Crăiasa

Când se va face Nunta,-n lumânare
Al Păsării repaus fi-va sacru
Pe-acoperişul nefiinţei, nacru
A melci prin clipele interioare.

Va fi în gânduri nuptial masacru,
Mireasa însă trup sub fuste n-are;
Poveri de somn voi duce în spinare
Că în oglinzi mi-e-n cuget chipul acru.

Pe rând în zboruri duhul ne-nvelimu-l
Înalt, trezind pe Dumnezeu, adânc
În vis de diamant căzut, Sublimul.

Te va primi la Porţi un înger ţânc
Şi nu vei fi nici ultimul nici primul...
Crăiasă Moarte, mierea ţi-o mănânc...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Elsa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna căprioarei

M-apasă-n piept o sanie de sare
ce-mi lunecă pe urmele de gheaţă
şi-o febră rea de frunte mă agaţă
în liniştea cea neliniştitoare.

E-atâta alb, c-am ochii prinşi în ceaţă,
nici drumuri nu-s, nici umbre umblătoare,
pe unde-oi fi doar cred că mi se pare,
iar seară-i tot la fel de dimineaţă.

Văd anii deşi ca fulgii grei de apă
căzând peste uimirile de ţânc
bătrân ce n-are cum să mai priceapă

de ce nu-mi eşti să mă salvezi. "Mănânc
şi plâng. Mănânc", din sarea ce mă-ngroapă.
Şi-n suflet mi se face loc adânc.

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia finală

Căzând pe zări şi-n sânge-n întrebare
în hram de mâine umbra e rănită
în haina de visare cuvenită
şi toamna vine-n frunze cu turbare.

Lumina-n oameni, speranţând în pită,
e plumb la cină... Roua aur are
la vorbă-n straiul dimineţii rare...
Abia păşeşti, de zboruri ostenită...

Femeie cu poveri de-amor pe umăr
în nume de etern pe trup te scriu
mi-or fi iubiri de vierme în sicriu
când printre luturi terne-o să mă număr.

Că moarte porţi şi n-ai, să se revolte
destul de timp în tainelor recolte...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul LXV

Când pietre nu, nici bronz, nici sol, nici mare,
Ci duhul morţii-n lume e stăpân,
Cum poate frumuseţea ca o floare
Să-nfrunte-atare uragan hapsân?
Cum să reziste-al verii iz ca mierea
Sub şocul unui aprig anotimp,
Când nemişcate stânci îşi simt căderea,
Şi porţi de fier se prăbuşesc sub timp?
O, gând cumplit! Unde s-ascundem clipa
De preţ, de timpul care-o face praf?
Ce mâini puternice-i vor frânge-aripa?
Frumseţea – cine-o va feri de jaf?
O, nimeni! Doar iubirea, prin minune,
Din negrele-mi cerneli nu va apune.
Şi-n adânc aruncă nesfârşite ploi.

poezie celebră de William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenciar ideatic

E frica păsării să nu mai zboare
iar îngerul cu umbra lui se bate...
Din respirări mirarea ne străbate
aeriform amorul să coboare.

Pe chipul tău enigme ţii şi poate
vei deveni-n distanţei ierni o floare
pe geam la Dumnezeu, când nu mai doare
fiinţa, lut în negrele capoate.

Scăldaţi în apa dulce de mistere
cu întrebarea cea mireasă-n gând
ne este-n sânge strigătul negând
a noastre existenţe austere.

Mai trece vis, în viaţă făurind
din bezna grea de cuget hram jelind

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orb la gând

o naştere-n vecie-i într-o moarte
lichefiind un diamant minciunii
licoarea asta-i stih în toţi străbunii,
un strai ce-n trup de infinit să-l poarte.

ci pe pământ se-mbracă-n clipă unii
a oglindi eternu-n ochi ce-s foarte
adânci, ce suie, ţin a slăvii toarte
dar cad în urmă-n viciul raţiunii.

în dimineaţa nefiinţei cheamă
un orb la gând visări şi-n calea sa
mai curge încă fir mărunt de teamă.

ci adevăruri urcă-n duh, în şa
pe lutul ce biserica-şi destramă
pe Domn din rugă a-L descătuşa...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfera Tăcerii Naţionale

Imnul Nostru e un înger
imnul nostru n-are somn
de-l aud parcă iar sânger
vine Ştefan parcă Domn

Imnul nostru n-are somn
imnul nostru-i blestemat
zboară o din pom în pom
nici femeie nici bărbat

Imnul nostru-i blestemat
de-l aud parcă iar sânger
mai singur pe uliţă-n sat
imnul nostru e un înger

Imnul nostru n-are somn
rădăcină totuşi fără pom

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (17 august 2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

ivirea ta mi-e-n semne-a tainei grabă
nuntită-n ochii mei pe-altar de lene
îmbrăcăminţi de-atingeri ţii, viclene
în palma ta şi pielea-mi ţie-i roabă.

mirări smulgeai din glii nepământene,
din rădăcini o umbră ce întreabă
din rana de lumină,-n piept podoabă,
icoană-n cui pe-a Domnului sprâncene...!

aşa că Dumnezeu priveşte-n mine
prin văzul tău, ce-mi este hram de-oglinzi
şi mă cufundă, om, în Sfânt prin tine.

la preţ păgân în sacru tu mă vinzi
şi-o Cruce-mi creşte-n spate, pe ruine
de noapte-n duh, în zorii de murinzi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindă

pentru Dorli

Doarme colo în poiată
pruncuşor fără de tată.
Şi măicuţa mama lui
se tot plânge boului
c-a născut în Vifleim,
n-are scutece de in,
n-are apă, n-are faşă,
nici opaiţ, nici nănaşă.
Iosif cercul de pe cap
în cuier şi l-a lăsat
şi-a plecat unde-a plecat
ca să-l latre cânii-n sat.
Noaptea-i neagră, ceasu-i lung,
stă măicuţa lângă prunc.
Să le ţie de urât
înger nalt s-a coborât.
Şi în noapte înadins
degetul şi l-a aprins.
Arde îngerul lui Dumnezeu
ca o lumânare de său.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se
cu toată agoniseala mormintelor,
Tu vrei să te lepezi de religie, zici...
vrei democraţie?
omul se va închina Întrebării!

Nu...
... domnule Dumnezeu,
în sânul iernii, prin buze de lege de alb
mai lasă-mă să îndur, de cerneală
hemoragii interne-n interioare biserici,
cu Tine preot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minor

(alb)

nefiinţă, biserică a ilucidităţii,
suicidală enigmă a gândului
existând ori treaz
ca să mi te asemăn ţie
am frânt secunda din ceasornicul cu melci,
flăcările erau de zarvă
când apa ne plia-n pleoape
a sete de nici fără unu,
păşind în lene pe bulevardul timpului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de ploaie

Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi rugineşte-a toamnă.

Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de linişte condamnă...
În poezia nefiinţei, Doamnă
eu nupţial duc lutu-n a ta Coasă.

Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereţi,
pătat de Om cu rugăciuni... Şireţi
se-adună Şerpi cu Mere în sigiliu...

Ci tu, femeie ce-n păcat exişti,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, trişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Prin lumi de vise-i omul, umbre-l poartă
în rătăcirea nopţilor pe cale
suind speranţă-n rugăciuni egale
cu degete bocind a crucii hartă.
Poveri ducând pe-a întrebării şale
trecea un gând prin clipa-n taină fiartă
infernul de-a cunoaşte-l spală-n soartă
sub nicăieri de linişti ireale.
Iar slova, la altarul alb mireasă
spre Dumnezeu o-ndeamnă scribul nins
cu fruntea din fântâni de-alean culeasă.
În piept de stih enigme s-au prelins
şi păsări zboară-n flăcări din crevasă
lăsând umanitatea-n somn nestins...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezastru

Am făcut o derogare:
N-are bani, nici casă n-are.
Dar, când dragoste să fac,
Am văzut: n-are nici "ac"!

epigramă de Ştefan Boboc-Pungeşteanu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă cred în primul rând un scriitor, nici nu am legături cu comunitatea scriitorilor, nici nu folosesc cuvântul. Azi, când un scriitor nu mai înseamnă nimic, nici dacă l-aş folosi, nu mi-ar servi la ceva. Mă cred în primul rând un om trăitor pe pământ, unul dintre foarte mulţi.

citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroseai a înger la telefon

la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă şi te scrii pe giulgiul singurătăţii mele
nicăieri e aproape o existenţă,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeţii veacului trecut ingurgitează nefiinţă
câte unul îşi mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat

ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toţi vorbim în graiul timpului,
dănţuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă

aşteptându-te,
am fermentat cerneală şi carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că eşti ocupată,
îţi dai doctoratul în tenebre

eu ţâşneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu

uneori îmi aşez în bagajul existenţial plecarea
nu cunosc destinaţii
atâta doar că miroseai a înger la telefon

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

de chin flămândă-i rana bând o cruce...

recente leziuni spre mâine-aleargă
şi azi e visul umbrei de pe targă
tăceri luminii doftor ce-i seduce...

în urma ta eu crez învăţ să meargă
pe sub o grea păşire sub cauce,
din mult al tău pe gânduri duh mi-aduce
deşi mi-e-n cuget zborul de litargă.

din perne spintecând un măr în carne,
din aşternut de lut şi de exist
adie nuntă frica s-o întoarne...

din maluri am găsit, din raiul trist
a clipelor în văz de timp lucarne,
pe tine-acolo, Doamne, alpinist...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fleacuri autumnale

e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici şi rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuţitul trist în carnea clipei taie

din ţel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
şi zboruri cresc şi-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naşte decupare

recad în vinul fiert şi nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget

te vând pe obeţie-n noaptea minţii
când demoni sunt şi oamenii şi sfinţii

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!