Lacrimă

Mă-ntreb cum vei fi străbătând
Această cea mai lungă zi,
Probabil că vei fi flămând,
Şi-n gând îţi vei reaminti...

Acest solstiţiu vehement
Care îmi râde-acum în nas,
Curând va fi în faliment
Şi va rămâne de pripas!

De mâine nopţile vor fi
Mai lungi cu-o lacrimă în plus,
Orice s-ar cere a jertfi,
Ne vom supune-ndeajuns.

Pe degetul arătător
Voi prinde firul argintiu,
Ca un sărut vătămător,
Urzeala fericirii-n viu.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfori de tei

Mai şi-o lacrimă de-o fi,
Să mai cadă în ascuns,
Ochiul meu de dor străpuns
Roua inimii jertfi.

Ar mai fi şi-o rană rea,
Când m-am prăvălit din stei,
Dar, din braţe, sfori de tei
Dragostea îmi întindea.

Fă-mi iubire cuib ferit
Cât mai suntem pe pământ,
Căci dincolo de mormânt
Nu-i mai cuib de oferit!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nodul Gordian

S-ar cere iubire, şi nu doar atât,
Să-nfrunţi un Oracol şi nodul să-l tai,
S-ar cere atâta putere încât

Cu mintea şi sabia-ntinsă să ai
Întregul imperiu, atât de râvnit,
Pe tine cu totul să vrei să te dai,

Să faci din iubire un ţel şi un mit,
Un gest, doar atât, nu cuvinte în plus...
Chiar Zeus să fie surprins şi uimit,

Iubirea e geniu, dar nu e impus,
Întreabă pe Gordias cum a făcut
Un nod, care-atâţia-mpăraţi a sedus,

Dar UNUL a fost cel ce l-a desfăcut.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nodul Gordian

- terţină -

S-ar cere iubire, şi nu doar atât,
Să-nfrunţi un Oracol şi nodul să-l tai,
S-ar cere atâta putere încât

Cu mintea şi sabia-ntinsă să ai
Întregul imperiu, atât de râvnit,
Pe tine cu totul, să vrei, să te dai,

Să faci din iubire un ţel şi un mit,
Un gest, doar atât, nu cuvinte în plus...
Chiar Zeus să fie surprins şi uimit,

Iubirea e geniu, dar nu e impus,
Întreabă pe Gordias cum a făcut
Un nod, care-atâţia-mpăraţi a sedus,

Dar UNUL a fost cel ce l-a desfăcut.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând muribund

De veghe stau la căpătâiul
Neînţelesului meu gând,
Nu-l tulbur
Şi nu-l mai frământ,
Acum, când e un muribund.

A fost un gând la locul lui,
Cu aspiraţii spre iubire,
Sperând chiar în desăvârşire;
A mers cu trenuri,
Cu vapoare,
A luat pământul în picioare,
Umblând desculţ în lung şi-n lat
A tot sperat
Şi în final a obosit.

Un gând şi el,
Un vis rebel,
Pe cale să se stingă-ncet,
Pe-o frunte rece de poet.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de Cuvinte

Cât să fi trecut de când umblam desculţă
Pe malurile Acheronului?
Primăvara vieţii rămăsese în urmă
Cu tot cu Podul ei de Piatră sfărâmat...

Soarele dogorâtor al verii sorbise toată apa mărilor,
Iar pe nisip rămăseseră înscrisuri vagi
Şi trupurile moarte ale iluziilor
Care se avântaseră, cândva, în larg.

E toamnă, Mario! Ei şi?
Între ochii tăi şi ochii mei, Pod de Cuvinte
Refăcut cu migală, sărut cu sărut,
Până când această poezie, iată!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţa implică gândirea în acţiune: "Gândesc, deci exist!" Credinţa este un act de încredere oarbă, care vă cere să nu gândiţi!

aforism de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abjurare

Zile lungi, ca nişte şlepuri,
Trec prin ploile de vară,
Ca un şir de recviemuri,
Ca o lacrimă murdară
De rimel, căzând bizară.

A rămas, departe-n urmă,
Chipul meu sculptat în sare,
Care aripa mi-o curmă,
-Foc, pucioasă, acuzare-
Pe când tac în abjurare.

Ca un mac rebel pe câmpuri,
Rătăcită, ne'mpăcată,
Devastată-n aspre vânturi,
O cetate-asediată
Mă simt: tristă, complicată...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de toamnă

O să mă las înduplecată
De toamna care va veni,
Voi sta cu uşa descuiată,
Fiindcă nu ştiu în care zi...

Prin frunza putredă din mine
Vin iubiţii să se plimbe,
Să facă dragoste, în fine
Să jure că n-o să se schimbe.

Eu port eşarfe colorate,
Urzeala anilor trecuţi,
Sub paşi, frunze-scrisori uitate,
De la amanţi nepricepuţi.

Să treacă vara anodină!
Eu numai toamna sunt deplină.

sonet de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, deocamdată

Iubire fără trup, ca o fântână
În care pietrele s-au prăbuşit,
Ascuns, izvorul dragostei suspină,
O lacrimă sclipind desăvârşit.

