Haiducii

Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toţi cei şapte flăcăi,
spre codri, prin munţi şi sălbatice văi.

Puternici şi tineri, se-aud chiuind,
priviţi de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot şi-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-aşteaptă la locul ştiut
un dar preţios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge

În satul unde sângele stă să curgă
pe drumuri, pe uliţe, prin mahalale
dinspre dealuri, spre pajişte, la vale,
prin râpe abrupte şi prin pâraie.

În satul unde sângele se agită în izvoarele
cu apă neîncepută, săpate în stâncă
sub stejarii-străjeri juruiţi de un rege
sătenilor storşi de sudoare pe deal.

Ascultă acum cum se vaietă zarea
cu sânge de îngeri îmbibată:
astupă mormântul cu grâul din an,
să nu iasă sângele la suprafaţă.

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

educaţie

Educaţiunea e îndrumare spre stăpânire de sine, îndrumare spre supunerea către rânduiala morală ori îndrumare spre virtute. Prin educaţiunea raţională omul are deci să fie îndrumat, înainte de toate, spre cumpătare, spre spiritul de economie, spre clemenţă şi spre generozitate. Piscurile acestor munţi se ating greu, dar se urcă.

definiţie clasică de Ioan Slavici în Educaţiunea morală
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amazon

Sunt ani de când gândul hoinar
mă poartă prin locuri ascunse,
de ochi omeneşti nepătrunse,
în care decoru-i bizar.

Prin junglă, canoea-mi strecor
urmând o potecă ştiută
ce trece prin lumea tăcută
spre apa ce curge uşor.

Nu-i marele fluviu, e-un braţ
plecat într-un joc de meandre
să prindă în el copilandre
ce-aleargă spre el cu nesaţ.

Sunt ape din ploaia de ieri,
cerută-n pădurea-nsetată
de frunzele ce îşi arată
sclipiri, în uşoare-adieri.

Canoea, în dulce-abandon,
alunecă lin, în tăcere,
iar totul în jur e plăcere,
căci gândul meu e-n Amazon.

Visam, îmi doream şi speram,
dar locul meu tainic din vise
nu-mi este în lucruri permise,
aşa cum credeam şi voiam.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

Pe ii, Isus, din sângele vărsat
Ce s-a prelins pe cruce, spre iertare,
Maci şi bujori şi stele a pictat,
Spre a aprinde dragostea-n osoare.

E ceru-n noi, de dragoste, senin,
Şi inima de pace glăsuieşte.
Nu e uşoară viaţa la străin!
Mai bine se trăieşte româneşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de har

Un timp de har şi de-ndurare,
În care poţi lucra cu spor,
Chemat eşti în a Lui lucrare,
Pe ogorul sfânt lucrând cu spor.

Chemat eşti s-alergi pân' la capăt,
Cu ochii ţintă la Isus,
Nu te opri din alergare,
Privirea ţine-o tot în sus.

Priveşte cerul plin de slavă,
Prin duhul să-L vezi pe Cristos,
Aleargă spre premiul chemării,
Spre locul sfânt, glorios.

Aleargă spre cer cu ardoare,
Cununa s-o poţi câştiga,
Spre premiul chemării 'nainte,
Isus îţi va da cununa.
Amin

poezie de Ica Drăgoi (2 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 7

Cum te uiţi la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să se nască

M-am născut pe drumul nesfârşitelor ape,
căutând izvorul sufletului meu,
cu furtuna m-am înfrăţit la greu
croindu-mi drum
spre ţelul hărăzit.
Paşii mă poartă pe poteci neumblate,
prin păduri seculare la poalele nopţii
urmărit de propria-mi umbră
sub razele albe de lună.
Şoapte sălbatice răsună-n auz
oprindu-mi răsuflarea
şi ascult...
sus, constelaţii s-aprind
în şiruri infinite şi reci
şi jos, vântul îngheţat îmi şopteşte
s-ascult tânguitul jalnic din beznă.
Mânaţi de vânturi pribege
nori negri se adună
grăbesc paşii spre casă,
spre satul din vale
străjuit de poeme.
În vatra stinsă şi rece
aprind o rază de speranţă;
aştept să se nască
cel ce s-a mai născut odată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea tuturor invitaţilor, cu îngăduinţa directorului, cei şapte tineri porniră spre nava albastră împreună cu domnul Eugen Manea, luându-şi deocamdată rămas bun de la părinţii lor, care, dat fiind că tocmai primiseră liber, se îndreptară nu spre locurile lor de muncă din Institut, ci spre case, stabilind să se întâlnească acasă, în acea seară, cu fiii sau fiicele lor. Nu la mult timp după încheierea şedinţei, cei şapte tineri erau deja pe puntea principală a navei lor, deocamdată încă în compania instructorului Eugen Manea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, astru' sfânt

