De-apus

Eu cum să te apun, cum să mai fac?
Nu mai avem legende scrise-n palme
Şi ochii grei de dor ni se desfac,
Mor zilele pe drum, în râuri calme.

Dar dacă te desprind, ce să amân?
Din cuibul dintre aripi curge teamă.
Şi în bătăi de cord poveşti rămân
Şi luna poartă-n creangă numai dramă.

Cum să te-apun? Mai am lumina ta
Şi-n rugăciuni mai scade-n boală pasul.
Într-un poem cuvinte de-undeva
Amestecă-ntre noi secunda... ceasul.

poezie de Mihaela Gudană (29 ianuarie 2018)
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Mi-am împletit visele în palme
- înăuntru era prea multă îndoială,
râuri de cuvinte au început
să-mi curgă printre degete
adânc, în pământul
pe care mi-am construit lumea.
Nu ştiu când şi unde
am învăţat
să oblig tăcerea să cânte.
M-ating sunetele ei,
vibraţii de distanţe
care apun în urme de paşi.
Ma joc cu nişte cioburi
de aripi
pe care le-am spart
din greşeală,
când am încercat să-ntind braţele
către rădăcinile prinse adânc
în drumul dintre noi.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Gabriela Dornean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Vedeam lumina... râu de lapte
Mă fericea - şi-un gângurit
Îi mulţumea celei ce-n fapte
Cu-a ei iubire m-a-mplinit

Creşteam... în juru-mi erau flori
Şi dintre toate, numai una
Privindu-mă-mi dădea fiori
Şi-i declamam poveşti într-una

Clădeam cuvinte-ncrucişate
Sau depănam vise dorite
Când învăţam iubi în noapte
Spre dimineţi... suav şoptite

Asimilam poveşti, istorii
Despre prinţese, despre soartă
Şi-n drum spre viaţă, numai norii
Mă temperau, spunând de artă

Silabiseam spre pui de om
Numiri de tot ce ne cuprinde
Şi-i învăţam sădi un pom
Frate discret în luări-aminte

Vorbeam cu ochii, mai târziu
Eliberând doar stări de bine
Şi donam lumii tot ce ştiu
Ce am cuprins şi-am strâns în mine

Priveam tăcut... şi-n a mea minte
Cântau explozii de cuvinte.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii celui mai frumos poem

Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
şi Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor creşte aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopţii,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înţepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streaşină vieţii,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să muşc din coaja cerului.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palme

Am prins viaţa mea în palme
Şi am strâns-o de pe drum,
Am ascuns-o între drame
Care-o chinuiesc cu fum.

Am prins viaţa prigonită
Şi-am păstrat-o fără tâlc,
O privesc nemărginită,
În deşertul ei tac mâlc.

Mă aplec de gânduri nude,
Îndoită, parcurg nopţi,
Clipele ce cântă surde,
Pe la uşi şi pe la porţi.

Viaţa mea o strâng în palme,
Dar mă dor, mă dor prea mult,
Parcă taie cu mici lame,
Timpurile de demult.

Dacă mă desfac la palme,
Poate-ar fi mai bine aşa,
Fugă clipele din drame,
Viaţa mea şi umbra sa.

Să înalţ doar către ceruri
Tot ce-i viu şi omenesc,
Să rămână doar ecouri
Pe la cei ce mă iubesc

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda din ceasul oprit

Mă taie cuţitul durerii, mult prea adânc
sub tâmplele albe ale mamei, visele tac,
doar cucuveaua cântă în voie, neînţeleasă de nimeni,
iar tu, în trifoiul cosit, îmi faci un iatac.

Sub cearcănul nopţii, doar paşi de îngeri
mă trec ca secunda fugită din ceasul oprit...
Spune-mi de colţul de viaţă păstrat pentru mine
şi pâinea, frumos dospită, mirosind a mărgărit.

