Nepământenii
Universul a împrumutat, vremelnic, pământului,
Dragostea noastră,
Ca pe un exemplu de sublimitate,
Să se poată ști cum este când
Tu simți cum îți curg prin vene odată cu sângele,
Ori cum eu rămân nopțile trează
Și te privesc
Stând pe genunchi deasupra ta,
Adorându-te...
Cum trec ca o adiere peste pielea ta
Și respir fiecare por,
Care se deschide parfumat
Așa cum înfloresc florile rare, noaptea.
Aceste rânduri sunt o mărturie,
Dar adevărul este că noi doi
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ci
Doar ne privim...
Eu stau pe brațul tău,
Tu mă săruți, eu te sărut,
Nu scoatem o vorbă.
Ochii tăi albaștri
Sfărâmă stânca din ochii mei căprui,
Iar trupurile noastre se depărtează de țărm
Într-o corabie cu mirozne.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.