Dă-mi…

un ceas cu frână
să iau curbele mai
lin
să nu devin detaliu
în decorul altui destin

o sapă chimică sau
măcar electromagnetică
să-mi plivesc sera
prea multe ierbi peste flori
crescut-au

o strângere de mână
în locul celei de
inimă
să ştiu că nu trăiesc
unicul rătăcitor – cum mor nu contează

prietene…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodenunţ

azi am ucis
cu mâna mea am strâns de gât
sumedenia de alter ego prea deştepţi
prea buni prea
beatificaţi de spaimele celui dintâi
mereu corectându-mi între-paşii
singur
de acum
voi duce jugul fricii că nu voi mai greşi
nefiind cine să-mi ţină contul
am dreptul constituţional să fiu prost şi
măcar de-aş fi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

măcar…

Bună ziua, cititorule, dă-mi mâna ta
printre aceste şiruri de cuvinte – care
deseori îţi decojesc rănile şi prea rar
ţi le ling
Să mă ierţi
când răsucesc virgule în carnea verbului «a păsa»
până ce dau de numele tău
Tu eşti acela care vede
poezie, zbatere gemând sub literă
este doar meritul tău că în muchiile foilor
profilezi poetul care nu voi fi niciodată
în realitate
…am şi eu ceas la mână
asemenea ţie înjur şi îmi caut
rugăciunea pe măsură şi dau
cu râsul-plânsul de pereţi, de podele – hei, cititorule,
dacă te-aş întâlni, ţi-aş săruta mâinile şi sprânceana
probabil vei căuta să mă convingi să renunţ
la scris – docil te voi împăca şi voi poetiza
prin pantomimă, imitând zborul zilei de pe urmă
a unui fluture într-o grădină cu flori –
grădină pe care cu mâna mea ţi-o voi crea
acum îţi spun doar bună ziua şi
măcar de ţi-ar fi
măcar de ne-ar fi…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de sentimente

Prea multe sentimente

Într-o singură inimă

Prea multe gânduri inocente

Adunate în palmă

Prea multe dureri prea multe vise

Unde au loc şi rezistă timpului

De atâta vreme închise

Ascunse de razele soarelui

Prea multe semne de întrebare

Ca într-un joc divin

Prea multe răspunsuri în aşteptare

Unde rătăcesc de nu mai vin

Şi totul pare anormal de firesc

Toate nedreptăţile din labirintul lumii

Una câte una ne-amăgesc

Lovind la porţile raiului inimii

Unde oare încap atâtea cuvinte nerostite

Când totul este ocupat de iluzii

Unde trăiesc speranţele adormite

În aşteptarea fericitelor concluzii

Prea multe sentimente într-o singură inimă

Ce bate împovărată de griji şi nevoi

Prea multe şi totuşi prea puţine

Din fericire pentru noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

…invers

mai du-te-n
ierbi departe să te pască
tauri coborâţi din fulgere
furtuni…
hei, tristeţe,
ţi-ai pus ochii
ca nişte lame ştirbe
pe ceasul meu şi-i tunzi
limbile, cifrele – data blocată
pe 7
de atunci sunt în fiecare zi
în 7, luna nu mai contează….

mai du-te-n
ape tulburi hrană
peştilor de inox – fostele
intenţii de bine
mi-e poftă
să râd în hohot
să ţopăi ca un vrăbioi
destoinic, să alerg – nici
nu mai contează încotro-ul…
Cel mai poftă mi-e să mătur
curtea
în faţa casei părinteşti, strada
până la fântână

mai du-te-n… gară
tristeţe
ia trenul spre invers
oriunde voi fi eu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

măcar…

nu am găsit tristeţometrul
nici capacul
de la cutia cu nostalgii…
întotdeauna mi-a fost frică
de prea multă linişte
de zgomot de fond inutil
aparent inutil
de perspective fără întoarcere
dar nu m-am oprit, am tras
tălpile-n colb precum tu
biscuiţii preferaţi prin ciocolată
şi am tot dat din mâini
aşteptând să-mi crească
aripi…
cuiul poftelor, îndoit, cad una
câte una
nu mai vreau ce voiam
de-aş găsi măcar copacul
acela…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ab Jove principium

Adam nu prea ştia de unde vine
Treaz constatând că îi lipseşte-o coastă...
Dalila lui Samson i-a fost nevastă –
Contrabalans cu noime feminine.

Ulise, rătăcind pe-o Mare vastă...
Virgiliu, căutând pe nu ştiu cine...
Şi, exilat la “Ponturi Euxine”,
Ovidiu, pritocit de o “năpastă”...

Crestomaţii de nume şi de fapte
A căror tâlcuire-ntrezărea
Nu istovirea zilelor în noapte?

De unde vine-Adam nu prea ştia…
De-aceea, poate-ademenit de şoapte
Ne-ngână tainic: “Que sera, sera!...”