Am palmele arse, rugăciuni înălţate
trecut-au prin ele, ca păsări prin ghemul de nori;
şi-n timp ce sărutul îmi reînvie buzele uscate,
aud o voce: " trăieşte, nu ţi-e îngăduit să mori!"

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe rarişte,-n zăpadă

Ivite-n zări cu teamă, când áripa mai ţipă,
doar ceţurile-n fugă se sting anevoioase;
pe rarişte, -n zăpadă, un urlet se descoase,
supus de elfi, se-ngână cu ielele în pripă...
osificată-n trupu-i, lumina ninge-n oase;
a nepăsare noaptea e pradă dimineţii
şi mână muritorul să mai zidească-o vatră,
să vărguiască pasul, să-l memoreze, iată...
ştergând uimită zarea abandonată vieţii,
sfidează Cioplitorul; secunda – fruct în piatră -

mi-a smuls în grabă cheia de aer din cătuşă,
a lins cu limba-n clopot durerea unui pântec,
trufia, în curbare, şi-a rupt-o în descântec,
m-a prins de mâna stângă, dar mi-a deschis o uşă,
în ubicuitatea-i, s-a cuibărit în cântec;
ţi-a înlunat surâsul cu ifose - a dramă,
a şters de data asta un sfânt de pe perete,
ne-a stors polifonia din rugăciuni cu sete,
a înteţit dogoarea din cumpănă, cu teamă
a înnorat Itaca... nicicând să o regrete.

Cum acuarela-n apă fuzionează-n ramă,
pe rarişte, -n zăpadă cuvântul se destramă.

poezie de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri- un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu- azi la vedere

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 octombrie 2012)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda

Timpul scurs între bătăile aripilor de ceară...
Un fluture aleargă descumpănit
După un miligram de poeln.
Aripa este încărcată de lumina,
Dar nu doar lumina îl înalţă,
Ci şi dorinţa de viaţă.
Soarbe secunda rămasă
Pe aripa argintie-albastră...
Viaţa lui se măsoară în clipe,
Zbaterea lui în iubire...
A sorbit din omătul coconului,
Lăsând fericirea pe petale de trandafiri.
Şi dacă curcubeul şi-a desfăcut paleta,
Este pentru că există fluturi
Nu cu aripi de ceară,
Care să se topească din durere şi teamă,
Ci fluturii-îngeri ce te înalţă spre sprema
Şi neîntinata iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul-Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu azi la vedere
Vineri 05 octombrie 2012 Cluj—Napoca

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (2014)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi trece pragul de iarbă
sub care curge raiul din noi,
păsări cu aripi de porţelan ni se arată în vis
iar mâinile care vor să le atingă se fac poeme-
dintre acelea ce înfloresc numai în barba lui Dumnezeu.
Ştiu că iubirea e pâinea frământată de îngeri,
de aceea ne vom aşeza la masă
şi vom tăcea până ce luna îşi va arăta ochiul,
iar atunci când noaptea ne va lua de mâini
ne vom lumina reciproc.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinarea realităţii

Ochii germinează realitatea,
Sânii imaginaţiei, subtilitatea.
Scriptic secundele se topesc
Într-un scutec frumos, îngeresc.

Natura se umflă-n alteţe,
Cerneala din vis face feţe
La potrivirea figurilor amare –
Semne cu tripticuri goale.

Luna ciopleşte eliptică nouă,
Cerul deschide supapa şi plouă
Cu noi speranţe şi fericire,
Rugul de otravă creşte subţire.

Aripi de cuvinte se călesc în zbor,
S-au dărâmat uzine, muncitorii mor
În taxiul vântului năprasnic,
Umbre de îngeri se întorc la praznic.

Urlă ceasul în pereţii durerii,
În beznă curge izvorul cu miere,
Merge pluta s-adune rezidual
Polen din copite de cal.

