Neputinţa

neputinţa fiecărei zile
m-a legat de mâini şi de picioare
iar soarta m-a condamnat la exil
în mijlocul oamenilor

seara mă culc cu gândul la cocori
iar noaptea mă visez zburând

copilul ingenuu urcă în viaţă
pierzându-şi puritatea,

omul matur coboară treptele
încercând să-şi recâştige imperiile

oamenii pleacă dimineaţa de acasă
cu câte o grijă pe fiecare umăr
şi se întorc seara
cu câte două griji pe fiecare umăr

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele de pe umăr

În fiecare dimineaţă
încerci să dai de tine
de tine celălalt de care-ţi e teamă
pe care nu ştii cum îl cheamă
începi să cobori, începi să urci
nu mai eşti sigur începi să încurci
adevărul cu minciuna
dorinţele cu promisiunea
şi noaptea când răsare luna
îţi vine să te salţi singur în furci

Unii mai eşuează
la prânz la amiază
dau bir cu fugiţii
se întorc o iau de la capăt
eu n-am ce să capăt
de la ea de la tine
de la fluturele de pe umăr
mă întorc şi-ncep să număr
unu doi trei şapte
fluture de noapte

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fiecare 12 ani Jupiter revine în aceeaşi poziţie de pe cer; la fiecare 370 de zile el dispare în focul Soarelui seara la vest, iar 30 de zile mai târziu, el reapare dimineaţa, la est.

citat din Gan De
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Up down

se aşterne somnul ştiindu-te alături
şi visez cum visezi
mă trezesc, te simt aproape şi
un soi de neînţeleasă bucurie şi siguranţă
mă proclamă omul tău
deşi
mă simt mult mai mult
poate un astronaut, un miner sau... un tâlhar -
plec, aşa cum pleacă orice om să aducă
înapoi seara dorul acasă iar tu
aparent preocupată
ai împrospătat aşternuturile şi
mereu ceva să-mi spui perceput de mine pieziş

în vreme ce visezi
surâzi
îmi pari o copilă a străzii, a cerului
mă tem să nu te rătăceşti şi alerg, alerg, alerg...
dimineaţa, rătăcitul sunt eu

mă atingi pe umăr: iubitule, a sunat ceasul
dă-te jos din pat, îmbracă-te, întârzii...
şi-mi pare că mă dau jos
din cer

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Şi din inima bolnavă
Nenţeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ţi plini de dor,
Şi în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câţi ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiţi,
Şi te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinţi?

Câte nopţi mai ai, bătrâne,
Câte zile şi cât dor?
Cât mai poţi s-aştepţi un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ţi sub piele
Şi dorinţe-n palmă-ţi mică,
Câte nopţi ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele de pe umăr

În fiecare dimineaţă
încerci să dai de tine
de tine celălalt de care-ţi e teamă
pe care nu ştii cum îl cheamă
începi să cobori, începi să urci
nu mai eşti sigur începi să încurci
adevărul cu minciuna
dorinţele cu promisiunea
şi-ntotdeauna când răsare luna
îţi vine să te salţi singur în furci

Unii mai eşuează
la prânz la amiază
dau bir cu fugiţii
se întorc o iau de la capăt
eu n-am ce să capăt
de la ea de la tine
de la fluturele de pe umăr
mă întorc şi-ncep să număr
unu doi trei cinci
până intru în clinci

poezie de Ion Untaru din inedită
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stabilizare (Pe rimele impuse: scara, seara, urcă)

Cu dolarul n-ai de furcă,
Dimineaţa şi nici seara,
Dac-atunci când vezi că urcă
Îi iei scara!

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul "Amprenta" (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea de joi seara

tristeţea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -
o simt în fiecare dimineaţă
când mă trezesc
şi apoi în fiecare seară
când mă chinui să adorm

tristeţea mea de joi seara
nu este nici măcar
a mea

este tristeţea omului
postmodern
de pretutindeni
pe care o aud
o simt
şi o miros
în orice atom de materie
şi particulă de praf
oriunde fug prin lume
încercând să tot scap de ea

atât de plictisit
din cauza rutinei
a alergăturii
şi al inutilului instalat implacabil
în cele mai mărunte
lucruri pe care le fac
şi chinuit să ţin pasul
cu ritmul tot mai rapid
al acestui secol minune
în care unii zic
că sunt norocos să exist
sunt nevoit să mă întorc
zi de zi
la nenorocita mea de tristeţe
de joi seara
care nici măcar nu este a mea

poezie de Adrian Creţu
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către nicăieri

... mă voi întoarce la tine
odată cu cerul
ţinut de mână
te voi săruta
în albastrul de pe el
să mă aştepţi la margine
lângă nuc
sub amintirile tatei ascunse
în amărăciunea din coajă
unde jucam moara cu Mitru
cheamă-l de nu o fi plecat
să înlăture de pe mormânt scaieţii
şi să îndrepte crucea răpusă
de păcatul adormit pe ţărână

... sigur
el cotrobăie prin cer
în fiecare zi
adună câte o stea în mănunchi
te aşteaptă în staţie
la autobuzul stelar
nu-ţi face griji
acolo nu plouă şi nu-i frig deloc
e un singur anotimp
un anotimp de suflete în care
creşte un pom numit culoare
şi culoarea este albul
ninge din el odată pe an
seara
vezi nu-i nici o stea pe cer
nu vine şi nu pleacă nimeni
nici tu nu pleci
nu ţi-ai terminat rânduiala
mai aşezi câte o pernă
pe laviţa din colţ unde bunica
croşeta ciorapi albi...

să nu te superi dacă
o să iau din scândura scrijelită
cu numele meu
dacă o mai fi acolo
şi poza aceea cu zâmbet prelungit
în care tata,
dumnezeu să-i ierte impulsurile
semănate în noi,
ţinea între degetele noduroase
ca două nuci
copilăria
şi în palmă
buricul tăiat de moaşă
la naşterea mea...

ce noapte de taină!
cădeau cuvinte amorţite
şi senzaţii
din frumuseţea ei,
zicea tata...

sunt bătrân şi tremur
să-mi cauţi o pereche
de ciorapi albi
la oraş ninge
şi frigul taie noaptea în felii
tăcerea aşezată pe rană
doare fragmentat
de unde vin eu
pleacă un singur autobuz
doar unul
nu vreau să pierd dimineaţa aşteptând

ninge haotic...
poate tata se uită la noi
ar vrea să se reîntoarcă acasă la el
să ne spună ceva
dar autobuzul nu mai pleacă

ciudat...
sângerez pe nara îngheţată
azi mai devreme
ca de obicei
în seara asta
cicatricea se va albi de durere.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara rulantă

una urcă alta coboară
pereche alunecă
între sus şi jos
greu să-ţi ţii echilibrul
câte chipuri sunt pe treptele de plumb
câte mâini de zăpadă caută
balustradele ce se deplasează cu aceeaşi viteză
oh dacă scara se rupe sau numai o treaptă
spre ieşire
cei din spate îi văd pe cei din faţă
şi tălpile încălţărilor pieptănate de podea
se despart în triunghi
şi alţii tot vin cu scări fixe
ascunse sub aripile lor
pictate cu pene de aur
de păsări care fug de moarte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge ca-n poveşti, seara se coboară

tribute to Cristian Paţurcă

Veneam de la Unirii, într-o zi specială,
Mergeam eu şi Paţurcă,"La aniversară"
Frigul şi norii căzuseră la învoială,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

La Universitate ajungem, e puhoi de lume,
Punem flori la Troiţă, ei ne înconjoară
Oamenii sunt trişti, nu e loc de glume,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Azi e 21 decembrie, s-a împlinit un an,
Nu ne vine a crede cum timpul zboară
Totul e-un infinit alb, ca într-un roman,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

De la revoluţie a trecut un an de libertate,
Un an de când oamenii au învăţat să moară,
Pentru democraţii şi minciuni sfruntate
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Brusc mă trezesc din somn, Cristi a murit,
Imediat dau fuga la geam şi mă uit afară
În spatele blocului totul pare liniştit,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Merg jos la florărie, frumoşi trandafiri,
Cumpăr, dar sufletul începe să mă doară
Mă urc în maşină, gonesc spre cimitir,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Mă opresc la mormânt unde Cristi zace,
Sărut fotografia şi îi spun "Odihnă uşoară"
Iar bunul Dumnezeu să îţi ofere pace,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Unii oameni urcă pe munte
pe cele mai cunoscute trasee;
alţii din ignoranţă sau din frondă
incearcă să urce pe cele mai grele
şi necunoscute itinerare
iar alţi în schimb aleg din comoditate
cele mai uşoare drumuri
numai că acestea
coboară, coboară, coboară...

Cine nu se apropie de Dumnezeu
în fiecare zi, acela se îndepărtează
de Dumnezeu în fiecare clipă

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează fiecare împrejurare, însuşeşte-ţi fiecare vină, împărtăşeşte fiecare bucurie, contemplă fiecare mister, pune-te în pielea fiecă­ruia, iartă orice jignire (inclusiv cea adusă de tine), vindecă fiecare ini­mă, respectă adevărul fiecărei persoane, iubeşte Dumnezeul fiecărei per­soane, protejează drepturile fiecărei persoane, păstrează intactă demnita­tea fiecărei persoane, promovează interesele fiecărei persoane, îngrijeş­te-te de nevoile fiecărei persoane, acceptă că fiecare persoană este sfân­tă, scoate în evidenţă cele mai mari daruri ale fiecărei persoane, fă să se vadă binecuvântările coborâte asupra fiecărei persoane şi afirmă că viitorul fiecărei persoane este garantat în dragostea sigură a lui Dumnezeu.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂTE UN DUMNEZEU PE SEARĂ

Seara, femeile mai scutură
Câte-o pătură, câte un covor
Mai ţin de coadă câte-o mătură
Mai ţin în suflet câte-un pui de dor.

Seara, frunzele copacilor sunt
Obosite de-atâta lumină
Şi se mai ţin de un cotor în vânt
Şi pică doar o dată, fără vină.

Seara, femeile sunt obosite
Şi cad în păcate mereu
Vinovate, nebune, iubite
Femeile n-au doar un Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă duc seara la culcare

Când mă duc seara la culcare
Îmi pun o mână sub obraz,
Mă gândesc la fiecare...
Dar cine s-a gândit la mine azi?

Şi îmi las gândul trist să plece
În locurile-n care n-am ajuns,
Şi lacrimile încep să mă încerce...
Dorul de tine m-a străpuns.

Din drumul lui mereu se-ntoarce,
Îl rog în noapte să dispară,
Dar nu vrea să mă lase-n pace
Şi amintirea-ţi începe să mă doară.

Când mă duc seara la culcare...
Nu mai încerc să mă opun,
Las gândul ca să plece-n zare
Şi vorbe dulci, în vis, îţi spun!

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi

Fiecare zi
mai aproape cu un pas
de minunea întunecată
a nevăzutului,
seara atingând noaptea,
dimineaţa atingând ziua,
pipăind prin tăcere cu cuvântul,
neştiind
şi nedeţinând nimic,
doar lacrimi,
căutând ieşirea
care alunecă împreună cu viaţa
până când un orizont înseamnă moarte.

poezie de Nelly Sachs, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara

după ce oamenii nu m-au mai primit
în mijlocul lor
am pornit să caut
cuvintele pe care ei le uitaseră
şi am strâns o comoară întregă

o corabie plină de speranţe
ancora în fiecare seară la ţărm
dar neprimind dezlegare
ridica ancora
şi pornea mai departe

îngerii care străjuiau noaptea cetatea
dimineaţa o lăsau
în grija copiilor

poezie de Ion Untaru (mai 2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oricare stâncă

Noapte albă, stau şi număr
Nişte oi pe care nu le am
Fiecare trage la un ham,
Bine petrecut pe după umăr
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Măul creanga-şi bate-n geam
Fiecare zi, o interogare
Câte sunt medalii cine ştie oare
Faţă sau revers, copil, alegeam

Toată geometria moare-ntr-o mimoză
Purtătoare zâne viselor norocul
Neştiut rămâne tuturor sorocul
Fiecare face parte, din osmoză

Râuri depărtate cată-se întruna
Căile de apă se-ntâlnesc mereu
Peste fiecare strat de minereu,
Pulberi de argint presară luna

Fluieră un tren pierdut în neant
Oh, copilărie dulce ca un vis
Dac-aş şti măcar astăzi, cine mi-s
Slabă pâlpâire, palid diamant

Le vedem sau nu, între noi doar ziduri
Sârmele ghimpate colţii îşi înfig
Fiecărui peşte, soarta, un cârlig
Şi înţelepciunea, adormind sub riduri

Oile, păstorul, intră în revoltă
Sarcinile noastre au ajuns prea grele
Taberele două. Între, doar zăbrele
Fluturi otrăviţi taie din recoltă

Ochii noştri văd doar atât: ce nu e -
Dincolo de forme, doar legi şi esenţă
Urlă raţiunea până la demenţă
În oricare stâncă, doarme o statuie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cel greu şi alb ca un nămete,
Scos de sub rochii pe-ndelete
Şi tăvălit pe largi divane
Ca-n basmele aliotmane.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cum să-i gust tainica dulceaţă,
Când o să-l iau, pios, în braţe,
Iluminat, ca pe-o icoană,
Spre-a-mi mântui viaţa-mi vană.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Lin răsfoind şi monoton:
Baudelaire, Verlaine, Lautreamont,
Rimbaud, Nouveau, Apollinaire;
Ei n-au văzut ce tu-mi oferi!

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
În casa noastră de chirpice
Din balige de pitulice
Blând frământate-n brume groase
De-un serafim cu-aripi stufoase.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cărând senin găleţi cu apă
Din care căni adinei se-adapă,
Băgând surcele sfinte-n plită
Linse de flăcări ce excită.

De dimineaţă până seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Precum elevul profesoara
Şi-o-nchipuie-n vacanţe, vara,
De dimineaţă până seara...

poezie de Emil Brumaru din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!