Stihuri de noapte

Teama de somnul cu iz de tămâie
suie-n volute cioplite în pripă.
Zorii se sting. La hotarele vremii,
vântul buimac mi se zbate-n arípă.

Nimeni nu ştie câte talazuri
cad la tribord pe trupul-epavă.
Vin mai aproape păsări de pradă,
carnea să-nşface, fără zăbavă.

Linişti adânci. La hotarele vremii,
lauri râvniţi sunt metafore calpe.
Stihuri de noapte – poemele mele,
seci amăgiri, aruncaţi-le-n ape.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucirea vremii se regăseşte în inimile florilor Sufletele lor sunt aproape perfecte, cioplite parcă din stelele născătoare de îngeri.

Camelia Opriţa în Povestiri cu tâlc de copil (29 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa florilor de tei

miroznele
cu porţi deschise mierii
mânate-n cuib de viespi
din flori de tei
se prăvălesc atavic
pe alei
şi-n miezul dulce
de harbuz
al verii

mocnită-n zodii
respirând tămâie
pe-obrazul vremii
clipa-i chihlimbar
romanţă clocotind
de dor
şi jar
alunecând
în galben de gutâie

te vei sfinţi
cu miezul dulce-al verii
mânat în cuib de viespi
din flori de tei
din fagure de stuf
dacă le bei
miroznele
cu porţi deschise mierii

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte!

Mai dă-mi să beau ambrozii
ne'ncepute,
nu-mi cânte încă
marşul de plecare,
Adu-ţi aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.

Prologul, nu l-am scris,
iar Demiurgul
împarte brume lacome-n livezi.
Adu-ţi aminte!
N-am cuprins amurgul
cu palmele
rănite de zăpezi.

În galben doarme firea,
prea învinsă
de noaptea
cu mirosuri de tămâie...
Adu-ţi aminte!
Sunt cărarea ninsă,
cerşind la porţi lumina.
Să-mi rămâie...

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urgii dezlănţuite

mi-e greu să lupt cu a vremii stihii
când toate rugăciunile se pierd în vânt
grindina îmi striveşte zorii liliachii
cerul se dezlănţuie fără cuvânt.

lumini angelice tremură pe tichii
am uitat cum e să-mi iau avânt
spre fericire-urgiile dansează pe muchii
şi nu mai ştiu care e rostul sfânt.

genunile îşi cască ochii fistichii
suspină în noapte visul înfrânt
ca un copac numai scoarţă şi aşchii
smuls din rădăcini căzut la pământ.

mi-e greu să lupt cu a vremii stihii
şi toate rugăciunile se pierd în vânt.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas -
Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.

Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simţirii în tumult.

Cu trupul deodată, speranţa se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Şi lacrima, şi râsul, şi teama, şi mânia.

E limpede cum printre păcatele năuce
Şi sterpe, regăsită se nalţă omenia.
Şi cum ades zădarnic oftăm şi suferim!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroseai a înger la telefon

la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă şi te scrii pe giulgiul singurătăţii mele
nicăieri e aproape o existenţă,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeţii veacului trecut ingurgitează nefiinţă
câte unul îşi mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat

ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toţi vorbim în graiul timpului,
dănţuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă

aşteptându-te,
am fermentat cerneală şi carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că eşti ocupată,
îţi dai doctoratul în tenebre

eu ţâşneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu

uneori îmi aşez în bagajul existenţial plecarea
nu cunosc destinaţii
atâta doar că miroseai a înger la telefon

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea vremii bune este maica şi sămânţa vremii rele.

citat celebru din Dimitrie Cantemir
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul ca o pradă

Las visul pradă nopţii,
În care-ai apărut,
Şi ochilor adînci -
Să-ascundă-al tău sărut.

Ce mi l-ai dat în vis
Şi mi-ai cerut dovezi,
Să jur că-i paradis,
Să cred că mă mai vezi.

Las visul pradă vremii,
Cînd noaptea mă-nfioară,
Şi vreau să ştiu, aevea,
Ce gînduri te-mpresoară.

Las visul pradă zilei,
În care-mi reapari,
În umbre de scîntei
Mă retopesc, dispari.

Şi nu te mai aprind
Cu focul meu, uşor,
E ziuă şi mi-e teamă
Să pot să mor de dor.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte toridă

E noapte toridă, iar somnul nu vine,
odihnă să cearnă pe gândul hoinar,
ajuns fără veste prin cărţi anodine
să-ţi caute karma-n sistemul binar.

Se-ntoarce adesea pe căi nevăzute,
alergă prin minte în ritm infernal,
lăsând în adâncuri noian de volute
pictare-n culori de vrăjit carnaval.

Şi parcă, deodată, apari obosită
în straie brodate cu dor necuprins,
croite-ntr-o iarnă de fosta ursită
pe umbrele vetrei cu jarul încins.

Te-aduc lângă mine pe raze de lună,
când timpu-n pendulă rămâne pe loc,
să scriem poemele vieţii-mpreună
cu slove vrăjite căzute din toc.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 19.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi în noapte

E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morţi, pe când cei morţi sunt vii, -
Şi toţi îmi dau o criză de fobie.

Îi văd trecând prin viaţa mea pustie
Cu relativul vieţii lor pustii...
Şi-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.

Mereu ciocanul vremii cade greu
Şi-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusinţa lui stăruitoare...

Şi-mi fură somnul spaima de pământ...
Şi mor mereu cu clipa care moare...
Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...

sonet de Mihai Codreanu din Turnul de fildeş - Lira neagră (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici şi vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopţii.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viaţă-n seminţe
ouă de păsări pe socluri de piatră
şi cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roţi
şi-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ţi-o las vamă
pentru un surâs care topeşte zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă dealul, curge dealul...

Se lasă dealul în genunchii vremii
Pe valuri de pământ clocotitoare,
Şi case, şi livezi o iau la vale
Pe unda vieţii veşnic plutitoare.

Un copac, statuie în mocirlă,
Priveşte cu mândrie şi fior,
Un curcubeu înalţă fruntea
În aripa născută pentru zbor.

Visele sunt doruri împlinite,
Mă bucur pentru fructul rătăcit
În buzele copilului ce muşcă
Descoperind seminţe înmiit.

Curge dealul, în genunchi cobor
Pradă rugăciunii şi iubirii,
Din burta vremii, Doamne, zbor
Purtat de vis în valul zămislirii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concentrarea şi tăria mentală sunt hotarele victoriei.

citat din Bill Russell
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi om al vremii tale înseamnă şi a îndrepta relele vremii tale, nu a te adapta la ele sau a le promova.

citat din Antonie Plămădeală
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Azi noapte am visat că te iubesc
În somnul meu profund şi nelumesc
Erai chiar lânga pat, foarte aproape
Ca prada unui fulger printre pleoape,
În nepăsarea liniştii cereşti
Nici nu ştiam prea bine cine eşti
Îţi mai văzusem chipul undeva
Şi ochiul tău prelung ca lacrima,
Si mirosul de floare l-am simţit
Înfipt în carnea mea ca un cuţit.
Azi noapte am visat că te iubesc
Şi-am plâns în somnul meu nepământesc.

poezie de Mircea Micu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotarele naţionale nu sunt nici măcar limitatoare de viteză pe supermagistrala informaţională.

citat din Tim May
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luleaua uitării

Pe un colţ de policioară, şi-a lăsat bunu'luleaua,
Într-o ceaşcă fără toartă, s-a uscat de demult cafeaua
Un ziar vechi, mototolit, a cules pulberea vremii,
Iar icoana din perete, parcă-şi murmură vecernii.

Un păianjen a ţesut pânză peste masa mică
Vine vântul, pe-un geam spart şi din joacă i-o mai strică
Un ceasornic tace-n tindă, cu limbile înţepenite,
Pe-o hârtie îngălbenită, cineva a scris cuvinte.

Parcă seamănă a rugă, sau o listă de bucate,
N-a mai apucat se vede, să le-nşiruie pe toate
Şi din umbra unei uşi, parcă face semn ciomagul
Cheamă, ceartă şi aşteaptă, doar s-o înturna moşneagul.

Pălăria găurită, zace-n prispă aruncată
Nimănui nu-i trebuieşte şi se rupe nepurtată,
De s-ar face vremea aceia, când era unchiaşul tânăr
Toată supărarea casei, ar duce-o râzând pe umăr.

Şi s-ar veseli să ştie, că n-au împărţit luleaua,
Nici din ceaşca fără toartă, nu s-a mai băut cafeaua
C-au luat tot ce se putea, ce-au crezut folositor,
Şi-au lăsat odaia-n seama vremii şi uitărilor.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Ard clopotniţele vremii, ceru-i fum, în fum e cer
Vântul spulberă tot scrumul, stau şi tac, mă uit şi sper
Flăcările dor, mă-ntreabă, de ce ardem, pentru ce?
Iar eu îmi şoptesc în barbă, nu-i iubire... nu mai e

Poate pentru prima oară, îmi doresc să mă înşel,
Să fiu eu partea de vină, să mă vindec într-un fel,
Întrebări plutesc în juru-mi, n-am răspunsuri, nu prea sunt
Sau de-or fi, sunt prea ascunse, undeva, pe-acest pământ

Ard clopotniţele vremii, oamenii nu ştiu de ce,
Ne ard visele în cuget, ard în trup şi-n suflete,
Eu oftez, zâmbesc... speranţă, nu e totul chiar pierdut,
În orice sfârşit există, viaţa unui început

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri -
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!