Neanderthal (3)
Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl știa,
Și, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.
Și s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu știu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Și cerului i-a mulțumit
Că ruga i-a-mplinit.
S-a dus și-a reușit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.
Că-n peșteră nu i-ar fi frig,
Și-ar fi, desigur, un câștig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.
Așa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut ușor,
Și-n peșteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetișor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.