
* * *
Azi când brusc mi-a venit să plâng, un stol de fluturi
mi-a părăsit ochii! Și le-am rupt aripile.. le-am rupt...
până ai plâns și am rupt-o la fugă...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Tu
A venit un strigoi
mi-a pus mâinile pe piept
și mi-a zis
"Mă sperii!"
A venit o pasăre
mi-a luat mâinile de pe piept
și mi-a zis
"Ce zbor o mai fi și ăsta?"
A venit
un pește mi-a pus mâinile pe el
și a zis
"Simți pieptul tău?"
A venit îngerul și a râs
Avenit melcul și m-a târât
A venit broasca și m-a scuipat
Ai venit tu
și m-ai amputat...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bovarism
Sunt o variantă nefericită a Evei
Port povara culpabilitații ancestrale
Raiul mi-a fugit de mult de sub picioare
Apatia mi-a înlocuit voluptatea
Ecou mai are în mine doar singurătatea
Adam nu s-a născut încă sau e căsătorit
Până și șarpele m-a părăsit plictisit
Dinții mi i-am rupt în fructul oprit
poezie de Gorunescu Carmen Lidia din volumul de versuri Pasagere clipe, Poezii (2017)
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul
Plângea un om.
Și m-am apropiat de el cu fularul la gât
cu urme de apă pe ochi
cu mâna împreunată de gură
De ce plângi omule? De ce?
L-am întrebat stupid și fără remușcare
din egoism
din silă și din nepăsare.
De tine plâng!
De tine!
Și mi-e frică
Să nu începi să plângi!
Și am fugit cât am putut de tare
râzând ca prostul la o arătare
și așezat pe stradă
rupt de fugă
am început să plâng
și lumea să îmi zică
De ce?
De ce plângi oare?
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea
Am luat creanga în mână
m-am așezat pe o cioată
am rupt-o în două și am așteptat...
După un târziu
am plecat
am plecat după un târziu de creangă
ce nu mi-a spus nimic
nu mi-a spus nimic
niciodată!
(dedicație Lorenei Georgiana Craia)
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Coaste rupte...
Dumnezeu mi-a rupt a șaptea coastă
Și n-a reușit s-o facă pe Lilith,
Apoi mi-a rupt a opta coastă
Și n-a reușit s-o facă pe Eva.
Din întâmplare a descoperit
Că nici eu nu sunt prima
Și nici ultima Lui, creație!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și...
Si dragostele noastre
Dospira in venin-
Prea mult contemplasem
Ca pe-un decor strain,
Le-am aspirat parfumul,
Aromele le-am supt,
Dar din greseala trista
Petalele n-am rupt.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, și te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simți vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine și de sentimentele pe care le am pentru tine. Știu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să știi. Așa mi-am petrecut vacanța, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.
replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Washington McNeely
Bogat, respectat de concetățeni,
Tatăl multor copii, născuți dintr-o mamă nobilă,
Toți crescuți aici,
În conacul cel mare de la marginea orașului.
Priviți cedrul de pe pajiște!
Am trimis toți băieții la Ann Arbor, toate fetele la Rockford,
În timp ce viața mea curgea înainte, devenind tot mai bogat și mai respectat
Odihnindu-mă, seara, sub cedrul meu.
Anii treceau.
Am trimis fetele în Europa;
Le-am înzestrat când s-au căsătorit.
Băieților le-am dat bani pentru a intra în afaceri.
Erau copii zdraveni, promițători ca merele
Înainte ca racilele de sub coajă să se arate.
Dar John a părăsit țara dezonorat,
Jenny a murit la naștere.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Harry s-a sinucis după un scandal,
Susan a divorțat
Eu am rămas sub cedrul meu.
Paul și-a pierdut mințile din prea mult studiu,
Mary s-a rupt de lume, rămânând acasă, din iubire pentru un om.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Toți au pierit sau și-au frânt aripile sau au fost devorați de viață.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Soția, mama lor, mi-a fost luată
Eu am ramas sub cedrul meu,
Până când ceasul a bătut de nouăzeci de ani;
O, Pământ maternal, legănând frunza care cade spre a adormi.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul este un fel de plâns
din care unii râd până la plâns
unii plâng până la râs
iar unii cască bocet din rânjire.
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil de copac
Și mi-a zis copilul de copac, mi-a zis..
"Planteză-mă cu rădăcina-n sus
să pot crește cât mai jos în abis
cât mai jos, ca un arbore nor,
ca o ceață de crengi.. ca un vis..."
Și mi-a zis
și mi-a zis
și l-am privit în râdăcini
cu ochiul de pământuri șters
și l-am plantat în paradis
în vers, invers.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La dracul scriere...
