Pe rarişte,-n zăpadă

Ivite-n zări cu teamă, când áripa mai ţipă,
doar ceţurile-n fugă se sting anevoioase;
pe rarişte, -n zăpadă, un urlet se descoase,
supus de elfi, se-ngână cu ielele în pripă...
osificată-n trupu-i, lumina ninge-n oase;
a nepăsare noaptea e pradă dimineţii
şi mână muritorul să mai zidească-o vatră,
să vărguiască pasul, să-l memoreze, iată...
ştergând uimită zarea abandonată vieţii,
sfidează Cioplitorul; secunda – fruct în piatră -

mi-a smuls în grabă cheia de aer din cătuşă,
a lins cu limba-n clopot durerea unui pântec,
trufia, în curbare, şi-a rupt-o în descântec,
m-a prins de mâna stângă, dar mi-a deschis o uşă,
în ubicuitatea-i, s-a cuibărit în cântec;
ţi-a înlunat surâsul cu ifose - a dramă,
a şters de data asta un sfânt de pe perete,
ne-a stors polifonia din rugăciuni cu sete,
a înteţit dogoarea din cumpănă, cu teamă
a înnorat Itaca... nicicând să o regrete.

Cum acuarela-n apă fuzionează-n ramă,
pe rarişte, -n zăpadă cuvântul se destramă.

poezie de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful purităţii

Ninge tandru la Moldova
pe zăpadă eu am scris
însă vântul mi-a şters slova
ochii iernii s-au deschis

Pe zăpadă eu am scris
imn femeii ce-o iubeam
dar a viscolit şi-n vis
a înmugurit un ram

Imn femeii ce-o iubeam
însă vântul mi-a şters slova
şi precum un tei din ram
ninge tandru la Moldova

Pe zăpadă aş mai scrie
cu miros de iasomie

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Din fotoliile moi, lângă căminul călduros nespus,
Unde-aţipem şi visam lângă flăcările entuziaste
Sau răscoleam jăraticul, privirile noastre
Abia sesizau soarele sau ploaia pământului balsam,
Niciodată ele nu s-au înălţat mai sus
De acest foc cuminte, parcă pe gânduri dus.

Însă-n seara asta am auzit o chemare,-un chiot,
Nişte bătăi cadenţate-n geam,
O voce-n aerul tăios – vântului supus
Şi-am simţit în păr răsuflarea unui intrus,
O văpaie-n noi: Ceva măreţ şi urgent a dat în clocot,
Ne-a pătruns în suflet şi-apoi s-a-ndepărtat. Şi-asta a fost tot.

Un înger al luminii sau al beznei? O şaradă?
N-a lăsat nicio urmă pe zăpadă,
Dar a rupt lanţul şi-a deschis deodată
Larg uşa, izbind-o de perete
Uşa aceea nu mai fi-nchisă niciodată;
Acum nu mai putem sta aici, ni s-a făcut sete.

Trebuie să ne ridicăm şi să plecăm îndată:
Afară lumea-i rece şi zburlită,
Întunecată şi-mpânzită
De mistere, de răutăţi, de contradicţii, nefericită;
Dar noi trebuie să plecăm îndată,
Deşi încă nu ştim cine ne-a cheamat în stradă
Şi nici ce urme vom lăsa mâine pe zăpadă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-apus

Eu cum să te apun, cum să mai fac?
Nu mai avem legende scrise-n palme
Şi ochii grei de dor ni se desfac,
Mor zilele pe drum, în râuri calme.

Dar dacă te desprind, ce să amân?
Din cuibul dintre aripi curge teamă.
Şi în bătăi de cord poveşti rămân
Şi luna poartă-n creangă numai dramă.

Cum să te-apun? Mai am lumina ta
Şi-n rugăciuni mai scade-n boală pasul.
Într-un poem cuvinte de-undeva
Amestecă-ntre noi secunda... ceasul.

poezie de Mihaela Gudană (29 ianuarie 2018)
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna mi-a fost teamă că-mi voi trăi tinereţea singură, şi că voi îmbătrâni tot de una singură, fără cineva drag lângă mine. Am fost mereu mai retrasă, e adevărat, mi-a plăcut solitudinea; dar era frumos şi mă simţeam puternică atâta vreme, cât eram sănătoasă şi în orice moment ştiam că pot să mă înconjor de oameni. De data aceasta, însă, e altfel. De data aceasta îmi e teamă că singurătatea nu mai este o opţiune, ci mai degrabă o sentinţă. Îmi era teamă că acum singurătatea va pune ea stăpânire pe mine, şi ca nu voi mai avea nicio putere asupra ei.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia - iubitul meu

