Miroseai a înger la telefon

la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă şi te scrii pe giulgiul singurătăţii mele
nicăieri e aproape o existenţă,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeţii veacului trecut ingurgitează nefiinţă
câte unul îşi mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat

ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toţi vorbim în graiul timpului,
dănţuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă

aşteptându-te,
am fermentat cerneală şi carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că eşti ocupată,
îţi dai doctoratul în tenebre

eu ţâşneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu

uneori îmi aşez în bagajul existenţial plecarea
nu cunosc destinaţii
atâta doar că miroseai a înger la telefon

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

pe cât îmi pot înţelege propria definiţie
din dicţionarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercaţie între născut şi adevăr

tu eşti o altă definiţie a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării

noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îţi spuneam, să nu muşti mâna cu merinde pentru lumină)

uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri

îmi amintesc, uneori îţi aşezai picioarele pe nervii mei
încât îţi şopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie
despre frigul de a te scrie,
caniculară,
plătind unui dumnezeu al mirării în mine
pentru servicii erotice ale stihului,
deşi, în definitiv tu îmi iscăleşti poezia
din vârful peniţei mele schizoide,
întru tine-i travaliul metaforei puţine deşi
mă naşti uneori în cuvântul
cel văduv de minciună

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ospiciul slovei

în caldul din păcat mister se coace
cu fruntea omul rece-a necuprinde
când frigul de fiinţă ni se vinde
din vipia infernului rapace...
cuvinte fără urmă am veninde
în tot zadarul stihului ce-mi tace
în ochi întâmplători de viciu-n pace
de lacrimi Şarpelui a da merinde...
în sângele ce-mi e pătat de vină
de Măr eresuri ţipă-n bezne, fierb
şi se aşază-n Raiul în ruină...

femeie care-mi poposeşti în verb,
să ştii, demenţa vorbei mi-e vecină
prin tot ospiciul slovei trec imberb...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia mai poate uni

când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz şi lutul
aleargă înaintea asfinţirii

rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe uşa din spate a clipei de fiinţă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
raţiunea e o secundă a mirării

vorbeşti pe limbi de ceasornic
trezind emoţia copilului în ajun de mâine
îl aşteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer şi pământ

doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea (poem în fragmente)

în templul de pe acoperişul adevărului
poeţii sunt preoţi ai Mirării,
zeiţa aceea care le toarnă în gura peniţei
rostirea văzului de eternitate
şi zborul către aripa de înger, cea vindecată
mereu urmăriţi de propria umbră
pe glii de hârtie

&

Mirarea înfige în inima rostului
sângele îmbătrânit în lumină,
aproape în putrefacţie-i clipa
ce se va naşte

&

la fântâna cu lebede poetul mărturiseşte cântec
ori sincera cenuşă omidă,
nu e nici o deosebire
între om, fluture şi pasăre

&

Mirarea adună la Mâine acasă poeţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt blestemaţi

Doamne
ei mor înainte de
moartea obişnuită
ca soldaţii cu săbiile ruginite
gustă din miezul infernului
ca dintr-o bucată de pâine
şi se îneacă în adevăruri
trăite pe jumătate poeţii
sunt blestemaţi
Doamne
carnea cuvintelor
e mereu amară
se îmbracă în suspine
adorm cu focul pe buze
şi se scaldă în strigăte
poeţii sunt condamnaţi
Doamne
zvârcolindu-se în pântecul
Cuvântului cu mâinile înmuiate
în cerneala timpului
se scriu şi se rescriu
până la prima particulă de nisip
peste care a trecut râul de smoală
botezându-i în numele scrisului
ca în numele durerii nesfârşite

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se
cu toată agoniseala mormintelor,
Tu vrei să te lepezi de religie, zici...
vrei democraţie?
omul se va închina Întrebării!

Nu...
... domnule Dumnezeu,
în sânul iernii, prin buze de lege de alb
mai lasă-mă să îndur, de cerneală
hemoragii interne-n interioare biserici,
cu Tine preot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îndoială că Dumnezeu ar fi putut face să zboare păsări cu oase din aur masiv, vene umplute cu argint viu, carnea mai grea decât plumbul şi aripi extrem de mici. Numai că n-a făcut-o, iar asta pesemne că înseamnă ceva. Tu îl invoci la fiecare pas pe Dumnezeu doar ca să îţi ascunzi ignoranţa.

citat celebru din Galileo Galilei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrupare

în maţele duhului tău Dumnezeu desenează fluturi-îngeri
carnea aeriformă a sufletului nu are năravul amorului
iubirea ta-i vopsită-n lumină

la fântâna cu apă de poezie
îţi e sete de mâine
acolo poate că nu or mai fi
necesităţi de speranţă
şi speranţa se va face trup,
trupul lui Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

cuvintele mele devin lilieci,
au pieliţă şi braţe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peşterii.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge surd

zaharul nopţii interogând surd de sânge
spre tine nu ştiu pe unde a mai scoate cămaşa întrebării
rana venea dedesubt
alcoolul era la juma de preţ jumătatea de eternitate
icoana avea chipul întors către asemănarea
celeilalte jumătăţi

în jumătatea dinspre tine a gurii mi-am aşezat carnea
să o pot striga pe nume de frunză
tu să intri în dărăpănătura aceea, locuindu-te Dumnezeu
în crepuscul de lumânare feroce
ruina să se şteargă la gură de cuvânt

moartea naşte

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rikky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Hohot

Scribul (sau sonetul putrefact)

În lutul tău exişti spre putrefacţii,
ţi-e carnea teacă duhului, ce-i spadă
şi grea e lupta, slova ta să vadă
privirilor vecia ta-n refraţii...