Peste el stă asezat
Norul gros de argint
Soarele a fost furat
Dus în norii de granit

Călător neobosit
Nedormit de ani
Suflet de la răsărit
Veste tu să-mi dai

Unde să mă duc
Să te pot găsi
Pe ce drum s-apuc
Greu mi-e a gândi

Raza ta mă săruta
Îmi zâmbeau zorele
Dimineaţa la cafea
Lunecos erai pe gene

Soare astru sfânt
Ai rămas dus la apus
Priveşte spre pământ
Doar o rază e de ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au arborii din codri toţi suflete de om

Sunt goi azi munţii, ascunse pe cărare
Sub rădăcini de arbori stau urmele de paşi
Femei poartă azi seve spre frunze şi spre floare,
Trufaşi, spre culme urcă ai moţilor urmaşi.

Căci s-au mutat din viaţă în ţărână,
N-a suportat nici Domnul să vadă-atâtea cruci,
Şi i-a luat sămânţă-ntra lui mână
Şi-a semănat un codru de năluci.

Vin alţii de aiurea şi-i culcă la pământ
Resimt a doua oară în trupul lor securea,
Semeţi, pe locuri vechi, se unduiau în vânt

Şi domnul, în genunchi, le priveghea durerea!
Au arborii din codri toţi suflete de om
Şi lemnul care cade-i Marie sau Ion!

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei 14 părinţi nu păreau dispuşi să adauge nimic, deci, nu luară cuvântul, mai ales când văzură că din nava albastră ieşeau cei şapte tineri. Îl lăsară pe director şi se îndreptară spre copiii lor. Înainte de a se despărţi, Eugen Manea le aminti celor şapte ca ziua următoare să nu sosească mai târziu de ora 08.00, când se vor întâlni, la bordul navei albastre. Evident, cu toţii îi salutară pe director şi pe profesorul-instructor înainte de plecare. Fiecare dintre cei şapte tineri mergea acasă cu familia, evident, cu maşina personală. Lucian mergea alături de părinţii lui, spre locul în care Enka Iulian parcase maşina. Ajunşi în apropierea maşinii, domnul Enka scoase cheile, dar i le întinse fiului său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul gol al sufletului

Eu nu mai cred în suflet, sufletu-i o poveste;
Când a simţit că ninge, a ieşit la ferestre...
Ochii mei obosiţi sunt ferestrele lui;
Mi-a scăpat prin ochi şi-a plecat hai – hui.

Dacă trece spre tine, prin geamuri, prin uşi,
Să nu râzi că n-are ciorapi sau mănuşi.
Trimite-mi-l acasă! Promite-i, dacă vine,
Că îl aştept cu masa şi-n locul său cu tine.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd şi eu

Mai găsesc prin viaţă bucurie
Şi mai râd la câte-un fix de ceas
Când mai cântă-un cuc şi nu-i pendulă,
Nu-s nici clopote-n credinţa-mi nulă,
Niciun "Te iubesc!" de bun rămas.

Şi mai râd spre nori ce stau să plouă,
Mai zâmbesc spre ifosele lor
Căci, nehotărâţi, se bulucesc,
Bubuie şi-abia îşi stăpânesc
Vorbe ce-ar trăsni îngrozitor.

Mai găsesc ceva "de râs" prin viaţă:
"Adevăruri" ce se-nghit cu greu,
Înălţări - pe trupul ţării, gâlci -
Ori deşertăciuni ce strigă "Bâlci!"
Şi mai râd de râsul lumii, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum intrară pe poarta Institutului, cei şapte tineri observară diferenţa faţă de zilele trecute: curtea era arhiplină, iar numeroşi reporteri şi alţi reprezentanţi ai mass-mediei îi şi luaseră în obiectivele aparatelor de fotografiat sau de filmat. Deci, Institutul îşi deschisese din nou porţile pentru aceştia. Totuşi, nimeni nu-i împiedică pe cei şapte tineri să treacă spre rachetodrom, mai ales că erau prezenţi şi mulţi reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, care asigurau drumul spre nava albastră membrilor echipajului, părinţilor acestora şi chiar body-guarzilor care-i protejaseră în ultimul timp (de data aceasta, intrau şi ei, pentru a asista la lansarea navei). Însă şi spaţioportul era arhiplin; o sumedenie de curioşi sosise încă de la acea oră matinală, pentru a-şi asigura locul, pentru a putea asista la mult aşteptatul eveniment.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet şi cuvânt

Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.

Aş vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am şi-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deţine-a lumii cheie.

Aş vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet şi cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul şi eternul legământ,
să uit orice dorinţă, cât de vie,
şi corpul ce se zbate... pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!