Lună nouă, lună nouă
Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive și când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.
Către mine tinzi podețe
Moleșite de blândețe...
Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.
Lună nouă, lună plină,
Nopțile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...
Smulge-mă pană cu pană
Și întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poți să mori
Și să mă ivești din zori.
Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toți în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ți-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.
Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.
Luna curge,
Luna-i sus
Și eu tocmai la Apus.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre oi
- poezii despre noapte
- poezii despre Lună
- poezii despre virginitate
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre sprâncene
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.