Din când în când își întorceau spre oaspeți ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peșteră, cașicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, știa că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri și așteptând în jilțul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieții și ale morții. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.
Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.