Păsări călătoare

moto:
nopţi cu lună pe alee
ce mister care scânteie
duce dorul mai departe
literele dintr-o carte
--------------------------

Luncă despletindu-se molcum
Arii verzi şi lung aliniate
Huruit de care dinspre sate
După care liniştea, oricum

Slută pe un dâmb, o buturugă
Peste care un blestem opac
Spânzură de fiece copac
Nerostite spaime dintr-o rugă

Clipoceşte apa de subţire
Ocolind cu teamă o pădure
Peste care cade o secure
Şi retează nevăzute fire

Păsări călătoare vin şi trec
Orizonturile care mint
Ţărmurile unui vechi Corinth
Şi darul otrăvit al unui grec

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă' ca un zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă,

De parcă ştiu secretele ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi ar voi cumva să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă', parc-ai fi zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lectură nescrisă

Trec cu degetul, peste literele destinului
dintr-o poveste ce rămâne mereu în urmă,
fără file tipărite înainte, doar o matriţă
în care un necunoscut zeţar alege necuvinte
să lase gust de întâmplare, în amestecul cu-o luare aminte
de un mister, cum ceaţa învăluind aflata parteneră, dintr-o fetiţă,
mai mult accente, semne în cratima ce curmă
un ocult curs, se aplecând cu umilinţa aldinului...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

Spre ţări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoţesc până departe-n zare
cu ochii-ntinşi pe-o aripă de dor.

De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.

Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duşi cu tinereţea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.

Şi te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.

Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis)
pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Şi ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi şi sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Rugă de pasăre, sus peste ţară,
care se odihneşte numai când zboară.
Rugă de pasăre, care
numai cât cântă nu moare.

Rugă de iarbă abia răsărită:
cerul de peste ea să deie în floare.
Rugă de piatră -să fie zidită
în zid de templu, nu de-nchisoare.

Rugă-cântec, rugă-plânset, rugă-blestem
(naivă, credulă, nebună)
de aed care speră cu un poem
c-ar putea face lumea mai bună.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Zugravul anonim (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro mergem, Doamne?

din adânc de ani izvodul
păsări albe de lumină
zboară toate fără vină
şi gătindu-le exodul,

celor care se petrec
dintr-o sferă-n altă sferă
ispitiţi de-o baiaderă
printr-un antic templu grec;

că venim de unde nu e
altceva decât mister
singurul din falangster
şi-acela bătut în cuie!

şi ne ducem iarăşi unde
bâjbâind pe câte-o treaptă
nu vom şti ce ne aşteaptă
fiindcă mintea nu pătrunde!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

artist

Artistul este un receptacul pentru emoţii care vin de peste tot: din cer, din pământ, dintr-o bucăţică de hârtie, dintr-o formă trecătoare, dintr-o pânză de păianjen.

definiţie celebră de Pablo Picasso
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

poetul avea o amantă
care se dezbrăca dintr-o paletă de culori
şi-avea în fiecare clipă o altă rochie
întorcea sunetele cuvintelor
pe degete
apoi le punea pe buze ca pe-o
prăjitură cu frişcă
când mergea oraşul mirosea ca o petală
ce i se lipea de genunchi zburând apoi
cu mirosul ei pe lângă trupul unui copac
în jurul unui poem bronzat de sărut
se prindea de fuzelajul unei păsări de sticlă
înaintând cu aripile strânse
care trasau linii în formă de zbor
pe pieptul lui

poezie de Radu Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem sărutul

Blestem sărutul buzelor nebune
Şi-mbrăţişările fără de rost,
Cuvintele, ce nu mai pot a spune
Nimic din inocenţa... unui fost.

Aş fi gelos, însă nu am pe cine,
Iertările-s la margini de păcat
Şi leagă neputinţa de suspine
Cu valurile... unui bal mascat.

Blestem destinul clipelor rebele
Şi frumuseţea sufletului, care
Va scutura, peste iubire stele,
Dar calcă infinitul... în picioare.

Dinspre tăceri, uitările mă cheamă
Spre ascunzişuri albe ca un dor,
Ce leagă aşteptările-n năframă,
Minciuna... risipind-o pe covor.

Blestem culoarea cerului ce plânge
Şi timpul ce-i mereu neputincios,
În faţa unui curcubeu de sânge,
Când bate ceasul... ca un ticălos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de iarbă, nimic nu creşte

În afară de iarbă, nimic nu creşte.
Nimic nu atrage privirea, cu excepţia unei pietre funerare
şi a ceea ce aceasta conţine şi protejează.
Aici, departe de ţărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leşul unui delfin sau al unei ţestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, aşa cum a promis atunci.

Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopţi
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu ştie asta, scoate-un căscat.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea râmelor care, se zice, afânează pământul pe care-l străbat în întuneric şi-l fac să rodească, poveştile trec din gură în gură şi spun, din timpuri străvechi, ceea ce nimic altceva nu poate spune. Unele se răsucesc şi se înfăşoară în interiorul aceluiaşi popor. Altele, ce par alcătuite dintr-o materie subtilă, pătrund prin zidurile nevăzute care ne despart, trec prin timp şi spaţiu şi merg mai departe.

citat din Jean-Claude Carriere
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul vechi

Lumina care cade fals, difuză
În teatrul vechi ca o uitată stampă
Ori dintr-o vag şi simulată lampă
Sugerând o altă Siracuză

Râd spectatorii strâmb şi se amuză
Un aer cabotin ajuns la rampă
Starlete-n minijupe,-n rol de vampă
Un loc plătit, neonorat de muză

Acelaşi public glorios şi rece
Reneagă decăzuta aventură
Pe care teatrul de un timp o-ndură
Fluieră zgomotos şi dă să plece
Trecând printre iluzie şi vis
Blazat, dintr-un abis în alt abis

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Un glas porneşte din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut aşa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai ştiu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopţi de vară.

Şi dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aş vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănţuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
şi îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!