Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)

copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul

toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec

în urma mea
se pierdea urma

au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii

pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)
.
copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul
.
toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
.
în urma mea
pierdeam urma
.
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii
.
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în urma mea

rămân cărările neumblate prin locuri
străine cu umbre crescute din surâs
calc cu gândul deformat după criza
de râs vinovat care ne mai miră
mersul e anevoios prin grijile zilnice
culeg versuri scuturate din copacii
ascunşi prin sumbre poveşti

în urma mea o umbră rămâne desprinsă
dintr-un film horror cu inima cât un purice
mă avânt într-un alt amurg de ciocolată
cu alune şi iubire veşnică şi stângace
citesc slovele scrise mărunt pentru ochii
obişnuiţi cu lacrimile vărsate pe hotar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puii de cuc strigă părinţii cuci nu părinţii adoptivi...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu nu-l aşteptă pe Horaţiu, cu cei patru body-guarzi, se îndreptă chiar şi el spre nava albastră; părinţii tinerilor din echipaj trecuseră deja toţi pe acolo. După discuţiile avute cu părinţii, directorul părea mulţumit; preferatul său nu părea a fi în pericol de a se lua măsuri împotriva lui, judecând după declaraţiile date până în acel moment de toţi cei pe care Comisia îi chemase, pentru audiere. Nimeni nu-l criticase, toţi vorbiseră în favoarea lui, încercând să n-o defavorizeze nici pe domnişoara consilier Stancu, reclamanta, pentru că n-aveau nimic nici împotriva ei; nici n-o cunoşteau prea bine.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka nu părea foarte încântat de compania socrilor săi, însă nu protestă; nu dorea să-şi supere soţia şi fiul. Spera însă ca soţii Dragomir, părinţii Dianei, să nu rămână acolo până pe 27 iunie. Lia îşi luă rămas bun de la părinţii şi bunicii comandantului, apoi amândoi se îndreptară spre ieşire. Pe holul de la intrare, dulăul negru, Nero, se ridică, de parcă ar fi dorit să plece şi el. În sfârşit, cei doi ajunseră în curte, lângă maşina directorului. Lucian îi deschise colegei sale portiera.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eric (într-o celulă la inchisoare): Nu toţi am dat de belea. (I se adresează lui Kelso.) Părinţii tăi au şapte copii. Nici n-o să-şi dea seama că tu lipseşti. (I se adresează lui Fez.) Părinţii tăi nici măcar nu locuiesc în ţara asta. (I se adresează lui Hyde.) Mama ta? Probabil că e în celula de alături.

replică din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

În ţara-ceea îngerii cântau
pe-un cer ce-abia mai semăna cu cerul
şi se-ntreceau în zboruri, se-ntreceau
în cânturi care îi sporeau misterul.

Şi nu-i vedeau cu ochii văzătorii,
şi îi vedeau doar cei ce nu vedeau -
aveau ceva în ei nevăzătorii,
căci îi vedeau cumva, îi ascultau

Şi-atunci zburau şi ei, puteau zbura
prin norii îngereşti de peste-o ţară
în care nu cu ochii ai putea
să vezi cum toţi vedeau odinioară.

Iar eu, în aventura-mi solitară,
mai urc spre cer, ca îngerii ce zboară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând ajunseră în cartierul în care locuia blondina. Lucian, care cunoştea zona, oraşul neavând secrete pentru el, opri maşina într-un loc găsit liber în apropierea blocului blondinei. Coborî şi luă câinele în braţe. Enka Diana coborî şi ea. Urcară până la etajul doi al blocului respectiv, iar Lucian sună la uşa pe care scria "familia Stoica". În prag se ivi chipul bălai al colegei sale. Simpatica domnişoară biolog îl întâmpină, veselă. Lucian, cu Nero în braţe, intră, apoi mama lui, dânsa intrând intenţionat în urma fiului. De cum ajunseră pe hol, se văzură înconjuraţi de o mulţime de animale: câini, pisici, papagali zburând liber... Diana Enka căscă ochii mari, dar şi Lucian păru surprins. Îl lăsă pe Nero jos şi se aplecă să se descalţe. Maria strânse uşor laba câinelui negru, care porni apoi spre sufragerie, urmat de tot alaiul celorlalte vieţuitoare. Părinţii blondinei, aflaţi în sufragerie, se ridicară să-şi întâmpine oaspeţii. Lucian şi mama lui răspunseră salutului cu ambilitate, deşi doamna Enka părea şocată de prezenţa atâtor animale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pom stătea lângă mine

un pom
stătea lângă mine
şi mă
privea

prin ochii mei
ochii lui
fugeau
şi-mi căutau amintirile
c-un pom lângă drum
ce mă
privea
rezâmându-şi privirea
de
propria mea privire

