Ecoul clipei de încântare

A fost o clipă, o străfulgerare
a unui gând ori poate-a scânteiat,
pornită din ecouri de-ncântare,
o floare dintr-un vis îndepărtat.

Am vrut să-i vin, cu-aceeaşi strălucire,
în calea dintr-un timp ce se grăbea
să treacă prin a palmei adâncire
pe-o linie din care ea lipsea.

Nu s-a oprit, dar mi-a lăsat-o mie,
gravată cât o viaţă de iubit,
armonioasă ca o poezie
cu început, dar fără un sfârşit.

Îmi e şi-i sunt ecou de încântare
acum şi prin eteruri cât vom fi
în alte clipe de străfulgerare
ce-or scânteia şi-n veci ne vor uni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străfulgerare

Îmi legănam aşteptarea la sân
într-un cuib stingher
troienit de flori de ger.
O străfulgerare m-a trezit din torpoare.
O străfulgerare de gând,
o străfulgerare de vis,
o străfulgerare de dor,
nu ştiu exact ce era.
Ştiu doar că
alergai prin troiene cu un şoim pe umăr.
"Adăposteşte-mă în noaptea ta cu stele!"
strigai,
şi strigătul tău
a dezgheţat
lichenii sidefii de lumină
încremeniţi de la începutul Creaţiei
pe partea nevăzută a Lunii.
"Deschide-mi o fereastră
spre lumea ta de linişte ascunsă!"
mi-ai zis.
Şi te-am primit în ochii mei,
în timp ce îngeri selenari
îmi picurau pe gene
din luna dezgheţată
şi îmblânzită ca o căprioară.
De-atunci te oglindeşti
în ochii mei
şi-un şoim priveşte din retina mea
direct în soare.
Aşteptarea mea
şi întrebările mele fără răspuns
s-au topit
într-o lacrimă ce mi-a înflorit
cuibul troienit de lumină.
Ne urmăm unul pe altul în vis,
iar drumul nostru e o legănare
înspre înfrunzire.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă şi o zi

Din alte lumi şi timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porţi ce s-au deschis,
Lăsându-ţi libertatea o viaţă a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.

Ne-ai studiat, mirată, şi chiar din prima clipă,
Ai înţeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.

Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înţeleagă taina, să ştie cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Şi să-i accepte-n suflet lumina şi domnia.

O cunoşteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Şi-i căutai pereche: pe-acel ce-ţi poate da
Aceeaşi încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viaţă şi o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gând

Un gând este doar o străfulgerare între două nopţi lungi, dar această străfulgerare este totul.

definiţie de Henri Poincare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când îmi lingeam rănile în noapte (apa ridicându-se, un fel de lumină selenară, tu întorcându-ţi faţa şi pe ţevi niciun şuierat), întregul adevăr mi-a trecut prin minte într-o străfulgerare. Acel inconfundabil zumzet era sunetul tuturor clipelor pe care le petrecusem împreună cu tine, al mădularelor tale agile şi zvelte, al pleoapelor tale închizându-se şi al tălpilor tale mici călcând prin iarbă. Atunci mi-a trăsnit o idee care părea la început atât de teribilă încât aş fi alungat-o pe dată, de-ar fi fost fie şi numai pentru faptul că aud apa aceea umflându-se chiar acum şi sunt sigur că nu mă înşel.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior pe-o urmă de ecou

Mergea pe valea unui râu
Ce şerpuia prin munte
Şi etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.

Nu reuşea – povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simţirea
Trezindu-i amintirea
Şi-n piept, un vechi fior.

Molatic, undele duceau
Spre locuri neştiute
Şi clipe ce se depărtau,
Şi chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.

Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să îşi descrunte
Privirile, pe-o punte
Şi-o urmă de ecou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mită statuii mele

Eu, acela care, noaptea, stau de vorbă cu fantome
De prin visurile moarte-n lumea celor ce-or să fie,
Astăzi, duc statuii mele trei buchete hipocrome,
Să i se imprime-n soclu,
Să îi pară, ca şi mie,
Că sunt flori cu-arome-n come.

Şi-am să-i zic statuii: "Hei! – ţí-am adus ceva, să taci
O tăcere mai cu viaţă, nu ca asta, de mormânt!"
Ce să zică o statuie? Ce să-i dai? Ce poţi să faci
Ca să nu mai fie mută,
Să împuşte vorbe-n vânt?
Pui, la gura ei, trăgaci?

