Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Și dorințe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Și decizii mai greșite
Câte sunt și nu au leac?

Câte răutăți sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârșite
Numără un om la care,
Viața este pe sfârșite
Câte, când speranța-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viață,
Fără ură și minciună
Ce-ți fac inima de gheață
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranțe deșarte
Are cel care greșește,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căiește?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimește
Într-o viață din trufie?
Multe și-l nemulțumește
Câte, nimeni n-o să știe!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viață?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranță!?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Câte vieți date întâmplării de zestre

câte vieți date întâmplării de zestre
câte clipe de gheață câte șoapte
câte biciclete câte ferestre
câte morți așteptându-și rândul
câte vrăbii urbane câte mierle campestre
câte cuie roșii zi și noapte
găuresc pământul...

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Și-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reușite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la țeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Și-mi vreau răscumpărări de libertăți și bunuri
Furate de la viața-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă știu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sibiana Mirela Antoche

Viața

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopți nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punți neobosesc
Astupând incert nămeții?
Câte viscole gonesc
Și tot vin în prova vieții?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt și câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viața, lume... lume!

poezie de
Adăugat de SIBIANASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Și din inima bolnavă
Nențeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ți plini de dor,
Și în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câți ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiți,
Și te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinți?

Câte nopți mai ai, bătrâne,
Câte zile și cât dor?
Cât mai poți s-aștepți un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ți sub piele
Și dorințe-n palmă-ți mică,
Câte nopți ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De câte ori...

De șapte ori câte șapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De șapte ori câte șapte
Mi s-a răspuns doar în șoapte,
De șapte ori câte șapte
Sunt mai aproape de fapte,
De șapte ori câte șapte
Însoțesc calea de lapte,
De șapte ori câte șapte
Voi împleti mințile coapte
Cu iubirile apte...

poezie de (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dintre mii de gânduri care

Dintre mii de gânduri care
Zi și noapte te frământă
Câte-s edificatoare,
Câte duhu-ți înfierbântă,
Câte sânt folositoare,
Câte inima-ți încântă,
Câte-or fi dăunătoare,
Câte doar te înspăimântă,
Câte-s ne vindecătoare,
Câte zelu-ți înmormântă,
Câte-s apă și mâncare,
Câte sufletu-ți mănâncă
Câte-s răni usturătoare
Sau fac rana mai adâncă
Câte-s conștiente oare
Sau inconștiente încă...
Nu răspunde la întrebare
Ci întreabă-te; "sunt pe Stâncă?!"

poezie de din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (29 iunie 2021), traducere de Adelina
Adăugat de AdelinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Unde sunt?

Câte vise împreună am țesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut,
La ora asta unde sunt?

Câte mărunțișuri am discutat?
Te credeam pur și simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat,
La ora asta unde sunt?

Câte șoapte secrete ți-am spus
Și toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ți-am adus,
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Și câte ode și poeme îți făceam în gând,
Dar toate speranțele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus,
Versuri, melodii și șoapte sublime
Din inimă oare s-au dus?

poezie de (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ottilia Ardeleanu

Atingere de mătase

ți-ai imaginat câți viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu știu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câți bărbați pe câte câmpuri pentru câți ani de trai
și câte ofuri din cine știe câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

și câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai știe câți tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mișune doar ei în treaba lor mătăsoasă

și câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceștia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Să ne așezăm mai bine în lumea plăsmuită și să povestim... câte petrecute și câte vom mai petrece încă... cât vom sta sub soare sau sub raza lunii... perlată... despre toate câte sunt și câte nu cunoaștem că sunt...!

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mărturie a acelor vremuri au rămas castanii, dar nici ei nu mai stiu câte jurăminte de iubire s-au rostit sub candelabrele lor, câte drame s-au trăit în umbra lor, câte lacrimi au adiat și câte taine a îngropat frunzișul lor.

