
Gheișa
Mergeam, în aerul uscat al zilei,
Prin Munții Dobrogei, la vânătoare,
Lăsând în urmă slăbiciunea milei
Și eul cel învins în dedublare.
Trecuseră, deja, prea multe ore
De mers pe pietrele ca de jăratec
Și-n ochi îmi apăreau, multicolore,
Imagini ce se unduiau, zănatec.
Era o toamnă peste care vara
Se întinsese cu căldura-i mare
Și-o secetă ce îmi făcea povara
Oțelului din mâini mai grea sub soare.
Să fie ochii care-mi joacă feste
De pare că pământul arde, fierbe,
Și drumul meu e unul de poveste,
Cu duhuri care mă pândesc, acerbe?
Simt focul în picioarele trudite,
Iar buzele, uscate, mi se crapă.
Mențin, cu greu, privirile lipite
De o pădure-n care poate-i apă,
Iar pași-mi obosiți străbat distanța
Încremenind în umbra salvatoare.
Las arma jos, punându-i siguranța,
Și mă așez pe-o iarbă-mbietoare
Cu ochii spre o pată mai închisă
Ce se observă pe pământ, în vale.
Mă-ndrept spre zona umedă. E-o clisă
În care văd adâncituri ovale
Și despicate,-n care este apă,
O apă limpede, și-atât de bună!
Ca animalele ce se adapă,
O sorb, sperând ca setea să-mi răpună.
Mă simt privit și-ntorc îndată capul
Spre dreapta unde, calmă, pe costișă,
O căprioară își oprește trapul
Și mă privește. Pare o gheișă
Ce îmi aruncă o privire caldă,
Privește, apoi, arma cu tristețe,
În lacrimi, ochii par că i se scaldă,
Las arma și-o admir. Ce frumusețe!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zoologie
- poezii despre văi
- poezii despre vânătoare
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre siguranță
- poezii despre salvare
- poezii despre picioare
Citate similare
* * *
... arma ta e lacrima, femeie
arma mea e rațiunea rece
focul meu s-aprinde c-o scanteie
focul tău cu timpul care trece
scutul tău e zâmbetul, femeie
scutul meu e ruga din privire
să nu plece clipa, să mai steie
să mai sorb din focul veșniciei...
poezie de Iurie Osoianu (12 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zâmbet, citate de Iurie Osoianu despre zâmbet, citate de Iurie Osoianu despre timp, poezii despre foc, citate de Iurie Osoianu despre foc, poezii despre femei sau citate de Iurie Osoianu despre femei

Sufletul pădurii
Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.
De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.
Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep și... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.
Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.
Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.
Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte
Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi deslușesc trăiri imaginare
Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine
Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.
Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suflet, poezii despre păduri, poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre visare, poezii despre viață sau poezii despre versuri

Să trec pe lângă sentimente?
Eu nu știu nimic
Și văd puțin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.
Eu nu știu nimic.
Și Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simțit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l lași!
Ar fi păcat,
Ca tinerețea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Și-o ploaie caldă
Ca pe un duș reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.
Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget și-n voință,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre mâini, poezii despre dor, poezii despre aer sau poezii despre Pământ

Fior pe-o urmă de ecou
Mergea pe valea unui râu
Ce șerpuia prin munte
Și etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.
Nu reușea povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simțirea
Trezindu-i amintirea
Și-n piept, un vechi fior.
Molatic, undele duceau
Spre locuri neștiute
Și clipe ce se depărtau,
Și chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.
Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să își descrunte
Privirile, pe-o punte
Și-o urmă de ecou.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre zile, poezii despre stele, poezii despre seducție, poezii despre munți, poezii despre gânduri sau poezii despre desfrânare

