măcar…

Bună ziua, cititorule, dă-mi mâna ta
printre aceste şiruri de cuvinte – care
deseori îţi decojesc rănile şi prea rar
ţi le ling
Să mă ierţi
când răsucesc virgule în carnea verbului «a păsa»
până ce dau de numele tău
Tu eşti acela care vede
poezie, zbatere gemând sub literă
este doar meritul tău că în muchiile foilor
profilezi poetul care nu voi fi niciodată
în realitate
…am şi eu ceas la mână
asemenea ţie înjur şi îmi caut
rugăciunea pe măsură şi dau
cu râsul-plânsul de pereţi, de podele – hei, cititorule,
dacă te-aş întâlni, ţi-aş săruta mâinile şi sprânceana
probabil vei căuta să mă convingi să renunţ
la scris – docil te voi împăca şi voi poetiza
prin pantomimă, imitând zborul zilei de pe urmă
a unui fluture într-o grădină cu flori –
grădină pe care cu mâna mea ţi-o voi crea
acum îţi spun doar bună ziua şi
măcar de ţi-ar fi
măcar de ne-ar fi…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

LXXXV

Cine eşti tu, cititorule care-mi vei citi poemele, de azi într-o sută de ani?
Nu-ţi pot trimite nici măcar o singură floare din belşugul
acestei primăveri, nici măcar un singur firicel de aur din bogatele mine ale acestor nori.
Deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară.
Culege din înflorita-ţi grădină înmiresmatele amintiri
ale unor flori veştede, răsărite în urmă c-un veac.
În bucuria inimii tale o vei putea simţi şi pe aceea care a-nfiorat până la cântec inima unui frate de-al tău,
într-o dimineaţă de primăvară, făcându-l să-şi trimită glasul extatic la drum, către tine, cititorul meu de azi într-o sută de ani.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minima cerere

Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
ştiind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrăţişarea dragostei

Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
ştiind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat...

Doamne,
dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un ochi
Am doi ochi.
Pot da unul nevăzătorului
ştiind că doar ochiul acela
mă va încadra cu adevărat
în lumina iubirii...

Doamne, dacă tot ce ţi-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aş putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranţe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Vrui, cititorule, să-ţi fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mică, o carticică.

Din slove am ales micile
Şi din înţelesuri furnicile.
Am voit să umplu celule
Cu suflete de molecule.

Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotăcel
Pe-o foaie de trestie-ngustă.
O harpă: am ales o lăcustă,
Cimpoiul trebuia să fie un scatiu
Şi nu mai ştiu...

Farmece aş fi voit să fac
Şi printr-o ureche de ac
Să strecor pe-un fir de aţă
Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă
Până-n mâna, cititorule, a dumitale.

Măcar câteva crâmpeie,
Măcar o ţandără de curcubeie,
Măcar niţică scamă de zare,
Niţică nevinovăţie, niţică depărtare.

Aş fi voit să culeg drojdii de rouă
Într-o cărticică nouă,
Parfumul umbrei şi cenuşa lui.
Nimicul nepipăit să-l caut vrui,
Acela care tresare
Nici nu ştii de unde şi cum.

Am răscolit pulberi de fum..

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.

Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!

Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care m-a scris

Căzusem din mine;
Pe gresia umedă şi rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greşeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aş fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roşii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reuşit
să stingă arsura.
Mâinile, ca nişte arbori dezgoliţi,
pendule numărând neputinţele
Te doineau într-o rugă de taină.

Tu ai fost cel care a suflat peste răni!
Tu ai fost cel care ai lipit cioburile!
M-ai luat literă cu literă
şi m-ai însăilat cuvânt.
Cu îndemânarea ceasornicarului
ai rotit cuvintele
şi timpul a curs gros,
ca mierea,
în rănile aripilor
ce s-au ridicat în taina versului.

Ieri eram o cumpănă cu ciutura spartă.
Azi fântâna cuvintelor mele şi-a ridicat apa
până la buza cerului:
Soarbe-mă poezie!
Tu eşti mâna care m-a scris...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e întâmplător

truism. clişeu. simplă constatare,

conştientul identifică sursa plăcerii prin miros
şi el are mirosurile bine definite, păstrate în sertare
ca să nu se amestece

inconştientul trebuie să vadă ca să ştie
şi cu cât vede mai mult
cu atât mai puţin ştie

doar cel orb pipăie. pune mâna, ia pulsul
miroase, gustă. vede nevăzutul
şi cade dintr-o extremă în alta

dacă te uiţi în mâna care scrie
o să vezi o altă mână care scrie şi înăuntru o altă mână
şi cuvintele curg fără să privească în urmă izvorul

tăcerile sunt şiruri lungi de aşteptări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

În zori, ţi-aş spune "bună dimineaţa"
Şi ţi-aş aduce roua de pe flori,
Prin iarba rece, aş căuta speranţa,
Pierdută-n crud, de mii de ori.

