Poem domestic

E o primă vedere,
suspendată lasciv între gene,
un înger patetic strivit între cuvinte.
Mântuirea îşi caută moliftele în stoluri de gânduri,
oglindă opacă în vârf de iluzie,
un gând e oprit în urcare,
sărutul e amputat,
se deschid ferestrele unui prezent
din care lipsesc.
Se smulg frânturi de absenţă din trup
şi cad aprinzând candele în cuvânt.
Apar înserări pe uşa din faţă,
o jartieră ajustabilă pe orice ciorap,
o senzaţie pe rochia indiferentă din cuier
o viziune lărgită a pantofului cu toc înalt
şi literele descompun respiraţia
în cuvintele ce se adună în vers.
O nouă secundă mă naşte,
mai sus de unde sunt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înţelesului
pe pagina mea dezordonată şi rătăcită în verde

literele şi-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat

minutele uscate au renunţat la rotire
găsind un alt traseu neinventat

în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreştere

cuvintele şi-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi

a apărut un alt fel de primire a dimineţii neinvitate
între pereţii suspendaţi în alb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul se înşiră

drumul se înşiră cu indiferenţă
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzeşte răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca nişte lămpi de noapte
amăgirile nopţii zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la faţă ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veşnicie
din visarea ce nu ştie încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră şi frunze,
un spaţiu de visare
unde piatra se evaporă
şi-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.

sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naştere şi de agonie.
cuvintele mă opresc şi-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.

sunt tot mai departe de emoţia aerului
trezit dintre două vocale
şi tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru adună şi mintea.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară, împrăştie şi mintea.
Vorbele noastre se lipesc de răsuflare, căci nu putem vorbi decăt răsuflând.
Rugăciunea făcută lumeşte (idoleşte) se lipeşte de răsuflarea care împrăştie.
Cuviosul Ioan Scărarul ne-a încredinţat o taină:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt în rugăciune adună mintea, multele cuvinte o împrăştie… »
Există o singura răsuflare pe care nu o folosim atunci când vorbim sau ne rugăm lumeşte (idoleşte):
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru.
O folosim numai când suspinăm.
Răsuflarea care împrăştie este lumească.
Răsuflarea care adună este dumnezeiască.
De aceasta din urma să se lipească mintea şi pomenirea Numelui lui Iisus.
Nu te lua după cei care fac mintea şi rugăciunea împărţită.
Ascultă de acel vrednic Calist Catafygiotul care spune că: « atunci când mintea e împărţită între multe sau, cel puţin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul ».
Nu te lua după cei care împart rugăciunea şi lipesc mintea de răsuflarea care adună şi apoi o lipesc răsuflarea care împrăştie.
Strigă înlăuntru, asemenea copilului, numai cuvântul: mamă.
Strigă, cel mult, cuvintele: mamă, scapă-mă!
Cuvintele rugăciunii, după ce le-am adunat, le împrăştiem iarăşi, ce folos avem?
Este acelaşi folos pe care îl avem când scoatem apă dintr-o fântână şi o vărsăm înapoi.
Există un singur cuvânt în rugăciunea lăuntrică: Iisuse sau, cel mult, un singur gând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Există două răsuflări ale omului, dar in Rugăciunea lăuntrică există numai o singură lipire, numai de cea care adună.
Există un singur sens în Rugăciunea lăuntrică: numai spre înlăuntru.
Există o singura rugăciune între multe rugăciuni: Rugăciunea lăuntrică.
Exista un singur gând între multele gânduri: Rugăciunea unui singur cuvânt sau cel mult a unui singur gând (monologistos).
Există o singură taină intre multele taine, cea a Cuviosului Ioan Scărarul:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt (sau cel mult un singur gând) în rugăciune adună mintea, multele cuvinte(sau multele gânduri) o împrăştie… ».
Taina Cuviosului a ajuns până la tine.
Aceasta e Rugăciunea lăuntrică.
Lucreaz-o spre folosul tău!

