Uitare

treacă de la mine!
petreacă-se apocalipsele!
copacul să-şi crească pădurea cu vârful în jos
şi păsările să fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită
intempestiv / accidental peste sufletele morţilor trecuţi anapoda în strigoi
... ce vor ele... să fie!
proprii pui / proprii strămoşi... erorile şi trofeele individuale
expuse în vitrine imaginare într-un măreţ imbold al bravurii de sine
opusul absolut să fie!
partea perfect simetrică în ordine antonimică:
pământ adică!
să se comprime la aripi... la jumătate... la o treime... până
la ideea aceea nebrevetabilă vreodată de zbor sau de cântec

oameni să bată cu pumnul în masă
doar pasul pe loc
să-şi piardă toate oglinzile
reciproc să se mintă
cât sunt de frumoşi / de adevăraţi / de zei!!

ca dintr-o prăpastie eu
să simulez invazia de sentimente
în această penurie a afectelor
în care cuvintele suportă ieşiri-din-sens
până la goliciunea barbară a nefăcutului
cu ultimul dram de prezenţă-de-om
pe furiş să râvnesc fie şi la
o prăpădită de nefericire:
nu vine!!!!!

*
bătrâni-de-tot intrăm într-o pădure de nebuloase
habar nu avem cum de mult am plecat din noi:
nicio cale de întoarcere!

o voce ţipă:
cad îngeri!
le cad respiraţiile!
şi veşmintele concepute de imaginaţia singură
cu orice preţ căutându-şi tovarăş de trup

daţi-vă la o parte!
se prăbuşeşte Chiar Dumnezeu!
Nu ne!!
Daţi-vă!
Ei, tu, voce nepricepută!!!
Care memorie... care arbore te leagă de destinul meu?
şi-n virtutea cărei flori încă neputrede
cu impertinenţă îmi reclami dreptul la viaţă?!

! Nu iubesc... nu urăsc pe nimeni... nici măcar nu-mi este indiferent cineva!

îmi amintesc aşa într-o doară ca şi cum altul ar face-o...
cum visam când eram numai fluture...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecându-mă

acolo am simţit
un fel de pădure
şi păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viaţă?!

fetiţă încă am vrut să ajut iarba
să-şi intre în memorie
visul meu de femeie măreaţă
o vreme să-l mai ţină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
şi cum habar n-am avut!

– pe schele nişte poeţi –

ignorând legile gravitaţiei... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroşite în frică

şi decorul acesta straniu – rodul imaginaţiei ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor aşezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuinţa constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înţelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am păşit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni şi confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ţinut singurătăţile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu ţipăt spre jos
toată aglomeraţia aceasta în măruntaiele mele făcându-şi loc / revendicându-mă
pierzându-mi obişnuinţele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viaţa

... aproape-o-pădure / păsări demente ieşinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
şi omul pe care nu l-am copilărit
preţ de mai multe veşnicii

continuumul acesta în care am intrat
şi am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
şi ochii pierduţi într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbuşite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocaţia nimicului

[timpul intra în subtilităţi când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furişez]

în sfârşit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopţii
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

şi când am început să te iubesc... când te-am alungat
de faţă erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
şi omul îndelungat aşa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu

încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
şi felul în care pot pronunţa di/mi/nea/ţă în mod diferit
ca şi cum astfel mi-aş oferi argumentul
pentru viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autosugestie hibernală 2

intru în clipa aceasta
musai trebuie să port
pantofi cu număr par
afectele altcuiva
masca de circumstanţă
chiar dacă acum doare
chiar dacă acum ţipă
o pasăre de care nimeni
nu-şi mai aduce aminte

sunt o apă ce curge în sine
reciclându-şi visele să nu moară
predându-se mai apoi total dezgolită
la apelul timpului

sunt o mână / una singură
în van căutându-şi perechea
să împlinească preceptul biblic

sunt prea eu
sufăr de mine ca de o boală rară
nimeni nu mă identifică
în labirintul mult prea personalizat
al coconului propriu

fă ceva! fă cevaaaa!! – îmi strigă o literă
dă la maximum vocea exteriorului!

