Miroseai a înger la telefon
la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă și te scrii pe giulgiul singurătății mele
nicăieri e aproape o existență,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeții veacului trecut ingurgitează neființă
câte unul își mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat
ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toți vorbim în graiul timpului,
dănțuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă
așteptându-te,
am fermentat cerneală și carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că ești ocupată,
îți dai doctoratul în tenebre
eu țâșneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu
uneori îmi așez în bagajul existențial plecarea
nu cunosc destinații
atâta doar că miroseai a înger la telefon
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Angel

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.