Renaştere

Ard clopotniţele vremii, ceru-i fum, în fum e cer
Vântul spulberă tot scrumul, stau şi tac, mă uit şi sper
Flăcările dor, mă-ntreabă, de ce ardem, pentru ce?
Iar eu îmi şoptesc în barbă, nu-i iubire... nu mai e

Poate pentru prima oară, îmi doresc să mă înşel,
Să fiu eu partea de vină, să mă vindec într-un fel,
Întrebări plutesc în juru-mi, n-am răspunsuri, nu prea sunt
Sau de-or fi, sunt prea ascunse, undeva, pe-acest pământ

Ard clopotniţele vremii, oamenii nu ştiu de ce,
Ne ard visele în cuget, ard în trup şi-n suflete,
Eu oftez, zâmbesc... speranţă, nu e totul chiar pierdut,
În orice sfârşit există, viaţa unui început

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vers

Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.

Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrăţişate în balans,
Ce numai muzică aşteaptă
Şi suflete încet deşteaptă.

Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc uşor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.

Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireaşa de pe tort

Şi încă n-aţi văzut nimic din mine,
Doar o fărâmă... nu pot fi oprit,
Sunt stare de durere şi de bine,
Sunt versul ce alină, infinit

Am să iubesc pe seară, dimineaţă,
Am să oftez în rime ne-ncetat
Şi am să râd de toate, chiar de viaţă,
Cu lacrimi de iubire şi păcat

Nu pot fi ce nu vreau, e sacrilegiu,
Un sfânt tabu pe care nu-l încalc,
E totul prea frumos, ca un arpegiu,
Pe care îl dansez, pe vârfuri calc

Şi încă n-aţi văzut nimic din totul,
Care mă urcă undeva mai sus,
Sunt o cireaşă, undeva, pe tortul
Ce îndulceşte ziua la apus

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o îndoială. Poate că e mai mult o temere: oamenii nu mai sunt apţi de iubire. Iar fără iubire nu se face nimic pe lumea asta. Totul trebuie iubit: oamenii, meseria, dreptatea, soarele, marea, piatra, pomul, locul în care trăieşti, totul. Poate nu mai avem timp de iubire? Anticii, iubind, gândeau şi construiau pentru eternitate. Noi trăim prea mult pentru azi şi prea puţin pentru mâine.

citat din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Ochii se închid
De prea multă întrebare.
Şi-i gol în cârma
Cu răspunsuri.

Eu văd.
Tu nu.
Iar între noi
Mâinile se strâng
De prea multă absenţă
Şi-i stinsă vina
Cu neputinţe.

Tu stai.
Eu nu.
Iar între noi
Buzele se pierd
De prea multă-aşteptare.
Şi-i dor în suflete
Cu tremur.

Eu sper
Tu nu.
Iar între noi
Visele se scurg
De prea multă prezenţă.
Şi-i jenă-n vorbe
Cu nebunie.

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Cuvintele se vând
De prea multă iubire.
Şi-i gol în foamea
De răspunsuri...

poezie de Gabriela Chişcari (1 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi om

Atâtea suflete umane
Ce s-au pierdut pe undeva,
Merg rătăcite pe maidane
Uitând total a exista.

Sunt numai trupuri fără spirit
Ademenite de valori,
Vopsite-n aur, fără merit
Şi fără îngeri păzitori.

Au dat la schimb divinitatea
Pentru ceva ce-i trecător,
Dar au pierdut umanitatea
Şi-acum sunt trupuri ce doar mor

Să fii uman... este o joacă,
Dar cât de greu e să fii OM!
Prea mulţi lăsăm viaţa să treacă
Şi sufletul nu-l căutăm.

poezie de Adi Conţu (23 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină...

Pe calea tristă ce-ai ales,
Eu n-am sa pot păşi vreodată,
Sunt trist că nu te-am înţeles,
Poate voi şti cu altă fată.

Vei fi mereu o amintire,
Şi sunt dator să-ţi mulţumesc,
Din partea mea a fost iubire,
Tu m-ai făcut să o trăiesc.

A fost real sau ireal,
Eu am simţit, a fost divin,
În palma ta, purtat de val,
O întâmplare, un destin...

Pare c-am fost copii, o clipă,
Mi-a fost mai greu mie să cresc,
Dar simt că n-au fost o risipă,
Acei o mie "Te iubesc!".

Nu înţeleg a cui e vina,
O fi a mea, o fi a ta,
În rădăcini cuprind grădina,
Acolo-i ultima cafea.

Ne-am reproşat atât de multe,
Puteam s-o facem c-un sărut,
Când inimi nu vor să asculte,
Atunci chiar totul e pierdut.

Îmi beau cafeaua, sunt rănit,
Amară-i ea, amar sunt eu,
Să nu regreţi tot ce-am trăit,
Ai fost cândva motivul meu.

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină.

Ştiu, zace-n mine un regret,
Dar poate e mai bine-aşa,
Am crescut greu, am mers încet,
De azi îţi jur, mă voi schimba!

Voi fi matur,
Nu pentru tine,
Pentru ea.
Cine e ea?
Nu ştiu, dar voi afla! ❤️

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Hai vino lume, ce mai stai?
Deschide braţele odată
Şi dă-mi iubire, ştiu că ai,
Cum poate n-am primit vreodată

De ce eşti tristă, ce-ai păţit?
Zâmbeşte larg, e ziua lungă,
De ce ţi-e chipul necăjit?
Şi lacrimile stau să-ţi curgă?

Tot fugi de ea la nesfârşit
Şi-n loc de inimi... cauţi bani
Chiar ai uitat cum ai iubit
De-atâtea ori, atâţia ani?

Hai vino lume! Te aştept!
Prea te-ai pierdut pe undeva
Ai încă inima în piept
Iubeşte! Fă ceva cu ea!

Nu m-am născut ca să fiu trist
Iar timpul mi-este limitat
Vreau dragoste cât mai exist
Să nu regret când am plecat

poezie de Adi Conţu (5 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori sunt de ajuns vântul şi soarele ca absenţele să mă doară. Şi trebuie să înving în mine această tristeţe pentru a iubi din nou. Dar, poate, şi melancolia nu e decât tot o formă a dragostei, mai complicată acum, însă şi mai lucidă. Ştiind că ea nu pune condiţii. Recunoaşte că există. Atâta tot. Căci Ithaca nu-i o legendă, ci prima condiţie pe care viaţa i-o pune fiecăruia pentru a se distinge de nisipul pe care-l spulberă vântul. Datorită ei, am aflat că înţelepciunea nu e, poate, decât o iubire care-şi cunoaşte atât de bine motivele încât nu se mai teme să lase tristeţea pe aceeaşi balanţă cu lumina amiezii. Amândouă ard şi purifică.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe masă arde o lumânare,
Liniştea-i asurzitoare...
Cafeaua mi s-a răcit de mult,
Eu cuget la ce-am fost o dată,
Si la ceea ce azi sunt,
Si oftez adânc, oftez prelung,
Căci viaţa este un moft prea scump,
Si trece ca un vis de vară.

Valeria Mahok (3 septembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ne ţine în viaţă este misterul. Misterului nu-i pui întrebări, pentru că el nu are răspunsuri. Misterul se află pe fundul unui ocean de întrebări şi deasupra unui cer de răspunsuri. Renunţă la respiraţia ta, cufundă-te, zboară şi vei avea revelaţia celui ce ştie tot dincolo de întrebări şi răspunsuri. Revelaţia de a fi pretutindeni, acelaşi, mereu...

aforism de Ionuţ Caragea din Întreita suferinţă (2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Sunt fericit pentru că-mi eşti aproape
Şi-ţi mulţumesc că-n fiecare zi,
Oricât aş fi, de tine, de departe,
Doar chipul tău, zâmbind, mă va trezi!

Mi-ai dăruit Speranţă şi Lumină,
Când am crezut că Totul e pierdut.
Trupul şi Sufletul, de orice vină,
Ca la-nceput, cu lacrimi, le-ai făcut.

Am început să Cred iar în Iubire,
Simt că trăiesc aievea pe Pământ;
Întregul Cer cuprinde-a ta privire,
Iar legământul nostru este sfânt.

Sunt fericit! Însăşi Divinitatea
Ne-a-ngăduit Aici să ne-ntâlnim.
Apoi ne-a dăruit eternitatea
Ca niciodată despărţiţi să fim!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru (13 februarie 2019)
Adăugat de Celeste Ariana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecţiune?

Vreau să fiu perfect în toate,
Dar apoi stau şi gândesc,
Oare îmi voi da dreptate
Dacă, poate, mai greşesc?

Este ea, perfecţiunea,
Chiar ceva ce îmi doresc?
Îmi şopteşte raţiunea
Să mai stau să mă gândesc.

Ar fi bine bun la toate?
Mă ajută cu ceva?
O ascult, îi dau dreptate,
M-am pierdut pe undeva...

Pot fi geniu, pot fi suflet,
Sau iubire... sau nimic,
Pot fi versuri, pot fi cântec,
Pot fi tot... sau doar un pic.

Pot să fiu perfect în toate?
Poate nu, poate că da,
Conştiinţa va răzbate,
Voi trăi şi voi vedea.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!

