Gleznele lui Adonis
gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheață
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivățul în spatele cerului
grămada de gânduri rotește inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur
începe să ningă cuvintele îngheață
și liniștea e ruptă în lumini
și piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze și arbori
loc tragic de amestec între mine și lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorțire ce crește
spărgând orizontul în țăndări.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele și trec dincolo de ușă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.
Prin gândul treaz măsor viscolul unor fețe apropiate,
ce-mi îngheață gleznele, suflând săgeți de gheață.
Paralel cu mine măști aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.
Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.
Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numește tu
numește tu altfel pustiul și graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cumințit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.
fisurile cu arome vechi trimit săgeți de gheață,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează amețită
între ieri și azi, spre capătul lumii albastre.
mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absența
sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni
cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-și lase umbra
pe pagina albă ca iarna
se restituie liniștea de dinaintea
spațiului incendiat de mov și violet
coboară fraza cu umbre de stele
în liniștea peretelui alb
îți desenez absența
pe locul care dansează începutul nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră și frunze,
un spațiu de visare
unde piatra se evaporă
și-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.
sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naștere și de agonie.
cuvintele mă opresc și-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.
sunt tot mai departe de emoția aerului
trezit dintre două vocale
și tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome viclene
luna bate cu degetu-n geam
niște frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniștea pleacă-n mătase de fluturi
cer cu uși închise
arome viclene
sfinți din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos
prăpăd în inimi și beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum și cafea
orașul invadează-n lumini.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între minus și plus
între minus și plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniștea,
dinaintea incendierii în roșu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.
adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniștite,
pe literele galbene întârziate în colțul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.
secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriind poemul
pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspirația coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieșind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.
pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniștea țiuie-n urechi
tu ești distant, teleportat pe venus.
culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o liniște colorată cu frunze nemișcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai rămas
ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.
inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.
în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zig-zag
Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculță și apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăți muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.
Din pași pornirile îngheață,
se răzvrătește inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.
Uitarea neculeasă
din colțuri neumblate și ascunse,
își lasă umbra rece pe față și pe frunte.
Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învață să tacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna
Nu toată iarna asta, venită în grabă,
a intrat în inima mea,
doar cea desculță, scuturată de gheață,
cu grația începutului de așternut alb
și cu o lumină albastră strecurată prin geam.
Cea lenevind ca întoarsă-n vis,
clipocind lumini și clinchet de aștri,
cu porniri tinerești sub frunți înghețate
și mult prea frumoasă în liniștea ei netrezită.
Căderile în alb vor fi o consolare,
singurătatea, o stare fără chin
ca un copil venit din întuneric,
văzând atâta alb să vreau să-l mai respir.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele
umbrele cad arcadic peste ochi,
capcane-n întuneric de coroane cu spini sângerează,
cuvintele se sparg neînțelese,
gândurile se încurcă într-un amestec de chin.
mă rotesc între cugetări reci
într-un exil brutal,
în timp ce rebele sinapse
mă-ncheie cu nasturi de sus până jos.
sunt cerc istovit, pribeag, desprins de lume
respirând un aer dulce amărui.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda
liniștea înșiră culorile dimineții
dezgolind întunericul ascuns printre lucruri
oglinda adună cioburile imaginei mele sfărmate-n iluzii
partea răsfățată își arată oja, rujul și rimelul
prin inimă nu trece nicio rază
nici frigul din palme n-apare în oglindă
cuvintele se mistuie-n spațiu
lumina se joacă cu umbra
trecând peste hăuri și spaime.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se tulbură asfaltul
Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
În dimineața asta ce e atât de clară,
Când pașii-ți lasă urmele să cadă,
Cristalul din lumină se coboară.
Argintul dimineții încearcă să mă prindă
Și fără zgomot pașii tăi au fost.
Și razele de soare dansează pe zăpadă
Și umbrele din jur își caută un rost.
Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
Când pașii tăi se șterg în infinit
Și frunze moarte căzute pe stradă,
Sub plapuma de nea, din nou au putrezit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
cuvintele au sărit din neființă
lungindu-se vertical
flambând cerul nopții
trezind arborii ce voiau să doarmă
pe strada liniștită melancolia se scălda în unde verzi- albastre
inima înghesuită în frig murea câte puțin la fiecare strigăt
vocalele schimbau mersul stelelor
un timp se redesena în jocul palmelor
depărtarea zăbovea în trepte către cer
reverența unui frison lovea stomacul
fabulosul foșnet din silabele de foc
sosea din absență
atunci cuvintele au mușcat din mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruperea aceea
ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spațiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorțită în interior
neuitarea zăvorește cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
și nici cercul ce-mi cade peste genunchi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre gratii
Printre gratii,
clipele țesute din imagini cu tine
țin trează vraja unui ochi deschis.
Camera goală dansează pe spini,
de fericire.
Pe-o întoarcere greșită a gândului,
lucrurile urâte devin irelevante,
starea confuză se eliberează din ascuns,
cu o voce frântă.
O libertate mă provoacă extatic
dincolo de culori și frunze.
Cuvintele încep să flirteze
ascuțindu-și uneltele tocite de vreme.
Pământul parcă plutește
îndoind punctele de cotitură
spre o alergare în sus.
Luceferi atârnă de grindă,
iar tu de fapt nu exiști.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Disec cuvinte
disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic
nici rămășița aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă
e doar o balansare fragilă
într-o rotație
și un întuneric aproape de ochi
nu ești sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite își topesc starea de căutare
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!