Și nimeni...
Și nimeni nu mă vede când eu tac...
Și nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit și mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...
Și nimeni nu cunoaște ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Și-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce știe să ofere...
Și nimeni nu alege să își tacă
Plânsul tăcut, așa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Și-aștept comoara să-mi culeg.
Și nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simțăminte.
Nimeni nu vrea să-și urce munți, coline
Și-au încălcat chiar proprii jurăminte.
Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poți să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toți ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
1 Adina-Cristinela Ghinescu [autorul] a spus pe 21 martie 2018: |
| Versiunea video: |