Sunt copil din flori de cireș
(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creștea -
se întâmpla într-o zi
cât alții într-un an)
copacii
părinții mei adoptivi
mă suiau pe brațele lor până sus
și-mi părea acolo
cerul
toți arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
în urma mea
se pierdea urma
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor și
mi-au ucis părinții
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireș
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.