Templu
corpul meu e un templu în care intru
dimineața la amiază și seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual și
îl practic în spațiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu
nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie și pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în liniște
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viața înspre o altă viață
în momentul de față
sunt o secvență sau orice altă mișcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre plimbare
- poezii despre mișcare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.