E-o linişte ca-n cer

E-o linişte ca-n cer în fiecare:
din lacrimi nevărsate se-ntrupează
o moarte adormită, dar şi trează -
ea-i pretutindeni; noi... care pe care!

Din rădăcini tot răul ni-l retează -
e-o stare tălmăcită în răbdare,
şi-aruncă dintr-o simplă încordare
priviri de foc în care ne botează.

Şi ritmul inimii, o melodie
ce-i ascultată noaptea în surdină,
răsună ca un tril în colivie

sau ca un urlet la o lună plină,
ce se topeşte şi apoi învie
să ne îmbrace moartea în lumină.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurească

Era lună plină şi linişte,
banale şi plictisitoare discuţii
despre o moarte
care îmi părea frumoasă
şi chiar aşa era,
pentru că înşelase asimetria,
aşa cum eu pe tine
cu un iepure,

primul dintre toţi iepurii
pe care i-am întîlnit
mort şi viteaz,
umbla cu puşca după vînător
şi era grozav în convingerea lui
că mai trăieşte,

dar tragedia acestei întîmplări,
nu a fost un iepure sau
o simplă moarte -
ci liniştea,
căci era lună plină şi linişte,
liniştea aceea
care îţi fură pepenii din grădină
şi hoţul îţi place.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

În noaptea, când luna e plină
Pânză de păianjen Ţes în lumină,
Cu fiecare tăcere
De gând,
Cu fiecare lacrimă
Curgând.
Când liniştea e deplină
Ţes fuioare
Din aripi de lună.
Suflet-mi suspină
Când gândul fuge,
Se aşează
Pe raze de lună.

poezie de Netty Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi îngheţate

E-o linişte de care Luna plină
se-ntreabă: "Sunt eu, oare, vinovată?"
şi pune-o sărutare apăsată
pe-o noapte ce se-mbată de lumină.

Se-adună, parcă, urletele-n vaier,
iar paşii umbrelor se pierd în ceaţă
vibrând în inimile ce îngheaţă
pe sunete cuprinse-n negru caier.

E noaptea-n care haita se adună
cu ochi strălucitori, dorindu-şi sânge,
cu-o lăcomie care poate-nfrânge
voinţa unor alţi copii de lună
în ochii cărora timpul se frânge
în noaptea-n care Luna plină... plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem însufleţit

trăiesc beatitudini cu iubirea adâncă
timpul meu e freamăt pur de poezie
tăcerea cenuşie e închisă în stâncă
pe care răsună cântec de ciocârlie.

ador cuvântul primit de la sfinţi
vibrează în lumină ca o melodie
topeşte în raze zăpezile din minţi
şi din tristeţe face frumoasă parodie.

vorbesc cu poeţii câte-n lună şi stele
poeme cu picioare aleargă prin suflet
prind şi aripi de zbor sentimentele mele
când clipele golaşe se îmbracă în sunet.

pun vise la clocit în coşul de nuiele
timpul să le-nmulţească în zi de răsunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la Toma

La Toma-n grădină
Colegii s-adună,
Au multe să-şi spună;
El îi aşteaptă să vină

Cu muzică-n surdină,
Să fim toţi împreună;
La Toma-n grădină
Colegii s-adună.

Cântece răsună,
Veselia e plină
Sub clarul de lună
Şi-n zori pe lumină,

La Toma-n grădină

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă topeşte avatar

Pe un colţ de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuş vărsată,
Albastră, tristă şi-ngândurată
Cursă din călimara inimii.

Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei..

Pentru candela privirii de miei
Ce asteaptă răstignire-n fire!
Să se înalţe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.

Inchinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfinţit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre şi vremi departe.

Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici...
Să-i nască in priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!

Ei, lacrimă albastră de înger
Care ma făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universul

Poeziei mele de piatră rece
Pe unde ea, când zâmbind trece
Mă topeşte avatar în quasar
Din al meu zero absolut de ghetar
de mercur

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

Lună plină, curioasă
Tragi cu ochiul la fereastră,
Îmi furi noaptea de odihnă
Şi mă faci să număr ceasuri.

Lună plină, tu, mireasă
A poeţilor aleasă,
Mi-ai făcut iar noaptea albă,
Ţintuită la fereastră.