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomas (în genunchi, sentenţios): Pentru tot ce e înalt, există un ceas al prăbuşirii! (Bea.)
Don Siempre: Bea, prietene! Întoarce-te la mediocritatea ta! Înscrie-te în cercul strâmt al doagelor tale! Pentru tine nebunia este un lux prea mare!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene

Prietene, de n-ai să uiţi de mine,
De-acele clipe ce ne împreunară
De slovele încrustate-n acea seară,
Să ştii că le-oi cinsti cum se cuvine.

Din dorul ce mă poartă către tine
Mereu tulpini din el or să răsară
Cu flori care-nfloresc ca-n primăvară
Şi-a mele gânduri, astfel, să-mi aline.

Primeşte-n dar simţiri adevărate
Şi candide ca florea de cais
Prieteniei noastre neaşteptate,

Izvor de omenie şi de vis,
Un gând curat şi-o inimă ce bate
Iar ca o carte, sufletu-mi deschis.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmbătă de decembrie

În colivie simt cântând doar mâinile neobosite.
Captivă într-un destin deformat de vise.
Devin una cu tencuiala casei mirosind a clor.
Plămânii îmi sunt flori de mucegai.

Ştiu că nu voi ajunge până la o sută de ani,
prefer să trăiesc acest timp puţin cu suflet curat.
De dimineaţă a înmărmurit grădina de zarzavat
si-mi strigă pustiul dincolo de nămeţii din suflet.

Of, iarnă, de ce hăuleşti iar prin suflet.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

femeia mea nu este a mea
îşi aparţine sieşi
ea este minerul care sapă
sapă în trupul şi firea mea căutând
grăuntele de aur
mă doare şi ea plânge adesea durerea asta
dar continuă să sape
munţi de steril lepădăm
până ce găseşte numai ea ştie cum
bobul acela
nu şi-l ţine apoi pentru sine, mi-l dă
iar eu, enervat un pic, gelos şi mirat fiindcă l-a găsit
nu-l păstrez
îl las rostogolindu-se pe trotuar
primului din lumea prea grăbită care-l va vrea
şi mă tem pentru când
nu o să mă mai doară

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)

copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul

toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec

în urma mea
se pierdea urma

au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii

pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)
.
copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul
.
toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
.
în urma mea
pierdeam urma
.
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii
.
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim prea multe şi unii nici măcar nu ştiu cât de mult nu ştiu.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anti-poem

parcurg viaţa pe contrasens
accelerez
curbele le iau şi
nu le mai las la loc
le confisc pe liniile tălpilor în care
cine ştie să citească aşa
ca în palmă sau ca în cafea
aproape că mă înţelege
urc dealurile cum aş coborî
cobor şi am senzaţia că
trupul îmi rămâne undeva
în urmă
.
iar în urma mea
nicio urmă
.
singur dor pe care nimeni nu-l rosteşte
este dorul de mamă în sens placentar
.
sunt dat în aia a mamii
de mulţi - printre care eu mai mult -
doar vorbe -
ei, ăia mulţii, nu ştiu
cât aş vrea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din înalt

Din înalt priveşti spre mine cu ochi blajini,
aşa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine şi mă purtai în gând
chiar şi în momentele când îţi era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorţeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă şi plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranţa reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
ştiu că soarele şi vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă priveşti,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de Ioan Forgaci (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu mă mir

răni inutile ştie pământul
ierbi rele înmulţindu-se…
fiindul meu strecurat
prin atâtea cotloane, denivelări, pori
adâncuri
filtrând prin os
seve acide
a învăţat căile vântului
nu mă mir
cum de caută înălţimi
arsa lui aşteptare

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţa m-am prins de mână

Cu optzeci de ani în urmă cu viaţa m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deşi timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut şi de viaţă m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ţinem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viaţa, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărţi. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărţi, cu copiii mei de mână.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

prin… şi peste

uneori viaţa a venit
peste mine aşa
lină, pic, pic, pic sau şerpuind
urcând ca o şoaptă de dragoste
ca mângâierea bunicii

alteori tumultoasă, deodată
pătimaşă
trezindu-mă
cu omătul cât casa
sau… în flăcări
mergând sus pe o sârmă ori
pe asfalt în clocot

viaţa vine în valuri, valuri
alungindu-mă, subţiindu-mă
contorsionându-mă
un «…îndu-mă» supraelastic, altul
interior – parcă văd: sărman suflet
cu mânuţele sale curate, sclipitoare
împingând pârdalnicul, vremelnicul
trup la deal
sau ţinând frână
cu călcâi fragil
la vale, spre valea umbroasă…!
ce minune
e ca un flash de la fotocameră
«ciizzz» – iată poza: «ai fost»

uneori viaţa a venit peste mine
aşa…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!