Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Fior pe-o urmă de ecou

Mergea pe valea unui râu
Ce șerpuia prin munte
Și etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.

Nu reușea – povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simțirea
Trezindu-i amintirea
Și-n piept, un vechi fior.

Molatic, undele duceau
Spre locuri neștiute
Și clipe ce se depărtau,
Și chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.

Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să își descrunte
Privirile, pe-o punte
Și-o urmă de ecou.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Constantin Triță

Ignorantul veșnic

Mă-mbrățișezi cu gânduri neștiute
De parcă ai pleca arzând de dor
Și străluciri de nimeni cunoscute
Redefinesc al trupului fior.

Atins de pana umbrelor vrăjite,
Mă reașezi în dimineți de-argint
Pe florile abia îmbobocite
Și-n clipa de tăcere și de alint.

Mă risipești, apoi, spre zări uitate,
Descoperind adâncuri de nesomn
Și coapsele... de frunze zgâriate
Sau de privirea nu știu cărui domn.

Tresaltă sânul... roua prinde viață,
Închisă-i ușa și păcatu-i greu,
Iubirea e mereu... petrecăreață,
Iar ignorantul veșnic... voi fi eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Fulg de iubire

Privirea ta ți-a însoțit suflarea
cu care mă înalț și-acum spre cer
în bucuria vântului când marea
o mângâie cu aripi din eter.

Erau în ea scântei mângâietoare,
era căldură și era ceva
ce mă făcea să cred că nu din Soare,
din ei venea lumina ce-mi purta

Întregul zbor spre locuri neștiute,
cu bucurii simțite doar în vis,
prin universuri noi, nestrăbătute,
cu străluciri ce nimeni n-a descris.

Iubita mea, un fir de păpădie
e, sigur, mult mai greu de ce simt eu
acum, când am aflat că mi-ai dat mie
iubirea ta. Mă va-nălța mereu.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cabana de sub stele

M-ai așteptat pe drumul tău spre munte,
privind spre orizontul nesfârșit,
iar gândul tău a construit o punte
pe care înspre tine am venit.

Stăteai ca o zeiță, nemișcată,
iar ochii tăi, în Soare, scânteiau
cu strălucirea razei reflectată
de roua de pe flori și-mi surâdeau.

Erai acolo singură, divină,
iar eu m-apropiam, îndrăgostit,
dorindu-te, dorindu-mi o regină
în lumea ce în minte am clădit.

Ne-am sărutat și am plecat, de mână,
pe drumul nostru sinuos, alpin,
ce străbătea pădurea cea bătrână
și ne-ndrepta spre-un neștiut destin.

Curând, cabana de priviri ascunsă
a apărut când stelele, clipind,
s-au arătat din lumea nepătrunsă
a sufletelor ce trăiesc iubind.

Iubirea noastră le-a simțit privirea,
să ne grăbim puțin, ne-a îndemnat,
iar tot ce a urmat e amintirea
a tot ce niciodată n-am uitat.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pescărușul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Și-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Plutește cu norii împinși de furtună
Spre zări neștiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Și pare, pe cer, pescărușul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieșit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieții vrea sufletul scrum.

Se-așează pe-o stâncă ieșită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescărușul de foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Iluzia

din măreția unui munte o piatră albă s-a desprins
îndrăgostită fiind de râul ce tandru mâna i-a întins

și-alunecând spre valea largă iubindu-l sub sclipiri de soare
ea a crezut că-l însoțește pân-la sfârșit... până la mare

dar râul a uitat-o-ndată vrăjit de-o salcie pletoasă
întinde zâmbetul pe apă, ascunde piatra credincioasă

rămâne astfel îngropată iluzia unei iubiri
ce s-a născut în vârf de munte și-i adormită -n amintiri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri rebele

Îmi vii dintre gânduri ca valul din mare
ce mângâie plaja-n șiraguri de spume,
trezindu-mi în suflet fiori fără nume,
iar inima-n piept mi se zbate mai tare.

