Rugăciunile Naturii

Oricare răsărit şi-orice apus de soare,
Dar mai cu seamă cele mai pline de splendoare,
Sunt rugăciuni pe care Natura, iar şi iară,
Le face dimineaţa şi-n amurgiri de seară...
Aşa se roagă zilnic, de mii de ani, mereu,
Precum tot Universul - şi-s rugi la Dumnezeu!

Spre cer se-nalţă raze, braţe de foc divine -
Blagosloviri măreţe, de sanctitate pline.
Priveşte-le şi uită de-a grijilor rugină,
Şi-ai să auzi din ele o muzică divină
Care, de-o chemi, coboară cu dulcele-i şuvoi
Şi se revarsă-n valuri de pace peste noi...

Putea-vom, drept urmare, ca sufletele noastre
Să soarbă energia din Soare şi din astre.
O primăvară nouă devine orice oră,
Căci peste fiecare coboară-o auroră!
Jur-împrejur, Natura, cu ale ei poteci,
E ca o fiinţă vie - şi-aşa se roagă-n veci!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături

Apă, munte, flori
culese cu mână de înger
şi arunncate-n vâltoarea vieţii,
vapoare, avioane, zbor de lilieci
şi de libelule albastre
ce se înaltă-n suflete aurii
care zboară spre infinit
curcubeu, Soare şi lacrimă divină
ce curge-n pajişte verde a vieţii
stralucind în vîltoarea neânsemnată a Terrei
piatra care poartă energia divină
aruncata-n slavile cerului
pe o ancoră din aur domnesc
ce se ascunde-n puterea Luminii
Soare, Soare, Soare peste tot Soare
apă, apă, apă peste tot apă
şi noi cei ce purtăm de toate
din bogăţiile cerului
şi ale Pământului.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curge ca un soare

Curge cu soare peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii şi sânii goi,
Rebeli ţipând... a libertate.

De sâmbătă... până spre joi,
Deşi ispitele-şi dau coate
Curge cu soare... peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate.

Timpul renaşte-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Şi aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,

Curge cu soare... peste noi.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopţi şi zile...

(glossă)

Secunda-şi cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopţii îngerii coboară
Să bea nectar albastru de genţiene
Şi să asculte scâncet de vioară.

Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinţii pentru fiecare.

Netulburaţi de ţipete stridente
Lăstarii se înalţă în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene.

În liniştea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopţii îngerii coboară.

Şi mă răsfăţ printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de genţiene.

E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-şi impregneze ruga-n palimpseste
Şi să asculte scâncet de vioară.

Îşi oblojeşte universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Şi ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Uşor lumina-şi face loc timidă
Şi zorii-ncep spre răsărit să zboare
Şi printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.

Mai gust din taina nopţii-o picătură,
Să mai rămână liniştea în mine
Şi în poemul ce îl am pe gură
Şi în tăcerea clipei clandestine.

Clepsidra se goleşte de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Şi-n mersu-acesta ne-ntrerupt şi sferic
Se roagă sfinţii pentru fiecare...

Se roagă sfinţii pentru fiecare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Şi să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de genţiene,
La miezul-nopţii îngerii coboară,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în floare

Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.

În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!

Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...

Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.

Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.

poezie de Ştefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescăruşului alb ce se înalţă peste strălucirea mării nesfârşite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe, speră că ele vor fi realizate, deşi drumul este anevoios, căci acea fiinţă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Euforie de primăvară

dansez cu fluturii la firul ierbii
şi peste tot miroase-a primăvară
în poieniţa verde zburdă cerbii
şi garofiţele au înflorit iară.

vântul se îmbată în parfum de liliac
izvoarele susură prin văi înflorite
acesta-i anotimpul care mi-e pe plac
când toate naturile zâmbesc fericite.

florile de castan par lumânări aprinse
se înalţă spre cer pline de candoare
şi gânduri aleargă spre zări necuprinse
să simtă mângâierea razelor de soare.

florile de măr ning duios peste vise
poezia dragostei capătă amploare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior, Domine!

(O nouă simplă rugă)

Excelsior! (în latină) = Tot mai sus!

Mă luminează, Doamne, pe craca de-ntuneric
Şi luminează-mi viaţa prin fiecare gând,
Căci m-am pierdut prin umbre şi-ncerc să mă desferic;
Îmbracă-mă cu raze şi dă-mi spre Tine-avânt!

La marginile vieţii mă zbat în ne-nţelesuri,
La rugurile milei Ţi-aduc închinăciuni -
Şi-atunci cu-o pace calmă presimt că mă împresuri,
Şi-atunci mă-nalţ spre soare, mă smulgi din văgăuni!

Cu trupul meu de ceaţă pot să-mi revăd din urmă
Balast de minereuri din care-am fost compus:
Gunoi şi solzi de aur, miei albi şi lupi în turmă,
Mlaştini cu nuferi candizi. Dar fost-au!... Şi-acum nu-s!...

Iertate fie, fie! Şi iar, pe veci, iertate!
Roşii scântei de-o clipă, sorbite-n galaxii -
Să-mi arzi perlele negre şi fă-mi-le uitate,
Şi tot mai sus mă-nalţă! Şi nu mă părăsi!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul de căprioară

Copleşitorul codru în jurul meu cânta...
Sensibilă-n adâncuri, ardoarea-mi majestuoasă
În unduioase valuri de farmec mă-mbrăca
Şi-un stol de turturele în faţa mea se lasă.

Cu spinten salt şi zvelte picioare statuare,
Un pui de căprioară ţâşni în faţa mea:
Părea-ngrozit - şi-n mine văzuse o salvare,
Că-n urmă-i apăruse un lup ce mi-l gonea...

Ca un părinte bun care cu drag l-aşteaptă,
Eu l-am prins drept în braţe, iar lupul a fugit.
Şi-n clipa-aceea luasem decizia-nţeleaptă
Să-l ţin mereu cu mine, căci mult l-am îndrăgit.

De-atunci, ieduţu-ajunse o mândră căprioară
Care mi-era ca umbra în oricare minut.
O răsplăteam adesea; şi într-o primăvară
O luai să-şi vadă locul în care s-a născut.

Pe când zburda prin codru, apare-un căprior...
Când l-a văzut, deodată spre el fugi-n extaz!
Zadarnic am chemat-o, pieriră spre-un ogor
Şi m-a lăsat de-atuncea cu lacrimi pe obraz.

poezie pentru copii de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul vieţii noastre

Plantez iubirea cosmic în suflete-nsetate
Pe care o aprinde lumini de cântec sfânt;
Vă-nalţ în rai de vise plutind peste pământ,
Să-nflăcăraţi azurul cu inimi înfocate,

Să fiţi cu toţi de-a pururi fântâni de fericire,
Să fiţi vii universuri, în cosmos necesari;
Să fiţi măreţi în gânduri şi-n fapte cât mai mari
Căci scopul vieţii este Eterna Propăşire!

Desigur, viaţa are ades dureri, necazuri -,
Ele vin nechemate şi vin spre-a ne căli.
Dar toate pot fi frânte; nu vin spre-a dăinui,
Căci scopul vieţii este nu "oful", ci extazuri...

Suntem vieţi stelare de-origine divină,
Şi spun că-n toţi iubirea e-n fiece atom...
Eu v-o trezesc cu-o rază de vers - în orice om -,
Căci scopul vieţii este în veci să fim Lumină!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi mâine

Peste sete
Şi regrete,
Peste cât am fost secrete,
Peste orice baionete
Care m-au tăiat portrete.

Mi-ar fi vină,
Dar puţină
Şi de multe ori străină.
Mi-ar fi-ntr-una lună plină,
Să m-adoarmă în Lumină.

Peste Soare,
Peste floare
Şi deloc întâmplătoare,
Peste-a sufletului sare
Răsfirată-n orice zare.

Mi-ar fi pace
Şi a face
De-a cuvintelor dibace –
N-ar fi "tace", nici "preface",
Chiar gonit cu bobârnace!

Peste milă
Şi idilă,
Regăsindu-mă-ntr-o filă,
Peste ultima pastilă
Nedorită, inutilă.

Mi-ar fi rană
Suverană,
Dacă nu mi-ar fi şi hrană,
Şi cerneală pentru pană
Sau şi roua de pe geană.

Peste poate
Mi-au fost date
Şi într-una-mbrăţişate
Cu a voastră bunătate
Gândurile mele toate!

Mi-ar fi pline
Doar de bine
Amintirile senine.
Mi-ar fi ultim gând ce vine:
V-am iubit ca şi pe mine...

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Şi noroi,
Care curgeau la vale în şuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoşit pământul.
În tranşee

Cămăşi spălate s-au întins la soare,
Prin colţuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartuşe,
Baionete
Şi-n dezordine
Pe jos, îţi stau în cale
Saci de merinde, sape şi mantale.

Căci noroiul lacom s-a zbicit
Şi-a devenit,
Cu urmele-ntărite de bocanci,
O panglică de galbene tipare.
E soare.
În gropile adânci,
În care nu intrăm decât pe brânci,
În gropile întunecoase, greu mirositoare
Şi încă pline de noroi,

În care am bolit întreagă iamă,
N-a mai rămas nici unul dintre noi.
Ca nişte bolnavi pe o terasă de spital,
Atâta cât permite şanţul.
Soldaţii palizi au ieşit la soare
Şi fericiţi ei se salută cu surâsuri:

E soare,
E peste tot o albă şi fragilă sărbătoare
Timpurie,
Căci până şi taluzul galben râde
Cu aere de aur bolnav de anemie.
Pe umerii-mbrăcaţi de dealuri
În verde crud, minor,
Pe văi care se-aleargă şi se-alintă
Cu rotunjimi de valuri,
Peste pădurea totuşi înnoită,
Ori cât de înnegrită,
E o ploaie delicată de lumină.
În umbră pete-ntârziate de gheaţă
Par ţipete.
Iar printre pietre umede,
Sclipeşte proaspăt apa răului în vale,

Pe când pe povârnişurile goale
Au apărut poteci nebănuite
Şi-atâtea lucruri noi de sub zăpadă,
Căci sub imponderabila grămadă
De raze înmuiate, întregul peisaj
Ca un convalescent lungit pe spate,
Zâmbeşte către soare, mulţumit.
Prizonier,
Eu mă întreb zâmbind cum aş putea să fac
Să mă lungesc puţin
Pe coasta dulce şi concavă
De pare o pânză verde de hamac.
Un camarad stăruitor mă cheamă
Grăbit, nervos,
De teamă
Să nu-nceteze până vin prin şanţ
Miraculoasa scenă:
La doi paşi de tranşee,
Pe coasta lină,
Un soldat îşi coase haina ruptă
Şi infinit nepăsător,
Aşa cum stă greceşte,
Din când în când şi-ntoarce faţă suptă
Spre cer, spre soare
Şi zâmbeşte
În ploaia ireală de lumină.
Ascunşi în şanţ, soldaţii îl contemplă
Înspăimântaţi de alba nebunie,
Râzând cu prea multe mişcări nervoase.
Şi-n timp ce omul coase,
Preocupat de-acum de amănunte
Ei îl văd în fiecare clipă
Cum cade, dur plesnit în frunte.

Dar ca pe tavă,
În iarbă
La douăzeci de paşi apare
Un cap bălai de neamţ sfios, cu barbă
Şi cu mustăţi de fire de otavă.
Se uită cu ochi vii, la cel pe care cad
Atâtea raze calde
Şi râde luminos,
Cu faţa înflorită
Stupid de fericire:
"Die
Sorine,
Kamerad!"

