Sunt copil din flori de cireș
(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creștea -
se întâmpla într-o zi
cât alții într-un an)
.
copacii
părinții mei adoptivi
mă suiau pe brațele lor până sus
și-mi părea acolo
cerul
.
toți arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
.
în urma mea
pierdeam urma
.
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor și
mi-au ucis părinții
.
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireș
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.