Nu! În noaptea asta rece, duc, statuii, pălărie
Şi-o aşez mai pe-o ureche sau o trag pe frunte, mult,
Să îi ţină cald prin cute şi să-i pară că e vie.
Poate, doar aşa, începe
Ce-o tot rog, şi-o rog demult:
Să-mi recite-o poezie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu paşi măsuraţi în cuvântul şoptit
De vechi amintiri ce-şi mai au adăpost
În braţele clipelor când ne-am iubit!

Opreşte-te-o clipă şi-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere şi-aşteaptă să-ţi dea,
Prin şoapte de vreme, cuvântul "senin"!

Căci are seninul şi-l ţine închis
În clipe, în zile şi ani de demult,
Când totul părea că trăieşte-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.

Îl simţi? Îl trăieşti? Mergi pe-o treaptă-napoi
Şi-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!

Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Opreşte-te, simte-o! Cuvântul şoptit
E-o parte din viaţa ce-ţi pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia tăcerii

Priveam în întuneric şi-i ascultam tăcerea
În care, printre note cu aripi de pustiu,
Se rătăcise una cu iz de cafeniu
Ca negurii tăcute să-i laude puterea.

Întreaga simfonie, cu pacea ei deplină,
Părea înlăcrimată în negru-i liniştit,
Dar nota-ceea falsă crea un zumzăit
De aripă-n tenebre, de fals, minciună, tină.

Un râs crispat, malefic, ruptură-n portativ,
O zbatere de note cernute spre abis,
O-nchipuire neagră în calea unui vis,
O simfonie-ntreagă distrusă-n mod parşiv.

Şi-nchipuirea ceea cu ochi de-adânc ecou,
Mi-a apărut aievea, din ceţuri, într-un dans
Cu mlădieri de suflet şi-n adevăr balans,
C-un început adagio şi în final rondou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie... printre rânduri!

Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiţi-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit şi... nu de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Şi-n cugetu-mi... risipa noastră!

Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat şi ce v-am dat,
Silfida-mi fiinţă mi-e nod de plâns
Şi-n dumneavoastră a evadat!

Cât timp avem să ne certăm...
Fără să ştim: cum şi... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmaşii-or să ne judece?

Mai este timp de implicare
În spaţiul nostru-ngust, acerb?
Se-aude zumzet de-mpăcare?
"Iubeşte" - e proverb? Sau... verb?

Tot ce a fost cândva, demult,
Iţeşte-n mine nimb de gânduri...
Cred că v-aţi prins că, printre rânduri,
Vă mai iubesc... la fel de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mă-ntorc la unicul meu Soare
Din inimă-mi, subtil, pe rând,
Să vă dedic... micuţa-mi floare!

poezie de Iulia Mirancea (26 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa gândului hoinar

S-a-ntipărit bizara întâmplare
În mintea lui, în trupul său bolnav,
Prin amintirea-ceea ce-i apare
Şi-i îngrozeşte sufletul firav,

Căci vis nu este, nu e un coşmar
Ce-l chinuie în starea de visare –
E-o revenire-a unui gând hoinar
Ce-i readuce clipa care doare.

Iar clipa-ceea nu a fost, o ştie!
Nu poate înţelege: cum se poate
Un lucru care n-ar putea să fie,
Să-i tulbure convingerile, toate.

Cum să-şi explice zbaterea nebună
Din ziua-n care ceru-a devenit
Pe jumătate-ntunecat, cu Lună,
Cealaltă - zori născuţi din asfinţit?

Ce-a fost: o zi, o noapte de iubire?
Cum ar putea, acum, să-i dea de rost
Acelui gând ce-aduce-o amintire
A unei întâmplări ce nu a fost?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porţile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Şi nimeni, dintre ceţuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung şi eu la porţile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Şi-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Sunt...!
Nici început;
Şi nici sfârşit!
Sunt un călător...
Desculţ... ce calcă;
În trecere pământul..;
Sfânt; dincolo de cuvânt!

Sunt!
Martorul;
Tăcut! o trecere;
Prin spaţiu; şi prin...
Timp! că timpu-i... nul;
Tot dincolo de... cuvânt!

