Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte şi rea
ce-a lăsat, la plecare, toţi norii din ea
să ne-apese pe zile şi clipe de vis
ca o palmă pe-o uşă ce nu s-a deschis.

Aş fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă şi ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rătăcită

Se-adună zile reci şi scurg în noi
O toamnă rătăcită printre ploi
Cu răbufniri năprasnice de vânt
Ce dezgolesc pădurea de veşmânt.

Se-aleargă norii-n ceruri ca un chin
Venit în locul clipei de senin,
Iar cântecul din vara ce-a apus
Se-aude vag plecând, pe aripi dus.

Îşi mai înmoaie toamna, uneori,
Credinţa în ştiutele-i rigori,
Lăsând un Soare blând şi adormit
Culorii să-i ureze bun venit,

Căci e neîntrecută-n haina ei
Atunci când te îndeamnă spre alei
Cu freamătul şi tremurul în zbor
Al frunzelor ce-n dansul ultim, mor.

Culoarea lor, că-s moarte ori sunt vii,
Te fac de toamnă-ndrăgostit să fii,
Să nu-i mai vezi tristeţea-n zile reci
Şi, de ai vrut, să nu mai poţi să pleci.

Nu-i gri sau albă şi nici verde nu-i:
E toamna mea în ochii ei căprui
Şi-a sufletelor care cântă-n noi
Când ne plimbăm, de mână, amândoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile reci

Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colţi de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!

Şi ce-ntuneric a venit din ceruri,
Ascuns în stratul alb-imaculat!
Erau seminţe negre din eteruri
Ce colţii-aceia au însămânţat.

Plângeau cu frunze de uitări copacii
Şi se-ngrozeau de golul de pe ram
Când fulgii reci au devenit tălmacii
Acelei veri cu iarna-n suflet hram.

Tot ce-a urmat a fost o amânare
A iernii care îşi croise drum
De îndoieli, de plâns şi aşteptare,
În zile reci de ieri şi de acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele ne dau apă la moară

Mă joc cu vântu acum în palmă
Cu spicele de aer viu
Şi-aud cum clipele mă cheamă
Dintr-un pahar de clipe albăstriu

Şi flori de aer iată acum
Ne prind în zâmbete uşor
De trecem toţi printr-un parfum
De ochi şi vise mai cu spor

Cu flori de paşi îmi împletesc
Şi mersul şi cărarea
De sus când norii ne privesc
Şi ne-nverzesc la toţi răcoarea

Ne-nscriem ochii până-n nori
Pe aripi de tăcere
Străpunşi de atâţia reci fiori
Din umbra ce nu piere

Lambriuri mari iată de vânt
Cu stete ne-nfăşoară
Pe când cuvânt lângă cuvânt
Na dau apă la moară

poezie de Ioan Daniel Bălan (14 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de albastru

De-mi eşti seninul zilelor de vară,
Te-mbrăţişez cu braţele-mi de cer
Şi c-o privire ca întâia oară
Când ochii-au fost iubirii mesager.

Iar dacă-mi vii ca mângâierea apei
Şi mă cuprinzi în valuri de sărut,
Mi te voi scrie-n amintirea pleoapei
Ca un poem al clipei ce-a trecut.

Cu ochii-nchişi, te voi putea privi
Şi-ţi voi fi cer de-albastru şi de rouă
În clipele când tu mă vei iubi
Şi orice timp va fi o vară nouă

Iar de va fi, sub pleoapa mea să dori,
Ne vom topi-n albastrul unei flori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară fără rimă

Amurgul izvorăşte din desişul pădurii
Şi coboară spre satul muruit,
Prin rărişul de frunze
Zăresc un petic de cer
Unde norii supăraţi se adună,
Se ceartă între ei, apoi se despart.
Ploaia obosită de răpăieli
Mă pătrunde în trup, în auz,
În priviri şi se prelinge pe
Obrazul fierbinte.
Luna nu se arată, e-nchisă
Între zăbrele iar stelele
Stau ascunse în tufişuri de nori,
E vară şi mi-e rece.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te iert

Cândva, te voi ierta, dar nu acum
Când stai, atât de calmă şi senină
Acolo-n, inima de tine plină.
Va fi târziu, când voi pleca pe-un drum
Pe care toţi plecăm, plecăm oricum.

Am să-mi trimit iertarea pe Pământ
Iar tu, eliberată-atunci de mine,
O vei primi, în suflet să-ţi aline
Şi dor şi suferinţe, suflet frânt,
Lipsit de-al unei inimi vechi veşmânt.

Am să te iert, iubita mea, ştii bine!
Te voi ierta de tine şi de mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ultimei zile

Se-aude, ca un murmur printre ramuri,
un vaier scurs din frunzele căzute,
scurgându-se în moarte, fără flamuri,
războinice-ale zilelor trecute.

Ca o plecare pe furiş, tăcută,
îşi duce-n noapte albul tot mai rece,
o zi cu disperare-n şoapta mută
spre nori ce vor, degrabă, s-o înece.

Se mai priveşte-n ape şi, pe faţă,
îşi vede adâncimi de neodihnă;
se pierde-n lupta c-un sfârşit de viaţă
pe care l-ar dori trecut în tihnă.

Îşi aminteşte viaţa câştigată
în zorii ce-au lăsat-o să apară,
dar vede-o înserare ce-i arată
sfârşitul ei, zi ultimă de vară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior pe-o urmă de ecou

Mergea pe valea unui râu
Ce şerpuia prin munte
Şi etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.

Nu reuşea – povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simţirea
Trezindu-i amintirea
Şi-n piept, un vechi fior.

Molatic, undele duceau
Spre locuri neştiute
Şi clipe ce se depărtau,
Şi chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.

Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să îşi descrunte
Privirile, pe-o punte
Şi-o urmă de ecou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aş vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
şi frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi reci

Eşti tristă ca şi vremea de afară,
cu lacrimi reci alunecând din nori
nehotărâţi şi ei, de multe ori,
ca ochii tăi, ce azi se-ntunecară.

Oftezi ca-n răbufnirile de vânturi
ce poartă înspre zări suspinul mut
al celor ce nicicând nu au avut
spre o iubire sau frumos, avânturi.

În ritmuri scurte pieptul îţi tresaltă
ca marmura cioplită de o daltă
ce-o nemurire rece-ar vrea să-i dea,

spre lumile înalte, de-ar putea,
uitând de inima ce îţi exaltă:
să vii, să ierţi, să pleci din lumea ta?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet arzând...

De câte ori n-am suspinat,
După ale tale gânduri reci...
De-atâtea ori m-am resemnat,
Din inimă să nu-mi mai pleci.

De câte ori nu am strigat,
La stelele ce mă-nconjoară...
Ca tu să-mi fii inveterat,
Cu inima ca o vioară...

De câte ori n-am vrut să-mi stai,
În braţele ce te-au iubit...
De-ai fi ştiut, azi îmi erai
Un trandafir neofilit...

Şi zbucium vast străpunge seara,
Când gândurile se adună...
Ca florile din primăvara
Unei iubiri ce-a fost nebună...

Şi fost-ai primul ce-a venit,
În a mea inimă fierbinte...
Şi primul care m-a lovit,
Călcându-şi false jurăminte.

Ce-a fost, a fost... trecut să fie!
Dar urma ta, adâncă pare...
Când sufletu-mi ca o hârtie,
Mi-ai ars cum arde şi o floare...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă amar

Îmi plouă pe-o stradă anume
Cuvintele cad în zadar
În stropii cu gustul amar.
Ce ploaie, ce ploaie cu spume!

Mă fulgeră cerul prin norii
Din care îşi scutură, sec,
Cuvinte de dor ce se-ntrec
Să-nvie prin mine fiorii.

Îşi mută văzduhul taraba
Din pagina stropilor reci
În cea a uitării pe veci

Şi plouă cuvinte cu graba
Pe care o ai când te-apleci
Să iei ce-a căzut... şi-i degeaba.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Sfârşit de vară, de nisip fierbinte,
în suflet roade timpul ca un ornic,
din fiecare colţ în cleşti mă prinde
surâsul rupt pe chipu-ţi nestatornic.

Furtuni păgăne-n mine se adună,
venind pe vântul care bate-afară
cu neuitări sădite împreună
peste iubiri trăite-n plină vară.

Pe ţărmul aspru, dăltuit în piatră,
azi nu mai pot să trec ca înainte –
privind în largul nesfârşit, deodată,
un dor nebun de ducă mă cuprinde.

Tu ce mai faci acolo fără mine,
femeia mea de visuri şi de viaţă,
când vremea-nceţoşată care vine
cu reci fiori de toamnă mă îngheaţă?

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul stropilor de nori

Era un cer albastru-cenuşiu
în fiecare zi - aşa-mi părea -
dar nu ploua, nu, încă nu ploua,
în toamna când, deja, era târziu.

Era tristeţe-n fiecare nor,
iar gheaţa pătrundea în orice strop
ce ar fi vrut să cadă în potop,
şi îl strângea-ntr-o menghină de dor.

Din când în când, venea în cerul trist,
timidă ca un zâmbet de copil,
o rază ce se strecura, abil,
în gheţa cu sclipiri de ametist.

Se desprindeau, atunci, din norii lor
şi coborau pe stâncile pustii,
îmbrăţişaţi şi veseli, încă vii,
doi stropi ce-şi potoleau din vechiul dor.

Păreau, în umbra norilor grăbiţi,
actori, pe-o scenă care îşi schimba
cortina, puntea dintre ei, ceva
ce îi făcea să pară-ndrăgostiţi.

Dar ce a fost, ce roluri au jucat,
va fi, întotdeauna, un mister
ascuns de-o clipă-n timpul efemer
ce l-a făcut, din ce în ce, uitat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Vremea de afară mă închide-n mine
Şi-mi pornesc prin gânduri o călătorie
Printre visuri care, dintr-o utopie,
Par cu viitorul meu să se îmbine.

Care-i viitorul? Sigur, cel gândit
În acele clipe dintr-o reverie
Când, cuprins cu totul de melancolie,
M-am lăsat de-o muză, iar, ademenit

Şi-am păşit pe ape, am urcat pe nori,
I-am urmat căraraea prin sălbăticie,
Am simţit parfumul ei cum îmi adie
Când priveau spre mine ochii-i doritori.

Fremătam în visul fără nici un leac
Bun să îmi aducă-n sânge acalmie,
Să primesc iertare, poate-o amnistie
Când, atras de-o apă, deveneam copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plecat-ai oare?! ...

În seri târzii de vară voi răscoli poteci,
Pe urmele-ţi pierdute, pe margini de răzor,
Mânat în căutarea-ţi de nesfârşitu-mi dor.
De ce plecat-ai oare?! De ce ai vrut să pleci?!
Pândi-voi orice urmă a pasului când treci,
Cu-n dor tot mai năvalnic şi tot mai zvăpăiat,
Ce n-a-ncetat să spere, rostind neîncetat:
De ce plecat-ai oare?! De ce ai vrut să pleci,
Lăsând nestins ecoul pe lespezile reci?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Sunt clipe frumoase
În zile întunecoase
Sunt ore de ploaie
În zile călduroase

E soare pe cer
Când afară plouă
Căldură în ger
Şi speranţă nouă

Zi întunecată
În lacrimi înecată
Clipe de neuitat
Cu sufletul împăcat

Sunt zile însorite
De nori umbrite
Iubire dureroasă
Cu o plăcere păcătoasă

Sunt dorinţe împlinite
Şi dragoste nebună
Cu ploi pe sfârşite
Şi nori ce se adună

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara visului ars

Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge şi moare.

Copacul, puternic odată,
credinţa-n iubire-a pierdut
şi simte un rece sărut
al toamnei ce i se arată.

Distrus de o vară fierbinte,
cu frunzele arse-n pârjol
şi-n el doar cu sete şi gol,
aşteaptă un semn să-i alinte

durerea din suflet, şi speră
ca trecerea-n alt anotimp
să-l facă să uite, în timp,
de vara ce-a pus frontieră

şi-a ars, într-un mod nepermis,
credinţa-n iubire şi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!