Iubirea, ca o rodie

Iubitul meu, apleacă-te şi adună
Din trupurile noastre care ard,
Scânteile ce pot să recompună
Iubirea. Să nu piară în hazard!

Această plinătate dureroasă,
-O rodie din care ne-nfruptăm-
Pe cât ne este azi de generoasă,
Pe-atât ne va fi dat să îndurăm.

Ca într-o za de carne şi dorinţă
În palma ta se-ascunde pumnul meu,
Şi în strânsoarea care-l înfiinţă
Rămâne precum un opiaceu.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimensiunea erotică a fiinţei noastre este o plinătate dureroasă care umple golul din noi şi din afară de noi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepământenii

Universul a împrumutat, vremelnic, pământului,
Dragostea noastră,
Ca pe un exemplu de sublimitate,
Să se poată şti cum este când
Tu simţi cum îţi curg prin vene odată cu sângele,
Ori cum eu rămân nopţile trează
Şi te privesc
Stând pe genunchi deasupra ta,
Adorându-te...
Cum trec ca o adiere peste pielea ta
Şi respir fiecare por,
Care se deschide parfumat
Aşa cum înfloresc florile rare, noaptea.

Aceste rânduri sunt o mărturie,
Dar adevărul este că noi doi
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ci
Doar ne privim...
Eu stau pe braţul tău,
Tu mă săruţi, eu te sărut,
Nu scoatem o vorbă.
Ochii tăi albaştri
Sfărâmă stânca din ochii mei căprui,
Iar trupurile noastre se depărtează de ţărm
Într-o corabie cu mirozne.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este mai mult decât dorinţa fizică de a te culca cu o femeie (această dorinţă este, înainte de toate, acel instinct pe care ţi-l poate trezi un număr neînsemnat de femei care-ţi traversează viaţa), iubirea adevărată însă, este dorinţa de a te trezi dimineaţa lângă cea care a adormit în braţele tale şi această dorinţă nu ţi-o trezeşte decât o singură femeie.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-mi rămâi cireş

Există-n dragoste o plinătate
Când nu mai poţi nimic, decât să plângi.
Lăuntrul tău, altar de pietate,
Rezistă despărţirii îndelungi.

Suntem pe rând, când efemeri, când veşnici,
Păşind încet pe-nsuliţatul gard,
Care împarte lumea în titanici
Şi cei care pândesc un revanşard.

Aşa cum floarea-şi merită cireşul,
Care îi dă parfum din trupul lui,
Să ne iubim asemeni cu plăieşul
Cu ochiul ager peste hatul lui.

Nu-i plânsul nostru în zadar, socot,
Dacă rămâi cireşul meu de tot!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de Cuvinte

Cât să fi trecut de când umblam desculţă
Pe malurile Acheronului?
Primăvara vieţii rămăsese în urmă
Cu tot cu Podul ei de Piatră sfărâmat...

Soarele dogorâtor al verii sorbise toată apa mărilor,
Iar pe nisip rămăseseră înscrisuri vagi
Şi trupurile moarte ale iluziilor
Care se avântaseră, cândva, în larg.

E toamnă, Mario! Ei şi?
Între ochii tăi şi ochii mei, Pod de Cuvinte
Refăcut cu migală, sărut cu sărut,
Până când această poezie, iată!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriţi de flori

Cer ăstei primăveri despăgubire
Mireasma laurilor înfloriţi,
Iubitul meu cu nume de iubire,
Să ne lăsăm de flori sărbătoriţi!

O pasăre cu solzii de aramă
A luat singurătatea mea în plisc,
Smulsă din propria-mi idiogramă,
Purtând-o peste munţi, sus, pe un pisc.

Eu am trăit, în palma ta, cuminte,
Pecetea unei litere de foc,
Până şi carnea ta astăzi consimte
Că-ţi sunt sentinţă şi îţi sunt soroc!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul singurătăţii

Această încăpere strâmtă
Ce pare a fi viaţa mea,
Cuprinde numai rime-n ea
Plus visul care mă frământă.

Luna-n haloul ei de sfântă
Cu indulgenţă oglindea,
Această încăpere strâmtă
Ce pare a fi viaţa mea.

Singurătatea ne-ntreruptă
Îmi e decor, îmi e perdea
De ploaie, ca-ntr-o zi de nuntă
Din care mirele lipsea.

Această încăpere strâmtă...

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregire

"Adu-ţi inima acasă, mi-ai spus,
Şi o s-o hrănesc!
A te iubi
Înseamnă a retrăi
Printr-o eternă primăvară
Lângă tine, Mioara!"

"Tu eşti ceea ce mă întregeşte, ţi-am spus.
Rareori în viaţă este 'pentru totdeauna',
Dar, iată,
Se întâmplă cu noi, acum, iubirea,
Mario!"