............................

poezie de Valeria Mahok din Flori de câmp
Adăugat de Apostol Talida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

moto:
nopţi cu lună pe alee
ce mister care scânteie
duce dorul mai departe
literele dintr-o carte
--------------------------

Luncă despletindu-se molcum
Arii verzi şi lung aliniate
Huruit de care dinspre sate
După care liniştea, oricum

Slută pe un dâmb, o buturugă
Peste care un blestem opac
Spânzură de fiece copac
Nerostite spaime dintr-o rugă

Clipoceşte apa de subţire
Ocolind cu teamă o pădure
Peste care cade o secure
Şi retează nevăzute fire

Păsări călătoare vin şi trec
Orizonturile care mint
Ţărmurile unui vechi Corinth
Şi darul otrăvit al unui grec

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună
şi apoi dă cu tine de pământ.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de sănătoşi

Încă o dată sunt eu şi sper...
În spitalul acesta de sănătoşi îmi fac veacul
şi tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păşi pe buzele de asfalt ale vieţii,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca nişte spice de grâu
pe spinarea cenuşie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri şi multe altele...
la fel!

Încă o dată sunt eu şi cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în linişte
pe la colţuri de stradă, prin paturi de amanţi ajunşi la vârsta raţiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieţii,
pe sub cerul cutanat al zilelor şi nopţilor
ce trec şi ele cum mai trec şi eu şi cum mai treci şi tu,
prieten grav, pe care umbra sorţii te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.

Încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată,
când nu mai sunt eu nu mai este nimeni care să răsară în noaptea
din spatele ochilor împovăraţi de-atâtea imagini aruncate la întâmplare.
Şi în spitalul acesta de sănătoşi, din care nimeni nu ştie când o să iasă,
nu mi-am făcut titlu de glorie decât din scurtele vizite la băile comune
în care-am asistat la succesul vostru răsunător, prieteni dragi,
cu care n-am schimbat niciun cuvânt,
exceptând clipele când ne-am înţeles de minune...
în surdină.

Şi iar sunt eu,
dar poate nu mai sunt,
căci legat de tot ce nu poate fi dezlegat
mă plimb de colo până colo, fără umbră,
căutând un "ce" sau poate un "când".
Şi-ncep să cânt, şi-ncep să... când,
la fel ca un nomad ce va pleca din nou, curând,
voi trece pe sub podul ridicat de visele voastre.
Şi când mai ies prin curtea îngrădită de zâmbete a spitalului de sănătoşi,
ca să-mi las amintirile să zburde în voie şi să strig după ele în surdină,
mă cuprinde un fior şi tremur
ca şi când aş mai fi trecut pe-acolo
şi iar nu am spălat cu lacrimile morţii niciun regret.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar moartea ne poate salva de moarte.

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Zilnic îmi iau doza de moarte, din ce în ce mai mare,
sfidând sfaturile medicilor îngrijoraţi de urmări,
moartea în somn, în iubire, pe stradă, în bibliotecă,
pretutindeni mă las ucisă fără blândeţe şi milă,
îmi stârnesc moartea să nu uite de mine, dar nu de tot,
şi să vină apoi dintr-o dată, în toiul vieţii, al unei bucurii
ca un concert aniversar pentru care exersam de o viaţă
întreagă, o las să creadă că e un oaspete drag la mine în
viaţă, netemându-mă de darurile ei, o las să creadă
că îi voi da cândva cea mai mare vamă, oferindu-i
cu generozitate prefăcută, o viaţă şifonată, neîncăpând
în gemantanul morţii...

poezie de Maria Postu din Întâlnire cu Altamira (1999)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când renunţăm la vise şi ne găsim pacea, avem parte de o scurtă perioadă de linişte. Dar visele moarte încep să putrezească înăuntrul nostru şi ne infestează aerul în care trăim. Iar într-o bună zi visele moarte şi putrezite fac aerul imposibil de respirat şi ajungem să ne dorim moartea, moartea care să ne elibereze de certitudini.

Paulo Coelho în Jurnalul unui mag
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulguie linişte

fulguie linişte
cu aromă departe
între sânii tăi descheiaţi
către miazăzi
acolo unde pasul meu
te-a găsit degerată de fericire

fulguie încă un pic
până găsesc ieşirea spre inima ta
cea care umple întreg spaţiul
ce ne cuprinde
cu bune şi rele
până când tăcerea învie

fulguie linişte
ca-ntr-o serenadă nocturnă
cu liliecii îngeri
ascunşi între gânduri
ştii.... am uitat să postesc
pentru ultimul fulg
ce-ţi topeşte iertarea

fulguie linişte
peste închisoarea albastră

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!