Restaurare

Se-adună mucegaiul pe tabloul
pe care îl privesc, din când în când,
de parcă unui gând i-ar fi ecoul,
şi-ar vrea să-l văd, cu timpul, dispărând.

Când l-am pictat, am pus în el iubire
şi l-am păstrat – n-am vrut nicicum să-l dau –
iar apoi l-am privit cu mulţumire,
cu ochi ce, pe atunci, îmi străluceau.

Era superb tabloul, o-ncântare,
cel mai frumos pe care l-am pictat
cu un penel ce risipea candoare
pe pânza ce-ndelung a sărutat.

Culorile veneau din vechi poeme
şi se amestecau în visuri noi,
pierdute, regăsite după-o vreme
prin timpul ce se-ndepărta, greoi.

E mult de-atunci, pictura-i scorojită,
abia se mai distinge, parcă-i fum
ce-acoperă o faţă urâţită
în timpul ce-a trecut, şi nu oricum.

Părea trecut prin norii de furtună
legat cu fulgerele de un timp
ce vrea doar la tortură să-l supună,
intermitent, dar sigur, pe-un răstimp.

Nevinovat tabloul într-o vină
pe care-a descifrat-o un penel
descoperind amestecul cu tină
ascuns de o pojghiţă ca de gel.

Dar ce-ar putea să facă el, tabloul,
atunci când timpul însuşi l-a supus
furtunii provocate de ecouri
la propriile temeri. L-au distrus!

Aş vrea să fie cum a fost odată,
să îl pictez din nou, să îl salvez,
şi iată o idee –minunată!-
îl scot din ramă şi-l restaurez.

E mult de lucru, dar e-o bucurie!
Din cioburi de-amintiri culese-n ceaţă,
pictez din nou, dar, mi se pare mie,
sau în tablou e-acum o altă faţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul vieţii

Descrie-mi c-un penel întreaga viaţă,
dar fă-o-aşa cum aş fi vrut să fie:
ferită de momente ce îngheaţă,
căci mi s-au întâmplat prea multe mie!

Acoperă-mi c-un văl copilăria
prin care am trecut atât de iute
şi pune în culori doar armonia
poveştilor de-atunci, neîntrecute.

În zona cu furtuni, aşează-mi părul
aşa încât să pară unduire
prin lumi în care caut adevărul,
şi nu-mi picta în ochi dezamăgire.

De poţi, tabloul... fă-l să pară viu,
aşa cum, peste vremuri, vreau să fiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un tablou

cu hruşciov care coboară
din tabloul pictat de mine
şi-a luat pălăria de pe capul
unui taur obişnuit cu arene
şi coride
m-a întrebat dacă e tabloul meu
ţipa că nu-i plac picturile abstracte
că arta adevărată ar trebui să mobilizeze
individul şi să-l îndemne la acţiune
pe când tabloul meu e amoral
antisovietic, degradant şi
şi că
ar trebui să fiu trimis într-un gulag
la reeducarea
tranzistorul deschis transmitea
o conferinţă ţinută de hruşciov
acompaniată de un cântec
în spaniolă
iubirea mă arde
muzica se aude în noaptea de cristal
îmi promit că o să refac tabloul
pe hruşciov îl voi aşeza
pe un inorog cu învăţăturile
lui lenin în mâna dreaptă
aşezată pe o coapsă de femeie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis nocturn

Stau... privesc şi te ador,
Sunt pictor... penelul meu simt cum vibrează,
Mii de culori pe un tablou de amor,
Iar tu stai... goală... trează!

Privesc la păruţi despletit...
Ce lin ţi -alunecă pe umeri...
Un sân ascuns, e pedepsit,
Nu încerca să-l numeri.

A tresărit... e doar un sfârc...
Nu ii găseam culoarea,
Am obosit, sau ochiul stâng
Nu-mi înţelegea chemarea.

Amestecam, culori nebune
Ba roşu... grii, verde, grena...
Unde doamne le voi pune
Eşti goală, cum te voi picta?

Şi-am coborât, pe burtă în jos,
Şirag de perle albe, aurii...
Pielea... un galben catifelat, sfios,
Iar eu... vroiam tu să nu ştii.

Un negru... egoist... vopsea
Striga... am locul meu, pictează -mă
odată!
Şi am răspuns, munte grăbi... e rea,
Ea... nu-şi întoarce faţa... niciodată.

Doar trupul ei prindea contur,
Tablou pictat în miez de noapte
Culori de un albastru pur...
În jur... le-aş presăra pe toate.

Şi... m-ai privit... pe-ascuns bag seamă...
Că trupul tot l-ai dezvelit,
Mantia albă, te înconjoară
Doar pubisul ţi l-ai acoperit.

Pictam ca un nebun... culori fatale,
Sudoarea de pe frunte îmi cădea.
Şi îmi spuneam în gând, sunt lacrimile tale,
Căzute dintr-un chip, ce abia acuma îl pictam, durea!

Am desenat în jurul tău... pădurea, cerul,
Şi... patul pe care tu stăteai.
Şi nu-mi găseam doamne penelul
Cu care trupul gol pe pânză îl pictam.!

Atunci... cu măna înmuiată în vopsele,
Repar tabloul nu prea reuşit.
Te-am mângâiat vopsindu- ţi părul,
Şi sânul drept ascuns,... cel alintat.

Tabloul meu... prinsese viaţă,
Şi gura... mea ai sărutat.
Un trup pictat, pictat pe ceaţă
Dintr-un sărut, a înviat...!

Am adormit... cu şevaletul lăngă mine,
Când m-am trezit m-am speriat.
Erai în pat, aevia... ce minune?
N-a fost un vis... tabloul ce-am pictat.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am pictat un cearceaf răvăşit pe un pat, am vrut să-i spun întreaga poveste, cu lumini şi umbre. Privind tabloul, aş vrea să mă întrebaţi: o femeie a pictat asta?

citat din Artemisia Gentileschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul...

La mine n-a fost Moşul... niciodată
L-am aşteptat mereu cu pantofi rupţi
Şi cremă n-am avut măcar odată,
I-am şters cu lacrimi... dar n-a fost de-ajuns...

L-am implorat să vină să-mi aducă
Măcar o bombonică, ca să ştiu
Că inimioara mea este curată...
Iubită doar un pic aş vrea să fiu.

Eu l-am rugat pantofi să îmi aducă
I-aş fi păstrat ascunşi în lumea mea
Şi aş fi mers desculţă în toţi anii,
Să-i am curaţi atunci când el ar vrea.

E lumea mea... un univers ce doare,
Şi nimeni nu mă vrea în visul lui,
Sunt singurică... doar cu a mea vină,
Că m-am născut..., şi sunt a nimănui...

poezie pentru copii de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aş vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
şi frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când dormi...

Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înţeles,
Şi-o clipă aş vrea ca tu să-mi dăruieşti,
Un vis frumos din care să nu te trezeşti.

Tu să m-aştepţi să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopţii îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.

Voi veni încet şi pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniştea să-ţi necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.

Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou pluteşti,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi şopteşti.

Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Şi visul tău uşor se va-mplini.

poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Ce stupidă, de neiertat, eroare
că omenirea a inventat
timpul...
şi-acum moare.

Şi de-o fi fost, prea bine,
el singur de la sine,
timpul...
de ce l-am calculat?

L-am umplut de repere,
pierzându-ne-n himere
timpul...
ce n-ar fi existat.

Că-n fond e doar un ciclu
de lucruri, în materia-n periplu...
timpul
ce pleacă mai ales... nu vine.

Aşa vrem noi s-avem măsură
pentru că vrem s-o avem ca o tortură,
timpul...
un sfârşit de sine...

Ce oroare... lamentabilă,
definitiv irevocabilă...
Timpul...
n-are resetare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că tabloul cu ţăranii mâncând cartofi, pe care l-am făcut la Nuenen, rămâne, dintre toate, cel mai bun pictat de mine vreodată.

Vincent Van Gogh în scrisoare către Wilhelmina van Gogh (1887)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu fereastră...

pervaz
zidit
din praf de istorie.
sunt umbra colţului de cer
sprijinit de ochii tăi
şi-n verde de pictor flamand
pictat…
uite:
în glasul trecutului
împletind larg orizonturi
prin şuvoi ce ţine strună
cai negri de nori
ce tropăie în furtună
privesc din tabloul
unde stau întors în mine
urme străine de-afară
pervaz,
tu fereastră,
te sprijin,
trasparentă
deschizând veacuri
dinspre-năutru în afară,
din istorie şi trecut
prin tabloul înrămat,
peretele alb,
timp,
suntem,
eu pervaz,
tu ferestră...

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul vieţii

Amestec de culoare,
Dorinţe, gânduri, vis,
Trăiri sau renunţare...
Tabloul e deschis.

Pictezi o amintire,
Adaugi, din penel,
Un roşu de iubire
Sau gândul cel rebel.

Înlocuieşti furtuna
Cu-albastrul cer senin,
Sau ştergi, c-o tuşă, luna
Şi noaptea de suspin.

Mai pui un dans, cuvântul,
Pictezi ce vrei, ce crezi,
Şi îţi închei avântul
C-un gest banal: semnezi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de stele

A căzut un fulg de nea
Şi, din zborul lui tăcut,
L-am oprit în palma mea
Să-l admir şi să-l sărut.

