Pe dune, la malul mării

Toată noaptea noi dormim aici pe dune,
Sub această continuă adiere de vânturi,
Cu stelele deasupra noastră santinele;
Ne-îngână de nani-nani trântorii din adâncuri.

Până când, veselă,-n a zorilor răcoare
O ciocârlie se trezeşte din somn şi cântă,
Iar peste podelele apelor vedem cum soarele
Se-nalţă roşu deasupra mării şi-o descântă.

Lumea este spălată şi clătită înc-o dată
Într-o maree de purpură şi aur suprapuse,
Iar inima câmpurilor este umplută
De vise, dorinţe şi poveşti încă nespuse.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil al mării

Iubitul copilei Marjory
A avut o oră de viaţă plină ochi;
Acum bătrâna doică, marea, care cu alge îl împodobi,
Îl leagănă şi îi cântă de nani-nani şi deochi.
Fetiţa copilei Marjory
Are-n sânge, să-i pulseze fără încetare,
Soarele strălucitor de miazăzi
Şi, de neînvins, voioasa mare.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele de deasupra mării

Undeva departe-o enigmă-ntâlneşte
O altă enigmă,-naltă şi vastă,
Ochi în ochi, nemărginirea apelor priveşte
Nemărginirea cerului – albastră.

Stelele cântă imnuri îmbiind la calm
Deasupra mărilor biciuite mereu de-un uragan;
Şi-ar putea vreodată-acel maiestuos psalm
Găsi odihna la sânul imensului ocean?

Zarea-nnegurată când soarele-i la scăpătat
E-alinată de-adierea unor aripi îngereşti
Acolo unde-aleanul pământului, de nevindecat,
Află puterea din pacea minţilor cereşti.

Totuşi, harul cerului plin de strălucire
Eclipsează apele oceanului, rebele;
Noi nu le putem vedea locul de-ntâlnire,
Dar putem vedea o maree de stele.

poezie de Amos Russel Wells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele curg peste oraş...

Inima lumii e umedă şi misterioasă,
Calea Lactee curge de la un orizont la altul,
Steaua Nordului este departe,
va începe în curând cântecul cuţitelor de oţel,
fiecare din noi e cât o peşteră întunecată,
dar între noi doi este un gol imens,
porţi un şarpe în inimă,
şi eu ţin în pumni tot universul,
pasărea timpului zboară deasupra noastră cu aripi grele şi macabre
şi infiorător de imobile,
vântul aduce mirosul mării şi-l poartă pe picioarele noastre desculţe,
am lăsat în urmă, larg deschisă, uşa morţii...
în noaptea aceasta toată lumea are să-şi accepte soarta...

poezie de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu al mării

Am fost născut pentru-a călători departe, peste-oceane;
Am fost crescut din leagăn pe mare să ajung;
Poveşti despre tata trecând sub spuza altui cer, prin uragane,
M-au hranit de când eram pe genunchii mamei prunc.

M-au conceput talazurile lovind, înalte,-n ţărmul tare;
Am fost năşit de pulberea şi spumele saline;
Inima-mi întreagă trăieşte-între-ale apelor hotare,
Iar briza mării este casa căreia-i aparţin şi-mi aparţine.

Întreaga mea copilărie, de la cele mai îndepărtate
Şuvoaie-ale devenirii întru fiinţă, au venit la mine
Asemeni unor vise, tânguitoare, prea de tot aparte,
Eternele memorii ale pulsândei împărăţii marine.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea înclinată

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Trudeşte nava.

Osul nasului ei cenuşiu ca ceaţa,
Inima ei aprigă ca marea,
Ea vine de la drum lung,
Ea pleacă la drum lung.

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Ea trudeşte – aprigă ca marea, cenuşie ca ceaţa.

Ea este luminiţa verzuie din noaptea cenuşie.
Ea vine şi se se duce prin ceaţa mării.
Ea trudeşte deasupra orizontului înclinat.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întâlnire

Prima întâlnire de suflet este sfântă,
E ca atunci când în crânguri păsările cântă,
Ca atunci când marea cerului îi cântă
Când soarele, asfinţind în roşu, zarea-ncântă –

Ea, ca un corn, dând glas pe vârf de munte
Trezeşte din somn vremea ascunsă-n inima pădurii
Şi cheamă-n fântâni viaţa din adâncimi profunde
Spre-a se întâlni-n miracolul naturii.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

- Şi stelele? Nu-ţi aminteşti ce străluceau stelele, chiar deasupra colibei? Cine ştie, poate încă sunt acolo. Stelele au o viaţă lungă.
- Nu am nici o idee. Este puţin spatiu pentru stele aici. E doar ceaţă şi fum peste lume.

finalul de la Aventurile păpuşii de turtă dulce de Camelia Opriţa (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Krakenul*

Sub tunetele-abisului de sus, de necuprins,
Departe, departe în adâncul mării,
În veşnicul lui somn, de vise neatins,
Kraken-ul doarme: razele soarelui din tării

I-alunecă difuze-n jur: hula,-ntr-o continuă recidivă,
Dulăii valurilor mari deasupra lui şi-asmute;
Din mii de grote fermecătoare şi din celule neştiute,
Ascunse-ntr-o lumină palidă şi maladivă,

Polipi cu imense braţe, mai mulţi decât destui,
Se vântură în moţăiala mării, în verdele-i ţinut.
Acolo el de veacuri gogeşte şi veacuri va gogi
Îngrăşându-se cu viermii mării în somnolenţa lui –

Până când cel din urmă foc va-ncălzi apele abisului;
Atunci de îngeri şi de oameni va fi din nou văzut
În răcnete-nălţându-se deasupra mării pentru a muri.