Nisipul din clepsidră, se strecoară
Şi-n liniştea ce doare, timpul trece,
Amplificat de orologiul ce-l măsoară
Şi de cadranul înnegrit, de plumbul rece

Când luna se înalţă-ncet pe cer,
Aş vrea să mă strâng lângă tine,
Dar eşti o vrajă, un mister,
Eşti astrul, care răsare şi apune.

Şi-aş vrea să-ţi spun "noapte bună",
Pe braţul tău s-adorm aş vrea,
Să mă-nveleşti cu razele de lună
Şi timpu-n loc, doar pantru noi să stea.

Zorii răsar, şi iar, şi iar
Oare azi-noapte, pe tine te-am visat?
Şi dacă da, a fost un vis hoinar,
Un vis, pe care, poate, l-am uitat.

poezie de Margareta Merluşcă (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu nişte
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, aşa trebuie să se întâmple!
Trebuie ţinute în mâini şi auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munţi, tangoul ăsta sarcastic
şi totodată risipitor între micimile
harnice şi fortăreţele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
ţină cont de naţii,
învăţându-ne şi versurile să se
dea cu pauzele de pereţi.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mierea mea, amarul meu

Dacă prin capcana sorţii
Te-ar zdrobi un curcubeu,
Dragul meu, tu, chinul meu,
Aş jeli în poala morţii.

Dacă m-ar goni pizmaşa,
Şi m-ar vinde unui rug,
Eu în lacrimi care curg
Ţi-aş spăla de dor, cămaşa.

Apoi aş porni bolnavă,
Dragul meu, tu, chin dulceag,
Să te-adun din lut beteag,
Aş trudi precum o sclavă.

Te-aş clădi printre pustiuri,
Raiul meu, destinul meu,
Şi ţi-aş săruta mereu
Peticelele în râuri...

Ţi-aş reda privirea verde,
Te-aş restrânge din bucăţi,
Aş ciopli cu şapte dălţi,
Mâna mea să te dezmierde.

Ţi-aş face proiect de suflet,
Dragul meu, croitul meu,
Cu forţă de semizeu;
Da urgent, într-un răsuflet.

Ai fi gata prin răsfrângeri,
Dragul meu, suspinul meu,
Te-aş iubi cum ştiu doar eu,
Sub aripile de îngeri.

Şi de-ai mai pleca, în fine...
Mierea mea, amarul meu,
Printr-un tainic procedeu
Te voi zămisli din mine.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coeur De Lion

cei ce nu mă ştiu
îmi caută numele undeva deasupra capului, printre luceferi
degeaba trăieşti dacă nu adori
cerul
dacă nu îmi găseşti numele cuibărit
ba în Vega, ba în Cassiopeia
colorând nori în spatele lunii

cei ce cred că mă ştiu
mă privesc de sus
sub firul de iarbă gemând
printre cioburi şi melci
o umbră a lumii cu gleznele goale
spre care stau cu mâna întinsă
sperând

cei ce mă ştiu tac
îşi umplu rănile cu mine
călcând peste lut
peste lumea cu clovni şi covrigi
suflând tristeţea apusului
în păpădii

tu, cel care mă iubeşti,
caută-mi numele prin iarbă
răstoarnă-ţi luceferii cu pământul în sus
umple-ţi rănile cu lut şi cioburi din mine
aşază-te

acum priveşte-mă în ochi

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul numelui de fată

Ţi-aş colinda, iubito, de-ai sta la mine-n sat,
Dacă mi-ar spune cerul cel gri adresa ta,
L-aş face să te ningă, să plec la colindat,
Uitându-mă de tine când nu te pot uita.

Ţi-aş colinda, iubito, fără să te găsesc,
N-ar fi măcar o poartă la care să nu bat,
N-ar fi nicio femeie să nu-i spun: te iubesc,
N-aş fi nici eu acela pe care l-ai uitat.

Ţi-aş colinda, iubito, dacă te-ai fi născut,
Căci altfel nu am unde colinda să-ţi aduc.
Ai fi murit devreme, nu m-ai fi cunoscut;
Măcar la crucea dalbă să-ţi cânt să mai apuc!

Ţi-aş colinda, iubito, dar poate nici Iisus
Nu s-a născut la vreme, ci prematur fiind,
A nins prin cimitire prea multe semne plus;
E prea târziu să dibui la care să-ţi colind!

Ţi-aş colinda, iubito. Mi-ai da, dac-ai avea,
Numele tău de fată, să-l scriu pe crucea mea?

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Tu eşti lumina ce nu apune
Eşti floarea ce sărută cerul
Cu ochi blajini ce vor a spune
Că mie vrei să-mi dai eterul,

Tu eşti pământul ce nu cere
Doar dai şi dai din belşug
Până ce sămânţa piere
Şi nu răzbeşte nici un plug,

Tu eşti firul care ţese
Pânza albă a familiei
O pictezi în culori alese
Ţinând loc tradiţiei,

Tu eşti mâna care toarce
Lâna deasă, infinită
Nu-ncetezi ziua a stoarce
Cât munceşti neostenită,

Tu eşti luna ce veghează
Ziua, noaptea neîntrerupt
Ai tăi copii îi ai în pază
Îi alinţi şi-i strângi la piept,

Tu eşti răbdarea ce nu piere
Când lumea-i rea şi fără milă
Tu îmi dai din nou putere
Mă faci să simt că-s iar copilă,

Mamă bună, mamă mare
Mulţumesc că ne-ai crescut
De-aş întoarce timpul oare
Mâna ta s-o mai sărut!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Picături de poezie
se preling încet pe mână...
Mâna care încet adună
prin versuri o vorbă bună.

Pleoapele-s petale moarte
pentru poeţii muritori..
Ei rămân prin poezie
veşnic.. nemuritori.

Straşnic scârţie stiloul
pe o coală întâi pictată...
De lacrimi şi fantezie
şi de-o şoaptă întârziată.

Gânduri se aştern tăcut
pătrunzând in carnea filei...
Poezia-i suflet mut
ce te-ndeamnă la iubire!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

dacă aş fi un om curajos
ţi-aş mărturisi că te visez
aproape în fiecare noapte
dacă aş fi un dandy
ţi-aş trimite prin curier
un buchet de flori
dacă aş fi respectabil
ţi-aş spune că e prea devreme
dacă n-aş avea inimă
ţi-aş da de înţeles că e prea târziu
dar sunt un poet uşor nevrotic
şi de-a pururi sărac
drept pentru care
am scrijelit acest poem
pe scoarţa unui copac
dintr-o pădure despre care
tu nici măcar nu ştii
că există

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul 🖋

Picături de poezie
se preling încet pe mână...
Mâna care încet adună
prin versuri o vorbă bună.

Pleoapele-s petale moarte
pentru poeţii muritori..
Ei rămân prin poezie
veşnic.. calzi nemuritori.

Straşnic scârţie stiloul
pe o coală întâi pictată...
De lacrimi şi fantezie
şi de-o şoaptă întârziată.

Gânduri se aştern tăcut
pătrunzând in carnea filei...
Poezia-i suflet mut
ce te-ndeamnă la iubire!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpii la lăsarea serii

Câmpii la lăsarea serii, peste care trenuri aleargă,
Şosele spălate de ploaie pe care aleargă automobile cenuşii,
Poduri peste ape tulburi, conducte de ţiţei şi de gaz metan,
Linii electrice peste lanuri de cartofi, peste hectare de grâne,
Internetul prin care vocea ta vine de la mare distanţă,
Prin sateliţi, prin stratosferă, prin ceaţă.
Te-aş ţine în căuşul palmei, iar cu cealaltă te-aş mângâia,
Într-un leagăn de ierburi mirositoare te-aş ţine toată ziua
Şi ţi-aş cânta să adormi. Un cort de raze aş înălţa pentru tine
Lângă lacul de munte. Dacă te-aş pierde, aş merge mii de leghe,
Aş întreba din om în om şi până la urmă te-aş găsi.
Căci eu am fost născut să te întâlnesc,
Eu am fost făcut să strig numele tău în toate zările,
Să îl afle mulţimile. Pentru că tu eşti floarea de tamarin,
Tu eşti vânticelul de aprilie care adie dimineaţa,
Tu eşti soarele de amiază care mângâie şirul de chiparoşi,
Tu eşti marea în crepuscul, când toate ţărmurile se auresc,
Tu eşti aburul nopţii care îmbracă lucrurile. Tu eşti minunea,
Tu eşti flacăra, tu eşti dogoarea, tu eşti sângele,
Aleluia, tu eşti cea mai frumoasă!

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este un obicei de-al meu la care nu renunţ în ruptul capului. Dacă se întâmplă să nu dorm măcar o oră în timpul zilei, nu mai sunt bună de nimic, nu pot să filmez.

citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a jucat iar cu florile prin grădină cât a vrut. Aşa a trecut multă vreme. Gretchen cunoştea acuma fiecare floare, dar, deşi era o mulţime, ei i se părea că lipseşte una. Care anume nu ştia. Iată însă că într-o bună zi sa uitat mai bine la pălăria de soare pe care o purta baba şi care era zugrăvită cu flori, şi a văzut printre florile zugrăvite şi un trandafir, care era mai frumos decât toate celelalte. Baba uitase să şteargă de pe pălăria ei trandafirul atunci când surghiunise în pământ trandafirii din grădină. Dar, ce să-i faci, aşa-i întotdeauna când nu bagi bine de seamă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul din stele

Jur c-aş vrea să-mi fii un dar
Cu expeditoru-n stele
Şi, ce eşti, să n-am habar
Nici prin gândurile mele.

Aş desface, grijuliu,
Panglica de la cutia
Cu aspectul de sicriu
Şi efectul: afazia

Şi te-aş scoate, te-aş lua
Între mâinile-amândouă,
Iar din ochi, pe loc, ţi-aş bea
Picăturile de rouă.

Te-aş sădi la mine-n piept,
Să fii tu aceea care
Îmi va spune să n-aştept
O iubire mult mai mare,

Să-mi ajungă doar un dar
Şi să-mi fie pofta bună
Cât înseamnă-n calendar
Două sau măcar o lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!