Te leg cu privirea de gânduri țesute
în vasta rețea de dorințe nebune
închise, vremelnic, din rostul de-a spune
că vor să te ducă în lumi neștiute.

E blândă privirea-ți ce-n mine se pierde
și-n voia iubirii se lasă purtată,
e-o dulce lumină prin ea strecurată,
ce gânduri rebele ar vrea să dezmierde.

Te pierzi, pentr-o vreme, în dulce visare,
rețeaua-i cuprinsă în nori de furtună,
apar năluciri dintr-o lume străbună,
iar tu, vii din gânduri ca valul din mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Anghel

Curcubeul

Ce schimbătoare e la munte
Lumina; cât ai scăpăra,
Un curcubeu a-ntins o punte
Din casa mea pân’la a ta.

Și-un gând, un gând nebun îmi vine!
- Așa-s poeții uneori –
Să mă avânt până la tine
Pe puntea asta de culori.

Cu fruntea de lumini brăzdată
Să urc tăriile cerești
Și, când nici nu te-aștepți, deodată
Să-ți bat cu degetu-n ferești…

Dar când să urc, frumoasa punte
S-a dărâmat, - ș-acuma norii
Au tras perdeaua cătră munte:
Nebuni sunt, Doamne, visătorii!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Dimitrie Anghel este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -4.82- 3.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Ape și gânduri

Sunt, oare, mișcările-n unde,
Refrene-ale clipei de zbor,
Ori gânduri ce vor să-și afunde
Trăirea-n al apei fior?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Iatacul norilor

O ceață deasă curge peste dale,
pe-o stradă-n care totu-i nemișcat,
și face ca luminile banale
să pară candelabre-ntr-un palat.

Iar la lumina lor, ca pe o scenă,
o balerină-alunecă ușor,
plutirea ei lăsând în urmă trenă
prin aerul ce pare-acum un nor.

E-atât de naturală, de frumoasă,
în dansul pe o arie de vis,
încât privirea-mi fuge, curioasă,
spre scena care-n noapte s-a deschis.

M-apropii și-o cuprind cu aripi blânde
- sunt lebădă pe apa unui lac -
în dansul ce, prin cețuri fremătânde,
mă poartă spre al norilor iatac.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Trepte

Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu pași măsurați în cuvântul șoptit
De vechi amintiri ce-și mai au adăpost
În brațele clipelor când ne-am iubit!

Oprește-te-o clipă și-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere și-așteaptă să-ți dea,
Prin șoapte de vreme, cuvântul "senin"!

Căci are seninul și-l ține închis
În clipe, în zile și ani de demult,
Când totul părea că trăiește-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.

Îl simți? Îl trăiești? Mergi pe-o treaptă-napoi
Și-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!

Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Oprește-te, simte-o! Cuvântul șoptit
E-o parte din viața ce-ți pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec și gândurile mele, trec și-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani și gânduri își vorbesc.

Ce își spun? - o știe lacul, dar el tace, liniștit,
Și ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Și-au plecat să-și zburde-n lume viața plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, strălucește, uneori,
Când pe malu-i, mai pe sear㠖 rar se-ntâmplă și în zori –
Se așează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară și-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalță spre tării
Și, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.

De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep și... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.

Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi deslușesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine

Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gheișa

Mergeam, în aerul uscat al zilei,
Prin Munții Dobrogei, la vânătoare,
Lăsând în urmă slăbiciunea milei
Și eul cel învins în dedublare.

Trecuseră, deja, prea multe ore
De mers pe pietrele ca de jăratec
Și-n ochi îmi apăreau, multicolore,
Imagini ce se unduiau, zănatec.

Era o toamnă peste care vara
Se întinsese cu căldura-i mare
Și-o secetă ce îmi făcea povara
Oțelului din mâini mai grea sub soare.

Să fie ochii care-mi joacă feste
De pare că pământul arde, fierbe,
Și drumul meu e unul de poveste,
Cu duhuri care mă pândesc, acerbe?