* Kraken – cuvânt scandinav desemnând toţi miticii monştri marini; krakenul, asemănator unei caracatiţe, avea forţa şi abilitatea, conform legendelor, de a scufunda o corabie.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ador

Te port mereu, unde nu ştii...
Pe umăr, deasupra inimii.
Noaptea te ascund in ea
Să-i naşti vise, draga mea...

Ziua urci in bătăi... uşor
In adiere, tâmplei... de dor
Să te ador, până am să mor
In poezia noastră... a inimilor...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ador

Te port mereu, unde nu ştii...
Pe umăr, deasupra inimii.
Noaptea te ascund in ea
Să-i naşti vise, draga mea..

Ziua urci in bătăi... uşor
In adiere, tâmplei... de dor
Să te ador, până am să mor
In poezia noastră... a inimilor...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este încă încetăţenită teoria conform căreia, ziua obosim şi noaptea dormim, ca să ne recuperăm forţele pierdute. Dar corpul consumă energia şi când doarme: inima continuă să funcţioneze, la fel plămânii, ca şi toate celelalte organe vitale. Dacă mâncăm înainte de a ne culca, hrana este perfect digerată şi asimilată în somn. Aceasta, datorită faptului că subconştientul nu se odihneşte şi nu doarme niciodată, ci este mereu activ, controlând toate funcţiile corpului.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019,, Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare.
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această Kundalini care se află în osul triunghiular, e mama noastră, mama noastră individuală. Ea ştie totul despre noi. Ea este şi doctor, şi psiholog, şi savant: ea gândeşte, înţelege: dincolo de orice, ea iubeşte. Fiecare dintre noi are această putere care, când se trezeşte, trece prin şase centre aflate deasupra sa. Cele şase centre sunt responsabile de fiinţa noastră fizică, emoţională, mentală şi spirituală.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă toamnă

E toamnă! Strânse, stau roadele pe câmpuri...
Căpiţele, spre transcendent se-nalţă
Un pat de frunze ard în rânduri-rânduri
Altui poem îi dă de-acuma viaţă.

Se vede-n zare casa bătrânească...
Copaci de chihlimbar, în tânguiri,
Îşi caută pe zarea fermecată
Betea de nori... Uitaţii pelerini,

Aleargă-n vânturi, pe arcuş de stele
Şi dansul lor se toarce şi se frânge.
Şi lumea toată trece peste semne
De neguri, de tăcere şi de sânge...

Zadarnic sub umbrelele de nouri,
Împrumutând un aer ruginiu
Apare, roşu, soarele în pâlcuri...
E toamnă şi-i atâta de târziu!

Albinele trudesc din zori în seară...
Se-nalţă peste câmpuri ca un fum,
Miroase-a vin şi a gutuie-amară...
O altă toamnă va veni de-acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece e atât de aproape de nord, Capella rămâne peste 20 de ore deasupra orizontului latitudinilor noastre (adică 20 de ore din 24 câte formează o zi). Apariţia şi-o face în nopţile lunei august şi o vedem în fiecare noapte până în luna iunie. În octombrie răsare chiar în momentul când apune soarele. Capella răsare la nord-est şi descrie un cerc mare spre nord-vest.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Vălul de rubin
Apune
După creasta
Munţilor, încă o noapte
Se depune
Peste cuta
Frunţilor
Raze de safir
Pălite
Pe deasupra
Apelor,
Dorm ca gânduri
Ostenite
Sub miragiul
Viselor.

Fire de smarald
Topite
De arşiţa
Dorului,
Spun prin şoapte
Tăinuite
Zbuciumul
Amorului
Diamante împresoară
Ametistul
Cerului
Peste fire
Se coboară
Farmecul
Misterului
Noapte alba
Şi senină
Peste lumea
Visului,
Şi speranţe
De lumină
Peste noaptea
Plânsului.

poezie de Agatha Grigorescu Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosma Răcoare

Noapte fluidă a tinereţilor
Cosma Răcoare saltă în şa
Sperie-n goană somnul ereţilor
Cosma Răcoare. inima mea.

Negre răchitile-ncearcă să zboare
Ca noaptea asta ce va zbura
După fierbintea, aprinsa vâltoare
Cosma Răcoare, inima mea.

Doamna-l aşteaptă-n iatac cu hangerul
Pieptu-i e greu şi privirea i-e grea
Trece prin pâcle, sfâşie cerul
Cosma Răcoare, inima mea.

Spune năframo, spune oglindo,
Tropotu-i aspru când va-nceta
Caută dragostea, nebănuind-o
Cosma Răcoare, inima mea.

Iată-l ajunge, zăvoarele-s sparte,
Cade hangerul sunând pe podea,
Căci peste viaţă şi peste moarte
Cosma Răcoare, inima mea.

Doamna-şi îndoaie braţele pline,
Cosma Răcoare saltă în şa,
Trece spre zările zilei senine,
Cosma Răcoare, inima mea.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrarea într-o zonă

de turbulenţă îi aducea aminte
că nu mergea pe drum cu maşina
ci zboară la înălţime mare
deasupra unui continent plin
de foi tipărite cu poezii
pentru cei care trag iubirea în casă
şi-o aşează la loc de cinste

tremura odată cu avionul
era o vibraţie în tril de ciocârlie
şi bagajul plonjează de undeva
în braţele sale încleştate în cerşitul
milei izbăvitoare de deasupra cerului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!