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conclus

Infinitul mă suspendă între minus şi-ntre plus,
Dacă aş muri azi-mâine, am spus tot ce-aveam de spus,

Aş păstra în minte ochii cărora tu m-ai supus
Şi cuvinte argintate cum iubirea a compus,

Deşi ea rămâne mânzul ne-nşeuat şi nesupus,
Aşa cum a dovedit-o timpul rece, antepus.

Te-aş iubi, însă ardoarea tot ce-atinge e distrus,
Ca şi moartea care este poezia de conclus.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă

Mă-ntreb cum vei fi străbătând
Această cea mai lungă zi,
Probabil că vei fi flămând,
Şi-n gând îţi vei reaminti...

Acest solstiţiu vehement
Care îmi râde-acum în nas,
Curând va fi în faliment
Şi va rămâne de pripas!

De mâine nopţile vor fi
Mai lungi cu-o lacrimă în plus,
Orice s-ar cere a jertfi,
Ne vom supune-ndeajuns.

Pe degetul arătător
Voi prinde firul argintiu,
Ca un sărut vătămător,
Urzeala fericirii-n viu.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o mie de cuvinte

Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca nişte ghilotine.

În spaţiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns acelaşi vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.

Doritul meu, singurătatea mea,
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În faţa îngerilor de la poartă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o mie de cuvinte

Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca nişte ghilotine.

În spaţiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns acelaşi vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.

Doritul meu, singurătatea mea
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În faţa îngerilor de la poartă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot ierta

Obrazul i-am lovit cu palma,
L-am provocat şi l-am împins,
De nedescris mi-a fost sudalma,
L-am vrut supus, ucis, învins...

I-am pus bagajul la picioare,
El nu spunea nici da, nici ba,
Avea un fel de-nfumurare
Pe care nu i-o pot ierta...

N-aveam regrete şi nici teamă,
Atât am mai putut răbda
Acest actor. Această dramă
E însăşi vieţuirea mea.

Că l-am urât, ştie şi el,
Trecutul, acest infidel!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodica

Rodica - fruct de rodie, din care
S-a întrupat sămânţa roditoare,
Mamă şi fiică, tânără soţie
Purtând cu ea aleasă reverie.
Lumină, flori de sânger peste care
Din răsărituri, s-a prelins culoare,
O roză cu petale-mparfumate,
Firescul adevăr, sinceritate...
Aromă de gutui, de mere coapte,
Minune, fericire şi dreptate.
O curgere de nicăieri, spre mâine,
Mierea din bobul copt, colţul de pâine
Din pumnul unui prunc care-şi adună
Iubirea, dintr-o strângere de mână.
Mărinimia, farmecul vorbirii,
Un voal de vis din lumea fericirii
Şi-n cercuri luminoase îngeri, stele,
Printre atâtea nume efemere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tristeţii

Smolita mea noapte vântoasă,
Carne din carnea mea înfrântă,
Când lupii timpului cuvântă
Şi sfâşie toamna ploioasă.

Cuvinte grele se împlântă
În inimă, şi mi-o apasă,
Smolita mea noapte vântoasă,
Carne din carnea mea înfrântă.

Un strop de apă tămâioasă
Din gura ta, care cuvântă,
S-a stins în vină şi angoasă,
Acum, tăcerea ne-nveşmântă.

Smolita mea noapte vântoasă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dragoste este întotdeauna vorba despre un "el" şi o "ea" care se iubesc foarte mult. Fiecare pe sine...

aforism de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litigiu

Nu-i sunt datoare vieţii! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să ţin fruntea sus spre ea,

Eu aş împinge-o-ncolo cu piciorul
Şi mi-aş vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binişorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?

Nu-i sunt datoare vieţii; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă şi iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.

De-aceea am tristeţea ca redută
Şi dragostea din versuri absolută.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţia este uneori dureroasă. Schimbarea poate fi uneori dureroasă. Însă nimic nu este mai dureros decât să stai blocat într-o situaţie în care nu te mai regăseşti sau în care simţi că nu mai aparţii.

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi întoarce

Pe fruntea netedă şi arămie
Adie vântul-n lanuri verzi de grâu,
La fel de dragă mi-ai rămas câmpie
Ca şi în tinereţea fără frâu...

Prin tine trec ţărani râzând la coasă,
Croind cărări în aspră palma ta,
Linia vieţii mele de acasă
Firesc se-arată, eu o voi urma.

Mă voi întoarce într-o zi, când macii
Cu guri de sânge grâul vor muşca
Şi apoi doborâţi vor fi săracii
Sub braţul care îi va secera.

Întrebă-mă de vreau să mai străbat
Cărările ştiute-n lung şi-n lat...

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!