Ochii gravitează la femeia mutată
Pe-o targă de oase dosite-n ogradă,
Încep să explodeze ghiocei la tâmple,
Credinţa în mine cu stele se umple!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că una dintre legile imuabile ale afacerilor poate fi rezumată astfel: cuvintele rămân cuvinte, explicaţiile rămân explicaţii, promisiunile rămân promisiuni – numai performanţele devin realitate.

citat din Harold Geneen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersectări

năluci de clipe trec spre totdeauna
şi-n nicăieri era eternitate
în har de guri în preacuvânt scăldate
un adevăr şopteşte-n vis minciuna.
aleanuri ai în ochi încătuşate,
de-acolo-ţi cad tristeţile întruna
pe-obrazul de eres ce-mi ninge struna
femeie ce mirări te poartă-n spate.
iar timpul iar devine de himeră,
secunda te umbreşte-n întrebări
şi umblă zvon sub stea auriferă.
sub soare-i totul curgere pe zări
şi-n a privirii tale-n taine eră
lumina ta mă spală în iertări.

&

mai toarnă foc pe flacăra subţire
la Dumnezeu să urce-n rugăciune
pe chipul de ninsoare zâmbet spune
femeie-a dragostei împărăţire.
cum ieri în ai lui astăzi zori apune
singurătatea-i haz venind iubire
pe-avânt de şoapte-mi dai în sânge-orbire
şi-n văzul de lumină-mi eşti genune.
un drum de beznă curge către soare
cum niciodată-i veşniciei os,
mă-nseninez la tine-n trist ce moare.
sărutul de pe buze mi l-ai scos,
l-ai sfârtecat în raiuri de visare
de m-am ascuns la îngerii de jos...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa ta rămân fără cuvinte ...

E miez de vară şi mă pierd prin lanuri.
Văpaia soarelui mi-o fac cunună.
Aş vrea s-ating cu tine noi limanuri,
În seara asta, pe sub clar de lună.

Mă-mbie cântec de privighetoare
Să-ţi dovedesc noian de simţăminte,
Dar orb mă simt, am în obraji paloare
Şi-n faţa ta rămân fără cuvinte.

În lan de maci, când vântul dă năvală,
Sărutul tău hulpav pe loc mă frânge.
Cât luna spelbu-i chip în lac îşi spală,
Fiori de dor mi se strecoară-n sânge.

Furtună de trăiri mă răscoleşte.
Pe strunele nestăvilitei lire,
M-or răsfăţa, pân' ziua se iveşte,
Neîntrecute cânturi de iubire.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Din cuibul meu, pui au zburat în zi de vară, zi senină,
Şi bucuroasă îi priveam cum dau din aripi în lumină!
Când bruma toamnei se aşterne şi frigul simt cum mă-nconjoară
Mă uit în zări, cât mai departe, aştept un pui ca să apară...

Un scurt popas.-Ce faci? Cum eşti? Vrei supă sau o pană-n dar?
Vom sta o noapte la poveşti... lângă o sobă cu mult jar!
Pe rând, ne amintim de toate, câte au fost în cuibul plin,
De zilele cu bucurie şi albul florilor de crin....

Dar vremea trece, zori apar, răsfrâng luminile-n muşcată
În linişte uşa deschid şi trag zăvorul de la poartă.
Cred c-am visat în noaptea lungă, solstiţiu este pe aproape
Şi iarna rece mă aşteaptă, în braţ, cu două-trei cojoace.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe întunecate

Cuvinte nerostite,
Cuvinte scrise-n piatră,
Vorbe de insultă,
Suflete, ascultă:

-Vino pe cărare,
La o poartă mare,
În maini cu o floare,
Mie să te-nchini.

Poarta dintre lumi,
Pe Pământ creată
Poarta ce desparte,
Lumina de noapte.

Zarul... Zarul ce-l arunc,
În foc ca pe-un prunc,
Suflete ajung,
Târziu să îl scape.

Cu el voi decide,
Dacă vei trăi,
Tu şi alţii şapte,
În cumplita noapte.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!