Din când în când îşi întorceau spre oaspeţi ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peşteră, caşicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, ştia că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri şi aşteptând în jilţul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieţii şi ale morţii. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monahii cei tineri suiau cătră peşteră cu obrazurile întristate, aşa cum cerea rânduiala tagmei lor pentru acea zi de jale, când Dumnezeul luminii se află coborât în mormânt, dar în ochii lor lucea bucuria învierii apropiate.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi vrut să se roage, dar nu-şi putea ridica ochii spre Cer. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu veneau. Îşi simţea pieptul plin de lacrimi fierbinţi care o ardeau, dar care nu voiau să curgă.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de deianira
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioşia ei, înţelepciunea ei şi ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăş de drum, în serile acelea singuratice de suferinţă, când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi (...)

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Cum te ridici şi ieşi din casă,
Vremea se face frumoasă;
Îţi vin cocoare
Vâslind sub soare;
Vacile-Domnului şi furnicile
Anunţă rândunicile;
Un flutur s-anină
De-un fir de lumină.
Cum ai râs cu dinţi mărunţei
Au înflorit flori în ochii mei.
Timpul stă - căci ai sosit.
Numai inima-mi bate ca un ornic grăbit.
"Bucură-te că ea e aice,
Timpul te-nşală", - biata inimă-mi zice.

poezie celebră de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea când se formau ca mărgăritarele în sufletul lui neasemuitele poezii, a cunoscut pe Creangă. Deodată s-au legat buni prieteni. Amândoi au petrecut multe nopţi în colţurile retrase ale vechii cetăţi ale Moldovei.
Aici, pe băncile de brad, în amurguri dulci stăteau amândoi la sfat.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl ştia,
Şi, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Şi s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu ştiu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Şi cerului i-a mulţumit
Că ruga i-a-mplinit.

S-a dus şi-a reuşit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peşteră nu i-ar fi frig,
Şi-ar fi, desigur, un câştig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Aşa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut uşor,
Şi-n peşteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetişor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.

Ion Druţă în Păsările tinereţii noastre (1971)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul unde sălăşluia prorocul lor cel bătrân nu trebuia să fie cunoscut şi cercetat decât de unii din învăţăceii lui; şi acei învăţăcei, când coborau între oamenii din lume, aveau limba legată pentru orice nume şi orice lămuriri; asupra muntelui tainic putea privi numai Dumnezeu cu ochii lui de stele şi numai el putea glăsui cu tunetul său.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o custură cerca să-şi facă o trişcă dintr-o rămurică de răchită. Şi când ridică zâmbind ochii spre mine - mă izbi deodată o amintire ce brusc izvora ca din negură, ş-o asemănare izbitoare cu ochii şi zâmbetul celei care odată, cu ani în urmă, înflorise ca o floare şi-mi fermecase c-un zâmbet şi c-o privire un trecător ceas al vieţii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul verii era în cea mai mare splendoare şi putere; aşa de copleşitor, încât, la amiază, plantele şi animalele păreau fulgerate; nu erau însă decât pline de un prisos de energie.
La o margine de mirişte de orz, subt un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de oi grămădite cu lâna una în alta, roată şi cu capetele aplecate la mijloc, caşicum ar fi ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul pământului. Stăteau neclintite subt soarele de Iulie şi primeau la boturi răsufletul ierburilor.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul mergea domol, când dispărând, când apărând din nou printre tufişuri; traseul îi era labirintic, fără îndoială din cauza accidentelor de teren pe care doar el le vedea. Această mişcare interminabilă sfârşi prin a o exaspera pe biata femeie. Dintr-o eroare de optică, avea impresia că apariţia se depărta de ea, în timp ce ea, în ciuda fricii, dorea din răsputeri să se apropie. Atâtea excitaţii se amestecau în ea, încât trupu-i începu să secrete de-a valma lacrimi, sudoare, salivă şi umori vaginale, iar bătăile dezordonate ale inimii îi urcau în gât, îi răsunau în timpane. Semn de moarte sau semn de viaţă, bătrânul putea să fi fost acolo fără vreun motiv oarecare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci tu, măi flăcăule? îl întrebai eu. Ai ieşit cu oile la păscut? - M-a trimes tătuca să le mai port! îmi răspunse el serios, cu glasu-i subţirel şi peltic; şi se opri. Oile se opriră şi ele şi întoarseră capetele spre călăuzul lor.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 65

Bronz, piatră şi pământ şi mare-ntinsă
Se-nchină morţii, căci sunt trecătoare
Şi-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumuseţea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porţile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l ţină de picioare
Ca să nu-i fure frumuseţea toată?

Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipeşte în cerneală.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele adevărului se vădesc mai ales celor care cred în ele.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt realităţi numai clădirile de piatră şi petecele de hârtie. Mitul păstrează eternităţii cămara sufletului generaţiilor. Ceea ce au crezut bătrânii şi ceea ce vor crede copiii noştri, desfătaţi de vis, e un adevăr pe care nu-l vor putea înlătura oamenii...

Mihail Sadoveanu în Lumea în gândire
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt realităţi numai clădirile de piatră şi petecele de hârtie. Mitul păstrează eternităţii cămara sufletului generaţiilor. Ceea ce au crezut bătrânii şi ceea ce vor crede copiii noştri, desfătaţi de vis, e un adevăr pe care nu-l vor putea înlătura oamenii.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini.
Când zîmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc. Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă, şi, încruntînd puţin din sprîncene, dădea uşor tonul: laaa!

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!