Noaptea fără lună plină
Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ți topească dragostea,
focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai ațâță paiele din căpițele de fân.
Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,
păstrează pe umeri capul
și aduce liniște în câmpul descoperit,
o sădește să răsară-n primăvară.
Nicio umbră nu mă oprește
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,
de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Voi fi acolo în altul
Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ți topească dragostea,
focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai ațâță paiele din căpițele tale.
Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,
păstrează pe umeri capul
și aduce liniște în câmpul descoperit,
o sădește să răsară-n primăvară.
Nicio umbră nu mă oprește
să trec prin pădurile de miracol
cu vulturi pe cerul deasupra lor,
gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
voi fi acolo în altul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea tăcerii
Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.
Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.
Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari.
Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineții.
Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.
Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea din care vin
Noaptea se varsă peste viață
cu același întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
și aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înțelesuri ascunse,
curge și ea ca un râu ce se pierde în mare
și marea la rândul ei are aceeași soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ți spun cum să prețuiești lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea pământului
gânduri suprapuse
pot da naștere la nedumeriri
ce rod și macină pe interior
cu o durere de cuțit învârtit în rană
inima cât o lună plină aruncată-n cușcă
trimite raze prin fante subțiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate
noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieșirea
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă irită vorbele mari
nemulțumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aștepți
și răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se oprește niciodată
mă irită vorbele mari
fără substanță în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditație decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile
multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de liniște
pe pământul plin de nesiguranță și împrevizibil
alerg ca un schilod prin deșert
cu speranțe mereu agățate
de orizonturile care fug tot mai departe
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La momentul potrivit
Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă ușor
și nici nu înțeleg ce caută acolo.
E o persiflare a idealurilor mulțimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
și morții își trimit blestemul
la momentul potrivit.
Își pun războaiele-n cărți
și cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.
Se vor șterge și urmele celor fără țară,
noaptea în care intră
este una fără lună și stele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În grădina cu magnolii
Nu, nu mă mai cuprind voluptoasele porniri
din serile când ea aștepta
în grădina cu magnolii,
pe o bancă unde și azi o mai caut
și nu știu cum de se întâmplă.
Acum noaptea-i tristă, grădina singură,
nu mai păstrează aroma visului parfumat,
doar cuvintele spuse care strivesc
fantome de ceară și câteva gânduri ispită
care se adună târziu sub lustra de fier
zâmbitoare-n lumină.
Nu mă părăsiți păsărilor, le strig,
vine gerul iernii, așteptați
în tufa deasă de lonicera,
ascunse în ramuri.
O să vă rup din pâinea mea zilnică,
o pun pe masa săracă, firimituri
și poeme neterminate.
Să nu ne acopere liniștea urâtă,
chemati și voi de pe drumuri femeia.
Eu rămân aici,
să nu se stingă focul poeziei,
poate în călătoria prin stele
mă va zări și-mi va trimite prin voi
o bucurie care să topească
înghețul din cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva de sus totuși te urmărește
O umbră străpunsă cu o mie de raze
și un stejar fulgerat într-o furtună sălbatică
poartă în piept îndemnul de răzbunare
pentru orice încercare de pătrundere în subiect
de către cei fără niciun ideal colectiv
ce se împăunează degeaba cu rigoare
pentru că n-au habar cum se păstrează
și se urmărește drumul ideii prin întuneric.
Prin urmare caută unde nu trebuie
răspunsuri la întrebări nepuse niciodată
și se apropie de prăpastia
peste care trec numai păsările
iar oamenii cad în propriul gol
în care s-au ascuns până mai ieri.
Cineva de sus totuși te urmărește
cum te statornicești în calendarul din veac,
îți arată calea posibilă de urmat
ca să-ți îndepărteze teama de moarte,
îți toarnă-n memorie uitarea
de poruncile date și de cuvântul ales
și tot așa până la păcat
pe care-l îmbrățișezi cu toată dragostea
patimilor la care te supui orbește
pentru a fi iertat cândva.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc cerul cu o foame nudă
Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul și-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri și gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.
Privesc cerul cu o foame nudă
și ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ți zărească trupul așteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porți
stinse de vijelia trecută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc tavanul legat de cer
Noaptea se furișează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puține șanse de reușită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic
Cu o senzație de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
și pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?
Îți promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicio fereastră nu mai am
tu ești umbra care nu se vede
când se recunoaște adevărul
joci la două capete care nu se cunosc
eu sunt la mijloc și nu știu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător
tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranțe deșarte
și vrei să cred în ele
prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăț de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă lași să mă purific și să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele
sunt închis de cenzură ca între pereți
nicio fereastră nu mai am
tu mă privești în ochi
eu te urăsc
și fiecare suntem rămași fără cuvinte
în alt fel.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine alt potop
Într-o zi senină o lume nebună
își pierde orizontul,
circulă pe drumuri fără încetare
cu viteze amețitoare.
Mi s-a spus că-și caută sfârșitul,
dar nu cred pe nimeni
vine alt potop.
Seara m-am înconjurat de hărți astrale,
am lăsat pământul să odihnească,
pe țărmul apelor ce vor să-l înghită.
Am intrat într-un mileniu de căpătâi,
nu mă lăsa la începutul său,
să mă prăpădesc.
Am în spate un altul cu acoperișul ciuruit
de războaie și revoluții neterminate,
o umbră a umbrei credințelor.
Port pe umeri piatra zidurilor dărâmate
de nesăbuința celor ajunși la putere
care-mi macină sufletul
în mori de vânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea
Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
și mai străină decât umbra
prin lume trecea.
Noaptea iubirii vinovate
dragostea și-o împărtășea
și mai visătoare decât gândul
prin teamă pășea.
Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năștea
și mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniștea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felinarul inimii
Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinții cum mușcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvașe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristețe și unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandrețea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu brațele tale înlănțuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-au rămas ochii pe geam
Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelități
cineva le strânge și le dă mai departe.
N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.
Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă și eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenței
și n-am simțit nicio umbră.
Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să știu cum am venit
și de ce?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alte perspective
nu pot să-ți vorbesc ar fi prea mult
ești pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorințelor
am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc și formez normal
într-un singur scop
nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
și desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.
nu te mai chem la nicio întâlnire
ești cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poartă pe umeri un giuvaier
Se înfășoară-n pereți de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
pășește odată cu stelele prin ierburi.
E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.
Dacă o cunoști îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ți macină gândurile și te face dependent
de o flacără care-ți circulă prin sânge.
Nu știi ce se întâmplă cu tine,
puțini cred că ești stăpânit de fluturi
și sub piele porți vârstele florii.
Între mine și ea-i o amiază de lumină
unde nu odihnește nicio umbră.
Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări de lună
noaptea se rupe de oameni
dar toți o știu cu fața cernită
și pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poți pune mâna
orice mișcare ușoară trezește teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul și zânele lui
păsări de lună
cântec șoptit la stele
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiaza arde ca focul
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare
amiaza fără nicio boare arde ca focul
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!