Sunt!
Fărâmă...
Dintr-o gloată;
Dintr-o lume oarbă;
Pierdută-n cea mai neagră...
Ceaţă; negură şi fum! cuvânt!

Sunt!
Licărire...
Dintr-o... stea!
Rază-n calea... Ta!
Pulbere în orizonturi;
Fără nume; doar cuvânt!

Sunt!
Pierdere..
În căutare; în..
Pământ; în gând!
În golul dintre clipe...
În zborul unei aripe de..
Înger; dincolo de.. cuvânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de mai

La distanţă de-un ceas de vestitul popas,
Pe-o potecă urcând şi cu setea luptând,
Repetam, pas cu pas, un cuvânt ce-a rămas
Un refren repetând o scânteie de gând.

Şi mergeam, aplecat, dându-i gândului sfat,
Explicându-i că eu nu mă tem nici de greu,
Nici de tot ce-a-nsemnat o privire ce-a dat,
De atunci şi mereu, cântul gândului meu.

Deodat' m-am oprit, fără voie, silit
De-o rafală de vânt ce m-a pus la pământ,
De putere sleit, ca pe-un gând nerostit,
Slab şi fără avânt cât nu-i pus în cuvânt.

Hoţ e, vântul acel! L-a luat şi, cu el,
În ecouri de mai, ca un paşă-n serai,
Îmi repetă, fidel, neschimbându-l defel,
Un cuvânt ce, spre Rai, mă invită: hai!... hai!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt toate la un loc şi fiecare ...

Sunt pulbere de stele căzătoare
Sunt scama unui nor pierdut pe cer
Sunt roua dimineţilor cu soare
Sunt un ecou gonind fără reper
Sunt vântul ce adie dimineaţa
Sunt ramul încărcat de flori şi rod
Sunt seva din care se-nfruptă viaţa
Sunt gândul vesel alergând slobod
Sunt apa de izvor ce se prăvale
Sunt matca râului cu susur lin
Sunt faldul aurorei boreale
Sunt zborul către steiul acvilin
Sunt toate la un loc şi fiecare
Sunt doar grăuntele dintr-un deşert
Sunt raza soarelui ce-n veci răsare
Sunt doar un cânt, dintr-un mai vechi concert...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale în Calea de Vis

Şi se făcea că mergi, luând cu tine
bucăţi întregi din galaxia mea
rămasă-n întuneric şi ruine,
cu stele stinse-ntr-o tăcere grea.

Iar paşii tăi, în mersul prin lumină,
treceau cu grija anilor pustii
pe-o cale nouă, rece, anodină,
pe care să te-ntorci n-ai să mai ştii.

Se mai rotea-n căuşul palmei tale
un soare trist, cuprins de asfinţit,
ce-şi transforma lumina în petale
şi gânduri copleşite de sfârşit.

Iar tu mergeai, treceai prin visul meu
păşind uşor pe versuri de poeme
şi nu ştiai că-i drumul către-un cheu
la care-am să te-aştept oricâtă vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele din adânc

Iubirea mea şopteşte: "Bun rămas!"
Acelora de sub un cer albastru
Ce-ar vrea să-i schimbe viaţa de sihastru
În tot ce-a fost la ultimul popas.

Era lumina dintr-un vis frumos
Ce mângâia o viaţă trecătoare
Cu raza-i caldă şi strălucitoare,
Ca într-un murmur tainic şi duios.

Era, pe cerul ei, eternul zbor,
Atingere de zări şi ţărmuri care,
Înmărmurite, se-ntrebau: "Cum, oare,
Ar fi plutirea-n zborul de cocor?"

Era, ea însăşi, visul – vis şi dor
Ascuns în faldul dintr-un timp ferice
Al sufletului ce-i era complice,
Şi sclav, şi adăpost, şi-al ei izvor.

A întristat-o ultimul popas
Şi-au alungat-o norii de furtună
În hăul care-ncearcă să-i răpună
Şi ultima-i şoptire: "Bun rămas!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ajungerii la cer

În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci…
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieţii plâns îneci.

Spărgând fluidicul său smalt,
Ca o săgeată de-aur treci.
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.

I se mai dă-n sfârşit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
În al tău suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci şi reci…
În cer s-ajunge dintr-un salt.

rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!