Rugăciunile Naturii
Oricare răsărit și-orice apus de soare,
Dar mai cu seamă cele mai pline de splendoare,
Sunt rugăciuni pe care Natura, iar și iară,
Le face dimineața și-n amurgiri de seară...
Așa se roagă zilnic, de mii de ani, mereu,
Precum tot Universul - și-s rugi la Dumnezeu!
Spre cer se-nalță raze, brațe de foc divine -
Blagosloviri mărețe, de sanctitate pline.
Privește-le și uită de-a grijilor rugină,
Și-ai să auzi din ele o muzică divină
Care, de-o chemi, coboară cu dulcele-i șuvoi
Și se revarsă-n valuri de pace peste noi...
Putea-vom, drept urmare, ca sufletele noastre
Să soarbă energia din Soare și din astre.
O primăvară nouă devine orice oră,
Căci peste fiecare coboară-o auroră!
Jur-împrejur, Natura, cu ale ei poteci,
E ca o ființă vie - și-așa se roagă-n veci!
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
E primăvară iar
E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Și am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Și câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viața mi se trece.
E primăvară iar,
Și aș vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajiști
Verzi și de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Și-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Și mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Și în sufletul meu?!
poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături
Apă, munte, flori
culese cu mână de înger
și arunncate-n vâltoarea vieții,
vapoare, avioane, zbor de lilieci
și de libelule albastre
ce se înaltă-n suflete aurii
care zboară spre infinit
curcubeu, Soare și lacrimă divină
ce curge-n pajiște verde a vieții
stralucind în vîltoarea neânsemnată a Terrei
piatra care poartă energia divină
aruncata-n slavile cerului
pe o ancoră din aur domnesc
ce se ascunde-n puterea Luminii
Soare, Soare, Soare peste tot Soare
apă, apă, apă peste tot apă
și noi cei ce purtăm de toate
din bogățiile cerului
și ale Pământului.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curge ca un soare
Curge cu soare peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii și sânii goi,
Rebeli țipând... a libertate.
De sâmbătă... până spre joi,
Deși ispitele-și dau coate
Curge cu soare... peste noi
Și-n valuri dezgolim păcate.
Timpul renaște-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Și aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,
Curge cu soare... peste noi.
rondel de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopți și zile...
(glossă)
Secunda-și cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopții îngerii coboară
Să bea nectar albastru de gențiene
Și să asculte scâncet de vioară.
Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Și în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinții pentru fiecare.
Netulburați de țipete stridente
Lăstarii se înalță în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-și cerne trecerea sub gene.
În liniștea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopții îngerii coboară.
Și mă răsfăț printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de gențiene.
E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-și impregneze ruga-n palimpseste
Și să asculte scâncet de vioară.
Își oblojește universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Și ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.
Ușor lumina-și face loc timidă
Și zorii-ncep spre răsărit să zboare
Și printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.
Mai gust din taina nopții-o picătură,
Să mai rămână liniștea în mine
Și în poemul ce îl am pe gură
Și în tăcerea clipei clandestine.
Clepsidra se golește de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Și-n mersu-acesta ne-ntrerupt și sferic
Se roagă sfinții pentru fiecare...
Se roagă sfinții pentru fiecare
Și în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.
Și să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de gențiene,
La miezul-nopții îngerii coboară,
Secunda-și cerne trecerea sub gene...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Magnolia în floare
Să vezi magnolia în floare
Ce îți răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.
În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simți natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!
Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Și stau alăturea, ciorchine
Viața însăși luminează...
Și în suava gingășie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veșnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.
Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.
poezie de Ștefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aspirăm mereu spre perfecțiune și nu știm dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescărușului alb ce se înalță peste strălucirea mării nesfârșite. Perfecțiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseți ideale, spre vise intangibile. Orice ființă care poartă în ea vise mărețe, speră că ele vor fi realizate, deși drumul este anevoios, căci acea ființă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.
Ecaterina Chifu în Reflecții / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Euforie de primăvară
dansez cu fluturii la firul ierbii
și peste tot miroase-a primăvară
în poienița verde zburdă cerbii
și garofițele au înflorit iară.
vântul se îmbată în parfum de liliac
izvoarele susură prin văi înflorite
acesta-i anotimpul care mi-e pe plac
când toate naturile zâmbesc fericite.
florile de castan par lumânări aprinse
se înalță spre cer pline de candoare
și gânduri aleargă spre zări necuprinse
să simtă mângâierea razelor de soare.
florile de măr ning duios peste vise
poezia dragostei capătă amploare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Excelsior, Domine!
(O nouă simplă rugă)
Excelsior! (în latină) = Tot mai sus!
Mă luminează, Doamne, pe craca de-ntuneric
Și luminează-mi viața prin fiecare gând,
Căci m-am pierdut prin umbre și-ncerc să mă desferic;
Îmbracă-mă cu raze și dă-mi spre Tine-avânt!
La marginile vieții mă zbat în ne-nțelesuri,
La rugurile milei Ți-aduc închinăciuni -
Și-atunci cu-o pace calmă presimt că mă împresuri,
Și-atunci mă-nalț spre soare, mă smulgi din văgăuni!
Cu trupul meu de ceață pot să-mi revăd din urmă
Balast de minereuri din care-am fost compus:
Gunoi și solzi de aur, miei albi și lupi în turmă,
Mlaștini cu nuferi candizi. Dar fost-au!... Și-acum nu-s!...
Iertate fie, fie! Și iar, pe veci, iertate!
Roșii scântei de-o clipă, sorbite-n galaxii -
Să-mi arzi perlele negre și fă-mi-le uitate,
Și tot mai sus mă-nalță! Și nu mă părăsi!
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Puiul de căprioară
Copleșitorul codru în jurul meu cânta...
Sensibilă-n adâncuri, ardoarea-mi majestuoasă
În unduioase valuri de farmec mă-mbrăca
Și-un stol de turturele în fața mea se lasă.
Cu spinten salt și zvelte picioare statuare,
Un pui de căprioară țâșni în fața mea:
Părea-ngrozit - și-n mine văzuse o salvare,
Că-n urmă-i apăruse un lup ce mi-l gonea...
Ca un părinte bun care cu drag l-așteaptă,
Eu l-am prins drept în brațe, iar lupul a fugit.
Și-n clipa-aceea luasem decizia-nțeleaptă
Să-l țin mereu cu mine, căci mult l-am îndrăgit.
De-atunci, ieduțu-ajunse o mândră căprioară
Care mi-era ca umbra în oricare minut.
O răsplăteam adesea; și într-o primăvară
O luai să-și vadă locul în care s-a născut.
Pe când zburda prin codru, apare-un căprior...
Când l-a văzut, deodată spre el fugi-n extaz!
Zadarnic am chemat-o, pieriră spre-un ogor
Și m-a lăsat de-atuncea cu lacrimi pe obraz.
poezie pentru copii de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul vieții noastre
Plantez iubirea cosmic în suflete-nsetate
Pe care o aprinde lumini de cântec sfânt;
Vă-nalț în rai de vise plutind peste pământ,
Să-nflăcărați azurul cu inimi înfocate,
Să fiți cu toți de-a pururi fântâni de fericire,
Să fiți vii universuri, în cosmos necesari;
Să fiți măreți în gânduri și-n fapte cât mai mari
Căci scopul vieții este Eterna Propășire!
Desigur, viața are ades dureri, necazuri -,
Ele vin nechemate și vin spre-a ne căli.
Dar toate pot fi frânte; nu vin spre-a dăinui,
Căci scopul vieții este nu "oful", ci extazuri...
Suntem vieți stelare de-origine divină,
Și spun că-n toți iubirea e-n fiece atom...
Eu v-o trezesc cu-o rază de vers - în orice om -,
Căci scopul vieții este în veci să fim Lumină!...
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța unui nou răsărit al iubirii
În orizontul imaginar
Al vieții
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.
Din fiecare zi ce trece
Din nou se naște alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viața
cu fiecare rasarit de soare.
Îm apus de soare
Și-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,
Cerul e albastru
Și limpede izvorul.
Tandră și strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,
Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Și cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.
Păreau doi luceferi
Coborâți din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.
Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.
Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieții
Cr lasă prieteni...
Și dragostea să plece.
Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic
Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâți din ceruri.
Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
De n-ar fi mâine
Peste sete
Și regrete,
Peste cât am fost secrete,
Peste orice baionete
Care m-au tăiat portrete.
Mi-ar fi vină,
Dar puțină
Și de multe ori străină.
Mi-ar fi-ntr-una lună plină,
Să m-adoarmă în Lumină.
Peste Soare,
Peste floare
Și deloc întâmplătoare,
Peste-a sufletului sare
Răsfirată-n orice zare.
Mi-ar fi pace
Și a face
De-a cuvintelor dibace
N-ar fi "tace", nici "preface",
Chiar gonit cu bobârnace!
Peste milă
Și idilă,
Regăsindu-mă-ntr-o filă,
Peste ultima pastilă
Nedorită, inutilă.
Mi-ar fi rană
Suverană,
Dacă nu mi-ar fi și hrană,
Și cerneală pentru pană
Sau și roua de pe geană.
Peste poate
Mi-au fost date
Și într-una-mbrățișate
Cu a voastră bunătate
Gândurile mele toate!
Mi-ar fi pline
Doar de bine
Amintirile senine.
Mi-ar fi ultim gând ce vine:
V-am iubit ca și pe mine...
poezie de Vali Iurașcu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara
Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Și noroi,
Care curgeau la vale în șuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoșit pământul.
În tranșee
Cămăși spălate s-au întins la soare,
Prin colțuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartușe,
Baionete
Și-n dezordine
Pe jos, îți stau în cale
Saci de merinde, sape și mantale.
Căci noroiul lacom s-a zbicit
Și-a devenit,
Cu urmele-ntărite de bocanci,
O panglică de galbene tipare.
E soare.
În gropile adânci,
În care nu intrăm decât pe brânci,
În gropile întunecoase, greu mirositoare
Și încă pline de noroi,
În care am bolit întreagă iamă,
N-a mai rămas nici unul dintre noi.
Ca niște bolnavi pe o terasă de spital,
Atâta cât permite șanțul.
Soldații palizi au ieșit la soare
Și fericiți ei se salută cu surâsuri:
E soare,
E peste tot o albă și fragilă sărbătoare
Timpurie,
Căci până și taluzul galben râde
Cu aere de aur bolnav de anemie.
Pe umerii-mbrăcați de dealuri
În verde crud, minor,
Pe văi care se-aleargă și se-alintă
Cu rotunjimi de valuri,
Peste pădurea totuși înnoită,
Ori cât de înnegrită,
E o ploaie delicată de lumină.
În umbră pete-ntârziate de gheață
Par țipete.
Iar printre pietre umede,
Sclipește proaspăt apa răului în vale,
Pe când pe povârnișurile goale
Au apărut poteci nebănuite
Și-atâtea lucruri noi de sub zăpadă,
Căci sub imponderabila grămadă
De raze înmuiate, întregul peisaj
Ca un convalescent lungit pe spate,
Zâmbește către soare, mulțumit.
Prizonier,
Eu mă întreb zâmbind cum aș putea să fac
Să mă lungesc puțin
Pe coasta dulce și concavă
De pare o pânză verde de hamac.
Un camarad stăruitor mă cheamă
Grăbit, nervos,
De teamă
Să nu-nceteze până vin prin șanț
Miraculoasa scenă:
La doi pași de tranșee,
Pe coasta lină,
Un soldat își coase haina ruptă
Și infinit nepăsător,
Așa cum stă grecește,
Din când în când și-ntoarce față suptă
Spre cer, spre soare
Și zâmbește
În ploaia ireală de lumină.
Ascunși în șanț, soldații îl contemplă
Înspăimântați de alba nebunie,
Râzând cu prea multe mișcări nervoase.
Și-n timp ce omul coase,
Preocupat de-acum de amănunte
Ei îl văd în fiecare clipă
Cum cade, dur plesnit în frunte.
Dar ca pe tavă,
În iarbă
La douăzeci de pași apare
Un cap bălai de neamț sfios, cu barbă
Și cu mustăți de fire de otavă.
Se uită cu ochi vii, la cel pe care cad
Atâtea raze calde
Și râde luminos,
Cu fața înflorită
Stupid de fericire:
"Die
Sorine,
Kamerad!"
poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aș fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela
Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades își face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Și-s singură în casă și la masă.
Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.
Foșnesc de ne-cuvinte și de dor...
Un dor de-a fi și eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...
De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!
Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze și-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.
Pe umeri cu un șal liliachiu
Și în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veșnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.
Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenușă, sunt tot toamna...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară
Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri și câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.
Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e rușinos un pic.
Doi bătrâni stau pe o bancă
Și privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Și în sufletul lor e sărbătoare.
Parfumul acesta de primăvară
A pătruns și în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viață o floare de nu-mă-uita.
poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocelul
E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.
Un ghiocel răsare
Și tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.
- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.
Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Și tare te ador.
Și soarele se-nalță
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe față:
- Alină-te. Tu vei trăi.
Pământul se-ncălzește
Și păsările cânt,
Iar ghiocelul crește:
- O, soare, tu ești Sfânt!
poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?!
Cine sunt eu?!
Sunt omul ce simțindu-se necesar
Uită de sine.
Iubirea de semeni
E cumpăna ce mă leagă
De Dumnezeu.
Brațul meu întins
În rugi spiralate spre transcendent
E poruncă divină.
Sfidez iadul
Spovedindu-mă dumnezeirii,
Suportându-mi povara...
Duhovnicească lumină
Din calendarul destinului
Se coboară peste pleoapa ochiului gri
În care a încolțit lutul.
Aripi de miere
Mă unesc cu infinitul solar...
Cine sunt eu?!
Nimicul călător spre mirare,
Privire de jar, destrămare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară, Simfonie Vivaldiană
Primăvară, Simfonie Vivaldiană
Îmbăiată în raze de soare,
În piața cerului speranță și culoare,
Sfințește-mi bucuria de-a trăi,
Așa cum am visat că o să vii din nou,
Primăvară, pleiada tinereții în floare,
Bucurie sufletească, magnific bibelou.
Basm cu zâne bune și cavaleri destoinici,
Primăvară hulpavă de vise mărețe,
Fii pecete vie a marilor mele împliniri.
Primăvară râvnită, romanță nepieritoare,
Aripi largi, în zbor vioi, albastru cânt,
Curcubeu divin sub raze soare,
Ești rai pe pământ pentru copii și oameni.
Primăvară, tinerețea bucuriei în floare,
Vis artistic, solfegiu de armonii sub soare,
Fii cortegiul meu de bucurii
În veșnic alai de sărbătoare.
poezie de Valeria Mahok (17 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Forțe magice
De-aș avea forța magică să-ți transform gândurile într-o mare,
aș vrea să fiu singura corabie plutind pe sclipirile valurilor ei,
să acostez numai la țărmurile tale pline de flori
sau... aș vrea să să fiu o insulă
cu țărmuri stâncoase și înalte
în care se sparg
toate valurile stârnite de furtuni trecătoare -
dar nu sunt decât un bard sensibil ca o libelulă,
cu o liră în loc de inimă,
care singura putere ce o are
este să te transforme pe tine și răsăriturile de soare
în cântece tăinuite care devin flori gânditoare,
dorind să rămână pe veci nemuritoare...
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsați
Lăsați doar păsările ca să zboare,
Căci Dumnezeu cu aripi le-a-nzestrat,
Iar vouă mâni v-a dat doar și picioare,
S-aveți la robotit și la umblat...
Suntem făcuți s-avem pământ sub talpă,
Dar aroganțele ne dau avântul,
Și zace-n noi o năzuință calpă,
De a zbura spre soare precum vântul...
Mereu râvnim să biruim hotarul,
Și peste Mări și Țări să bântuim,
Am dat uitării calul sau măgarul,
Și cu-avionul azi călătorim...
Am zămislit și păsări militare,
Cu alte neamuri să ne războim,
Să cucerim ne-strămoșești hotare,
Instinctul de mai mult să îl hrănim...
Ne adunăm la showuri nebunești,
Dar jucăria ni-s-a prăbușit,
Și spre-a hrăni răsfățuri omenești,
Un tată și un soț s-a prăpădit...
Să alungăm oricare trebuință,
De-a nu fi doar ce Creatorul Sfânt,
A pus în omeneasca-ne ființă,
Și să trăim în pace... pe Pământ...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!