în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lacrimile tulipanului" de Daria Dalin este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.41- 10.99 lei.
Panait Istrati

Cum ați putea voi bănui câte lumi mișună într-o rază de soare, câte lupte se dau într-o gaură de furnici, câte dureri ascunde o inimă de mamă trudită și câte daruri se pot naște într-un suflet de copil!

în Cum am devenit scriitor
Adăugat de GabicoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Set: Biroul de Plasare Casa Thuringer In lumea Mediteranei La stapan" de Panait Istrati este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -48.07- 36.99 lei.
Angelica Ioanovici

Câte poeme?

Câte poeme ți-oi fi scris?
Nici eu nu știu câte au fost
Și poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ți scriu?
Nici asta nimeni nu va ști,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecții?
La începutul unor lecții,
Fără sfârșit te voi iubi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Crâșmaru

* * *

De câte ori m-alungi
Printre idei și vise
De-atâtea ori străpungi
Poeme interzise.

De câte ori mă vrei
În inimă și-n gând
De-atâtea ori mă iei
În zbor de pe Pământ.

De câte ori mă strigi
În noapte să îți vin
De-atâtea ori înfigi
Cuțitul în destin.

De câte ori îmi vii
Pe buze și în tâmple
De-atâtea ori tu știi
Că tot o să se-ntâmple.

De câte ori compui
Poemul printre vise
De-atâtea ori îmi spui
Cuvinte interzise.

Tot de-atâtea ori
Te voi iubi senin
În veșnicele ploi
Tu îmi vei fi destin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De câte ori

De câte ori să îți mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerșesc
Iubirea ta ca dar ceresc

De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Și umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert

Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să știi
Chiar și atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu

De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi și noapte
Mă rog de bine să ai parte

De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Și nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet

De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emanuel Pătrășcioiu

* * *

la nunta marmurei cu cerul
pădurile se petreceau fără nori
(la fel ca în filmul luminii protagoniste)

acolo noaptea stătea strânsă
în gloanțe
iar frigul răsucea ecoul din sânge

câte povești s-au strâns oare în răni
și cât voal s-a risipit peste lacrimi?
câte pietre devenite prunci
și câte pântece mințite
cu hrană?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câte iubiri

Câte iubiri n-am ascuns între pleoape..., în irișii plini... răsturnate păcate?
Între genele tale am stat... câte clipe, câte visate? Nu, nici măcar nu răspunde...
Am citit în privirea-ți... odiseea iubirii purtate, e un gând în culoarea ce-mi răstorni pe îndelete, adierea de vânt, bătute mușcate...
Câte iubiri n-am ascuns între pleoape? Să-mi spună din nou ochii tăi, știu de toate..

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Câtă văpaie să am în mine, câte gânduri năstrușnice, câte jocuri și câtă fantezie, câtă forță de a crea și de a reinventa clipa, câte dorințe nebune și câte temporizări... astfel încât să nu fiu corupt de imensa dorință de autodistrugere a lumii, astel încât să nu te pierd niciodată?

citat din (10 aprilie 2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu știu să răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viața mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca și gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viața-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De ești orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aștern în valuri...

Câte valuri călătoare
Își duc viața în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

De câte ori...

De câte ori nu ți-am dat flori
și versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!

De câte ori nu ți-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!

De câte ori am adormit
la plopul ce ne-așteaptă?
Tu ai uitat și n-ai venit
să mă mângâi c-o șoaptă!

De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
și inima pustie!

De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am așteptat, dar n-ai venit
și-ți culesesem mure!

Dar pentru ce "de câte ori"
când ție nici nu-ți pasă?
Mă străduiesc să-ți dau comori,
să-ntemeiem o casă!

Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deține,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparține!

O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieții,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Pellea

Îmi place lemnul. Are miros, are viață și are istorie. Îți spune o poveste. Ce poveste îți poate spune metalul? Mă uit la masa de lemn la care sunt și mă gândesc câte păsări s-or fi odihnit pe copacul din care e făcută? Și câte cântece o fi ascultat? De câte ori o fi înflorit?

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Jurnal 2003-2009" de Oana Pellea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -32.00- 16.00 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook