Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl ştia,
Şi, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Şi s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu ştiu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Şi cerului i-a mulţumit
Că ruga i-a-mplinit.

S-a dus şi-a reuşit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peşteră nu i-ar fi frig,
Şi-ar fi, desigur, un câştig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Aşa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut uşor,
Şi-n peşteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetişor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci, Mai... bărbătesc

Bărbat m-am redescoperit aşa târziu, acum,
Că n-aveam nicio zi, nu mi se dedicase
Şi-a trecut atât timp, m-am tot uzat pe drum
Să aflu într-un târziu, că-s parte dintre... oase?!

N-aveam nicio menire, căci "nimeni" plânge tată,
Că-n viaţă nu se ştie oricum cine-i petentul
De drept de autor; c-orice femeie-i "fată"
Şi dacă s-a-ntâmplat deja, eşti... repetentul?!

Ce-ar fi, e-un bun "venit", ce nu-l aveam oricum,
Un fel de "day symbols" la ce-i urât, dar tare,
Că acum se poartă slut; doar muşchi, cu mintea scrum
Şi valoros e-n pat, nu treaz... Şi-n buzunare!?

Dar ăsta-i "genul" meu şi nici nu-i rost de gust
Chiar dacă se întâmplă să-şi pervertească "fel";
Crezând că "homo"-i nume divin, cum vinu-i must,
Tăria e în "stele", sex "joc"... nu "sapiens" ţel?

Îmi fac de fel urare, că nu-i încă cutumă;
Să-mi crească... păr mai des şi cuceriri în număr,
Iar anii care trec, să-i fac pavaj de humă
Şi să-i vopsesc mai vesel, 'n lavabil... peste umăr!

... E-o creatură, ziua!... Bărbatul, EL, e-o "spumă"!?!

PS
Unui Mai vesel, bărbătesc 5!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când îşi întorceau spre oaspeţi ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peşteră, caşicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, ştia că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri şi aşteptând în jilţul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieţii şi ale morţii. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Când mă gândesc la tot ce am făcut
în anii ăştia care au trecut,
văd că au fost destule, dar nu tot,
iar ce-am mai vrut să fac, n-am să mai pot.

Sunt, totuşi, mulţumit, nu mă agit:
bilanţul meu nu-i rău, dar... în sfârşit! -
căci, dacă asta mi-o fi fost menirea,
atunci mi-am împlinit neîmplinirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca-n serai de mai

Într-o zi, spre sfârşitul lui mai,
Mă simţeam ca un paşă-n serai.
Ce-o fi fost, nici acum nu-nţeleg
Şi aş vrea, că-i mister, să-l dezleg.

Oi fi fost sub o vraja de zână
Ori aveam mâncărime la mână
Când stăteam pe fotoliu-ntr-o rână
Şi-atingeam câte-un şold de cadână.

Şi-mi plăcea – o, my God! – ce-mi plăcea
Când, mai sus, mâna mea atingea
Rotunjimi dintr-o lume de vis!
Ce să mai! - un serai... paradis.

Oh, ce zi! Ce a fost, ce n-a fost,
Cred c-avea-n ziua-ceea un rost,
Că mi-a fost zi de dulce, nu post
Ca acum: robotind ca un prost.

Muncă, eu? Munca mea-i să gândesc
Şi, cumva, chiar acum mi-amintesc
De o zi când prin juru-mi muncea,
Prin "serai", doar o singură... Ea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii albi

A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a şti,
au apărut fiinţe mai ciudate

la care nimeni pân-atunci, vreodat',
cu ce ştia din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
şi c-ar putea pe oameni să-i ajute.

N-au fost miraţi să vadă patru fraţi
venind spre ei încrezători, în seară,
şi nu s-au arătat înfricoşaţi
de-nfăţişarea lor... altfel, bizară.

Atât de tineri, îmbrăcaţi în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea şi mai cumplită.

Cu dinţii lor puteau să facă praf
şi să trimită înspre veşnicie
duşmanii ce-ar veni, porniţi pe jaf,
sau hoţii de pământuri şi-avuţie.

Curând, chiar regele i-a invitat
să-i ţină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea să fie.

Au apărat regatul şi pe daci,
şi-au fost iubiţi cum regii, niciodată,
n-au fost apreciaţi de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.

Şi-n ţară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare,

Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
să cotropească ţările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.

Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veşnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovitura de succes

Pe-un şezlong de prin Mamaia,
Într-un spaţiu îngrădit,
Se bronza, că doar de aia
A venit.

Soare, briză, leneveală,
Ochii-nchişi... nici n-a simţit
Un ţânţar cu burta goală,
Hămesit.

Nu ştia de-ngrăditură
Şi-a ajuns la ea uşor,
Începând o sugătură
De picior.

Ce să mai! – a fost un tunet,
De-am crezut că mor, parol!
Palma grea a scos un sunet
De pistol.

Dar... ce urmă sănătoasă:
Galben-pai pe-un roşu-crud;
Tatuaj o fi? Frumoasă! -
Tot aud.

A trecut şi săptămâna,
Iar de-atunci, succes uşor:
Toţi ar vrea să-i pună mâna
Pe picior.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze.