Vreau Isus să te cinstesc
Să-ţi dau slavă şi onoare
Numele să-ţi proslăvesc
Cât voi fi aici sub soare

Glorie Isuse scump şi sfânt
Îţi slăvim a Ta Fiinţă
Al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne-mbraci în biruinţă

Vrem în Tine azi viaţa
Cu toţii să ne-o trăim
Căci noi vrem Isuse faţa
Sus în rai să ţi-o privim

Noi ne vrem legaţi de Tine
Viaţa nouă s-o trăim
Cu fiinţele azi pline
De Duh—toţi să te cinstim

Vrem de ploaia Ta cea sfântă
Azi Isuse să fim uzi
Sigilaţi pentru-a Ta nuntă
Fiinţele să ne pătrunzi

Ah cu câtă gingăşie
Vrem Isus să te vedem
Să-ţi cântăm în veşnicie
Numele să-ţi lăudăm

Cui să-i dăm acum fiinţa
Dacă nu Isuse Ţie
Tu-ai sădit în noi credinţa
Să privim în veşnicie

Cui să-i dăm aici făptura
Dacă nu Mielului Sfânt
Căci ne-a dăruit Scriptura
Al Vieţii viu Cuvânt

Ne-nchinăm Isuse Ţie
Pân" la sfintele-ţi picioare
Slava-ntreagă a Ta fie
Şi în veci Isus onoare

Doar Isus şi-a întins mâna
Şi de jos ne-a ridicat
Când bătea în noi furtuna
Şi puterea-i ne-a luat

În noroi când am căzut
Smulşi de-a vântului furie
Nimenea nu şi-a făcut
Milă— salvator ca să ne fie

Nici un om de pe pământ
Mâna atunci nu şi-a întins
Ci al Tatălui Cuvânt
Cu-a Lui braţe ne-a cuprins

Oamenii cei mari ai lumii
Ne-au privit doar cu dispreţ
Pe calea deşărtăciunii
Când pierdeam al vieţii preţ

Doar Isus cel din Iudeea
Pân" la mine a venit
Şi mi-a pus în mână cheia
Vieţii iar în infinit

Rănile atât de grele
El le-a uns şi le-a legat
Să-mi mut ochii înspre stele
Să am sufletul curat

Numai El— Isus Hristos
M-a privit cu gingăşie
Şi luându-mă de jos
Mi-a dat viaţă-n veşnicie

Numai El m-a învăţat
Şi mi-a spus că e Lumina
Să am sufletul curat
Să-l urmez întodeauna

Numai El a îndrăznit
Adevăru să susţină
De la Tatăl c-a venit
Că-i viaţa aici deplină

Numai El a susţinut
Că El este Învierea
Şi un rob El s-a făcut
Noi fiindu-i doar averea

Nimenea nu şi-a întins
Mâna lui să ne ridice
Ci pe toţi El ne-a cuprins
Dragostea să ne-o aplice

Mesia— Isus Hristos
Ne-a luat pe braţul Său
Şi ne-a spus aşa frumos
Că e Domn şi Dumnezeu

Numai El ne-a înţeles
Şi ne-a pus iarăşi pe stâncă
Al iubirii sfinte mers
Ne-a dat— dragostea adâncă

Mesia— iubitul meu
Eşti izvorul fericirii
Îmi eşti Domn şi Dumnezeu
Soarele neprihănirii

Numai Tu te-ai îndurat
Rana mea ca să o vezi
Şi de jos m-ai ridicat
Nicidecum să nu mă pierzi

Mesia— Mirele meu
Ce eşti plin de îndurare
Îmi e dor de chipul Tău
De lumina Ta cea mare

Numai Tu-mi eşti fericirea
Scumpul meu Mântuitor
Ce m-alini azi în iubirea
Ta— şi-al vieţii viu izvor

Glorie în veşnicie
Slavă Tatălui Cel Sfânt
Îţi aduc Isuse Ţie
Dragostea— azi în Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prorocul

Ardeam de sete sufletească
Într-o salbatică pustie
Si o fiintă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

Cu sase aripi, luminoasă,
Usor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasa
Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit
Si vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Si zborul îngerilor sus
Si a juvinelor de mare
Miscări: întors, rămas si dus.

