Dedublarea

dimineaţa se uită în oglindă
ca o fată cu părul despletit
muşcând mărul zemos fără reţinere
apoi coboară treptele spre prânzul caniculei
nici un strop de îndoială pe bluza înflorată
macii strivesc aşteptarea
palmele învineţesc
iar ochiurile de apă vie tresar când vântul
răscoleşte aerul amiezii
e bizar
tot mai bizar
m-aş lua după Kafka
să mătur podelele castelului
aş inventa jucători fără joc
aş paria pe rătăcirea sufletului în desişul vremii
iar caii din mintea nebunilor
ar tropăi cu fiecare secundă
împinsă spre înserare
să-mi daţi cupa să sorb otrava
cu o poftă înfiorătoare
dar adevărată
dimineaţa se uită peste umăr
rotindu-şi neîmplinirile
apoi devine greiere
şi tot cântă orbeşte

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

după kafka prin ciorchinele
de oameni care aşteaptă un con
de lumină să-şi citească sentinţa
m-aş lua după o fată cu părul
despletit spre amiaza cu miros
de tămâioasă
mă uit la palmele mele flămânde
care mângâie aerul fără reţineri
nici castelul nu-l văd din celula
plasată în mijlocul problemelor
cu crenel ce trebuie înălţat dincolo
de aşteptarea ce stă pe muchii
de dileme ridicate de dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta

în lipsa ta m-aş face duh
şi m-aş oferi vânturilor
şi apoi, călărindu-le,
aş rătăci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape...
şi aş urla durerea mea neînţeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.

în lipsa ta m-aş evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aş inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite şi acide;
şi n-ar scăpa fiinţă de mânia durerii mele!
m-aş scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristeţea lumii.

în lipsa ta m-aş împrăştia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu eşti verticala mea între cer şi pământ
şi centrul meu!
şi fără tine m-aş disipa spre marginile uitării.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pură dimineaţa

Pură dimineaţa
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopţii val
În care se pătrunde liniştea
Caii sunt orbi şi eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfinţind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aş vrea să zbor dar tot se fringe a minţii mele
Aur e talaz se aşterne mare,
Contopindu-şi norul în sfere de lumină pe obraji
Râd şi plâng ca în vechea rânduială
Săgeţi spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea fără tine

Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul nopţii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Păşeam amândoi prin iarbă desculţi
Alt orizont se scaldă
Privirea frunzelor verzi de mesteacăn
Tu treci ca o lumină prin mine
Şi mâinile mi le aprinzi.
Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul noptii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Şi dimineaţa aşează în glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus
Mă trezesc şi noaptea se întinde ca o pătură de zăpadă
Ce dor mi-e de tine şi dimineaţa aşează
În glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa mohorâtă

Dimineaţa mohorâtă
Şade ca o babă hâdă,
Ce-a pierdut dinţii aseară,
Coborând din cer o scară.
S-a împiedicat de nori,
Lăcrimând apoi în ploi.

Dimineaţa e urâtă...
Nici nu râde, nici nu cântă,
Nu valsează prin arini,
Nici pe câmpul cu ciulini.
Aşteaptă bruma să cadă
Pe bostanii din livadă.

Dimineaţă fără glas,
Spune-mi ce a mai rămas,
Dintr-o vară ce-a trecut,
Şi-o iubire ce-am pierdut,
Din albastrul cer senin,
Picătură în destin...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa la Moş Ajun

Bună dimineaţa la Moş Ajun
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi, ne daţi?

Am venit şi noi odată
La mulţi ani cu sănătate
Domnul Sfânt să ne ajute
La covrigi şi la nuci multe!

Bună dimineaţa la Moş Ajun
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi, ne daţi?

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mirosul de cetină, de cozonaci şi sarmale şi fără părinţii care aşteaptă un strop de recunoştinţă, fără copiii care-şi dăruiesc colinda, Crăciunul devine bizar, înstrăinându-se de bucuria primordială cu care a fost înzestrat.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizar

Plouă cu lacrimi
peste oraşul însingurat.
În fiecare noapte
fac proba sicriului
şi ascult cucuveaua
numărând stele căzătoare.
Dimineaţa,
moartea îmi zâmbeşte ştirb.

poezie de Vasile Ghinea din Ochiul din umbră (2004)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma când toate...

Acuma când toate spre viaţă s-avântă
De ce a ta frunte umbrită-i de nor?
N-auzi ciocârlia voioasă cum cântă
Rotindu-şi spre soare grăbitul ei zbor?

Te uită cum cerul privirea încântă,
Şi-ascultă ce-ngână sfătosul izvor
Acuma spre viaţă când toate s-avântă.
De ce-ţi este fruntea umbrită de nor
când râde câmpia de iarna înfrântă
Şi codrul tresare în şoapte de dor?
De ce nu te bucuri de-un vis trecător,
Şi zilele-apuse de ce te frământă
Acuma când toate spre viaţă s-avântă?

poezie clasică de Jean-Boniface Hetrat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc de aproape rătăcirea

Vezi cum se scrie pe suflet fără cuvinte,
unii pun vorbele să dospească nimicnicia,
închid între paranteze trecutul bolnav
şi-l uită apoi pe rafturi ascunse
vor să se disculpe de păcate.

În jur este o viermuială de suflete ne-nţelese
ţinute departe de aspiraţii,
să-şi caute singure rostul fără rost
într-o lume ostilă şi prefăcută
unde nimic nu se iartă
fără să cumperi iertarea.

Privesc de aproape rătăcirea,
nimeni nu iese din ea odihnit
dar de intRat intră toţi cu bucurie.

Vântul îmi cântă-n fluiere de nuc
povestea păsărilor chemate de dimineaţă
la concursul de înterpretare
al tainelor iubirii şi vieţii
rămase nedescifrate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dimineaţa vine şi se aşează
la marginea patului
se uită lung la noi
vede îmbrăţişările de aseară
e mirată de atâta pasiune
tânjeşte după ispitele noastre
vrea să seducă soarele
se întinde peste noi
ne gâdilă cu mirosurile trezirii
apoi pleacă deasupra oraşului
să-l trezească din beţia nopţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţa

neputinţa fiecărei zile
m-a legat de mâini şi de picioare
iar soarta m-a condamnat la exil
în mijlocul oamenilor

seara mă culc cu gândul la cocori
iar noaptea mă visez zburând

copilul ingenuu urcă în viaţă
pierzându-şi puritatea,

omul matur coboară treptele
încercând să-şi recâştige imperiile

oamenii pleacă dimineaţa de acasă
cu câte o grijă pe fiecare umăr
şi se întorc seara
cu câte două griji pe fiecare umăr

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alibi

cineva sângerează în mine
dimineaţa
la amiază şi seara
nimănui nu-i pasă
evadarea în afara dimensiunii
ar fi un alibi
o realitate care
erodează timpul
într-o viaţă fără duminici şi
fără niciun Dumnezeu
schimbarea nu ar fi observată de nimeni
doar lumina ar exersa ivirea
între două începuturi
totuşi
în ziua a şaptea
mă voi odihni
apoi
voi mângâia ceea ce voi lăsa în urmă
apa
pietrele
şi vântul
despre plecarea mea spre nicăieri
sau spre un alt tărâm
unde începe singurătatea
nu voi vorbi cu nimeni

gestul va salva o lume

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fericirea uită să vină

Primăvara, soarele
nu uită să încălzească.
Şi nici chiar ogoarele
nu uită ca să rodească.
Primăvara, florile
nu uită să înflorească.
Şi nici frunzele
nu uită să înverzească.
Copilul nu uită să crească,
nici tatăl să-îmbătrânească.
Noaptea nu uită să vină
nici ziua, în zori, senină.
Doar fericirea uită să vină,
să dea tuturor lumină.
Aşteaptă undeva pitită
să fie descoperită.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog la timpuri noi

Ne amăgim cu tinereţea, dar murim cu fiecare secundă.
Nu împărţim cu nimeni tăcerea. Iubirea se uită...
Iubirea e roua în care lacrima se odihneşte o clipă, apoi un curcubeu de vis se ridică.
Inima este o mânăstire în care coboară îngeri cu aripi de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ora cinci dimineaţa

E ora cinci dimineaţa
Şi aerul e curat.
Lumea îmi pare un paradis
Plin cu flori de mac.