Că flămânzind, pe pâinea de zăpadă
cerneală ungi şi-n stihului extracţii
citind, să fie ochii tumefacţii
şi-n matematici sufleteşti să cadă...

Cuvânt spre vis şi fără-n lume calcul
pe gândul tău a mere-mbie şerpi
zădărnicie-i însă, îngeri sterpi
nimic rodind ţi-or stinge catafalcul...

trăind în plânset, trist ca la beteag
să hohoteşti a râs în sarcofag...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Smiley
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihuri de noapte

Teama de somnul cu iz de tămâie
suie-n volute cioplite în pripă.
Zorii se sting. La hotarele vremii,
vântul buimac mi se zbate-n arípă.

Nimeni nu ştie câte talazuri
cad la tribord pe trupul-epavă.
Vin mai aproape păsări de pradă,
carnea să-nşface, fără zăbavă.

Linişti adânci. La hotarele vremii,
lauri râvniţi sunt metafore calpe.
Stihuri de noapte – poemele mele,
seci amăgiri, aruncaţi-le-n ape.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amănuntul de a exista

(praf de raft)

degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noţiunii de raft,
în şa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeţii nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliţi în coperţile veşniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută şi fără sfârşit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de vieţuire
praful raftic îmi înconjura coperţile vieţii
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternităţii de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din ţâţâni
izbind cu el de toţi pereţii mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
aşez pe raftul
vinovat de a fi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa

Când se va face Nunta,-n lumânare
Al Păsării repaus fi-va sacru
Pe-acoperişul nefiinţei, nacru
A melci prin clipele interioare.

Va fi în gânduri nuptial masacru,
Mireasa însă trup sub fuste n-are;
Poveri de somn voi duce în spinare
Că în oglinzi mi-e-n cuget chipul acru.

Pe rând în zboruri duhul ne-nvelimu-l
Înalt, trezind pe Dumnezeu, adânc
În vis de diamant căzut, Sublimul.

Te va primi la Porţi un înger ţânc
Şi nu vei fi nici ultimul nici primul...
Crăiasă Moarte, mierea ţi-o mănânc...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Elsa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamal

fiecare zi o scară
urc şi cobor bagajul ei
pentru puţin
trec pe lângă uşi închise
uneori se aud tot felul de cuvinte
care nu pot fi aşezate în vreun dicţionar
zgomote imposibil de transmis unui suflet
cu greutatea prin lume
înghit mirosuri amestecate uneori îmi ţin respiraţia
oamenii au mereu ceva de ascuns
nu şi acest parfum al indiferenţei
adesea trebuie să despic întunericul
cu forfecuţa de unghii să-l îndepărtez
ca pe un eponichium lăsat să crească
la întâmplare un soi de lumină mălăioasă
îmi străpunge irişii mă doare firul de
iarbă găurind asfaltul ceaţa mă împiedică
să văd lumea cu alţi ochi
asemenea mie coboară şi urcă
doar când găseşte de cuviinţă că
joaca de-a baba oarba e pe sfârşite
cu primul pas în lume mă transform într-o
generaţie fără niciun dumnezeu
pun ziua pe roţi un troler de companie
hurducăind pe străzi
cât să întindă nervii unora mai fără chef
de-a asculta un pic şi din refrenul existenţial
nicio noutate urc în maşină bagajul alături
să nu mi-l fure vreunul pe la răscruci
blochez uşile
urc treptele meseriei încetinel să nu zdruncin orgolii
iau poziţia unei femei office
mă ridic la baza nazală a şefului în mândria acestei zile
ca şi în altele piscurile existenţiale sunt deja atinse
nu mai sunt locuri şi oricum ar costa prea mult
pentru un buzunar delicat
aspiraţiile sunt steaguri implantate în carnea vieţii neviaţă
tot ce-mi rămâne e să muncesc pentru ceilalţi
de aici cobor spre ceea ce mai rămâne din rămâneri

odată cu mine îngerii urcă şi coboară ziua lor
mai îngrijoraţi ca oricând
niciun pisc vizibil

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate acestea vi le spun în sens unic

ceasurile erau rezemate de zidurile clipei
în interiorul zidirii de veac,
alunecam pe zăpada visării,
capete de ghiocei se zvârcoleau prin văzduhul unei ierni imediate
pe alocuri în făptuire deja, la jumate
toate acestea vi le spun în sens unic
de a da dependenţă de mâine,
fără a şti sevraj de speranţă
sau cum o mai veni toată această (i)logică
a destrămării de morminte,
a subţierii de eternitate suficient
să intre acolo fără moarte existent,
dintr-o vreme ce ţese-n palme rugăciunea
cu buze lichefiate de cuvânt călătorind către odaia Domnului
să ne spălăm în Iertare, uzi de flacără în interior,
dedesubtul fructelor de sânge
cu sălaş în arbori de umbre,
sentimente ce plagiază fericirea;
toate acestea vi le spun în sens unic
de-a recunoaşte că-s viu
deşi poemul acesta mai adaugă un mormânt şi o cruce
şi tocmai ce vă zisesem în haosul hârtiei, dintâi,
înveşmântat în cerneală,
despre viaţa ce trece fără moarte-n etern
ca-n inversul Naşterii Domnului

Moarte! Fecioară zămislitoare de Oameni...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materii

din punct de vedere al fizicii
înaintez cu viteza vieţii spre moarte,
geografic, pieptul mi-e deluros de suspine
anatomic, sunt scheletul de vise
acoperite de carnea păcatului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu

am pe cine să invit mâine
la o pizza la lovrin
femeile
toate parcă s-au retras în cutii
de carton puţin unsuroase (?!)
eu nu p
un carnea asta pe oase, eu
sunt vegetarian şi bătrân

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!