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară

Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.

Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.

Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.

Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.

poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.

Un ghiocel răsare
Şi tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.

- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.

Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Şi tare te ador.

Şi soarele se-nalţă
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe faţă:
- Alină-te. Tu vei trăi.

Pământul se-ncălzeşte
Şi păsările cânt,
Iar ghiocelul creşte:
- O, soare, tu eşti Sfânt!

poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?!

Cine sunt eu?!
Sunt omul ce simţindu-se necesar
Uită de sine.
Iubirea de semeni
E cumpăna ce mă leagă
De Dumnezeu.
Braţul meu întins
În rugi spiralate spre transcendent
E poruncă divină.
Sfidez iadul
Spovedindu-mă dumnezeirii,
Suportându-mi povara...
Duhovnicească lumină
Din calendarul destinului
Se coboară peste pleoapa ochiului gri
În care a încolţit lutul.
Aripi de miere
Mă unesc cu infinitul solar...
Cine sunt eu?!
Nimicul călător spre mirare,
Privire de jar, destrămare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, Simfonie Vivaldiană

Primăvară, Simfonie Vivaldiană
Îmbăiată în raze de soare,
În piaţa cerului speranţă şi culoare,
Sfinţeşte-mi bucuria de-a trăi,
Aşa cum am visat că o să vii din nou,
Primăvară, pleiada tinereţii în floare,
Bucurie sufletească, magnific bibelou.
Basm cu zâne bune şi cavaleri destoinici,
Primăvară hulpavă de vise măreţe,
Fii pecete vie a marilor mele împliniri.
Primăvară râvnită, romanţă nepieritoare,
Aripi largi, în zbor vioi, albastru cânt,
Curcubeu divin sub raze soare,
Eşti rai pe pământ pentru copii şi oameni.
Primăvară, tinereţea bucuriei în floare,
Vis artistic, solfegiu de armonii sub soare,
Fii cortegiul meu de bucurii
În veşnic alai de sărbătoare.

poezie de Valeria Mahok (17 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţe magice

De-aş avea forţa magică să-ţi transform gândurile într-o mare,
aş vrea să fiu singura corabie plutind pe sclipirile valurilor ei,
să acostez numai la ţărmurile tale pline de flori
sau... aş vrea să să fiu o insulă
cu ţărmuri stâncoase şi înalte
în care se sparg
toate valurile stârnite de furtuni trecătoare -
dar nu sunt decât un bard sensibil ca o libelulă,
cu o liră în loc de inimă,
care singura putere ce o are
este să te transforme pe tine şi răsăriturile de soare
în cântece tăinuite care devin flori gânditoare,
dorind să rămână pe veci nemuritoare...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi

Lăsaţi doar păsările ca să zboare,
Căci Dumnezeu cu aripi le-a-nzestrat,
Iar vouă mâni v-a dat doar şi picioare,
S-aveţi la robotit şi la umblat...

Suntem făcuţi s-avem pământ sub talpă,
Dar aroganţele ne dau avântul,
Şi zace-n noi o năzuinţă calpă,
De a zbura spre soare precum vântul...

Mereu râvnim să biruim hotarul,
Şi peste Mări şi Ţări să bântuim,
Am dat uitării calul sau măgarul,
Şi cu-avionul azi călătorim...

Am zămislit şi păsări militare,
Cu alte neamuri să ne războim,
Să cucerim ne-strămoşeşti hotare,
Instinctul de mai mult să îl hrănim...

Ne adunăm la showuri nebuneşti,
Dar jucăria ni-s-a prăbuşit,
Şi spre-a hrăni răsfăţuri omeneşti,
Un tată şi un soţ s-a prăpădit...

Să alungăm oricare trebuinţă,
De-a nu fi doar ce Creatorul Sfânt,
A pus în omeneasca-ne fiinţă,
Şi să trăim în pace... pe Pământ...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!