"Nu, deocamdată!", nu e amânare,
E frică şi dezastru peste tot,
Dacă rămâne "nu", e condamnare
La boala noastră fără antidot.

Noi am iubit o dată, cât o viaţă,
Şi te întreb acum, către apus:
Durerea ta la fel e de măreaţă
Pe cât e visul care ne-a compus?

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, ca o rodie

Iubitul meu, apleacă-te şi adună
Din trupurile noastre care ard,
Scânteile ce pot să recompună
Iubirea. Să nu piară în hazard!

Această plinătate dureroasă,
-O rodie din care ne-nfruptăm-
Pe cât ne este azi de generoasă,
Pe-atât ne va fi dat să îndurăm.

Ca într-o za de carne şi dorinţă
În palma ta se-ascunde pumnul meu,
Şi în strânsoarea care-l înfiinţă
Rămâne precum un opiaceu.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul degetelor

Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
– N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!

Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: – Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!

Se apleacă mijlociul
Către inelar,
Şi îi spune-atâta numai:
– Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?

Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
– Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!

Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
– Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, că nu rămâne
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La locul tău

Te pun din nou la locul tău,
În rama veche, cu picior,
E ca şi cum n-ai fi plecat
Şi n-aş avea păreri de rău.

Am scos o uşă din ţâţâni
Şi-am aruncat gunoiul strâns
De-aproape de treizeci de ani:
Minciună şi putreziciuni.

De m-aş trezi: să fi fost vis!
Poate-aş ţipa de frica lui,
Coşmar hidos, vătămător,
Surpare-n spaimă şi abis.

Te pun din nou la locul tău
Şi asta îmi va fi de-ajuns:
Să număr anii ce se scurg
Fără să am păreri de rău.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot ierta

Obrazul i-am lovit cu palma,
L-am provocat şi l-am împins,
De nedescris mi-a fost sudalma,
L-am vrut supus, ucis, învins...

I-am pus bagajul la picioare,
El nu spunea nici da, nici ba,
Avea un fel de-nfumurare
Pe care nu i-o pot ierta...

N-aveam regrete şi nici teamă,
Atât am mai putut răbda
Acest actor. Această dramă
E însăşi vieţuirea mea.

Că l-am urât, ştie şi el,
Trecutul, acest infidel!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul singurătăţii

Această încăpere strâmtă
Ce pare a fi viaţa mea,
Cuprinde numai rime-n ea
Plus visul care mă frământă.

Luna-n haloul ei de sfântă
Cu indulgenţă oglindea,
Această încăpere strâmtă
Ce pare a fi viaţa mea.

Singurătatea ne-ntreruptă
Îmi e decor, îmi e perdea
De ploaie, ca-ntr-o zi de nuntă
Din care mirele lipsea.

Această încăpere strâmtă...

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troiţa secretă

Dormeai şi
M-am apropiat de tine.
Îngerul tău păzitor
Şi-a dus degetul arătător
La buze.
Degetul său şi buzele sale
Au alcătuit o cruce,
La care m-am închinat
Şi am plecat
Pe furiş.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arăt bine

cu degetul atât
de arătător înspre mine
(?!) încât
e limpede că arăt
un monstru cu degetul

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat e-acela

Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare
E-nţelege când e vremea şi prilejul de-ascultare.
Binecuvântat e-acela care nu se ruşinează
Ci-ngenunche şi se roagă orişicine ar fi să-l vadă

Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă
Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.

Binecuvântat e-acela ce dă-n veci şi-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slavă simte scârbă nu plăcere

Binecuvântat e-acela care ştie să aline
În tăcere şi-n răbdare nestrigatele suspine

Binecuvântat e-acea care umblă-n părtăşie
Şi e fraţilor, lumină, dragoste şi bucurie

Binecuvântat e-acela care zilnic face bine
Şi-n răbdare îşi adună cel de mâine pentru sine

Binecuvântat e-acela care ştie a-L pătrunde
Pe Hristos, sub orice feţe şi-n cuvinte S-ar ascunde

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E

E frică e spaimă e ger şi e vânt,
E crivăţ, coşmaruri nu-n SUFLET, ci-n gând,
Pământ ţi-este gura şi-n inimă cânt,
Flămând de al visului bine urând,
Nu ştii dar ţi-e rău în momentul arzând,
De spaima ce-ţi este al vieţii mormânt,
Te sperii zici, bine dar nu ai curând un spectru al BINELUI DOMNULUI SFÂNT?!
Te-aştepţi să nu fie, să intri-n pământ,... dar tu ca miner pe-alte "trepte" călcând,
Ieşive-i căci meriţi, pe-al DRUMULUI rând,
Sfârşi-vei sperând mîntuire visând
De-acum pân-acolo-ajungând gând cu gând,
AL DOMNULUI ZÂMBET AVEA-VEI "curând",
De CREZI şi eşti OMUL-CUVÂNT!!!

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş (11 octombrie 2015)
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!