Strigătul muntelui
Când cețurile toamnei se ridică
Și soarele pătrunde prin ferești,
Tu te ridici, desculță,-așa cum ești,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:
Prin ochii-ntredeschiși, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.
Căci te visam zeița vieții mele,
Și numai brațele-mi ți-erau veșmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,
Căci nu mai știu să-ți spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Și m-ai crezut, în noapte, Creatorul.
Mă rup de vis venind, ușor, spre tine,
Și te cuprind. cu brațul, mă lipesc
De trupul gol pe care-l îndrăgesc
Și, la fereastră, noi, statui eline,
Privim spre muntele ce se arată
Chemându-ne, spre piscuri să urcăm,
Binețe orizontului să-i dăm,
Cu ochii, să cuprindem zarea, toată.
Ne-ajunge o privire. Îmbrăcarea!
Ne savurăm cafeaua și, zâmbind,
Cu ochii de iubire strălucind,
Ne așezăm, în rucsac, demâncarea.
Nu peste mult, apare-o potecuță
Pe care-o știm - am fost de-atâtea ori!-
Se-arată dintr-odat', cum treci de mori,
În ziua care e, deja, călduță.
Ne poartă prin pădure, șerpuiește
Și se oprește, brusc, la micul lac.
O pauză, aici, ne-ar fi pe plac,
Dar muntele, de piscuri ne-amintește...
Privind spre vale, nu-mi ascund uimirea:
Abia de se mai vede lacul meu!
Mă simt ușor, mă simt precum un zeu
Și-mi strig, privind spre ceruri, fericirea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre sărut sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Iatacul norilor
O ceață deasă curge peste dale,
pe-o stradă-n care totu-i nemișcat,
și face ca luminile banale
să pară candelabre-ntr-un palat.
Iar la lumina lor, ca pe o scenă,
o balerină-alunecă ușor,
plutirea ei lăsând în urmă trenă
prin aerul ce pare-acum un nor.
E-atât de naturală, de frumoasă,
în dansul pe o arie de vis,
încât privirea-mi fuge, curioasă,
spre scena care-n noapte s-a deschis.
M-apropii și-o cuprind cu aripi blânde
- sunt lebădă pe apa unui lac -
în dansul ce, prin cețuri fremătânde,
mă poartă spre al norilor iatac.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre palate, poezii despre nori, poezii despre noapte, poezii despre lebede, poezii despre frumusețe, poezii despre dans sau poezii despre aripi

Zbor de flutur
Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.
Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi își poartă norocul.
Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.
Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre învățătură, poezii despre perfecțiune, poezii despre noroc sau poezii despre insecte

Sonetul razei care piere
Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, își urmează calea
spre un lăstar ce-și încetează jalea
când simte cum pe frunte i s-așază.
Nu știu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg, și merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.
E, oare, bucurie, sau tristețe
în raza care mângâie, în joacă,
lăstarul care crește-n frumusețe?
Va fi o floare care o să placă
și raza l-a hrănit cu-a sa blândețe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă...
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre jocuri, poezii despre flori sau poezii despre bucurie

Agățată de cuvinte
Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit și mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbește
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulțumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.
Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiți la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înțelegi niciodată,
Restul rămâne în tine și ningi.
Am fost un zâmbet în vocea ta
Și-o privire într-un strigăt
Agățat de cuvinte.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre schimbare sau poezii despre ochi
Ora a treia am avut geografia. Și eu care credeam că geografia e cine știe ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte ușor! Geografia este știința despre pământul pe care trăim noi, despre munți, mări și oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept și întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu așa ceva, dar am crezut că e cine știe ce poveste sau născocire. Acum însă se știe sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, și că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii și animalele și tot ce se află pe pământ, și iată de ce vietățile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta și-și închipuie că merg așa cum trebuie; pentru că, nu-i așa, dacă lasă capul în jos și se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalță capul, văd cerul. De aceea li se pare că și ei merg cum trebuie.
Nicolai Nosov în Vitea Maleev la școală și acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre picioare
- citate despre animale
- citate despre știință
- citate despre zoologie
- citate despre ocean
- citate despre munți
- citate despre geografie
- citate despre aritmetică

Suflet și cuvânt
Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.
Aș vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am și-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deține-a lumii cheie.
Aș vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet și cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul și eternul legământ,
să uit orice dorință, cât de vie,
și corpul ce se zbate... pe pământ.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre dorințe, poezii despre corp sau poezii despre cenușă