[paşi / foşnete / uşi trântite / mănuşă uitată / stupoare / bătaie în geam.../ cade ceva... / ba nu... // puncte de vedere...]

badijonează plânsul acela
să se asemene unui cântec
până când... până când...
va începe să ningă peste realitate
estetic îmbrăcând-o în tabloul din care
cel mult va răzbate un semn de uimire
într-un iris

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescăruşilor fără de chip

desculţă şi vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieşirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristeţea ei rămasă împăiată
în arsura îngheţată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniştească
spre sine convinşi să se reverse fericiţi

uimirea ei uriaşă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioşka dicta filosofia de viaţă
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roşii îmblânzite
această frumuseţe amplă
simţurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ţinea într-un pumn cu iubire inima

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Face to face

[show must go one]

o să se aşeze exact în unghiul acela
care îi permite să se vadă
într-o lumină unică
fără a risca să se risipească
în altă femeie sau în altă iluzie
la urma urmei viaţa este
despre perpetua căutare
de sine

o să-şi atingă pielea
pielea ei cu cruste litere şi baloane
cu denivelări şi abdicări de poziţie
pe alocuri amorţită într-un cântec desfrânat
al ursitoarelor duşmănoase

frica asta deşucheată o să-şi atingă
o să insiste aşa cum zăboveşti asupra ariei problematice
o să-şi treacă buricele degetelor peste fauna amuţită intempestiv
o să dea să se oprească
într-un oftat-cu-sânge
o să continue

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiuni

nopţile acelea nesfârşite în care oamenii uită să adoarmă
îşi lasă peticul de memorie personală în subsidiar
uită de drame / de obligaţiile strict personale
parcă nu mai contează nici măcar fericirile proprii
inima se lăţeşte / cu o lovitură de baros discret pocneşte
oasele pieptului / toate mecanismele-acestea ridicole
pentru care nicio instanţă nu mai garantează
termene de valabilitate / termene de murire
ei şi-au ţesut direct peste hematii câteva focoase
şi-au înşelat seceta cu oceanul din spatele urii
acum când orice locuinţă concretă se face nevăzută
ei mai vii / mai nefricoşi / mai adevăraţi respiră în explozii
nevinovaţi trimit cosmosului sentimentul big bang-ului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul căderii autumnale

octombrie vine ca o sugrumare
ceva din memoria copacului rămas prins în sine
veşnic împărtăşind frustrarea nevederii cerului

vom mai fi mâine, vom mai...?!

cobori treaptă cu treaptă
printr-o pădure de foioase
printr-un cântec
printr-o iluzie

oamenii poartă chipuri serioase
se feresc de cuvinte reacţionează în virtute mecanică
străbaţi sufletele lor ca şi cum ţi-ai da drumul pe tiroliană

te apropii de tine
umezeala amplă măsoară
gradul de aderenţă la realitate

tu în mijlocul lumii
şi pădurile rotindu-se
creând impresia fantastă
de relativitate

spaima de care treci
gândindu-te repede la altceva până când
inima reîncepe să bată cald ritmat... cald
într-o aproape-normalitate
starea devine sonoră o captează
vârfurile de iarbă uscată

departe de vreme
aceşti petrecăreţi uitaţi
la o masă de duminică
etalându-şi ingenuu
hainele estivale
şi afectul

mâna ta ovală
aşezată deasupra timpului
cum o compresă caldă
peste tâmpla amputată
această emoţie
încercând să atenueze
efectul căderii autumnale
toate aceste cuvinte
neobrăzate
pe care niciun fiasco
nu a reuşit încă
să le eviscereze

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îţi faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu ştii nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ţi propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... să eviţi înţepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenenţa la acelaşi regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]

să intri în ziua aceasta ca şi cum ar fi a ta măcar parţial
să-ţi permiti de pildă femeie cu frumuseţe şi ancoră
să prelungeşti timpul să poţi scrie firesc despre
ca şi cum chiar ar/ai exista

când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescăruşului
alunecându-şi cântecul de înţelesuri
spre închisorile dintr-un om

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorţit
cu puţin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 şopârle extenuate şi corb
cu semnul mirării imprimat pe faţă

o fata morgana ne ia în posesie vieţile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleţi-biscuiţi-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă îşi revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafaţă
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescăruşului peste cactuşi

un autobuz aşteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutaţi în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-şi-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmiţare

datori vânduţi deşertului înţelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă

ne întoarcem

fiecare

pe alt drum

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireş
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 îşi schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la graniţa aceea
imperceptibilă uman
dintre văz şi irealitate
nu ştiu dacă voiam cu orice preţ
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai ştiu...
o doamnă în vârstă îşi făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăţi preistorice revendicau simţurile când

caruselul a început să împrăştie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect

chipul meu îţi rămânea

într-o lumină plină de irealitate
şi ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenţiei de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilităţi
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferenţă
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până şi chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Poate... Ştii, fiecare avem ascunsă în noi atât o parte bună, cât şi una mai puţin bună, ca să mă exprim astfel. Iar eu caut mereu să găsesc şi să scot în evidenţă partea frumoasă şi bună a fiecărei persoană, oricât de neadaptată ar considera-o ceilalţi, care cred că se încadrează într-un anumit tipar al "normalităţii". Ştiu bine că nimeni nu e perfect, nici măcar eu, dar pot găsi în oricine, oricât de rău ar fi, acea parte bună, ascunsă în interior şi atunci nu-mi rămâne decât să o scot la suprafaţă, să-şi dea seama şi cel în cauză de existenţa ei. Poate că nu voi reuşi întotdeauna, dar măcar o să încerc tot posibilul.
Lucian: Mda... Deci fiecare avem şi o parte bună şi una rea. Important e pe care o considerăm prioritară şi de care ne folosim mai mult în viaţă. Şi care ar fi partea mea cea rea?
Lia: Hmm... Ţi-ai arătat-o destul în ultimul timp.
Lucian: Aia crezi că ar fi?!
Lia: Aia şi altele... Ascunde-le cât mai curând şi scoate la suprafaţă tot ce ai mai bun.
Lucian: Bine, domnişoară consilier. Am să încerc, pe viitor, să-ţi ascult sfaturile. Oricum, cred că eu pot să fac diferenţa dintre bine şi rău şi să aleg ceea ce e bine; poate uneori mai calc pe alături, dar nu e condamnabil... În plus, îmi place să fiu înţelegător şi să ajut, urăsc violenţa, deci nu cred că pot fi clasificat drept un tip "rău". Cât despre tine, faptul că vezi în oricine partea bună, oricât de ascunsă ar fi ea şi că vrei să-i ajuţi pe ceilalţi, vorbeşte de la sine; e clar că nu poţi să fii rea. Şi totuşi, mă întreb, oare care ar fi partea ta cea rea?
Lia: Nu cred că ai vrea să afli vreodată.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog 2

casa îşi pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieşeam din mine până la ultima matrioşkă
până la ultimul sânge şi ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea uşoară ca să port greutatea unui nume
condiţia de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supravieţuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declic

viaţa care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de ţipăt
printre molecule de nisip de metal şi din carne
pune ape morţilor mult-prea-însetaţi-săracii
şi e bine!

dar, tu, pescăruşule, când ai de gând să (mă) recunoşti?

poate în dimineaţa aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată şi odată...

eram mici... eram aşa de copii
casa îşi avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropişniţă
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincţie de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu

ne-am avântat
şi rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriaşe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămisleşte troiţe

fără să ne pese am alergat desculţi şi goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existenţa noastră aristocrată

suficient de sus la debarcader
umbreluţe şi gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domniţelor roz
acest amestec de enigmă şi corali
la asfinţirea aurie a timpului peste noapte

un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viaţa aceasta
declanşându-se cu un vals

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treptat toamna

ziua se făcea minusculă
ieşeam pe furiş în grădina cu tufănici
scuturam pământul de somn
ssssst! – tăceam aşa într-o doară
mă auzeau şi se conformau
vreo 2-3 complici

prometee mai altfel încercam
întoarcerea pe aceeaşi cale
nu-mi puteam surghiuni melancolia
chit că moartea şi de aici ar fi putut
la o adică să mi se tragă

aşa că zăboveam
în imaginaţia băncii prăbuşite
dintr-o nevoie acută de intimitate
în gândul copacului ca-ntr-un început de cer
îmi lăsam părul inundat de păsări de cercuri
de fumul oval al toamnei ridicându-se gros
spre mimicile salopetelor îndoliate:
aleile trebuiau curăţate
chiar cu preţul înăbuşirii
unui ţipăt

din slăbiciunile mele intense pentru viaţă am iscat foc minor
pentru toţi aceia care dintr-un motiv sau altul
îşi rataseră întâmplarea

m-am întors aproximativ pe acelaşi drum
am mângâiat o fereastră speriată
etern dând spre uliţa copiilor
ce alergau năuci
cu tălpile goale
am adus la gradul de suportabil
răceala neagră a orfelinatelor

până la frumuseţe
mai erau doar
câteva
trep
te

rănile vegetale îmi acceptaseră ploaia.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!