Va fi

cum pot iubire să te scriu ieşind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?

plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.

în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeţi de gheaţă,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheţa şi iar ne vom aprinde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul drum

unicul drum către cer alege paşii
din iarba uscată.
restul, prin eliminare se evită Armaghedonul
şi viziunea egalităţii între noi şi zei.

numai cuvintele rămân
fără dimensiuni, seducând spaţiul,
evadând fără a cere voie
într-o dimensiune astrală,
la care noi doar visăm.

într-o relativă abandonare,
printre şiraguri de stele,
lăsăm tinereţea scânteind în dorinţe
şi ne alegem cu cicatrici nevindecate
din tăceri şi nelinişti,
polenizând pământul cu iubiri trecătoare,
mistuindu-ne în capcane de lut.

apusul îşi aşază coroana de spini
şi palma mângâie vântul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de piatră

Mergem prin mizeria comună
ca nişte necunoscuţi,
aceeaşi libertate ne provoacă pe toţi,
aceleaşi frunze se odihnesc tocite de culori
dincolo de sfială, pe orice drum.
Iubiri cu păcat transformă noaptea în zi
când tone de spini te înţeapă,
alergi pe trepte, te loveşti de zid
şi tandre stafii poartă săruturi pe cruce.
Zori strâmţi cu poticniri pe o întindere mare de timp
duc la evadări într-o lume,
unde se ascut dinţii silabelor
şi doar mersul mut cunoaşte aleea împodobită
şi înstelată.
Ideea de piatră trebuie sfărămată,
pentru a merge pe raza ta de soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

umbrele cad arcadic peste ochi,
capcane-n întuneric de coroane cu spini sângerează,
cuvintele se sparg neînţelese,
gândurile se încurcă într-un amestec de chin.

mă rotesc între cugetări reci
într-un exil brutal,
în timp ce rebele sinapse
mă-ncheie cu nasturi de sus până jos.

sunt cerc istovit, pribeag, desprins de lume
respirând un aer dulce amărui.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu frunze

Cu raniţa plină şi ierni pe la tâmple,
Cu gânduri rebele şi doruri pe frunze,
Iubito, hai vino paharul de–mi umple
Cu boabe de struguri stoarse în buze!

Vino să ducem toamna în cramă,
Vino să–i punem iernii o toartă.
Sub bolta golaşă, arsă de brumă,
Noaptea târzie să ne bată în poartă.

Am pofte nebune, şi foame, şi sete,
Am poftă să scriu cu tine în braţe.
Prin ceaţa lăsată, iubirea, pluteşte,
Să curgă magia cuvintelor bete!

Să cânte cocoşii pentru noaptea nebună,
La geam să colinde fulgi câte doi.
Frumoasă–i, iubito, iubirea la lună,
Când luna–i în geam şi doarme cu noi.

Parcă înot într–o mare de şoapte,
Parcă sunt beat într–o fântână albastră.
Stau şi ascult la tine în plete
Cum ploaie cu frunze la noi în fereastră.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul e prezent

nimicul e prezent în dimineaţa asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăţi ce cad din el
şi-un bulgăre de praf martir pe-o carte

strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenuşiul lor etern
fantezia găureşte pereţii urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinţii
demoni nu-s
şi nici ochi lipiţi de ferestre
există o cale lungită peste a şaptea durere
unde lumina migrează cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar timpul e albastru şi uneori gri
secunda aşteaptă cum noaptea
prescura s-a stins din iubire si jarul si codrul tematic
albine îşi vind rodul
am mers prea departe
e noaptea uitării în liniştea toamnei in umbre
de mână se ţin doi copaci
un vers către tine, un vers către mine aleargă prin lanuri
cocosi Porumbacu din raza lui pica Oceanul de sticla adorm pe o mare mareele
Ning cuvintele, ard în lumina risipită si noi suntem păsări ancorate in timp.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se moare

se moare din nou
se moare în cerc,
cu genunchi coborâţi şi fruntea plecată
în locul surd şi orb,
în faţa sfinţilor cu o mie de chipuri.

spaţiul se umple cu miros de pelin.
mor cifrele, moare mişcarea,
timpul se dăruie sfârşitului.

masca, e scoasă
vidul se adună în ochi,
reculul te trece prin zid,
încremeneşte amiaza zdrobită de perete.
din cuvintele verzi sar cristale de sare,
tristeţea dansează nepăsătoare,
glasul copacilor singuri topesc albul hârtiei.

scriu subţiind literele,
scriu după gratii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete cunoscute

astăzi se reia de la capăt singurătatea adormită
care fugise
după ce-mi smulsese pielea

am rămas acoperită
în cuvinte cu margini rotunde sclipind către lună
cu o melancolie vopsită în roşu
într-o toamnă cu frunze neplecate
la o margine de cer

o răceală s-a lăsat împrejur
în timp ce cântecul de lebădă atârnă de suflet

existenţa se repetă pornind de la sfertul iluziei de întreg neatins
văzduhul între pauze e absent
sunete cunoscute încep dansul pe portativul singurătăţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agaţă de mine cu jumătatea sa roşie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înşiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a ameţit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înşiră o asurzitoare absenţă,
depărtarea e scăldată în frunze
şi cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
şi ies întreagă, pe uşa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O formă de existenţă

noaptea creponată înşiră pereţii
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu eşti

pe tavan visele aleargă ieşind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
şi m-aşteaptă

o formă din existenţa mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
şi păstrarea teiului eminescian
plin de poezie

forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
şi straturi de cuvinte din care curg poeme

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!