Între mii de stele ce lucesc pe cer,
Să fie şi steaua-mi, încă eu mai sper!
Plină de uimire... nu-i posibil, zic!
Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!
Fac o socoteală, adun stea cu stea
Şi îmi iese lipsă tocmai steaua mea?!
Noaptea următoare, cât stele sclipesc,
Vin nerăbdătoare să le socotesc.
Nor răzlet şi-ntinde peste cer urzeala
Şi hain, îmi strică mie socoteala.
Vântul se zborşeşte ca un om candriu.
Stele-s sub pulpana-i de la anteriu.
Parte din vedere cum mi-a obturat,
Stau şi adun stele pe metru pătrat.
Restul se-nţelege, la cub le ridic...
Steaua mea-i acolo; sigur ceru-i mic!

poezie de Mihaela Banu (29 iulie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat cât te iubesc

Am uitat... sunt un bezmetic rătăcit în lumea lui
Zăpăcit de frumuseţea necuprinsă ochiului
Pe care o porţi cu tine, tu femeie, înger sfânt
Ce să fac dacă alături îmi păşeşti pe-acest pământ?

Cum să îţi rezist privirii, alor tale forme fine
Cum să nu-ţi dedic poeme ce vorbesc numai de tine?
Te mai miri că-ţi fac o vină? Vinovată-mi fii pe viaţă!
Poartă-mă pe lângă tine şi-mi rămâi la fel, semeaţă,

Îmi dispare tot frumosul de nu eşti prin preajma mea
Nu te merit, ştiu prea bine, dar ţi-e sufletul de nea
Tu iubeşti cu pasiune, dăruindu-mi ce n-am eu,
Un sărut, o mângâiere şi iubire când mi-e greu

Am uitat... sunt un bezmetic, însă te iubesc nebun,
Iartă-mă încă o dată şi dă-mi voie să îţi spun
Te ador, uit câteodată, visător şi prea uituc
Dar să ştii că fără tine aş trăi precum un cuc

poezie de Adi Conţu (5 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima prezentului

Pruncii noştri sunt prea tineri şi mor, Doamne, prea curând.
Ce pedeapsă viaţa asta! Ce orori pe-acest pământ!
Sufltul mi se-nfioară şi ca clopotul se zbate...
Boli şi suferinţe, Doamne, iar ne adâncesc în noapte.

Ni se-mpiedică privirea, ne sunt paşii tot mai stinşi,
Dar visăm la fericire - robi păgâni, cu ochii-nchişi.
La tot pasu-auzi de crime, suicid, bătăi, violuri...
Şi-au pierdut credinţa-n Tine şi în suflete au goluri.

Sunt roboţi plătiţi de diavol, nu au dor şi sentimente,
Nu mai ştiu să se închine, le dă Iadul dividente.
Sunt promisiuni deşarte, îşi duc viaţa în noroi
Şi îşi vând eternitatea pe un pumn de euroi.

N-au monedă în iubire, sexul este lait-motiv,
Îşi trăiesc viaţa prin cluburi - modul lor recreativ.
Emit legi contra naturii, strică legile umane
Şi-s săraci, săraci cu duhul... Oameni simpli, prin canale,

Pentru-un colţ uscat de pâine sau o haină ruptă-n coate,
Stau cerşind la colţ de stradă. Îi ascunde-aceeaşi noapte.
Şi chiar de le este sete, chiar de drumul le e greu,
Chiar de merg aduşi de spate, se grăbesc spre Dumnezeu.

Trec cu toţi aceeaşi vamă, sunt aceleaşi legi divine,
Tu-i alegi de pleava lumii şi le dai nemărginire...
E-o furtună viaţa asta, vremuri tulburi, de-ncercare,
Căci murind, trăi-vom veşnic. Dar trăind, muri-vom oare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încreţită, tremuri
inimi, baţi în piept, suflet de oţel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu ştii de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai eşti demult... Lună!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aici!

Sunt aicea cu voi, dar cu-n pas înainte
Şi cu-n pas înapoi, să vă am lângă mine,
Să mai scriu un poem spre aducere-aminte,
Că mi-e timpul trecut şi cu clipe puţine.

Tot ce-am fost, tot ce-aţi fost, viaţa noastră modestă,
Ca o carte deschisă, la capitol final,
Cu iubirea la zi şi făţiş manifestă,
Ca o hartă străveche fără punct cardinal.

Sunt candori ce-au trecut munţii mei de uitare,
Cu popas la troiţe de speranţe ce-au fost,
Praful lumii îl car pe-ale mele picioare,
Ca pe-o treanţă prea veche, ca pe-un nimb fără rost.

Ochii mei obosiţi la opaiţul vremii
Şi-n eclipse cereşti şi în fulger de ploaie,
Sunt săraci ce imploră cristaline ca premii,
Bieţi bătâni invalizi prea sătui de războaie.

Sunt aicea cu voi, rană arsă de sare,
Să mă vindec de dor, să mă vindec de toate,
Să mă simt important, nu un ins oarecare,
Între cert şi incert doar iubirea răzbate.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!