E ora cinci dimineaţa
Şi soarele a răsărit.
Eu mă spăl pe faţă
Şi mă simt fericit!

E ora cinci dimineaţa
Şi aud cum cântă o ciocârlie.
Inima îmi tresaltă în piept de atâta bucurie,
O, ce dulce melodie.

Iarba e cu rouă şi soarele e pe cer.
Se naşte o zi nouă
Şi eu iubesc şi sper.

poezie de Vladimir Potlog (26 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul se transformă în bine

Omul, fără pauză
îşi schimbă viaţa mereu.
Nu ştiu din ce cauză,
din miel blând, devine leu.

În tinereţe iubeşte
şi la rândui, e iubit.
Târziu, când îmbătrâneşte,
nu iubeşte, nu-i iubit.

Când ajung la bătrâneţe
uită că mult s-au iubit.
Iubirea din tinereţe
i-a-înrăit, nu i-a unit.

Nici averea şi nici casa,
nici măcar cei trei copii
Ce strălucesc ca mătasea,
nu le-au adus bucurii.

Se cunosc şi după umblet
că nu mai pot fi iubiţi.
Au răutate în suflet,
nu mai pot fi fericiţi.

Fiecare se gândeşte
la o altă fericire.
Nu ştie de-o mai găseşte
şi intră în rătăcire.

Când rătăcirea e lungă
binele în rău sfârşeşte.
Nu mai au nici bani în pungă,
nu mai trăiesc omeneşte.

Dacă rătăcirea-i scurtă
şi mintea în cap revine,
Este bucurie multă,
răul se transformă-n bine.

Există un nou început,
se reaprinde iubirea.
Poţi reface ce-ai pierdut.
îţi reclădeşti fericirea.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunile Naturii

Oricare răsărit şi-orice apus de soare,
Dar mai cu seamă cele mai pline de splendoare,
Sunt rugăciuni pe care Natura, iar şi iară,
Le face dimineaţa şi-n amurgiri de seară...
Aşa se roagă zilnic, de mii de ani, mereu,
Precum tot Universul - şi-s rugi la Dumnezeu!

Spre cer se-nalţă raze, braţe de foc divine -
Blagosloviri măreţe, de sanctitate pline.
Priveşte-le şi uită de-a grijilor rugină,
Şi-ai să auzi din ele o muzică divină
Care, de-o chemi, coboară cu dulcele-i şuvoi
Şi se revarsă-n valuri de pace peste noi...

Putea-vom, drept urmare, ca sufletele noastre
Să soarbă energia din Soare şi din astre.
O primăvară nouă devine orice oră,
Căci peste fiecare coboară-o auroră!
Jur-împrejur, Natura, cu ale ei poteci,
E ca o fiinţă vie - şi-aşa se roagă-n veci!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită...

Uită clipe fericite,
Dacă ai avut?
Clipele în doi trăite,
Nu mai sunt demult.

Uită lungi poveşti din seri,
Când n-aveam ce face,
Limitându-ne plăceri,
Vino iar încoace.

Uită că exist pe lume,
Nu te necăji,
Dintre valurile-n spume,
Iarăşi teafăr voi ieşi.

Uită totul. Fără amintiri,
Din minte mă şterge
Timpul fără reveniri,
Înainte merge.

Uită vechi filozofii,
Instabile fraze,
Din a mele poezii,
Cu reale ipostaze.

Uită, calcă în picioare,
Sentimente pure,
Amintiri frumoase. Oare,
De nuanţe dure?

Uită ultimul sărut,
Şi pe primul uită,
Să rămân necunoscut,
Fii tu cunoscută.

Uită gingaşe cuvinte,
Izvorâri spontane,
Nu le ţine toate minte,
Cifrele romane.

Uită chipul meu timid,
Ochii mei saşii,
Uită totul ce-i splendid,
Sau urât mai ştii?

Uită şi treci cu vederea,
Trebuie gândire multă,
Iată că eu rup tăcerea,
Şi îţi spun, doar uită!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!