şi m-a ţesut
în idei
şi-n priviri
o floare frumoasă de pom
ce încă
mai sătătea lângă mine
şi mă privea
06-05-2016 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan din Antologie-Poetica
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maternitate

am învăţat că
nu trebuie niciodată
să scuturi un cireş
din el pot cădea copii şi
nu este cireş cu cireşe dar fără copii
ca şi cum
acolo se nasc

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma rămasă

oase de grafit ca şi cerul
norocul meu cu
noile garderobe elastice
supraelastice, impermeabile straturi de epidermă
– biciul de carton al sorţii taie
urma rămasă este
ceea ce am reuşit să strâng, cicatrice lucind

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul este supus aceloraşi forţe violente, precum iubirea; la fel au fost supuşi mama şi tatăl său, părinţii lor şi părinţii acestora. Aceste forţe duc în special la distrugerea celor mai multe dintre particularităţile sale.

R.D. Laing în Reason and Violence (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii fac lucrurile într-un anumit fel, pentru copii acela este felul în care trebuie făcute. Atunci când copilul îşi vede zilnic părinţii comportându-se disciplinat, sobru, cu demnitate şi având capacitatea de a-şi ordona propriile vieţi, el va ajunge să simtă până în străfundurile fiinţiei sale că acela este adevăratul mod de a trăi.

Allan Pease în Întrebarile sunt de fapt răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Perioada preşcolară...
Părinţii mă îndoapă cu ambiţie:
Eu mai bine decât alţii
Citesc tare şi cu dăruire
Versuri la lecţiile de dimineaţă.
Versurile altora.

Dar adesea sunt tristă.

La şcoala nr unsprezece
Eram elevă model şi activistă.
Ce s-au mai bucurat părinţii
Pentru medalia mea de aur!...

Dar adesea sunt tristă.

Vreau să devin
Multiplă medalistă
La discipline olimpice
La cursa de 400 metri cu obstacole.

Dar adesea sunt tristă.

Dacă a fost ceva, în care
Doream pe toţi
Să-i depăşesc?

Acum deja ştiu;
Părinţii mi-au făcut
Darul nu cel mai bun.

Oare nu e un lucru trist?

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec curând

Nu te grăbi, plec curând....
Am venit doar aşa
Pentru o îmbrăţişare
Şi sa privesc tacerea
Din ochii tăi albastri.

Plec curând, nu se putea
Să nu-mi iau ramas bun
De la crinii din grădina
În parfumul carora
Ai risipit într-o clipa
Eternitatea unei iubiri.

Nu te grăbi, plec curand
Şi duc cu mine frumosul adunat
Cu sfială, tandrete, atingeri
Abia perceptibile
Într-un început de vara autentica.

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne părăsesc părinţii...

Amurgul fâlfâie pe-aripi de lilieci,
Gheara nopţii coboară şi se-înfige-n sat,
Nălucile-şi împrăştie fiorii reci
Şi umbre stranii joc într-un decor ciudat.

Aruncă bufniţe priviri pătrunzătoare,
Ţipă în cor prin poduri vechi şi ruinate,
Urma luminii stinsă-n steaua căzătoare
Aprinde muc de lumânare-n cuib de noapte.

Prea des se-aude glasul bufniţei în sat,
Prea multe stele se desprind şi apoi pier,
Săraci, îmbătrâniţi, cu sufletul curat
Ne părăsesc părinţii dragi, se duc la cer.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prinseră de veste părinţii că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, aşi! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la nişte drumeţi că au văzut un băieţandru călare pe deşelate pe un căluşel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, şi pieri din ochii lor ca o nălucă, ca şi când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinţii până când se istoviră şi dânşii, şi ochii din lacrămi nu şi-i mai uscară; dară în deşert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor şi s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se şi încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe nişte tărâmuri necunoscute.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!