Simt focul în picioarele trudite,
Iar buzele, uscate, mi se crapă.
Mențin, cu greu, privirile lipite
De o pădure-n care poate-i apă,

Iar pași-mi obosiți străbat distanța
Încremenind în umbra salvatoare.
Las arma jos, punându-i siguranța,
Și mă așez pe-o iarbă-mbietoare

Cu ochii spre o pată mai închisă
Ce se observă pe pământ, în vale.
Mă-ndrept spre zona umedă. E-o clisă
În care văd adâncituri ovale

Și despicate,-n care este apă,
O apă limpede, și-atât de bună!
Ca animalele ce se adapă,
O sorb, sperând ca setea să-mi răpună.

Mă simt privit și-ntorc îndată capul
Spre dreapta unde, calmă, pe costișă,
O căprioară își oprește trapul
Și mă privește. Pare o gheișă

Ce îmi aruncă o privire caldă,
Privește, apoi, arma cu tristețe,
În lacrimi, ochii par că i se scaldă,
Las arma și-o admir. Ce frumusețe!

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Haiducii

Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toți cei șapte flăcăi,
spre codri, prin munți și sălbatice văi.

Puternici și tineri, se-aud chiuind,
priviți de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot și-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-așteaptă la locul știut
un dar prețios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ecoul clipei de încântare

A fost o clipă, o străfulgerare
a unui gând ori poate-a scânteiat,
pornită din ecouri de-ncântare,
o floare dintr-un vis îndepărtat.

Am vrut să-i vin, cu-aceeași strălucire,
în calea dintr-un timp ce se grăbea
să treacă prin a palmei adâncire
pe-o linie din care ea lipsea.

Nu s-a oprit, dar mi-a lăsat-o mie,
gravată cât o viață de iubit,
armonioasă ca o poezie
cu început, dar fără un sfârșit.

Îmi e și-i sunt ecou de încântare
acum și prin eteruri cât vom fi
în alte clipe de străfulgerare
ce-or scânteia și-n veci ne vor uni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câinele

eu m-aș uita o veșnicie la focul care arde-n vatră
o altă veșnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veșnicie însă, m-aș vrea un curcubeu drept punte
s-o treci ușor venind spre altul, crezând că totuși e din piatră

eu m-aș uita o veșnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veșnicie cred că, eu m-aș uita la bezna beznei
a treia veșnicie însă m-aș vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arșițe și triste geruri

eu m-aș uita o veșnicie la vetre stinse și la ape
ce duc în cozi de lungi comete viață lumilor de piatră
a doua veșnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri și eu te voi simți aproape...

poezie de (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri fistichii

Scrie-mi gândul pe-o răscruce
cu o pană de lumină
izbucnită când se-nchină
cuiele înfipte-n cruce
sau, prin lacăt de-ntuneric,
îngeri triști legați c-un lanț
într-o margine de șanț
cu aspectul ezoteric.

Scrie-l și, răstălmăcindu-l,
rupe-i aripile-n șapte,
fă-l un vis pierdut în noapte
ca pe-un of ce, nedorindu-l,
ți-l îneci în triluri moarte
printre semne reci de carte
sau îl spargi în coji de vise
ca pe smalțul unui dinte
care zimții și-i tocise
prin aducerile-aminte.

De l-ai scris, îl ia și-l rupe,
cum ți-o fi și ți-o veni,
într-o oarecare teamă
dintr-o oarecare zi
când, din piept, îți va erupe
oful, ca o cataramă
înnodată c-o năframă
prinsă-n gânduri fistichii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri pașii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
și o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai oprește, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi și nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

și-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... știi tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis și-n gând
pe care n-aș putea să-l uit nicicând.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Și mușcă pământul.
E iadul acvatic.

Privește spre cer și adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credința-i deșartă.

Își simte, de-acum rădăcinile-n apă
Și știe că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ține.
Sfârșitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când știe că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Și nu plâng pe maluri.

Își lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subțire, ce-așteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe țărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte și rea
ce-a lăsat, la plecare, toți norii din ea
să ne-apese pe zile și clipe de vis
ca o palmă pe-o ușă ce nu s-a deschis.

Aș fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă și ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook