Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Iad

Trecând prin șapte nopți fără de vad,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -
O veșnicie netedă și goală...

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mișcă-n veci nimic din loc,
Nici flacăra de dor, nici gând de foc.

Că-n aerul pătruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege

Și-n cuget pângărit și necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemișcare
Puteri să dea viață nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i șters,
Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumusețea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu strălucește chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai țipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se țes sabranice de chin tăcut.

Stau osândiți-n crunta neclintire,
Cu trupu-nveșnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe fața lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.

Se-nchiagă-n jar, ca ghețurile-n râuri,
Șerpi otrăviți cu pofte și desfrâuri.

Petrec în sânul Marei Urâciuni
Mulțime nemișcată de nebuni.

Pe toți i-a șters din Cărțile Vieții
Păcatul împotriva Frumuseții.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Osana Luminii" de Zorica Lațcu este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.

Citate similare

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.

poezie de
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanță,
Când se cântă la distanță
Și-i lipsită de roșeață.

poezie de (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de (2019)
Adăugat de AlesiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viața-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poți zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viața ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ți tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis și forță, viața-ți joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreție, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârșit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Ignea

Constanță

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tatăl nostru

nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogății, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viață,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfață,
nici haina cea măreață,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
și toți te râd mereu.
A lor e-a vieții floare
și cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu nu mai stau aici

eu nu mai stau aici
o spun cu discernământul
celui părăsit de vrajă

poate nici nu am stat vreodată
am fost doar o altă pană de fluture
fără destin
descriind o parabolă din aduceri aminte
pe aburii unei ferestre
pe pereții odăii
pe o inimă înaltă de copac

eu nu mai sunt aici
în camera alb-albastră
nici tu nu ai fost lângă mine
desenând în întuneric
singurătatea

ai fost doar o altă închipuire
de dragoste
în același spațiu geometric

eu nu mai stau aici
și nici în camera alăturată

stau lângă un mesteacăn sur
pe marginea prăpastiei
și beau aerul tare
până la fund

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Cioran

În tristețe, totul are două fețe. Nu poți fi nici în iad și nici în rai, nici în viață și nici în moarte, nici fericit și nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârșit. Căci nu te izgonește ea în aceeași măsură din această lume, ca și din cealaltă?

în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.
Eugen Ilișiu

Exces de ploi

Ăștia-mi plouă peste tot,

Și prin vise și prin gând,

Nici să tremur nu mai pot,

Nici să stau, docil, la rând,

Nu mai am nici încălțări,

Rezistente la puhoaie,

Căci, în cele patru zări,

Totul apă e... de ploaie,

Ăștia nu se mai opresc,

Din eterna țârâială,

Zi și noapte tot stropesc,

Fără urmă de sfială,

Totu-i moale prinprejur,

Unde calci sunt doar băltoace,

Se ițesc și prind contur,

Forme vagi de poloboace,

Și-n exces de inervare,

O să-ntorc pe dată foaia,

Și răcnesc în gura mare,

Măi, mai terminați cu ploaia!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uitarea

... am un volum de versuri mai blajin
decât cel mai cumplit și veșnic chin
și uneori îl mai deschid să răsfoiesc
prin amintiri, prin veșnicii, prin pământesc

sorb din nectarul dulcilor poezii
în care nici nu ești nici n-ai să fii
și-n care te-am iubit de-atâea ori
cum n-au iubit nici stele, nici fiori

apoi, închis total îl pun la loc
pe polița dulapului de foc
și iarăși uit și cine sunt și unde plec
pe lângă geamul tău de ce mai trec...

poezie de (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem gnomic, în mers

Copile, vei trăi, când voi fi dus,
de-al vieții tâlc, ascultă ce-am de spus:
Nu-i nici noroc, nici chin și nu-i nici joc,
nu e nimic și-s toate la un loc.
Între tăcere și tăcere, pod;
se-nalță-un pom, ori cade fără rod.
Sub arc se scurge veșnicul a fi
ce chipu-ți efemer va oglindi.
Și cel mai pur extaz și înălțare
e să te vezi în unda trecătoare.

poezie celebră de din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Octavian Paler

Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. Un călău somnolent și necruțător care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spăla pe mâini ca Pillat. Te ucide ca pe o gânganie, fără să-ți dea nicio importanță. Pustiul nu bate cuie. El te omoară fără să te atingă, fără să te vadă și fără să te urască. Pustiul nici nu visează, nici nu se trezește.

în Viața pe un peron
Adăugat de ADELASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ți-a zâmbit, nici cea care ți-a promis, nici cea care ți-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubești și nici cea cu care te cerți. Nu-i cea care merge și nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată și nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu știi de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alții.

în Adulter cu smochine și pescăruși (2012)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Regele Mihai I Al Romaniei" de Adrian Cioroianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 19.50 lei.
Mihaela Banu

Oare ce-ar putea să fie?!

Să vă spun câteva fapte,
Despre visul de azi-noapte.
Stam pe-un fund de pălărie
Gata de-o călătorie.
Pe deasupra, o umbrelă,
Ca un petec dintr-o velă,
Din puf fin de păpădie,
De zici că-i scamatorie.
Ce ciudată arătare
Stau și mă uit cu mirare.
În ce soi de daravelă
Sunt, sau e o bagatelă?!
Îmi zic singur: - Ei drăcie,
Oare ce-ar putea să fie?!
E-un vehicul, e-o minune,
E real, e ficțiune?!
Când deodată se smucește,
Saltă, se rostogolește...
E ditamai hărăbaia,
De-ajung să mă-ntreb ce-i aia?!
Nu-i vapor, nici limuzină
Nu-i nici tren, dar nici drezină
Avion nu-i, nici rachetă
Nici tramvai, nici bicicletă
Nici elicopter, nici barcă
Nici căruță, dar nici arcă
De o vezi pe ceru-albastru
Nu-i cometă, dar nici astru.
Nu-nțeleg, la o adică,
Oare cum de se ridică?!
Volan n-are, nici padelă,
Nici bielă-manivelă.
Nici motor, nici tu pedale,
Nici doi cai mușcând zăbale.
Nici pagaie, nici benzină
Kerosen nu-i, nici turbină.
Nu are șenaluri, șine,
N-are rute, serpentine.
Nu-s ioc zbaturi, ori șenile,
Nu-i nici urmă de rotile.
Nu tu abur, nici elice,
Nu curent, nu tu tălpige.
Aripi n-are, însă zboară?!
Pare că e tras pe sfoară...
Am confort unu-n nacelă;
Parcă-s în telenovelă...
Dacă îi pun și-un claxon,
Vă iau pe toți... în balon...

poezie de din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri aiurea

Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.

Aiurea sau încotro,
Nici ele nu știu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?

Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toți fugim.

Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste și vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viața care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfințit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.

poezie de (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rana

Nici strălucirea nu este de mine nici fala
Nici mirarea nici flinta eternei erori
Dar frumusețea rămâne o rană deschisă
Nici dimineața acestei fântâni murmurate
Nici plopul nici râpa ce am trecut-o
Zărind umbrei tale piciorul ei luminos
Dar frumusețea rămâne o rana deschisă
Atunci m-aș întoarce să-mi pun gura pe ea
Atunci aș simți ce fel se-nfioară durerea
Bujorii aprinși din cana lăsând să cadă
Trupul petalelor de căldură și teamă
În noaptea păcatuui în eterna fântână
Nici amintirea nici gloria nu rămân
Buzele reci caută încă buze fierbinți
Dar frumusețea rămâne o rană deschisă
Un spațiu deschis al imaginarului
Strălucirea gloria ei mirarea și spaima
Timp fără timp ecou fără pași pași fără drum.

poezie de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Viata lui Iisus" de Ion Murgeanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -23.10- 17.99 lei.
Tudor Gheorghe Calotescu

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar și de aceste cuvinte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook