uite de dorul de mare
și marinari ce se roagă
când barca-n furtună
prea mult se apleacă

s-au întors albatroșii la țărm
cu aripi căzute
în evantai...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Oana Frențescu

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spațiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorțită în interior
neuitarea zăvorește cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
și nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

albatroșii

s-au întors albatroșii la țărm
zborul să-și odihnească
au aripi căzute
în evantai
mersul stângaci și greoi
parcă acum îl învață

pe plaja pustie își caută loc
o vreme aici să petreacă
să uite de dorul de mare
și marinari ce se roagă
când barca-n furtună
prea mult se apleacă

s-au întors albatroșii la țărm
cu aripi căzute
în evantai...

în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O prelungire

o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spațiu liber
unde învățăturile zeilor nu există
viața nu aleargă
greșeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele și luna înghețată
unu și cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înțeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun țipăt
nici frunze crescute-n stomac
și de la mare distanță sunt punctul
ce tace și nu se mai zbate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală

o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Pe drumul final

pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.

oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.

studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.

fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căzute din mersul pe sârmă

ai deschis ușa amintirilor
dincolo de mersul pe sârmă al gândurilor
păcătoase revoltate de neliniștea dimineții

mâna ta se plimbă în lung și-n lat
atinge forma pustiitoare a cuvintelor
mascate pentru viață marele bal

un cuvânt mă întreabă ceva
sparge pojghița de gheață a tăcerii
cred că e beat nu înțeleg nimic din tulbura nostalgie

pleoapele-i devin aripi
diafană zămislire separată de întâmplări
căzute din mersul pe sârmă al amintirilor

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicație conectată la o alertă sinestezică
șuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roșu
și coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristețe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaștri devin albi aproape incolori
ascunși printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
brațele rămân fără viață
arsuri brume și ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe și mă doare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O înserare

o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat și neauzit
imaginea ta trece ca o migrație de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparență de poezie
ceva arhaic trece prin piele

vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spațiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o ființă gata
pentru lacrimi și frig

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Atunci

cuvintele au sărit din neființă
lungindu-se vertical
flambând cerul nopții
trezind arborii ce voiau să doarmă

pe strada liniștită melancolia se scălda în unde verzi- albastre
inima înghesuită în frig murea câte puțin la fiecare strigăt
vocalele schimbau mersul stelelor

un timp se redesena în jocul palmelor
depărtarea zăbovea în trepte către cer
reverența unui frison lovea stomacul
fabulosul foșnet din silabele de foc
sosea din absență
atunci cuvintele au mușcat din mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu știai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtați de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aș putea lovi de lumina lor,
așa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerșind mâna ta cu gust de mare...

aș sta o veșnicie și încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si liniște
se răstesc fulgii la mine
ei nu știu că mai am de născut
o viață din tine,

mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
mă lași să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeița ce ți-a dat tămâia

călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.

am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook