Un gol etern

rotund himeric adunat sub pleoape
cătuşe pe mâini
infern la picioare
e foarte târziu şi atât de întuneric
şi atâta verde-n jilţu-n care stau

pe mozaic dansează o lumină
a tragerii mele pe roată
în miezul adâncului dens e tăcere
şi-o orbitoare prăpastie

un gol etern îmi cade pe umeri
aşteaptă-mă ieri
tu care n-ai venit niciodată.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru aşteptarea ta distanţa s-a micşorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absenţă
din frunzele plopilor
şi cămaşa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej ameţit din albastru.
oraşul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnaţi amândoi de-o stea plană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întunericul

întunericul a construit un zid,
pare mai lung decât orice mângâiere.
atunci mi-e dor de tine,
când pereţii capturează esenţa inimii.
am vrut să rămâi, la fel ca aerul,
dar luna pierise.

o amestecare de fiinţe şi lucruri
au făcut o altă aşezare între ziduri.
pe mozaic dansează umbrele tragerii mele pe roata eternă.
cele două mâini sunt o movilă de mâini
captive în ploaia de lucruri mărunte.
exist închipuit în ochiul frunzei,
în strigătul inert din cele patru vânturi.
în curba răsturnată de vânt orizontul e şters, nu există.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a lăsat o tăcere

s-a lăsat o tăcere uscată
un tunet era în mijlocul adâncului
tropotul calului alb avea nevoie de spaţiu
năluci alergau pe tavan în spirale repezi
scriau pereţii şi ei se crăpau
rugăciunea de noapte se revărsa-n potop spre lumină
veşnicia privea ca o stană de piatră
supraveghind cerul să nu se dărâme
era târziu şi era noapte
amăgirea stăpânise mărginirea înmiresmată-n secundele mele
beţia de sânge pur a frunzei străpunse dur se dilua sub tutela lunii
tot ce există a fost şi va mai fi
suntem noi înşine un joc al naturii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre...

despre prea devreme şi
prea târziu
despre păcatele gândului
şi mersul pe marginea abisului
împovărat cu toate slăbiciunile lumii
zbătându-se şi murind
deasupra unui timp care zboară

amăgiri în decor grizonat
cu ochi care sărută
şi mâini care văd rebele sinapse
din adevărul brutal

şi-o lună desculţă venită prea târziu
un geam opac
arome violete
şi-un nicăieri de viaţă agăţat.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicatrici

cicatricile nevăzute umblă haotic
în clipele de linişte
despicând-o, hăcuind-o în bucăţele amare
sub aşchii de sudoare până ce
alcătuirea luminii temperează starea de apă şi sare.

cuvintele vin suite-n vârf de creion
şi-ncep să-ntunece hârtia cu ploaia de gânduri
măsurând cu disperare timpul
ce urcă în tăcere pe mâna ocupată.

o altă simţire se-nfige în aer
cu o desime nestăpânită
pe-un drum adunat până-n miezul celulei,
cu o respiraţie liberă de toate consoanele înnourate

şi-o simplificare de arbori,
o rememorare de frunze căzute
şi-o privire agăţată de luciul clanţei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de aşteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu eşti niciodată acolo.

nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică şi interzice scânteierile din stele.

ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te cuprind strălucitoare, mânioasă. Din tine faruri orbitoare îmi alunecă pe mandibulă. La picioare fum negru, dens. E pielea ta, vine-nspre mine plutind. Copacul inimă înspre genunchiul inimă se apleacă sărutul să-ţi salveze. Porii tăi de rouă pe buzele mele se roagă.
*
O dată ţi-am văzut inima înaltă, ascuţită, gata să cadă. I-am atins vârful de ţurţure. Am auzit-o scârţâind. Şi-acum inima ta avalanşă printre degetele mele subţiri, fine, de animal care tractează inimi caută.

poezie de Oana Hemen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbovesc

zăbovesc atemporal printre rosturile zilei
delimitată de toate miresmele.
cu mine e arderea fără flacără
în urma căreia nu mai creşte nimic.

dorm între două emisfere
foarte departe şi tot mai subţire de lume, de tine,
într-un exil aglomerat de oameni.

vertijuri de roz dispar,
viziuni tocite din detalii închipuiesc ploi calde pe umeri,
fisuri în ziduri şi-n aşternut stupoare,
petale de mâini şi picioare sfidând incertitudinea mea că exist.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă ziuă de ieri

aşteaptă-mă ziuă de ieri
umbra ta o mai zăresc pe alei, pe un pisc,
pustnicul de azi se regăseşte doar în
singurătatea propriului abis

uită-mă ziuă de ieri
oricum mă-nvârt haotic pe o roată de lut
dacă azi sunt vântul tomnatec pe creastă
mâine voi fi adierea unui ultim salut

iartă-mă ziuă de ieri
nu ţi-am dat poate atât cât aş fi vrut
dar în mine vuiesc toţi salcâmii din vară
şi astăzi mi-e foarte demult

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de romanţă

S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!

Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!

Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! Tu lumină orbitoare

"Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Ca într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină"
I. Alexandru
O! Tu lumină orbitoare
Tu care-ai pus lumină-n noi
Răsari deplină pe răzoare
Răsari pe ori şi ce zăvoi.

Te aşteptăm făr' ezitare
Cu lacrime în ochi şiroi
O! Tu lumină orbitoare
Tu care ai pus lumină-n noi.

Ca pomii-n Mai în plină floare
Lumina lină, fă din noi
Noi raze-n inimi să coboare
Şi peste bulgări de noroi
O! Tu lumină orbitoare.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Nu toată iarna asta, venită în grabă,
a intrat în inima mea,
doar cea desculţă, scuturată de gheaţă,
cu graţia începutului de aşternut alb
şi cu o lumină albastră strecurată prin geam.

Cea lenevind ca întoarsă-n vis,
clipocind lumini şi clinchet de aştri,
cu porniri tinereşti sub frunţi îngheţate
şi mult prea frumoasă în liniştea ei netrezită.

Căderile în alb vor fi o consolare,
singurătatea, o stare fără chin
ca un copil venit din întuneric,
văzând atâta alb să vreau să-l mai respir.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină şi întuneric

lumină şi întuneric
impresii ucigătoare umflă
şi clocotesc galbenul zilei

deasupra ghetoul de gânduri
scormoneşte înrăit
despuiatul serii grăbite s-acopere luna

lumina răscoleşte clătinată
întoarcerea acasă

monotonia iese din unghere scârţâind
culorile sparte au împovărat cu săgeţi oglinda
arătând imagini străine şi viclene

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor din cer

o umbră se aşază pe faţă
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele

am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
şi a crescut verdele frunzelor

tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse

nu ştiu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârşitului orizontului
rămas înfipt în pământ

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă

şi-n seara asta la geamul
pe jumătate deschis
dar înde
ajuns de deschis
încât să simţi par
fumul florilor pe care le a
duc în fiecare seară la patul tău
să nu stai cu ochii trişti
sau
visătoare la crizanteme
le scot din viaţa lor şi le a
duc la tine să te scot din vis
să mă aştepţi cu fruntea-n mâini
cu ochii-n stele
cu luna în podul palmei
aşteaptă-mă în faţa televizorului
la un film romantic
o să vin cu ciocolată
o să aduc lichior de cireşe amare
aşteaptă-mă (!?) n-ai ce pierde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu sărbătoresc Ziua Sfântului Valentin

Ea vorbeşte despre mine, cel de ieri....
cel care era întotdeauna
amuzant şi care-o făcea să râdă ore-n şir,
omul de care
s-a îndrăgostit,
acel om,
eu, cel de ieri...
nu eu, cel de azi...
Cel care, pretinde ea
(iar eu neg),
c-am devenit...
cârcotaş, încăpăţânat
şi partizan politic,
un om care ascultă radioul pentru a avea ce vorbi
şi care nu dansează niciodată cu ea pe vechile acorduri.
Omul care o asculta
pe ea, cea de ieri,
dar acum este mereu defazat –
ea cea de azi...
ea cea de azi,
ea care mă hărţuieşte mereu
şi care se plânge de dispariţia
celui care am fost ieri...
eu,
eu cel care poate n-am existat niciodată,
decât în mintea ei –

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recensământul laşităţii

Câţi tâmpiţi ai o în gând
trădători ce-ţi stau pe umeri
n-ar încăpea pe pământ
cu iarba de-ar fi să-i numeri

Trădători ce-ţi stau pe umeri
laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă
pe care n-ai vrea să-i superi
când lenea abia şi-o plimbă

Laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă
n-ar încăpea pe pământ
tăcerea mereu şi-o plimbă
vai tâmpiţii din cuvânt

În van o Ţepeş inimă albastră
baţi în piept ca-ntr-o fereastră

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!