Nemurire
Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieții.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.
Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viața mie îmi duce puterea
și simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlinește.
Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
și mă prăbușește.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irișii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălțimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm mușcătura buzei sărate
și împărțim, printre încleștatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viitor, poezii despre iubire, poezii despre fericire sau poezii despre copaci
A văzut-o cu ochii minții pe liceana de 16 ani, năltuță, cu frumusețea bobocului care își înalță boiul spre soare pentru a-i răpi o fărâmă de lumină și căldură pentru ca, într-o dimineață senină să devină orhideia căreia el dorea să-i simtă parfumul, să-i sărute petalelw, să-i mângâie tulpina mlădie. Ea privește pe furiș poarta casei de alături, știe că ochii lui au urmărit-o ca apoi să alerge ca s-o prindă din urmă și să meargă împreună pe drumul pe care nu concep să-l străbată singuri. O perdea se mișcă la fereastra casei pe care ea a părăsit-o, niște ochi o urmăresc cu părere de rău că nu pot vedea ce se petrece mai departe, dacă nu cumva mâinile lor se unesc sau se mângâie peste niște sfinte limite. O vede pe studența care este acum floare împlinită Ea răspândește în juru-i surâs și voie bună pe care nu vrea să le dăruiască altcuiva decât tânărului pe care știe că o iubește. Ei nu socotesc că viitorul îi așteaptă, ci trebuie să iasă în întâmpinarea lui, să și-l apropie. Perdeaua de la ferestră se mișcă, niște priviri se pierd în zădărnicie. Ei își unesc mâinile, s-au învăluit unul pe celălalt în culoarea ochilor lor și simt că au un singur sugflet." Vino din Liban mireasă" îi cântă el. Mireasa lui e mai frumoasă și mai înțeleaptă decât strălucitoarea biblică. Este mireasa lui.
Neron Aurel în Romanul "Generațiile", capitolul Xi (august 2020)
Adăugat de Neron Aurel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nuntă, citate despre frumusețe, citate despre înțelepciune, citate despre viitor, citate despre tinerețe, citate despre sărut, citate despre sfinți, citate despre sfințenie sau citate despre mâini

Și atât...
printre diminețile mele
din care ies zilnic
cu pași programați
și printre puținele lucruri
pe care le mai am
sunt mulți prieteni
care-și storc transpirația
ca pe niște coșuri la pubertate
spunându-mi că mă iubesc
apoi se retrag într-un petic de viață
ca și cum ne-am împărți trupul
de fapt e un fel de trădare reținută
atunci mă apucă o haită de draci
încep să iradiez și împing totul
spre oamenii care mă urăsc...
reacția mea e nocivă dar
până ies din ea
nu fac mare caz
scuip înapoi
și atât...
fără să-mi fie frică
pășesc prin mine ca pe o alee
pe care timpul aleargă
sub formă de aburi
dimineața devreme
durează câteva clipe
în întunericul din jur
doar eu o oglindă spartă
din care lumea adună cioburi
și nu-i puțin lucru...
careva reazemă privirile
de coapsele mele și aruncă
cu pietre înăuntru
ce pot să fac...
îi țintesc ochii
ca să am
imaginea perfectă apoi
îmi ancorez limba de o liniște
și spun doar atât
mai du-te-n...
aerul cald dilată distanța dintre noi
mai arunc o privire
și atât...
ceea ce simt nu e nici măcar
ieșirea care duce înspre copilărie
o bucată din mine
rămâne cantonată pe os
în suflet mi se preling
culorile copilăriei
reacția crapă o lacrimă și
doar regretele duc într-acolo
ies din mine
ca dintr-un trup decupat
dintr-o fotografie
și aștept preventiv
atât...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre copilărie, poezii despre trup și suflet, poezii despre întuneric, poezii despre trădare sau poezii despre pubertate

Mă uit
Mă uit peste umăr de o vreme încoace,
Spre lume, spre tine, spre slabe-mi mijloace,
Cu regret, cu candoare, prin raza de soare,
Că meschin îmi e gândul, cât e lumea de mare!
Iar tu nu știi nimic, dar îmi simți tulburarea,
Ca fiara-n pericol, frizånd nemișcarea,
Ascuțindu-și auzul prin lacrimi de sânge,
Așteptând doar taișul din arma ce frânge.
Înțeleptului corb croncănitul dispare,
Grozăvii de blestem prin lumea cea mare.
Lacrimi scurse demult, pe urcuș de abrupturi,
Intre noi o iscare, un pustiu de săruturi...
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre sânge, poezii despre pericole, poezii despre inocență, poezii despre ciori sau poezii despre Soare

Scara de vis
Când vreau să scriu, mă-nalț, ușor, spre nori
cu ochii-nchiși, cu sufletul tăcut,
cu pași treptat grăbiți, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.
Și mi se pare că acolo, sus,
e-o viață care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
și-o port mereu, ascunsă într-un gând.
Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.
Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
și recitesc ce, printre nori, am scris.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate

Ora de vizită
Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene și verzi.
Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator și dispare
în direcția raiului.
Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.
Infirmierele calcă grațios și eficient,
aici, jos, sus și acolo,
taliile lor subțiri susținând
miraculos poverile
de dureri și-atât de
multe morți, ochii lor
sunt încă limpezi după
ce au spus de-atâtea ori adio.
Salonul 7. Ea zace
într-o peșteră de uitare.
O mână ofilită
tremură pe-o margine de pat. Ochii se mișcă
în spatele pleoapelor prea grele
pentru a se mai ridica. Pe un braț refuzat
de culoare e înfipt un colț de sticlă,
nu mușcând, ci hrănind.
Iar între mine și ea distanța
se micșorează până când încetează să existe,
dar distanța provocată de durere nu poate fi diminuată,
nici de ea, nici de mine.
Surâde un pic din peștera ei albă
la această figură întunecată
care, stângace, se ridică
prin valurile sonore ale unui clopoțel
și care, stângace, se stinge, din ce în ce mai palidă,
nu mai mică, lăsând în urmă doar
niște cărți, cărți care nu vor fi citite,
și fructe neroditoare.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre durere, poezii despre verde, poezii despre uitare, poezii despre stângaci, poezii despre religie sau poezii despre rai
Ocolesc
autostrada soarelui în drumul
spre marea eliberare
dintr-un motiv stupid
îmi zâmbește în colțul geamului un colț
de cer insuportabil de albastru
îmi pipăi arma dintr-o mișcare
a cotului pe jumătate amorțit
pe jumătate adormit de la lovitura primită
la radio se aude jazz și simt
nevoia îmi dă comandă scurtă
să aprind un trabuc
vă imaginați un trabuc aprins
în mașina care ocolește
autostrada soarelui (?!) acoperită
de lumina insuportabilă
un clișeu aproape clasic
mașina prinde viteză pe lângă vântul
care fluieră melodia
nimeni nu zice nimic
tăcerea lor e suspectă
mi-aș scoate arma să-mi revină entuziasmul
deschei haina cu mișcări aprinse
nimeni nu aprobă gestul meu
însă nu primesc reproșuri
când simt arma-n mână mă simt puternic
atunci autoritatea colcăie în vene
pulsul crește și mă transform în alt om
mașina se ține de șoseaua prost asfaltată
drumul se îndepărtează de autostrada soarelui
ocolită de mine într-un mod stupid
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mișcare, poezii despre șosele, poezii despre viteză, poezii despre vestimentație sau poezii despre somn
Lupt... corp la corp
mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
și, în această lume în care semnul egalității dintre noi și animal dispare, halucinațiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulți sori.
o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilință, care mă fracționează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.
dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranță, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.
pe scena existenței în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poți muri creștinește.
Doamne, ce greu este să fii piatră!
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru

Din Toamnă
cad castanele și butucesc pământul
sunetul unei păsări mărginește orizontul
în ecou prin văi de munți îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul
strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
și-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit și-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul și strig: privește!
acolo sus, e-o stea, care mă-așteaptă-n cerul nopții
și-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, șoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viața
și totuși ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă și ceață
domol din vale vine carul, osiile scârțaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coș în colț de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toții, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriașa expoziție tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre sunet sau poezii despre portrete