Era gingaş, era mic,
Iar căldura palmei mele
L-a schimbat îndată-n "pic"
Şi în lacrimă din stele.

N-am putut să-l mai privesc
Căci mi s-a prelins pe mână
Şi din cer dumnezeiesc
Ar fi devenit ţărână.

Dar eu l-am oprit din zbor
Căci vroiam să-l pun în piept
Însă plânsul său uşor
M-a făcut să mai aştept.

Trebuia să-l las să cadă,
Poate e trimis din stele,
Ca un sol, ce vrea să vadă,
Dacă am bune sau rele.

Dar în neştiinţa-mi crasă
L-am ucis şi l-a durut:
Cred că se-ntorcea acasă
Cineva de mult pierdut.

poezie de Mihu Eugenia (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiestrie catastrofică

Într-o seară oarecare
Dintr-o oarecare zi,
M-am gândit să dau culoare
Gândurilor viitoare
(Care-or fi!).

Încercam să-l scot pe unul
De prin minte, să-l pictez,
Dar se învârtea, nebunul,
Bâzâind precum tăunul
(Titirez).

Se lovea de neuronii
De prin mintea-mi de apoi
Şi-mproşca la bazaconii
De-au ajuns cât electronii
(Amândoi).

Da' nu m-am lăsat: măiastru,
- Doar ştiaţi c-aşa sunt eu! -
L-am stropit, dar cum? Dezastru!
Că-mi tot bâzâie-n albastru
(Capul meu).

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns când l-am ascultat pe Radu Lupu la Paris. Ştiam cine este agenta lui şi am rugat-o, dacă se poate, să mă lase în culise. Aşa că m-am dus să-l salut. Acum: Ce poţi să-i spui unui asemenea om? Bravo? Felicitări? M-am dus spre el, l-am privit şi singurul lucru pe care i l-am spus a fost: Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult. S-a uitat la mine şi mi-a zis: Eu mulţumesc. Atât.

Vassilis Varvaresos în TVR 1, Nocturne (24 aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul

Alergăm toată viaţa după frumos,
Îl atingem şi apoi dispare.
Reapare în mod miraculos,
Cum l-am putea păstra tot timpul când distanţele ne despart,
Iar oameni falşi ne împiedică să-l atingem odată, şi încă odată.
Dincolo de tristeţea provocată de viaţă,
Păşim demn pe cărările vieţii,
Având în faţă încă o dată Frumosul.

poezie de Adrian Ibiş din Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (februarie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

timpul de l-am da înapoi
vom avea regrete
dar ne-amintim de stele
ce-au privit la noi
şi ne-au ascuns greşelile secrete
timpul de l-am da înapoi
voind a ne renaşte
vom fi din nou doar noi cu noi
şi nu ne vom cunoaşte

poezie de Elena Tibrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de trandafir

Simt umbra timpului cum dă năvală
Parcă mă vrea, eternul prizonier,
Ce clipele-l împuşcă în rafală
Când inima se impregnează-n fier,

Prin platoşa de fier mă sfledereşte
Îşi vrea tributul pentru ce-a trecut,
Când printre frunze moarte mă găseşte
O simt cum tremură că m-am născut,

Eu m-am născut odată cu cuvântul
Ce stă de strajă vieţii printre nori
Şi timpul las să-l împresoare vântul
Când mă dizolv în soare şi în sori,

Da... m-am născut în timpul ce cuvântă
Iar slova mea prin clipe o înşir,
Şi dacă vântul mlaştinile zvântă
Eu înfloresc din spini de trandafir.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis nesfârşit

Un curier călare pe-un cal înaripat
Mi-a pus, în faţa uşii, cu grijă, un colet
Şi a plecat în clipa în care-am întrebat
De unde-i şi cât costă. "Expeditor secret".

L-am desfăcut în grabă şi am găsit în el
Un sipet mic şi-o cheie, alături, într-un plic
În care, înşirate frumos pe-un bileţel,
Erau mai multe semne. Nu-nţelegeam nimic.

"Hai să-l deschid" – gândisem, privindu-l curios –
"Ce poate fi?". În clipa în care l-am atins
Biletul a prins viaţă şi, strălucind frumos,
Cuvintele vrăjite din semne s-au desprins.

Pluteau prin încăpere, se-aliniau cumva
Şi-mi explicau, cu cheia, cum pot să îmi obţin
Un vis la o rotire, un altul dac-aş vrea,
Coşmar sau bucurie, furtună ori senin.

Le-am înţeles mesajul, am încercat şi ştiu
Să îmi parcurg destinul pe-un drum ce nu e scris,
Visând copilăria acum, la ceas târziu,
Când totul e posibil în nesfârşitu-mi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!