Si serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutacioasa limba,
Desarta, -n veci nedreapta, strâmba,
Si limba sarpelui-nteleaptă
Mi-a pus cu mâna sa cea dreapta.

Apoi cu sulita de foc
El pieptul mi-a deschis pe loc
Si inima tremurătoare
Mi-a scos cu mâna grăbitoare,
În locul ei cu repejune
Mi-a pus un arzător cărbune.

Ca mort eram eu în pustie
Si-un glas de sus strigat-a mie:
"Proroace, scoală, vezi s-auzi,
Cunoaste voia mea cea sfântă
Si-n mintea celor orbi si muti
Cuvântul tău de foc împlântă!

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am păşit în viaţă alături de multe fiinţe. Femeia mi-a inspirat încredere. Femeia mi-a inspirat teamă şi emoţie, stabilitate şi cutremur. Femeia a stat mână în mână cu mine. M-am simţit un răsfăţat al vieţii când femeia iubită a avut curajul să îşi deschidă sufletul în faţa mea, când m-a lăsat să aţipesc pe pieptul ei, când m-a primit lângă ea.

Claudiu Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă par obosit eu sunt marele mediator, al jumătăţilor mele

Prima teamă a fost:
naşterea mea.
Apoi... de moarte!
Maturizarea
mi-a adus frica,
de dincolo de viaţă.
Dincolo de poartă te întâlneşti
cum nu te ştiai, habar n-aveai!
Atunci îţi vezi:
trufia, mândria, laşitatea, ipocrizia!
N-aveam curajul să mă uit în ochii mei.
Am ridicat doar o mână, ca salut.
Eram ca-ntr-o oglindă,
cu toate gesturile mele.
În sfârşit...
eram eu cu mine!
Jumătăţile mele
prinse-ntr-o luptă fără muniţie
se loveau,
cu bulgări de pământ şi zăpadă,
apoi răsuflând se strâmbau drăcuind,
aruncându-şi deochiuri între ele...

şi ne plângeam împreună
de milă.

poezie de Cristian Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ace în zăpadă

Ce mare e durerea când nu ai ce să faci
Ea inima ţi-o înţeapă ca acele-n zăpadă
Dac-aş putea să vindec tristeţea-n care zaci
Iubirea şi-ncântarea în tine ar da roadă.

Deşi zâmbeşti, în ochi se vede că te doare
Şi că surâsul tău e numai de faţadă
Şi pot simţi şi eu această tulburare
Ce inima mi-o înţeapă ca acele-n zăpadă.

poezie de Mike Gentile, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi când brusc mi-a venit să plâng, un stol de fluturi
mi-a părăsit ochii! Şi le-am rupt aripile.. le-am rupt...
până ai plâns şi am rupt-o la fugă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Trecând prin şapte nopţi fără de vad,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -
O veşnicie netedă şi goală...

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,
Nici flacăra de dor, nici gând de foc.

Că-n aerul pătruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege

Şi-n cuget pângărit şi necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemişcare
Puteri să dea viaţă nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i şters,
Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumuseţea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu străluceşte chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai ţipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se ţes sabranice de chin tăcut.

Stau osândiţi-n crunta neclintire,
Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.

Se-nchiagă-n jar, ca gheţurile-n râuri,
Şerpi otrăviţi cu pofte şi desfrâuri.

Petrec în sânul Marei Urâciuni
Mulţime nemişcată de nebuni.

Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii
Păcatul împotriva Frumuseţii.

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot ierta

Obrazul i-am lovit cu palma,
L-am provocat şi l-am împins,
De nedescris mi-a fost sudalma,
L-am vrut supus, ucis, învins...

I-am pus bagajul la picioare,
El nu spunea nici da, nici ba,
Avea un fel de-nfumurare
Pe care nu i-o pot ierta...

N-aveam regrete şi nici teamă,
Atât am mai putut răbda
Acest actor. Această dramă
E însăşi vieţuirea mea.

Că l-am urât, ştie şi el,
Trecutul, acest infidel!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mântuitorul la uşa inimii

Bătăi uşoare-am auzit
La uşa încuiată
"Din nou străinul m-a trezit,
Din nou la uşă a venit
Când va-nceta să bată?"

Aşa gândeam în acel ceas
Cuprins de supărare
Iar graiul lui nu m-a atras
Aveam "uleiul" MEU în vas
Şi nu voiam salvare.