A venit dracu
și cu ochii cât cepele
mi-a sorbit duhoarea de usturoi.
Am plâns!
El râdea sub lacrima mea!
Mă luminam la față în prezența lui
Se îngălbenea la față cu mine spurcându-l...
Pe tabla de șah pensionarii mureau.
Parcul alungea foișoare.
Dracul!
La dracul!
Am găsit în căruța cu fân acul
dar pe el nu l-am găsit cu firea
mea ascunsă în firea lui...
Ce dracu!
Când dracul își bagă coada
degeaba pescuiesc peștii apa cu plumb.
Când dracul îți râde sub lacrimă
plânge Dumnezeu
o batistă!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul de la moară
Albise brusc! Morile de moarte
învârteau mormintele goale
Vânăt!
Vânăt deget rupt în ochiul alb
ce leagă privirea de vedere
Se pregătea să moară.
Morarul striga
Striga... La revedere!
când noi reînviați stăteam la rând
și unul către altul
măcinați
strigam cu bucurie și durere
Pe curând!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Labă de pantof
A venit noaptea și mi-a pčscut aripile
Luna dă din colț în colț
de pâine se rupe o coajă de foame
de sete fac spuze mestecenii roz.
Ce câine șeptica latră la stele
La flaut o mâță îmbată un bec
La geam două zile trag de mărgele
Cu ele pantofii de picioare să-mi frec
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară non-stop
Dragă Kitty poftim niște zambile Nu le-am rupt
din grădina mea Numai le-am împachetat în ce
le mai gingașe cuvinte Damful lor îmi amintește
de copilărie De leapșa de lapte-gros de piua și de
alte jocuri și povești din lumea aceea Care-i atât
de departe Și totuși încă aici din fericire Le-am
împachetat pe toate în liniștea din jur Totu-i atât
de frumos Gura primăverii murmură non-stop
poezii de dragoste
Hai
să uităm
totul
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (24 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât
Cânt
Cânt în gând un cântec
despre pământ
Cânt
cânt cu noaptea despre zi
despre miazănoapte
numai zi-mi!
De-ar ști îngerii câte aripi le-am furat
și le-am lăsat la amanet
și tot pe jos
ca prostul am umblat..
Hai zi-mi!
De ce mi-ai luat
și ultimul răspuns ce ți l-am dat?
Pe unde Doamne
la dracu am umblat?
Doar zi--mi!
Atât...
Și am venit cum am plecat
cântând!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea
M-am dus în fața Lui și am zis..
"Doamne... Tu ești?"
Iar El mi-a zis
"Du-te înapoi!"
Și m-am dus!
Apoi a venit El și mi-a zis
"Doamne.. Tu ești?"
și eu i-am zis
"Nu Doamne... Nu!"
Și El mi-a zis
"Păi vezi!
Dacă spuneai du-te înapoi
Mă duceam...
Mă duceam!"
Și nu m-am mai dus!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord 6
A venit azi casapul la mine la ușă
Și mi-a zis... hai!!!
Mi-am luat inima cu dinții din cuier
și-am plecat
fiecare în lumea lui!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când am
Din când în când am idei fericite,
Idei devenite brusc fericite laolaltă cu alte idei
Și cuvinte printre care ele se mișcă liber, natural...
După ce scriu, citesc...
Ce m-a făcut să scriu asta?
Pe unde-am umblat pentru a afla asemenea lucruri?
De unde mi-a venit? E mai frumos decâ aș fi putut spune eu...
Am fost în lume, cel mai adesea, condeiul și călimara
Cu care cineva a scris coerent literele pe care le-am înșirat aici?
poezie clasică de Fernando Pessoa din volumul de versuri Poeziile lui Álvaro de Campos (1934), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Po...vestea
În cutia poștală din pulpa ta
își făcuse cuib un porumbel călător.
Aveai un colier din galenele telefoanelor
date cu taxă inversă
și te mândreai cu rochia matematică
cu cercuri învârtite în jurul taliei.
Eu încercam să ajung cu mâna
în grădina nesăpată
iar tu făceai în păr muguri cârlionțați.
Brusc
din urechile mele
două mâini
mi-au îmbrățișat ochii
și-am apucat să ne privim între voci.
Ningea
iar cablurile care susțineau inima
au pocnit sub greutatea cuvântului " naștere"
Operatoare de la poștă
mi-a dat un ziar
și mi-a spus să-l citesc nouă luni..
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și mi-a intrat imaginea ei prin ochi ca o suliță și mi-a ieșit prin ceafă un scut și a trecut ca o carafă din care nimeni n-a băut...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!