Ultimul poem
ultimul poem uitat pe masă
înnegrește cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neștiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
și din frica de moarte
lumina coboară mușcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig și de ceață
e o furtună între pereți
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre poezie
- poezii despre plimbare
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.