Ca-n serai de mai
Într-o zi, spre sfârșitul lui mai,
Mă simțeam ca un pașă-n serai.
Ce-o fi fost, nici acum nu-nțeleg
Și aș vrea, că-i mister, să-l dezleg.
Oi fi fost sub o vraja de zână
Ori aveam mâncărime la mână
Când stăteam pe fotoliu-ntr-o rână
Și-atingeam câte-un șold de cadână.
Și-mi plăcea o, my God! ce-mi plăcea
Când, mai sus, mâna mea atingea
Rotunjimi dintr-o lume de vis!
Ce să mai! - un serai... paradis.
Oh, ce zi! Ce a fost, ce n-a fost,
Cred c-avea-n ziua-ceea un rost,
Că mi-a fost zi de dulce, nu post
Ca acum: robotind ca un prost.
Muncă, eu? Munca mea-i să gândesc
Și, cumva, chiar acum mi-amintesc
De o zi când prin juru-mi muncea,
Prin "serai", doar o singură... Ea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.