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspans

Între gânduri despre levitaţie şi tahicardie
Se naşte un gol
În care mă prăvălesc repetat,
Ca amintirile într-o oglindă,
Un gând ce îşi târăşte imaginea
Ca pe o trenă,
În fiecare secundă datoare să i se ofere.
Mă duelez cu măştile groazei
Şi când doar ochiul pineal
Taie calea către lumină,
Adâncindu-mă în starea alpha,
Adorm risipindu-mă-n mine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori dimineaţa

Dimineaţa uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veşnicie
ca şi ţigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în faţă.
Gândul hoinăreşte pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agăţată de cer.
Poemul se naşte ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
şi apoi coboară în camera goală,
aşezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
şi-mi fac din silabe şirag de mărgele.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti

o lumină muşcă din albastru,
dansează desculţă,
fără nume şi glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naşte printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-şi strecoară extazul
şi dincolo de obloane şi perdele.
verdele trăit şi-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniştite restituie sonor
respiraţia cuvintelor verzi.
nu eşti printre cuvinte.
la capătul liniştii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Între iubita mea şi mine se vor ridica
trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopţi pline de speranţa de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea şi îl pierd...
Definitivă ca marmura,
absenţa ta va întrista alte înserări.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine

O trântire importantă a uşii
accelerează sufocarea şi răneşte tăcerea,
grăbeşte pulsul înfăţişând o arenă cu lupte romane.
Ferestrele se întunecă alungate înăuntru,
cuvintele devin vii şi simt gustul sângelui.

Pe harta închipuită
un zbor urcă la o înălţime de orizont inconştient,
la originea firului de praf alergat prin cosmos.
E o alungare de pe pământ
cu o zi evaporată din calendar
pe care nu o mai poţi duce la ochi.
Rămân aromele şi gustul care intră în celule
printre gândurile date la o parte.
Între ieri şi mâine se mai şterge o zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfa

o acceptare de alfa
cruciadele vor recompensă asupra albului
peretele îşi recompune liniştea din cioburi
literele vin în culori amestecate
asaltând pânza dimineţii
formând cuvinte neîntrebate

cerul răsturnat pe asfalt caută alt adânc
în care să rămân
Dumnezeu
în vagi nuanţe compune un peisaj obosit
aerul devine alergat de păsări
nu mai am ochi pentru vedere
nici nu mai suntem
au rămas visări aiurite rotite-n neştire
trecute prin mizerii din scamele lumii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă

în oarba oglindă imaginea poetică devine o negociere
între mângâierile sălcii şi închipuirile roz
tăiate în prisme inegale
la capătul drumului se ţes umbre
se reinventează un prezent nefiresc
în locul unde metaforele scanau simţurile
în vibraţii cu aripi de fluturi
glasul acela continuă să dizolve constelaţii schimbătoare
contopind universurile ce se atrag
sunetele devin albe într-un tipar gol
nicio uitare nu mă uită
orele se ofilesc în umbra cuvântului ce tace
poemul evadează antifăcut pe orbita iubirii
într-un zigzag pe-o frunză de toamnă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotunjimi de gând

rotunjimi de gând spălate de ploaie şi urât
ies din ceaţă strivindu-mi ochii
cu o simetrie perfectă între noi
acoperind hăuri şi prăpăstii

roua paradisului deschide un mâine vindecător
de spaţii lăsate în noaptea neagră
şi rupe clavicula înţelesului flămând de umărul tău drept

literele vor pleca sau vor rămâne
lăsând ca înţelesul să se vadă
palma întinsă refugiu de sub iluzia optică
a ochilor mari cu febră

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor înalt

Locuiesc în cuvânt
Şi zborul e limba pe care o înţeleg cel mai bine.
Aripi colosale întind să cuprind
Zarea albastră a poeziei pământului.
Culeg gând după gând, statuie ridicând unui vers.
Şi ce poate fi mai frumos decât
Imaginea zborului înalt întrupată-n perle de gând!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!