Din nou la uşă a bătut
În următoarea seară
Dar încă nu L-am cunoscut
Pe cel ce a venit şi-a vrut
Să poarte-a mea povară.

Iar am tăcut când a venit
Şi-a zis cu vocea-I lină:
"Eşti fiul Meu, eşti preaiubit
Şi pentru tine-am suferit
Să stăm, ACUM, la cină."

Multe respingeri au urmat
Dar când sosise ceasul,
Când înc-odată m-a chemat
În viaţa mea L-am invitat
Spre Rai să-ndrepte pasul.

Ce străluciri m-au copleşit!
Ce sfinte sentimente!
Cu dragostea-I m-a cucerit
Şi pentru mine-a suferit
Să-nving furtuni, torente.

Să-mi pară rău că am deschis
Să intre cu Lumină?
O, nicidecum! Tot ce-a promis
El mi-a trimis din Paradis
Şi-a şters sinistra vină.

Ce-ar fi viaţa fără El?
(Cel neglijat o vreme)
Călătorie fără ţel
Îndepărtare de Betel
Şi greutăţi supreme.

Regrete n-o s-avem nicicând
Că am deschis fiinţa
Să intre El, Păstorul bland,
Să schimbe pământescul gând,
Să ştim ce dă credinţa.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de cleştar

Am întâlnit-o pe o margine de nor
şi era bandajată la aripă
şi era pe pripă, pripă...

Şi m-a atins uşor
şi mi-a spus cu un zâmbet înălţător...

"Roninule fii supus albastrului
numai tuna şi fulgera...
Uită-te ţi-au crescut coarne."

Şi am pus mâna pe frunte
şi eram o tulpină de trandafiri
fără flori

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de rai

S-a topit, în grabă multă, noaptea cu a sa magie,
Lăsând visele noi, coapte, mari speranţe să ne fie.

Somnoroasă, luna-şi duse raza blândă la culcare,
învelindu-se-n năframa zilei noi, ce rostu-şi are.

Soarele s-a furişat printre nori, cu pasul fin,
Modestia lui îmi place, când pe raze e stăpân.

Răsăritu'-a curs pe gene lin, de parcă-o sărutare
Mi-a sfinţit în vene viaţa, să-mi aducă îndemnare.

Geana, din sfioasă, trece la chemări cu mult noroc,
Bună dimineaţa ziuă, hai, porneşte-al vieţii joc!

Ştiu, vei fi o zi măreaţă, după pasul ce îl ai,
Altfel nu încăpea în tine dimineaţa unui rai,

Ce-a deschis, cu bucurie, braţele să ne susţină,
ca, de suflet, să ne fie şi-amintire să rămână!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-i Lui Isus onoare

Cât de adânc este Cuvântul
Ce Isuse ni-l mai dai
El îmbracă tot pământul
Să ne aşeze iar în rai

Ce profundă e Scriptura
Ce Isuse ne-o oferi
Să ne întăreşti făptura
Nu de azi şi nu de ieri

În Cuvântul Sfânt— Divin
Viaţa însăşi se găseşte
Să-l absorbi mai pe deplin
Căci Hristos te mântuieşte

Numai El azi ne oferă
Viaţa veşnică mereu
Să primim a vieţii eră
Prin credinţa-n Dumnezeu

Ce adâncă e iubirea
Dăruită de Hristos
Prin El s-avem izbăvirea
Liberi să fim aici jos

În lumina mântuirii
Doar Hristos ne-a îmbrăcat
Ne-a dat semnul izbăvirii
Din moarte şi din păcat

Fie-i glorie— onoare
Celui care ne-a creat
De la moarte şi pierzare
Tot El iată— ne-a salvat

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fregata de oase

pluteşti graţioasă, fregată de oase,
pe apele scurse din pântec de mamă
şi-n zări, o făptură, pe valuri stâncoase,
născută din neguri, în cântec te cheamă.

sfidând depărtarea, o altă poruncă
desferecă vântul: să mergi împotrivă!
şi inima sclavă renunţă la muncă,
fregată de oase, pluteşti în derivă.

de sus, dintre vele, se vede pământul,
o plajă-nsorită cum ţi se promise
de Cel ce îţi spuse, prin semne, cuvântul...
fregată de oase, pluteşti către vise.

poezie de Ionuţ Caragea din Suflet zilier (2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!