Mircea Eliade în Întoarcerea din rai
Adăugat de gaby410bad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bătrâne, tu ştiai ceva de chestia asta?
ALex: Da, Luci, ştiam. Am fost mai de mult într-o excursie cu Nis, în munţi, o excursie la care tu n-ai participat şi am avut ocazia să aflu acest amănunt, când trebuia să vizităm o peşteră.
Lucian: Păi; şi... S-a manifestat în vreun fel?
Alex: Da, sigur; chiar violent... Mi-amintesc şi acum; n-a fost chip să-l convingem să intre cu noi în peşteră, sau că ar fi în siguranţă.
Lucian: Deci, n-a intrat în peşteră?
Alex: Nu, a rămas afară să ne aştepte. Nici nu ştie ce-a pierdut; era un peisaj feeric, parcă desprins dintr-un basm. Evident, pe noi, la vârsta aceea, ne-a impresionat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold extraordinar pentru dezvoltarea lui Haydn a constituit-o întâlnirea cu Mozart în 1781, când acesta avea douăzeci şi cinci de ani. Încă din primul moment, cele două genii s-au admirat reciproc. Nu numai că Mozart i-a dedicat marele set de şase cvartete pentru coarde lui Haydn, dar a sărit în apărarea lui, cu vorba şi cu fapta. Astfel, atunci când Leopold Kozeluch, un pianist care activa la Viena, a zâmbit dispreţuitor la un pasaj dintr-un cvartet al lui Haydn, spunând: "Eu n-aş fi scris aşa", Mozart i-a retezat-o scurt: "Nici eu. Şi ştii de ce? Pentru că nici unuia dintre noi nu i-ar fi trecut prin minte o asemenea idee excelentă".

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restaurare

Se-adună mucegaiul pe tabloul
pe care îl privesc, din când în când,
de parcă unui gând i-ar fi ecoul,
şi-ar vrea să-l văd, cu timpul, dispărând.

Când l-am pictat, am pus în el iubire
şi l-am păstrat – n-am vrut nicicum să-l dau –
iar apoi l-am privit cu mulţumire,
cu ochi ce, pe atunci, îmi străluceau.

Era superb tabloul, o-ncântare,
cel mai frumos pe care l-am pictat
cu un penel ce risipea candoare
pe pânza ce-ndelung a sărutat.

Culorile veneau din vechi poeme
şi se amestecau în visuri noi,
pierdute, regăsite după-o vreme
prin timpul ce se-ndepărta, greoi.

E mult de-atunci, pictura-i scorojită,
abia se mai distinge, parcă-i fum
ce-acoperă o faţă urâţită
în timpul ce-a trecut, şi nu oricum.

Părea trecut prin norii de furtună
legat cu fulgerele de un timp
ce vrea doar la tortură să-l supună,
intermitent, dar sigur, pe-un răstimp.

Nevinovat tabloul într-o vină
pe care-a descifrat-o un penel
descoperind amestecul cu tină
ascuns de o pojghiţă ca de gel.

Dar ce-ar putea să facă el, tabloul,
atunci când timpul însuşi l-a supus
furtunii provocate de ecouri
la propriile temeri. L-au distrus!

Aş vrea să fie cum a fost odată,
să îl pictez din nou, să îl salvez,
şi iată o idee –minunată!-
îl scot din ramă şi-l restaurez.

E mult de lucru, dar e-o bucurie!
Din cioburi de-amintiri culese-n ceaţă,
pictez din nou, dar, mi se pare mie,
sau în tablou e-acum o altă faţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult timp în urmă, trăia un rege vestit pentru înţelepciunea sa pe cuprinsul întregului pământ. Nimic nu îi era ascuns şi chiar şi cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca şi cum i-ar fi fost şoptite de vânt. Avea însă un obicei ciudat. În fiecare zi, la sfârşitul prânzului, după ce masa era strânsă şi nu mai era nimeni în preajma lui, un servitor de încredere îi aducea încă o farfurie. Aceasta era acoperită cu un capac, aşa că nici servitorul său şi nimeni altcineva nu ştia ce era în ea, pentru că regele nu o descoperea decât în momentul când rămânea singur cuc.

începutul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul muncii cu alt rost

Când te-am pictat, iubito, m-am gândit
să mi te am alături, să-mi şezi blând,
să te admir pe viaţă, ca şi când
eşti numai tu în lume de iubit.

Şi te-am pictat privindu-te-nfocat
de nici nu ştiu, de fapt, tu ce făceai,
dar, de curând, am înţeles că ai
făcut un semn spre cel ce mi-a urmat:

"Răbdare, măi, că mă pictează-un prost!"
Mă tot gândesc: acestea să fi fost
cuvintele ce le-ai fi spus atunci?

Eu mă gândeam la viitor, la prunci,
tu te gândeai la "munci", dar cu alt rost
şi, uite-aşa, a fost, n-ar mai fi fost!

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Ce cauţi aici?
Lucian: Eu?! Ca de obicei, pe colega mea, Lia, însă tot ca de obicei, se pare că n-am noroc, pentru că ea nu-i acasă. Dar tu?
Ly: Eu?! Ah, păi, nici Mihai nu-i acasă acum şi am auzit mişcare pe aici... Credeam că-i Lia şi venisem să vorbesc cu ea.
Lucian: Îmi pare rău că te dezamăgesc. Eu nu sunt Lia.
Ly: Da; nici o problemă...
Lucian: Ştii, eu venisem să-i amintesc că luni se împlineşte exact un an de când am sosit noi aici, pe Proxima.
Ly: Serios?! A trecut deja un an?! Chiar a trecut?!
Lucian: Da. Ştiu că-ţi aminteşti acea zi, când am sosit noi aici. Era duminică, 21 ianuarie 2091. Eu nu voi uita niciodată acea zi. Iar luni va fi exact 21 ianuarie, însă 2092. Deci, a trecut totuşi un an.
Ly: Da, a trecut...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!